duminică, 1 septembrie 2013

Campionatele Mondiale de gimnastica ritmica de la Kiev - finale pe echipe

Campionatele Mondiale de gimnastica ritmica de la Kiev au continuat azi cu finalele pe echipe (sau grupuri). A fost o noua intalnire cu spectacolul si virtuozitatea.

Dupa parerea mea, programele prezentate de echipe sunt foarte interesante si pline de surprize. Aceasta categorie de sport are foarte multe posibilitati de progres. Desi am vazut multe exercitii de inalt nivel, cred ca se poate ajunge inca mult mai sus. Se poate creste inca dinamica si fluiditatea exercitiilor. Iar fantezia inca nu-si cunoaste limitele. Este o munca de echipa in care coregrafia are un rol fundamental pentru definirea unui program valoros. Insusirea precisa a tehnicii de executie necesita antrenamente si multa munca. Talentul si determinarea sportivelor sunt esentiale pentru transpunerea in practica a proiectelor sportive. Costumele si culorile asortate ale obiectelor contribuie la realizarea spectacolului sportiv.

Din cate am vazut, gimnastica ritmica din Rusia tinde sa atace intotdeauna perfectiunea si propune mereu cele mai ambitioase proiecte. Probabil ca acolo exista si sustinerea materiala necesara. In orice caz, se vede ca exista o lunga traditie si dorinta constanta de a domina acest sport. Dar si celelalte tari competitoare au dorinta de a fi in varful ierarhiei, iar imprevizibilul este si el o parte a spectacolului.

Felicitari inca o data tuturor participantelor!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu