Politicienii si propaganda incearca (si poate reusesc) sa convinga multa lume ca justitia functioneaza in Romania.
Contrar acestui curent de opinie, consider ca justitia functioneaza in Romania numai in favoarea infractorilor.
In primul rand, Ministerul Justitiei si Ministerul Public, ajutate de legislatia pro infractori implementata de catre Parlamentul Romaniei, acopera imensele faradelegi comise de autoritatile centrale si locale, care au dus la distrugerea a milioane de locuri de munca (in urma unor privatizari voit ineficiente) si la fraude de zeci sau sute de miliarde de euro cu bani publici, comise de autoritatile centrale si locale.
In al doilea rand, nici simplii cetateni nu au parte de o justitie corecta! Violenta mergand pana la crima si crimele sexuale (violurile) sunt la ordinea zilei peste tot in tara. Iar infractorii extrem de periculosi sunt ocrotiti (!) atat de catre Ministerul Public (Politie si Procuratura), cat si de Ministerul Justitiei (judecatori).
In caeste conditii, despre ce justitie mai poate fi vorba?
Este vorba despre o justitie mafiota si criminala, dedicata infractorilor!
Este oare exagerat ce spun?
Hai sa examinam doua cazuri de drept comun cu simpli cetateni (o crima sadica si un viol in grup) si modul in care se face sau nu se face justitie in aceste cazuri.
1. Omorul sadic.
1.1. Fapta. Conform sursei http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/video-foto-exclusiv-tanar-ucis-in-chinuri-groaznice-si-atarnat-de-un-gard-langa-iasi-update--101372.html, din 17.Iulie.2015,
"Crima a avut loc in localitatea Sinesti, in jurul orei 2, cind mai multi sateni au sunat la 112 spunind ca un tinar agonizeaza atirnat pe un gard, cu un picior si o mina taiate. Acesta fusese mai intai legat de gard, batut cu cruzime apoi agresorii i-au taiat cu un cutit, cu o precizie de chirurg, articulatia mainii drepte, de la cot, apoi articulatia piciorului sting, de la genunchi."!!!
!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
La televiziune apar tot felul de imagini in ceata si exista tot felul de interdictii (pe scurt cenzura). Conform surselor, intre 10 si 14 persoane au participat si implicit au vazut in direct acest omor sadic. Pe la ce scoli si pe la ce biserici s-au "format profesional" acesti degenerati? Unde s-a calificat asasinul sef sa taie maini si picioare din articulatie si cu precizie de chirurg? Cine scoleste astfel de asasini in Romania?
1.2. Alte amannunte relevante.
Conform sursei http://adevarul.ro/locale/iasi/crima-tortura-iasi-tanar-20-ani-gasit-atarnat-gard-incheieturile-maini-picioare-taiate-1_55a8911cf5eaafab2ca6224c/index.html,
"Cel puţin 10 indivizi ar fi participat la schingiuirea bărbatului";
"Principalul agresor al tânărului ucis este un văr al acestuia. Ambii sunt din localitatea ieşeană şi, se pare, că au avut un conflict în Italia, care a degenerat în urma unei altercaţii avute în seara zilei de 16 iulie. Bărbatul ar fi fost bătut cu bestialitate de 13 indivizi din comună, potrivit fratelui tânărului ucis."!
"Conform primelor observaţii ale poliţiştilor, criminalii l-au bătut întâi pe tânăr cu bestialitate".
Conform sursei http://www.ziaruldeiasi.ro//stiri/tata-si-doi-fii-incatusati-in-cazul-crimei-prin-tortura--101556.html,
"Înainte de crimă, Cătălin Manole a fost urmărit de agresorii săi, apoi a fost legat la picioare cu o funie şi tăiat la încheieturi cu un cuţit.".
1.3. Justitia se pune in miscare.
Procurorul-şef al Parchetului de pe lângă Tribunal, Carmina Pascal, a declarat:
"Tânărul a luat-o la fugă, iar după el s-au dus 12 persoane. Victima a fost ajunsă de agresori într-o zonă unde sunt puţine case. Acolo s-a petrecut întreg incidentul. Încercăm să stabilim exact cine sunt făptaşii, dar ancheta este îngreunată, întrucât agresorii se acoperă între ei şi nu cooperează. Niciunul dintre ei nu îşi recunoaşte vinovăţia".
Conform sursei http://www.vremeanoua.ro/motivul-pentru-care-a-fost-torturat-pana-la-moarte-tanarul-legat-de-gard-la-sinesti,
"Suspecţi în acest caz sunt rude ale victimei, trei fraţi şi tatăl acestora, dar şi alte zece persoane din localitate. Ieri, satul Osoi din comuna Sineşti a fost împânzit de forţe impresionante ale poliţiştilor, pentru căutarea suspecţilor. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, cercetările înaintează greu deoarece suspecţii păstrează legea tăcerii. Ieri, la ora 16, poliţiştii abia audiaseră un suspect, tatăl presupuşilor agresori.".
Conform sursei http://www.ziaruldeiasi.ro//stiri/tata-si-doi-fii-incatusati-in-cazul-crimei-prin-tortura--101556.html,
"Primul reţinut, pe numele căruia judecătorii au şi emis un mandat de arestare pentru 30 de zile, este Aurel Lupaşcu, de 66 de ani, care a fost încătuşat sâmbătă. Ieri, magistraţii ieşeni au dispus reţinerea a doi dintre fiii suspectului, Aurel şi Sandu Lupaşcu, bănuiţi că ar fi participat şi ei la comiterea crimei.";
"Surse din cadrul anchetatorilor au precizat că cercul suspecţilor a fost restrâns la cinci persoane, după ce, iniţial, se bănuia că cel puţin 12 persoane ar fi participat la crimă. Ancheta procurorilor a fost îngreunată de declaraţiile disimulate oferite de zecile de persoane audiate în acest caz până acum.";
"La rândul lor, cei trei membri ai familiei Lupaşcu ce au fost deja încătuşaţi refuză să îşi recunoască faptele şi să coopereze cu anchetatorii considerându-se nevinovaţi (!). În urma investigaţiilor, ce vor continua în localitatea Sineşti şi în cursul acestor zile, este posibil ca numărul persoanelor ce ar putea fi reţinute să crească.".
Ciudata restrangerea numarului suspectilor la cinci, dupa ce s-a scris pe surse ca au fost minim 10 participanti! Chiar daca nu toti au infaptuit crima, toti au fost complici. A incercat vreunul sa impiedice fapta? I-a fost vreunuia mila de victima? Sau priveau toti plini de ura si de satisfactie cum era omorata victima cu cruzime extrema? Doar 5 suspecti? Nu au fugarit toti victima?
In legatura cu complicitatea, conform Art. 48 din Noul Cod Penal (sursa: http://legeaz.net/noul-cod-penal/art-48) este scris:
"Art. 48
Complicele
(1) Complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
(2) Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.".
Pedeapsa pentru complicitate este aceeasi ca si pentru autor! Conform Art. 49 din Noul Cod Penal (sursa: http://legeaz.net/cod-penal-actualizat-2011/art-27-cpen),
"Art. 49
Pedeapsa în cazul participanţilor
Coautorul, instigatorul şi complicele la o infracţiune săvârşită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se ţine seama de contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii, precum şi de dispoziţiile art. 74."!
Reamintesc ca este vorba de omor calificat, conform Art. 189, litera h) din noul Cod Penal (sursa: http://legeaz.net/noul-cod-penal/art-189):
"Art. 189
Omorul calificat
(1) Omorul săvârşit în vreuna dintre următoarele împrejurări:
a) cu premeditare;
b) din interes material;
c) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse;
d) pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni;
e) de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de omor;
f) asupra a două sau mai multor persoane;
g) asupra unei femei gravide;
h) prin cruzimi,
se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Tentativa se pedepseşte.".
Doar 5 suspecti sau favorizarea infractorilor de catre autoritati? Asta este fermitatea aplicarii legii si dorinta de a descuraja astfel de infractiuni extrem de grave?
1.4. Favorizarea infractorilor de catre autoritati.
Sursa http://7est.ro/actualitate/social/item/47116-clanul-lupascu-20-de-ani-de-crime-sub-nasul-politiei.html titreaza azi, 22.Iulie.2015:
"Clanul Lupașcu: 20 de ani de crime sub nasul Poliției"!!!
Aceeasi sursa descrie sfidarea crasa societatii de catre infractori si de catre cei care ar trebui sa asigure ordinea si linistea publica:
"Analiza crimei de la Sinești arată că acolo n-a existat Poliție niciodată. E Vestul Sălbatic. Toți conduc beți, fără permis, bătăile în mijlocul străzii sunt ceva obișnuit, frica în fața legii nu există. Pe Cătălin Manole l-au fugărit prin tot satul, 12 inși l-au înconjurat la 10 seara, ulițele erau pline, vecinii se uitau peste gard."!!!
Deci infractorii au comis crima la vedere, fara teama ca sunt vazuti de numerosi martori! Se putea intampla asa ceva daca infractorii nu aveau asigurata protectia autoritatilor? Vecinii se uitau peste gard, si? Nu a chemat nimeni politia pentru ca toti stiau ca nu are rost? Sau nu a chemat nimeni politia pentru ca toti se temeau sa nu aiba soarta celui ucis?
"Șeful Poliției Județene trebuie scos la raport. Crima din Sinești n-a apărut din senin. Acolo de 20 de ani nu mai există lege. Cazul este de fapt anchetarea întregii situații a Poliției Rurale din județ."!!!
Conform sursei http://www.bzi.ro/crima-care-a-ingrozit-iasul-ascunde-un-secret-uimitor-aceasta-femeie-a-comandat-omorul-video-508165,
"Din spusele celor prezenti la fata locului se pare ca majoritate localnicilor se tem de o parte din membrii familiei Lupascu. Acestia nu se afla la prima abatere, una din rudele victimei sustinand ca au nenumarate dosare la Politia din Sinesti. "Nu e prima data cand a facut macel in sat. Mii de cazuri, mii de dosare sunt aici.""!
Asa se respecta in Romania anului 2015 drepturile constitutionale ale cetatenilor? Reamintesc unele dintre aceste drepturi prevazute in bataie de joc in Constitutia Romaniei (sursa: http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=2#t2c2s0sba22):
"ARTICOLUL 22
(1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate.
(2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant.
(3) Pedeapsa cu moartea este interzisă."!
Tocmai ce am vazut contrariul tuturor celor 3 paragerafe ale articolului 22 din Constitutia Romaniei:
(1 negat) - Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei NU sunt garantate.
(2 negat) - Oricine poate fi supus torturii şi oricarui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant.
(3 negat) - Pedeapsa cu moartea este permisă!
E plina tara de clanuri de infractori protejate de autoritati!
Sigur ca se va spune "Ai dovezi?". Numai ca este evident ca o persoana fizica nu poate avea niciodata dovezi directe! Si asta pentru ca o persoana fizica nu va avea niciodata dreptul sa verifice activitatea autoritatilor competente sau incompetente sau de-a dreptul ticaloase! O persoana fizica nu va avea niciodata dreptul sa verifice documente, stadiul anchetelor, modul in care se conduc anchetele (in sensul rezolvarii cazurilor sau in sensul ingroparii cazurilor).
Dar atunci cand se afla ca un grup infractional comite faradelegi de 20 de ani fara sa fie deranjat de autoritati, dupa care comite o crima sadica in vazul tuturor, atunci o persoana fizica normala poate trage o singura concluzie: politia si justitia in Romania sunt o mare mafie extrem de criminala, care se folosesc de infractorii de drept comun pentru a teroriza si sclaviza populatia!
Cei care ar trebui sa protejeze simplii cetateni de infractorii calai sunt de fapt complici cu calaii simplilor cetateni! Foarte probabil ar fi sa se descopere ca numeroase autoritati coordoneaza activitatea grupurilor de infractori! S-a afirmat deja ca primarul Iasului (Nichita) a folosit infractori ca sa sperie un prieten al amantei sale!
Pai, daca numeroase autoritati coordoneaza infractori si activitati infractionale, atunci aceste autoritati sunt capi ai crimei organizate la cel mai inalt nivel. Ca sa fie dovedite aceste autoritati infractoare, atunci ar trebui ca ele sa fie verificate de si mai numeroase cadre din politie si procuratura, care evident nu exista. In plus, dupa cum s-a vazut tot in cazul primarului Iasului (Nichita), se pare (in sensul ca inca nu s-a stabilit definitiv in justitie) ca Nichita avea la degetul mic politia si ca era protejat de cel putin un procuror.
Si atunci, cum se poate lupta simplul cetatean cu infractorii pe care sistemul refuza in forma continuata sa-i dovedeasca si sa-i excluda din societate prin condamnari definitive? Evident, simplul cetatean este neputincios si, conform recomandarilor oamenilor de bine, cel mai bun lucru pe care ar putea sa-l faca ar fi sa-si tina gura, sa accepte abuzurile si sa se strecoare prin viata.
Eu cred, totusi, ca ar trebui invocata legitima aparare extinsa atunci cand este evident ca simplul cetatean este agresat in forma continuata pe parcursul intregii vieti (bani publici furati in forma continuata si infractori extrem de periculosi nepedepsiti in forma continuata) de autoritatile mafiote ale unui stat mafiot totalitar.
Oare ce s-ar fi intamplat daca cetatenii din Sinesti ar fi invocat legitima aparare si i-ar fi casapit pe acei calai si pe asa zisii politisti care in loc sa asigure ordinea si linistea publica au protejat timp de 20 de ani niste calai? Cati oameni nevinovati trebuie sa moara, unii in cele mai sadice moduri, din cauză că infractorii privati au complici infractorii cu functii in statul mafiot totalitar.
Oare ce s-ar fi intamplat daca un grup masiv de simplii cetatenii ar fi casapit infractorii privati si infractorii statului invocand legitima aparare? Tot asa ar fi restrans autoritatile grupul suspectilor si s-ar fi incurcat in declaratii disimulate si in legea tacerii? Ce ar fi vrut sa pedepseasca atunci autoritatile? Faptul ca oamenii onesti isi apara existenta vesnic amenintata de ticalosii privati si ai statului?
Cum se face ca inca nu a fost inca retinut niciun politist din Sinesti pentru favorizarea infractorilor? Sunt si astia protejati de sefii lor? Coordoneaza sefii lor realizarea de infractiuni la nivelul urmator? Tot ce se poate!
Dupa parerea mea, crima de la Sineşti se va termina cam asa: la inceput se va da o pedeapsa "exemplara", trambitata propagandistic prin presa. Dupa care, pe sest, pedeapsa va fi redusa in urma apelului. Dupa care se vor mai aplica alte bonificatii...
2. Viol in grup.
2.1. Fapta.
Din respect fata de victima nu citez detalii de pe surse (sursa principala: http://adevarul.ro/locale/vaslui/marturia-tulburatoare-elevei-violate-sapte-bestii-vaslui-m-au-trantit-genunchi-m-au-obligat-fac-sex-oral-anal-mi-am-pierdut-cunostinta-1_55a8e53bf5eaafab2ca87b76/index.html), ci rezum ideea principala: o tanara de 18 ani a fost violata pe un camp de 7 indivizi cu varste intre 18 si 28 de ani.
2.2. Alte amanunte relevante.
Tanara facea naveta cu autobuzul, mergand 5 kilometri intre comuna de domiciliu si un liceu din orasul Vaslui. Conform sursei citate mai sus:
"Pe 10 noiembrie 2014, întâmplarea a făcut ca eleva să termine cursurile cu o oră mai devreme.";
"La un moment dat, în zonă a apărut Silviu Burada, tânărul din Văleni care se ştia cu adolescenta, fiind amici în trecut. Acesta era însoţit de Paul Burlacu.
Aflând că merge la autobuzul de 18.30, Burada s-a oferit să o conducă el spre casă cu maşina, motivând că în acelaşi drum, comuna Văleni fiind învecinat cu Muntenii de Sus. Eleva a aceptat, fără să bănuiască vreo clipă că tânărul de 21 ani ar avea alte intenţii. În momentul în care a ajuns la Munteni şi a observat că tânărul continuă cursa, fata i-a cerut să oprească pentru a putea coborî. Atunci, Burada i-a spus că îşi va conduce mai întâi prietenul acasă, pe Paul Burlacu, şi apoi o va duce pe ea acasă.
În realitate însă, eleva a fost dusă pe un câmp pe raza comunei Văleni. Ovidiu Burada (foto sus) şi-a convocat prin telefon alţi patru prieteni, pe Silviu Avădanei, Petrică Burlacu, Ionuţ Boicu şi Rotaru Alin.".
A fost batjocorita pana la lesin, dar "Acuzând-o că joacă teatru, indivizii au stropit-o cu alcool.". Apoi "Au transportat-o pe un alt câmp, pe raza localităţii Moara Domnească, unde a fost chemat şi cel de-al şaptelea violator, Ioan Surleac.".
"De fiecare dată,când era preluată de un alt agresor, tânăra îi ruga plângând să o salveze şi să o ducă acasă, însă nu niciunul nu şi-a făcut milă de ea."!!!
Asta a ajuns Romania postdecembrista, un paradis "crestin" al tuturor infractorilor! Oare la ce scoli si la ce biserici s-au "format" acesti ticalosi psiohopati ca violatori in grup?
Părinţii elevei erau "îngrijoraţi că fiica lor, care nu obişnuia să întârzie niciodată, nu mai ajunge acasă. Nu mai puţin de 60 de apeluri telefonice au fost înregistrate pe telefonul elevei, în cele trei ore, în care a fost violată. Disperat că fiicei sale i s-a întîmplat ceva rău, tatăl a sunat la 112, anunţând dispariţia."!
Dar, intre timp, "În jurul orei 22.30, tinerii au condus victima la domiciliul său şi i-au recomandat să nu povestească despre cele întâmplate.". Numai ca tanara a spus parintilor ce s-a intamplat si a fost sesizata politia.
"Toţi cei şapte autori au fost arestaţi preventiv, deşi încă de la început cu toţii au susţinut că victima ar fi fost de acord să întreţină relaţii sexuale. Ulterior, după ce au fost trimişi în judecată pentru viol şi lipsire de libertate în mod illegal, trei dintre violatori şi-au recunoscut faptele. Este vorba de Ioan Surleac, Alin Rotaru şi Bogdan Boicu.".
2.3. Se pune in miscare justitia.
Din punctul de vedere al justitiei este vorba de viol si de lipsire de libertate, dar cred ca se poate adauga ca principiu faptul ca victima a fost supusa unui tratament inuman si degradant sau ca violul este o forma de tortura.
Revazand Art. 22 din Constitutia Romaniei, deja invocat in cazul omorului sadic, vedem ca in acest caz s-a incalcat dreptul la integritate fizică şi psihică si ca oricine poate fi supus torturii şi oricarui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant. In cazul de fata victima a scapat cu viata, desi este evident ca va fi traumatizata pe viata! Poate ca nu este vorba de un omor fizic, dar cu siguranta ca victima a fost omorata psihic! Poate ca si o astfel de infractiune ar trebui sa fie prevazuta in Codul Penal.
2.4. Favorizarea infractorilor.
Judecatorii au trimis in arest la domiciliu 3 dintre violatori pe motiv ca si-au recunoscut faptele!
"Decizia incredibilă, în cazul unei infracţiuni de o asemenea gravitate, nu a fost contestată de procurori. După o săptămâna, şi ceilalţi patru violatori au fost puşi în libertate de Tribunalul Vaslui, judecătorii de aici apreciind că simpla recunoaştere a faptelor nu reprezintă un temei pentru punerea în libertate, motiv pentru care cei şapte inculpaţi nu trebuie discriminaţi. Astfel, toţi cei şapte au ieşit din arest după doar cinci luni."!
De ce nu au fost toti nediscriminati in sensul ca toti sa ramana in arest pana la judecarea procesului?
Sursa http://obiectivvaslui.ro/greseala-de-strategie-care-a-dus-la-eliberarea-violatorilor-procurorii-la-control/ descrie "strategia" procurorilor (premeditata sau prosteasca?) care a dus la eliberarea tuturor violatorilor din arest:
"Eliberarea din arest a celor şapte violatori din Văleni care au batjocorit o elevă a fost posibilă ca urmare a strategiei greşite a procurorilor, care nu au contestat hotărârea judecătorilor, fiind de acord ca agresorii să fie plasaţi în arest la domiciliu. Ministerul Public a fost reprezentat în acest dosar de Ingrid Botezatu şi Florin Scripcă, ambii procurori de şedinţă, prin rotaţie, dar decizia de necontestare a hotărârii a fost luată după o şedinţă cu prim-procurorul Oana Magdalena Gurguţ."!
"Pe 2 aprilie, la Judecătoria Vaslui s-a produs un adevărat scurt circuit în acest caz, după ce trei dintre inculpaţi – Boicu Ionuţ Bogdan, Rotaru Alin Dumitru şi Surleac Ioan au anunţat că recunosc acuzaţiile aduse şi doresc să fie judecaţi prin procedura simplificată. Asta după ce pe parcursul urmăririi penale aceştia afirmaseră că fata ar fi fost de acord să întreţină relaţii sexuale cu ei. După semnarea acordului de recunoaştere, judecătorul de caz a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu în cazul celor care şi-au recunoscut faptele.
Decizia pronunţată într-o zi de vineri putea fi contestată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în teremen de 48 de ore de la comunicare, lucru care nu s-a întâmplat.
Ministerul Public a fost reprezentat în acest dosar de Ingrid Botezatu şi Florin Scripcă, ambii procurori de şedinţă, prin rotaţie. În ziua în care s-a luat decizia înlocuirii arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu procuror de şedinţă a fost Ingrid Botezatu. Însă decizia de a nu contesta hotărârea aberantă de a-i elibera din arest pe violatorii care şi-au recunoscut faptele a fost luată în urma unei şedinţe prezidată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, Oana Magdalena Gurguţă, fost avocat de profesie, cu o vechime în magistratură de şase ani.
Inexplicabil, procurorii a căror obligaţie era să-i apere cazul, fiind partea acuzării în dosar, au partizanat cu eliberarea celor trei violatori."!!!
"Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui a refuzat să dea un punct de vedere oficial referitor la decizia de a nu contesta hotărârea Judecătoriei Vaslui privind plasarea violatorilor în arest la domiciliu."!
Nu ar trebui inculpati procurorii care s-au ocupat de acest caz pentru neglijenta in serviciu sau pentru abuz in serviciu? Indiferent de asta, e clar ca sistemul a favorizat infractorii!
Interesant este ca unul dintre violatori are ca avocat un foarte cunoscut avocat iesean! Cum de si-l permite? Cine sunt parintii acestui violator si cu ce se ocupa? A primit oare violatorul consiliere anterioara pe tema cum sa violeze si sa scape nepedepsit?
2.5. Sfidarea societatii de catre violatori si de catre rudele acestora.
Conform sursei http://adevarul.ro/locale/vaslui/cei-7-violatori-batjocorit-eleva-lasat-o-inconstienta-zambitori-fata-judecatorilor-i-au-lasat-libertate-1_55423079cfbe376e35b61e4e/index.html,
"Bucuroşi că au părăsit arestul, tinerii s-au afişat zâmbitori şi dezinvolţi, mult mai procupaţi şi încordaţi fiind părinţii. Unii dintre aceştia au devenit, însă, extrem de virulenţi în faţa jurnaliştilor, mama inculpatului Ovidiu Burada, tânărul care a acostat victima în staţia de autobuz, înjurând jurnaliştii.
Burada este apărat de cunoscutul avocat ieşean Bogdan Luca, care le-a recomandat părinţilor pe un ton ferm să aibă o conduită civilizată, dacă "vor să le fie bine". Sfaturile avocatului i-au lăsat indiferenţi pe părinţii lui Burada, care au continuat să adreseze injurii şi la ieşirea din instanţă.".
A vazut vreodata cineva autoritatile sesizandu-se din oficiu pentru injurii?
Conform sursei http://adevarul.ro/locale/vaslui/gest-incalificabil-unuia-cei-7-violatori-vaslui-judecati-libertate-violat-eleva-lesin-o-dau-masina-voi-1_554b9f5ccfbe376e35f435df/index.html, unul dintre violatori a amenintat in public cu nonsalanta juranlistii:
Dupa ce judecatorii vasluieni "au dispus cercetarea în stare de libertate a celor şapte inculpaţi, tocmai pentru că nu reprezintă un pericol pentru ordinea publică şi au o conduită ireproşabilă în societate [?!?]",
"La ieşirea din instanţă, la fel ca şi joia trecută, cei şapte violatori şi rudele acestora au devenit foarte vocali, adresând înjurături ziariştilor. Unul dintre inculpaţi, în timp ce se îndrepta de la Judecătorie spre Inspectoratul Judeţean de Poliţie, s-a oprit în dreptul jurnaliştilor, spunându-le pe un ton ameninţător: "Lasă că o să dau eu într-o bună zi cu maşina peste voi, pe trecerea de pietoni!"."!!!
Bai, ticalosilor, bine ca ne-ati aratat ce inseamna o conduita ireprosabila in societate! Ce ar fi daca si societatea ar fi ireprosabila cu voi in acelasi mod, tot pe trecerea de pietoni? La fel de indiferenti ar fi in acest caz ticalosii din procuratura si din justitie? Ar lasa societatea la fel de libera si de sloboda la gura ca si pe voi?
Este evident ca sistemul favorizeaza si calauzeste infractorii, care nu se sfiesc sa-si bata joc de oricine in public.
2.6. Ticalosia publica romaneasca.
"Victima denigrată şi umilită public
În ciuda faptului că trei dintre cei şapte tineri şi-au recunoscut fapta, în satul lor, victima este cea pusă la zid, fiind acuzată că a instigat la viol [!!!]. Apropiaţii şi rudele violatorilor au duc o campanie de denigrare a victimei pentru a-i creiona aspectul unei fete cu o moralitate îndoielnică. În mediul online, au fost demarate campanii de susţinere a violatorilor [!!!], apropiaţii acestora susţinând că victima a avut parte de sex surpriză şi nu a fost violată, motiv pentru care ei cer ca prietenii lor să nu fie pedepsiţi pentru cinci minute de plăcere."!!!
Astia sunt "oamenii" intre care suntem obligati sa traim! Printre sustinatorii criminalilor, violatorilor si raufacatorilor de orice fel! Acesti sustinatori ai ticalosilor sunt sustinuti, la randul lor, de catre politisti, procurori si judecatori, care prin pasivitate, rea credinta sau coruptie refuza sa pedepseasca asa ceva.
Cu un astfel de Minister Public si cu un astfel de Minister al Justitiei, sa ne mai miram ca un protejat al sistemului ca George Copos a iesit dupa mai putin de un an de inchisoare desi a fost condamnat la:
- 3 ani si 8 luni de inchisoare in dosarul "Transferurilor", pentru prejudicii de circa 1,5 milioane de dolari fata de stat si de circa 10 milioane de dolari fata de cluburi de fotbal;
- 4 ani de inchisoare in dosarul "Loteria I", pentru un prejudiciu de circa 1 milion de euro fata de stat.
In plus, conform sursei http://adevarul.ro/news/eveniment/omul-afaceri-george-copos-eliberat-inchisoare-an-incarcerare-1_5523d1a7448e03c0fd4f5476/index.html,
"Copos mai este implicat într-un dosar penal, „Loteria II”, în care este judecat pentru manipularea pieţei de capital, spălare de bani, fals în înscrisuri şi folosirea de informaţii privilegiate pentru dobândirea, pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane, de instrumente financiare la care aceste informaţii se referă.".
Probabil ca in situatia greu de crezut in care George Copos va fi condamnat in acest al treilea caz, pedeapsa va fi contopita cu eliberarea conditionata...
Probabil ca vor aparea in curand licitatii pe internet, care vor suna cam asa:
"Stau la puscarie doi ani pentru un prejudiciu de 1 milion de euro".
Altul, mai generos sau mai disperat, va scrie:
"Stau la puscarie trei ani pentru un prejudiciu de 1 milion de euro".
As vrea sa mai scriu despre modul in care justitia criminala si mafiota il acopera pe Gheorghe Nichita si fraudele de zeci sau sute de milioane de euro de la Primaria Iasi, dar subiectul pare mult prea stufos ca sa il pot descalci intr-un termen rezonabil. Deja ma simt terminat dupa ce am scris (parcurgand mai intai foarte mult material pe internet) despre cum functioneaza sistemul in cazul omorului sadic, al violatorilor in grup si al lui George Copos.
Asta e lumea in care traim! O putem schimba? Din moment ce infractorii (condamnati sau nu) sunt majoritari in Romania, este evident ca aceasta este vointa poporului. Deci, scapa cine poate, daca poate...
Στο χιονισμένο Βραδέτο
Acum 6 ore
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu