Unde e planul de salvare al Greciei? S-a scris ca Grecia a ajuns la un acord cu Eurogrupul. Dar ce inseamna acest acord, inca nevalidat de parlamentul Greciei? Salvarea sau continuarea distrugerii Greciei?
1. Conform sursei http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Extern/GREXIT/Suspansul+continua+pentru+Grecia+Negocieri-maraton+la+Bruxelles, care titreaza
"„Greekment”! Ce prevede acordul pentru salvarea Greciei",
salvarea Greciei inseamna:
"o reformă serioasă a pensiilor, o reformă a pieţei muncii" şi "un plafon de 25 de miliarde de euro pentru recapitalizarea băncilor elene"?!
Deci salvarea Greciei nu inseamna crearea de locuri de munca si investitii in industrializare sau in orice mod de valorificare a resurselor tarii, ci 25 de miliarde de euro pentru recapitalizarea bancilor?!?
De ce nu se dau pe acelasi principiu 25 de miliarde de euro pentru capitalizarea cetatenilor, care puteau depune acesti bani in banci, iar bancile ar deveni in acest fel tot recapitalizate? Ce au bancile atat de special incat pot fi ajutate in mod nelimitat din bani publici?
Bancile sunt o componenta esentiala a mafiei politico-economico-financiare, care se foloseste de ele pentru a jefui aparent legalizat populatia.
In Grecia datoria privata a bancilor s-a transformat in datorie publica! Daca am inteles bine, acelasi lucru s-a intamplat si in SUA, Spania, Irlanda. Sursa oficiala http://www.bnr.ro/Economisirea-si-perspectivele-cresterii-economice-6792.aspx afirma ca:
"Statele dezvoltate sunt încărcate de datorii în urma salvării sectorului financiar în 2008 şi 2009."!
Adica datoriile private (personale) rezultate in urma managementul fraudulos/ deficitar/ aberant al bancilor au fost preluate de cetateni si platite din taxele cetatenilor! Dar asta nu inseamna ca in actionariatul bancilor au patruns simplii cetateni, desi capitalul rezultat din taxele si impozitele platite de ei au acoperit gaurile uriase ale bancilor.
Adica, atunci cand bancile au fost pe minus, cetatenii au acoperit gaurile bancilor din taxe si impozite. Nu prin vointa lor, ci a statului (a guvernului), care a decis astfel. Dar cand bancile trec pe plus, profitul ramane al bancilor, care nu-si mai platesc datoriile preluate de catre cetateni. Adica bancile sunt iertate de datorii, iar cetatenii sunt ingropati in datorii!
Si atunci, unde e progresul? Unii fura, risipesc si-si bat joc de cetateni, iar altii devin sclavi pe viata?
Ramane deci intrebarea: de ce bancile trebuie ajutate mereu sa functioneze desi nu sunt competitive (de parca am fi in socialism, nu in capitalism!), iar cetatenii nu trebuie ajutati sa ajunga la prosperitate, ci li se impune austeritate? Evident, pentru ca mafia politico-economico-financiara are de castigat, iar simplii cetateni au numai de pierdut.
Salvarea Greciei va veni deci din risipa continua de bani catre banci si din austeritate pentru cetateni? Eu, unul, nu cred absolut deloc asa ceva.
2. Conform sursei http://www.capital.ro/s-a-ajuns-la-un-acord-pentru-grecia.html,
"Punctul-cheie în negocieri l-a reprezentat solicitarea făcută Greciei de a "vinde din casă". Foaia iniţială a Eurogrupului includea constituirea unui fond în Luxemburg şi în care statul elen să pună active în valoare de 50 miliarde euro din a căror vânzare să se facă plăţi în serviciul datoriei. The Telegraph scrie că în acordul final se prevede că în acest fond numai 37,5 miliarde euro să fie vărsaţi pentru achitări în contul datoriei, iar 12,5 miliarde euro pentru noi investiţii în Grecia.".
De aici rezulta o discrepanta uriasa intre valoarea datoriei si valoarea sumei necesare in aparenta pentru ca economia Greciei sa se redreseze.
Practic, Grecia rostogoleste din nou creditele. I se ofera un nou credit de 50 de miliarde de euro, garantat cu active detinute de statul elen (printre care aeroporturi si porturi, care s-ar vinde sau s-ar prelua in cazul in care nu ar exista bani pentru achitarea datoriei), din care 37,5 miliarde de euro s-ar folosi pentru achitarea ratelor si dobanzilor vechilor datorii, iar 12,5 miliarde de euro s-ar folosi pentru investitii in Grecia.
Si vor reusi sa genereze aceste 12,5 miliarde de euro atata eficienta si atata profit incat se vor plati la timp ratele si dobanzile vechilor datorii si se va salva Grecia?
Pai, in cazul acesta, de ce nu s-au gasit din timp 12,5 miliarde de euro din uriasa datorie a Greciei, de 240-350 de miliarde de euro, care sa fie investiti si sa salveze Grecia cu mult inainte sa fie nevoie de... un plan de salvare.
Din nou ajungem la intrebarea: la ce au folosit cele 240-350 de miliarde de euro imprumutate pana acum de Grecia, din moment ce numai 12,5 miliarde de euro ar fi fost suficiente pentru ca Grecia sa aiba o economie profitabila?
Este foarte clar ca 200-300 de miliarde de euro au fost imprumutate Greciei in bataie de joc, cu certitudinea ca nu folosesc la nimic altceva decat la subjugarea poporul grec!
Hotia, minciuna si manipularea venite dinspre mafia politico-economico-financiara de la nivel inalt (de la nivel inalt grec - guvernele elene, european - Comisia Europeana si mondial - Fondul Monetar International) sunt evidente in aceste conditii!
3. Conform sursei http://stirileprotv.ro/stiri/grexit/12-ore-de-negocieri-la-bruxelles-pentru-mentinerea-greciei-in-zona-euro-masurile-draconice-cerute-de-liderii-europeni-atenei.html,
"Chiar daca, ulterior, au organizat o conferinta de presa, liderii UE nu au facut precizari concrete despre planul de austeritate.".
Se vorbeste obsesiv despre un plan de austeritate, dar nu se spune mai nimic despre un plan de dezvoltare economica a Greciei. Dovada ca nu se va dezvolta mai nimic in Grecia, ci se vor impune conditii dure de trai cetatenilor greci! Adica "salvarea" Greciei nu va veni din crearea de locuri de munca, generatoare de consum, taxe si impozite, ci din confiscarea legalizata a veniturilor cetatenilor si din reducerea drepturilor sociale ale cetatenilor!
Se poate numi asa ceva "plan de salvare"? Asta inseamna deci Uniunea Europeana? Austeritate si sclavagism in locul dezvoltarii economice? Romania este cam in aceeasi situatie in care se afla Grecia. Sunt usor de masluit statisticile pentru a da senzatia de optimism inaintea prabusirii finale! Nu a ajuns si Romania de la o asa zisa crestere economica de 8% pe vremea lui Tariceanu si a speculatiilor imobiliare aberante la imprumutul venit de la FMI si la "masuri dure dar necesare"?
Asa ca ne putem intreba in continuare: va scadea somajul in Grecia, va creste prosperitatea poporului grec si va scadea datoria Greciei in urma ultimului acord cu creditorii internationali? Pronosticul meu este NU la toate intrebarile, cu unele dubii in privinta somajului.
Si daca Grecia nu va fi salvata in ciuda circului cu planul de austeritate (3 ani trec repede), atunci cum vor raspunde "acordeonistii" (adica toti cei care s-au pus de acord in privinta Greciei)? Isi vor asuma FMI, BCE si CE raspunderea esecului si vor sterge definitiv datoriile Greciei?
Pana la urma, teoretic, in afaceri exista riscuri. Trebuie sa existe riscuri si in afacerile cu credite acordate unor state neperformante sau aparent neperformante. Iar aceste riscuri trebuie asumate si de creditori, nu acoperite pe termen nedeterminat din banii contribuabililor si din sacrificiile lor!
Chiar ar trebui introduse in legislatiile oricarui stat si la nivelul UE prevederi legale care sa limiteze raspunderea statului in cazul unui credit neperformant la 50% si sa impuna raspunderea creditorului tot la 50%. Tot in legislatie ar trebui introdus conceptul de datorie nelegitima si mentiuni de tipul "Statul este obligat sa NU plateasca datoriile nelegitime" si "Orice datorie nelegitima a statului este nula". Sa vedem atunci ce creditor escroc ar mai avea curajul sa ofere credite neperformante, in speranta ca va confisca banii contribuabililor si ca va trai vreo 50-500 de ani din taxele si impozitele unei natiuni, preluate sub forma platilor ratelor si dobanzilor! Tot in legislatie ar trebui introduse raspunderi si sanctiuni penale pentru functionarii statului care contracteaza credite neperformante. Altfel, orice stat (guvern) corupt isi poate indatora nelimitat propriul popor in beneficiul unui creditor corupator.
Asa cum o firma care da faliment poate genera un lant de falimente ale altor firme care depindeau financiar de ea (aveau de incasat bani de la acea firma si nu mai au cum sa-si recupereze creantele), tot asa falimentul unui stat ar trebui sa duca la falimentul FMI, BCE si CE. Sau, in orice caz, sa insemne o afacere nerentabila si trecuta la capitolul pierderi de catre aceasta triada financiara.
Στο χιονισμένο Βραδέτο
Acum 7 ore
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu