Se afișează postările cu eticheta mita electorala. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta mita electorala. Afișați toate postările

vineri, 21 octombrie 2016

Vin vremuri din ce in ce mai grele pentru omenire: cea mai hidoasa campanie pentru alegerile prezidentiale din SUA

Ca niciodata, campania ocazionata de alegerile prezidentiale din SUA se dovedeste a fi extrem de odioasa si de sinistra. Cei doi candidati sunt slab pregatiti, stau extrem de prost la capitolele moralitate si credibilitate si, cel mai probabil, sunt jucariile grupurilor de interese ale oligarhiei economico-finaciare americane.

La fel ca in campaniile dambovitene, cei doi candidati s-au intrecut in a nu promite nimic, in demagogie si in ridicole atacuri la persoana.

Dezbaterile sunt in stilul circului politic televizat de la noi. Americanii sunt invitati sa voteze asa zisul rau cel mai mic.

Cu putin inaintea scrutinului de la 08.Noiembrie.2016 au aparut acuzatii de natura sexuala impotriva lui Trump, pentru presupuse fapte intamplate cu mai bine de 10 ani in urma.

Probabil pentru ca sa se contrabalanseze situatia si sa nu existe un candidat cu avans prea credibil, Madonna a facut o oferta de tip mita sexuala in masa pentru cei care o vor vota pe Clinton. Nu detaliez acest penibil subiect care pare sa fi fost servit in mod deliberat pentru o presa mondiala total lipsita de bun simt si de subiecte in interesul cetatenilor.

Faptul ca SUA este o tara debusolata in ciuda puterii militare, economice si financiare rezulta fara dubii din reactia publicului care a auzit oferta "electorala" a Madonnei: s-a ras in loc sa se huiduie.

Greu de crezut ca va urma ceva bun pentru americani sau pentru omenire dupa atata mitocanie si neseriozitate.

marți, 10 martie 2015

Casa Regala vrea sa-si faca din nou imagine decorand in stanga si in dreapta

Casa Regala tot incearca sa manipuleze poporul roman in vederea reinstaurarii monarhiei, prin actiuni propagandistice intens mediatizate de televiziuni si de alte structuri mediatice obediente.

In acest scop, Casa Regala racoleaza momentan noi acoliti cu functii in domeniul sportiv sau personalitati din domeniul sportiv impartind distinctii indoielnice sau invitandu-le la masa...

Conform sursei http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Sport/Stiri/Sportivi+regali,

"Casa Regală a României sprijină performanţa în sportul românesc. Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a primit Înaltul Patronaj al majestăţii sale Regele Mihai. Evenimentul s-a încheiat cu un dineu, în cinstea olimpicilor români.

Într-o atmosferă de gală, preşedintele Comitetului Olimpic, Alin Petrache, a primit Înaltul Patronaj al Regelui Mihai de la fiica Majestăţii Sale, Principesa Margareta. Distincţia este o recunoaştere a rezultatelor obţinute de-a lungul timpului."
.

Daca imi aduc eu bine aminte, formula "inaltul patronaj" se folosea si pe vremea lui Ceasca, pe vremea regimului care dezavua oficial munca la... patron! :)

In zilele noastre "Înaltul Patronaj" a devenit o distinctie a Casei Regale.

Ce a facut Casa Regala pentru a sprijini performanta in sportul romanesc? A construit vreo baza sportiva pe cheltuiala proprie? A oferit echipament sportiv unor copii amarati din zone defavorizate?

Nici vorba de asa ceva. Casa Regala a "srijinit" performanta oferind propagandistic vorbe goale, distinctii de tinichea si haleala (dineul lu' Peste pentru nehalitii lu' Peste...). In special haleala convinge destul de usor in Romania, unde constiintele sunt sistematic infometate! :)

Un motiv in plus sa nu-mi doresc revenirea acestei monarhii odioase si sinistre in Romania!

miercuri, 12 noiembrie 2014

Mafia deconcentratelor, mafia religioasa si votul

Contrar celor afirmate candva de Victor Ponta, statul mafiot chiar creaza locuri de munca. De exemplu, in cadrul mafiei deconcentratelor si in cadrul mafiei religioase.

Absolut pilduitoare si de efect o inregistrare a unui presedinte de filiala PSD care facea uz de influenta sa pentru a determina pe toti influentabilii sa se implice in campania electorala in favoarea lui Victor Ponta!

Conform sursei http://www.mediafax.ro/politic/inregistrare-dintr-o-sedinta-psd-planul-de-aranjare-a-alegerilor-prezidentiale-pentru-victor-ponta-13527297?utm_source=Mediafax&utm_medium=Click%2BBula&utm_campaign=Bula%2BMediafax,

"Preşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, a fost înregistrat în timp ce ţipa la colegii săi de partid şi-i ameninţa pe directorii de şcoli, pe şefii de deconcentrate, dar şi pe preoţii din judeţ că vor avea de suferit dacă Victor Ponta nu va câştiga prezidenţialele".

Conform suspiciunii care pluteste in aer, se pare ca deconcentratele si ortodoxia sunt institutii mafiote care au fost create si intretinute din bani publici in scopuri pur electorale.

Preşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, mai spune:

"Cei care nu veţi avea rezultate în turul doi, cât sunt eu în Consiliul Judeţean şi cât am posibilitate, nu o să primiţi nici cinci bani. Când se repartizează bugetul – zero"!!!

Iata pe ce se duc deci banii publici, pe mafia electorala! Din ce se compune mafia electorala? Din directori de scoli, din sefi de deconcentrate si din preotii din judet!

Cum au ajuns cetatenii interpelati de Mircea Govor in functii? O spune foarte clar insusi Mircea Govor:

"Toţi directorii de deconcentrate care au fost numiţi politic, directorii de şcoli, toţi care au fost numiţi politic dacă nu participă efectiv la campanie, pleacă acasă."!!!

Superb! Din nou aflam ca, daca vrei sa reusesti in Romania, este suficient sa fii un om cat mai de nimic, cu o constiinta cat mai josnica, mai haina si mai hidoasa. Doar atat, ca trebuie sa fii dedicat mafiei politico-economice! Ceea ce nu este deloc complicat pentru astfel de constiinte.

Ce se mai infierau lingaii regimului comunist! Ehei, iata ca acum avem lingai capitalisti dragalasi de omenie! Hi! Hi! Ce mai conteaza regimul politic, cand omul e de soi rau oricum?

Nu conteaza ca ai copiat la bac, ca nu te duce capul in general, ca nu ai facut nimic bun in viata ta. E suficient sa fii de partea mafiei politico-economice si iti este asigurat locul de munca linistit, caldut, care iti asigura salariul (daca nu cumva si venituri din spagi), o anumita putere si o anumita influenta! Sigur, sezonier ti se cere sa te implici si sa obtii rezultate, pentru ca aceia care te-au pus in functie sa ramana si ei in functie.


FENOMENUL MAFIILOR DECONCENTRATE

Curios cum sunt, din moment ce televiziunile si presa nu ofera informatii exacte, am vrut sa aflu cate directii deconcentrate exista in judetul Satu Mare, pentru a putea intelege mai bine fenomenul mafiei directiilor deconcentrate. Ei bine, in judetul Satu Mare exista 53 de directii deconcentrate. Iata lista completa (pomelnicul, cum s-ar zice la ora de religie):

1. Administratia Finantelor Publice Satu Mare
2. Aeroportul International Satu Mare
3. Agentia De Protectie A Mediului Satu Mare
4. Agentia Domeniilor Statului Satu Mare
5. Agentia Judeteana Pt. Ocuparea Fortei De Munca Satu Mare
6. Agentia Nationala A Locuintelor Satu Mare
7. Agentia Sapard - Birou Regional De Nord Vest Satu Mare
8. Autoritatea Rutiera Romana Satu Mare
9. Biroul Judetean De Metrologie Legala Satu Mare
10. Biroul Teritorial Al Directiei Nationale Anticoruptie Satu Mare

11. Biroul Vamal Satu Mare
12. Casa Judeteana De Asigurari De Sanatate Satu Mare
13. Casa Judeteana De Pensii Satu Mare
14. Centrul De Consultanta Agricola Satu Mare
15. Centrul De Prevenire Si Consiliere Antidrog A Judetului Satu Mare
16. Centrul Militar Judetean Satu Mare
17. Comandamentul De Jandarmi Judetean Satu Mare
18. Consiliul Concurentei Satu Mare
19. Corpul Gardienilor Publici Satu Mare
20. Directia Pentru Agricultura Si Dezvoltare Rurala Satu Mare Satu Mare

21. Directia Sanitar Veterinara Si Pentru Controlul Alimentelor Satu Mare
22. Directia De Drumuri Judetene Satu Mare
23. Directia De Munca, Familie Si Solidaritate Sociala Satu Mare
24. Directia De Sanatate Publica Satu Mare
25. Directia Generala A Finantelor Publice Satu Mare
26. Directia Generala De Evidenta Informatizata A Persoanei Satu Mare
27. Directia Judeteana De Statistica Satu Mare
28. Directia Judeteana A Arhivelor Nationale Satu Mare
29. Directia Judeteana Pentru Sport Satu Mare
30. Directia Judeteana Pentru Tineret Satu Mare

31. Directia Pentru Protectia Copilului Satu Mare
32. Directia Pentru Cultura, Culte Si Patrimoniul Cultural National Satu Mare
33. Directia Silvica Satu Mare
34. Garda De Mediu Satu Mare
35. Garda Financiara Satu Mare
36. Inspectoratul Judetan Al Politiei De Frontiera Satu Mare
37. Inspectoratul Judetean De Politie Satu Mare
38. Inspectoratul Pentru Situatii De Urgenta Somes Satu Mare
39. Inspectoratul Scolar Judetean Satu Mare
40. Inspectoratul Teritorial De Munca Satu Mare

41. Inspectoratul Teritorial In Constructii Satu Mare
42. Inspectoratul Teritorial Pentru Calitatea Semintelor Si Materialului Saditor Satu Mare
43. Judecatoria Satu Mare
44. Oficiul De Mobilizare A Economiei Pentru Pregatirea Teritoriului Pentru Aparare Satu Mare
45. Oficiul Judetean Pentru Protectia Consumatorului Satu Mare
46. Oficul De Cadastru Si Publicitate Imobiliara Satu Mare
47. Parchetul De Pe Langa Tribunalul Satu Mare
48. Politia Comunitara Satu Mare
49. Registrul Auto Roman Satu Mare
50. Sc Apaserv Satu Mare

51. Sc Transurban Satu Mare
52. Serviciul Roman De Informatii Satu Mare
53. Tribunalul Judetean Satu Mare

(sursa listei: http://www.listainstitutii.ro/directii-deconcentrate-din-satu-mare).

De aici ar trebui sa intelegem ca minim 53 de persoane au fost numite politic, daca nu cumva si-au numit si acestia echipele din subordine pe aceleasi criterii de "competenta".

La nivel judetean, facand niste calcule grosiere si speculative: 53 de numiti politic x 10 oameni numiti pe pile = 530 de persoane.

La nivel national, extrapoland si aproximand (nu ne intereseaza zecimalele exacte, rezulta circa 500 de persoane x circa 40 de judete = 20.000 de persoane! Deci, la nivel national ar fi o adevarata mafie politico-economica a directiilor deconcentrate, finantata din bani publici!

Pai, 20.000 de persoane inseamna 1 la mie la nivel national (in caz ca mai exista 20.000.000 de romani in Romania). Adica o astfel de persoana trebuie sa-si exercite puterea si influenta pentru a imbarliga maxim 1.000 de fraieri cu drept de vot. Pai, nu pare deloc complicat.

In plus, toti bugetarii spagari nu mai trebuie convinsi de nimic: merg la vot si voteaza mafia politico-economica din "convingere", pentru a-si mentine astfel propriile privilegii.

Este posibil ca toti acestia sa fie implicati in campanii electorale (desigur, nu doar de partea PSD-ului; doar nu ne imaginam ca restul partidelor politice sunt alcatuite din ingerasi)? Bineinteles.

Interpretarea listei directiilor deconcentrate din judetul Satu Mare genereaza un umor involuntar sau sinistru, in functie de dipozitia emotionala si de cheful de glume al fiecaruia dintre cei care parcurg acest material.

Trebuie doar sa ne imaginam directorii numiti politic ai unor institutii respectabile, cum ar fi Judecatoria Satu Mare, Politia Comunitara Satu Mare, Inspectoratul Pentru Situatii De Urgenta Somes Satu Mare, Serviciul Roman De Informatii Satu Mare facand campanie electorala. Eu, unul, prefer sa ma intreb cum arata directorii de la Sc Apaserv Satu Mare, Oficiul De Mobilizare A Economiei Pentru Pregatirea Teritoriului Pentru Aparare Satu Mare sau Inspectoratul Teritorial Pentru Calitatea Semintelor Si Materialului Saditor Satu Mare in astfel de ipostaze.


FENOMENUL MAFIEI RELIGIOASE

S-a vazut de-a lungul ultimilor 25 de ani ca BOR a "oferit" societatii romanesti numerosi infractori, in ciuda faptuloui ca statul ignora la greu inselaciunea si evaziunea fiscala practicata de popi. Se stie ca statul roman arunca cu generozitate banii publici pentru constructia si repararea bisericilor. Fiind majoritara in Romania, evident ca ortodoxia este principala beneficiara a banilor publici.

Multa lume percepe popii, pe buna dreptate, ca fiind lacomi de bani, iubitori de avere, campioni ai inselaciunii si ai evaziunii fiscale.

Pe langa aceste "pacate lumesti", incep sa apara tot mai des inregistrari cu popi implicati in campanii electorale. De unde vedem ca alaturi de "deconcentrati", si "popii" sunt tot niste agenti acoperiti. Nu neaparat ai unor servicii, ci ai mafiei politico-economice. Poate ca ar trebui sa vorbim mai exact de mafia politico-economico-religioasa din Romania.

Concret, pe sursa http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Special/COTROCENI+2014/ALEGERI+PREZIDENTIALE+2014+PREOTI+CAMPANIE este scris:

"Pildă revoltătoare în bisericile din Satu Mare şi Maramureş, unde creştinilor li s-a spus fără perdea să voteze cu Victor Ponta. Unul dintre preoţi este chiar episcopul regiunii. Slujitorii Domnului au îndemnat enoriaşii să voteze candidatul ortodox şi au încălcat nu doar dreptul la libera alegere, ci şi recomandarea Bisericii Ortodoxe, făcută special, înaintea alegerilor prezidenţiale: preoţii să nu se amestece în politică.

„Este în jurul nostru şi vicepreşedintele Mircea Govor, care şi el este ortodox. Şi el este împreună cu noi. Şi ne îndeamnă şi el pe noi să fim uniţi şi să votăm. Să votăm cu cei care sunt ortodocşi, cu Victor Ponta!”, a fost mesajul părintelui duhovnic Sebastian, de la mănăstirea Țeghea, din Satu Mare."
!!!

Tot nea' Mircea Govor (seful PSD Satu Mare) a afirmat:

"Am vorbit cu Preasfinţitul (n.r. Episcopul Maramureşului, Iustin Sigheţeanul) [corect ar tebui scris "preasfintitul", cu ghilimele, ca prea e penibila aceasta denumire!], am vorbit cu toţi popii. Dacă nu vreţi să fiţi de partea noastră, să votaţi cu domnul Victor Ponta, eu nu vă mai cunosc."!!!

Iata cum dispare orice deontologeala si orice principii in fata banilor publici "echitabil" distribuiti catre toti mafiotii politici, economici si religiosi! Dar culmea e ca multi dobitoci furati zi de zi si saraciti de acest sistem mafiot se uita la hotii lor ca la niste persoane respectabile, onorabile sau sfinte!?! Doar i-au votat si ii vor vota inca multi ani de-acum incolo!

Bravo, natiune romana, voteaza-ti si aduleaza-ti calaii!

Intre timp, "sfintii" si "preasfintii" au ascultat "indrumarile" lui Govor si au demonstrat ca Biserica Ortodoxa Romana e tot o organizatie politica:

"Dovadă, episcopul Maramureşului a propovăduit cuvântul alegerilor sâmbăta trecută, la Corund, unde sfinţea şantierul de reparaţii al unei biserici din zonă.".

Hi! Hi! Ce mai "campanie" electorala! Popa "a propovăduit cuvântul alegerilor"?! Ce pacat ca Nicolae Ceausescu nu a apucat sa demoleze toate porcariile astea ortodoxe... Auzi, cica inainte de '89 il vedeam pe Ceasca 2 ore pe zi... Pai, acum propaganda politica este omniprezenta si functioneaza non-stop! Avem 4 televiziuni de "stiri", pe langa altele generaliste...

Deci nataraii de creduli care se duc la biserica aud tot de politicieni, nu despre Tatal Ceresc! Se pare ca acesti creduli tembeli au reusit sa copieze chiar si la ora de... citire, pentru ca nu sunt in stare sa-si ia o Biblie si sa o citeasca singuri. Ar vedea atunci ca Biblia nu contine traduceri si adaptari politico-ortodoxe. Oricum, bunul simt ar trebui sa indemne pe oricine macar sa nu minta, sa nu fure si sa nu omoare!

Ce isi imagineaza fraierii ca obtin mergand la biserica? Iertarea pacatelor? Asta nu se obtine aprinzand lumanari si dand bani escrocilor de popi, credulii imaginandu-si astfel ca au achizitionat dreptul de a comite noi fapte rele. Iertarea pacatelor se obtine de catre cei care inteleg ce e bine si ce e rau si care reusesc sa se lase de faptele rele.

Dar se pare ca sunt foarte multi cei care cred in mod ridicol ca derbedeii ortodocsi lacomi de bani au puterea sa ierte pacate contra cost... Ha! Ha! Ha! Pe ce lume traiti? Pe lumea dilelii?

Alt exemplu de religie politica este oferit de catre sursa http://revistapresei.hotnews.ro/stiri-subiectele_zilei-18527247-implicarea-preotilor-campania-electorala-din-romania-subiect-pentru-presa-internationala-france-presse-preoti-ortodocsi-implicat-deschis-doilea-tur.htm:

"Potrivit televiziunii publice TVR Cluj si mai multor martori, preotii din judetul Cluj au primit circulare din partea arhiepiscopiei pentru a le cere sa incurajeze voturile pentru Ponta.

Astfel de mesaje au fost distribuite duminica si la manastirea Cozia (sud).

Biserica Ortodoxa, majoritara in Romania, unde 88% din populatie se declara ortodoxa, a beneficiat in ultimii ani de subventii de mai multe milioane de euro din partea guvernarii de stanga."
.

Vai, cum se mai victimizau mitocanii ortodocsi, ca le-a facut si le-a dres comunismul... Din cate vad, sunt cateii puterii politice si latra cu "credinta" in directia de unde stiu ca le vin banii! Ce caraghioslac absolut: popii sustin socialistii, urmasii celor care le demolau bisericile! Asta e chiar culmea religiei si a "credintei"!

Sigur ca e de un amuzament sinistru tot ce aflam despre popi si biserica. Dar, in mod serios, cer statului roman sa inceteze orice finantare a bisericilor! Popii sa traiasca din ce le este oferit de creduli, iar bisericile sa existe doar daca sunt finantate de creduli, nu de stat, prin bani publici.

Nu avem nevoie, pe langa mafiile existente in Romania, de o mafie religioasa care sa imbarlige fraierii sa voteze cu unul sau cu altul!

Imi imaginez ca cererea mea nu va fi luata in seama, desi stiu ca e citita de cine trebuie.

Cu atat mai mult cu cat realitatea actuala ne arata ca scarbele ortodoxe care fac politica in biserica vor fi rasplatite cu cuvenita mita electorala! Sursa http://www.ziare.com/alegeri/alegeri-prezidentiale-2014/dupa-fapta-si-rasplata-ponta-vrea-sa-dea-imobile-gratuite-preotilor-care-au-facut-campanie-pro-psd-1332654 ne informeaza ca:

"Dupa fapta si rasplata: Ponta vrea sa dea imobile gratuite preotilor care au facut campanie pro PSD

Episcopia Ortodoxa Romana a Maramuresului si Satmarului ar putea primi gratuit de la Guvern, in proprietate, o serie de imobile ale statului pe care in prezent le are in administrare, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, proiectul de hotarare fiind inclus pe agenda sedintei de marti a Guvernului."
!

Inca o data vedem ca daca cineva vrea sa-i mearga bine in Romania, atunci trebuie sa faca parte dintr-o mafie! Asa cum era de asteptat, mafia religioasa din Romania se afla direct pe statele de plata ale Satanei! Cum Romania este majoritar mafiotizata, putem spune si ca Romania se afla tot pe statele de plata ale Satanei...

vineri, 3 octombrie 2014

Mita electorala mascata si cadouri electorale?

De la inceputul anului si pana in prezent au fost luate masuri considerate populiste si electorale. S-au creat avantaje si beneficii pentru diverite categorii de persoane, suspiciunea fiind ca se urmareste manipularea economica a unei parti a populatiei in scopuri electorale. Desigur, guvernul sustine ca a luat aceste masuri total dezinteresat, preocupat exclusiv de grija pentru bunastarea si supravietuirea unei parti a populatiei. Numai ca bunastarea si supravietuirea unei parti a populatiei produce gauri in buget. Aceste gauri trebuie acoperite cu bani luati de la intreaga populatie, care, la randul ei, are dreptul la bunastare si supravietuire.

De aceea ma intreb: cum se vor acoperi aceste gauri in buget? Se vor mari taxele, va ajunge TVA 30%, vor creste preturile, se va devaloriza leul? Nu am de unde sa stiu in mod concret in ce mod se vor acoperi gaurile din buget. Istoric vorbind, cred ca a venit vremea sa mai fie prabusit si cursul, pentru ca taxele au tot crescut.

Sa vedem ce masuri ale guvernului au improprietarit cu bani publici o parte a populatiei. In acelasi timp, in masura in care sursele mentioneaza, vedem si ce gauri se produc la buget.

1. Amnistia fiscala a pensionarilor, mamelor si bugetarilor.

Conform sursei http://www.ziare.com/impozit/fiscal/amnistia-fiscala-pentru-pensionari-si-mame-intre-necesitate-si-populism-1318317, care titra "Amnistia fiscala pentru pensionari si mame, intre necesitate si populism", aflam ca "In situatia de a beneficia de amnistia fiscala se afla mai mult de 20.000 de pensionari si circa 12.500 de mame.".

Conform sursei http://www.ziare.com/politica/legea-amnistierii/amnistia-fiscala-adoptata-in-forma-extinsa-de-parlament-mamele-pensionarii-si-bugetarii-nu-mai-dau-banii-inapoi-1320949, care titra "Amnistia fiscala, adoptata in forma extinsa de Parlament - Mamele, pensionarii si bugetarii nu mai dau banii inapoi", aflam ca:

"Daca initial se referea la mame, pensionari si profesorii din Valea Jiului, amnistia fiscala a fost extinsa, pe 2 septembrie, dupa un vot in plenul Senatului, la toti bugetarii care au obtinut venituri salariale pe nedrept, din cauza unor calcule gresite ale functionarilor publici, nereguli constatate de catre Curtea de Conturi.";

"Astfel, toti bugetarii care au primit sporuri sau alte venituri salariale pe nedrept sunt scutiti de la inapoierea banilor luati in plus catre stat.";

Este vorba de "300 de milioane de lei lipsa" la bugetul statului!

S-a justificat actiunea astfel: "ce vina are angajatul ca s-a calculat gresit?".

Dar in acelasi timp se pot pune intrebarile:

a) Ce merite are angajatul ca s-a calculat gresit?
b) Ce vina are cetateanul platitor de taxe care nu beneficiaza de nimic, dar care va oferi o parte din averea proprie si va acoperi din taxele pe care este obligat sa le plateasca aceste venituri catre pensionari, mame si bugetari?

Dupa cum se vede, statul poate confisca discretionar parti din averea unora, pentru a le oferi, la fel de discretionar, altora.

2. Amnistia fiscala pentru medicii de familie.

Conform sursei http://www.ziare.com/impozit/fiscal/amnistie-fiscala-si-pentru-medicii-de-familie-1324977,

"Peste 1.000 de medicii de familie care au facut garzi in perioada ianuarie 2009 - mai 2011 vor fi scutiti de la plata sumelor pentru acoperirea cheltuielilor de administrare si functionare a centrelor de permanenta, a decis, marti, Camera Deputatilor.

Concret, 1.157 de cadre medicale vor beneficia de aceasta amnistie fiscala"
;

"Pana acum, medicii de familie erau nevoiti sa restituie sumele reprezentand cheltuieli de administrare si functionare de care au beneficiat in aceasta perioada in baza contractelor incheiate cu casele de asigurari de sanatate judetene, la care se adauga dobanzile.

Returnarea banilor s-a facut in baza deciziilor de impunere emise de casele judetene de asigurari de sanatate, dupa constatarile facute de un audit al Curtii de Conturi."
;

"Sumele care trebuiau sa fie restituite se ridica in cazul unor medici care au efectuat garzi intreaga perioada pana la 20.000 - 25.000 de lei.".

Din cate inteleg din ce este scris, medicii respectivi aveau contracte cu casele de asigurari de sanatate judetene, in baza carora ar fi trebuit sa plateasca cheltuieli de administrare si functionare. Dintr-o data sunt scutiti de plata acestor cheltuieli.

Ar fi minunat daca si populatia ar fi scutita de plata facturilor curente (apa, gaze, incalzire etc).

3. "Cumpararea" de primari.

Conform sursei http://www.mediafax.ro/politic/adomnitei-dragnea-a-venit-in-secret-la-iasi-cu-promisiuni-sa-cumpere-pentru-psd-primari-acl-13362244,

"Liviu Dragnea a venit în secret, miercuri, la Iaşi, cu scopul "cumpărării” de primari ai ACL de către PSD, şi că i-a convocat pe edilii din judeţ, promiţându-le semnarea unor contracte pentru diverse proiecte în schimbul trecerii la PSD.";

Conform lui Cristian Adomniţei, preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, "Într-o ultimă încercare disperată de a cumpăra primari, PSD l-a adus la Iaşi pe Dragnea, ca să fie cumpărătorul-şef. Primarii erau neîncrezători, pentru că până acum oferta PSD era fără bani, doar cu promisiuni. Vâzând că nu au spor în recolta de primari, şi-au chemat şeful în ajutor de la Bucureşti. A fost o întâlnire la un restaurant ieşean ieri (miercuri - n.r.), la care au participat circa 60 de primari, 43 de la PSD, iar restul de la PNL şi PDL. Pe fiecare în parte i-a luat la întrebări domnul Dragnea. I-a întrebat ce proiecte au la ei în localitate, iar toată discuţia s-a axat în jurul unei singure fraze. Domnul Dragnea le-a spus aşa: «Dacă semnaţi adeziunea la PSD azi, şi eu semnez contractele»".

4. Electorata.

Conform sursei http://stirileprotv.ro/stiri/politic/un-milion-de-romani-cu-credite-la-banca-si-venituri-sub-medie-ar-putea-primi-un-ajutor-din-partea-statului.html,

"ElectoRata: asa a fost botezata in gluma schema de ajutor fiscal a Guvernului destinata celor cu venituri mici si credite la banca. Un milion de romani ar putea beneficia de aceasta masura.";

"Destinata sa ajute un milion de romani (mai precis 907.000, potrivit premierului), electoRata a fost calificata drept "mita pentru natiune" si "gogoasa electorala". Chiar si PNL si guvernatorul Bancii Nationale au criticat electoRata, desi teoretic aceasta masura a fost ideea ministrului liberal al Finantelor discutata cu BNR. Dar ce este electoRata?";

"ElectoRata se adreseaza persoanelor cu venituri sub salariul mediu de 1600 de lei si care au dificultati la plata creditelor la banca, dar nu au intarzieri mai mari de 90 de zile. In aceasta situatie, potrivit autoritatilor, s-ar afla cam un milion de romani, care se califica astfel pentru electoRata.";

"ElectoRata nu inseamna insa ca va plati statul in locul lor, ci doar ca li se va prelungi creditul cu perioada pentru care li s-au injumatatit ratele. Dupa aceasta perioada, timp de cel mult 24 de luni, debitorii vor primi un "credit fiscal", o scutire de 200 de lei pe luna la plata impozitului pe venit.".

5. Microbuze scolare.

Conform sursei http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Social/Guvernul+a+cumparat+microbuze+scolare+Cum+a+pus+statul+carul+ina,

"În preajma alegerilor prezidenţiale, elevii ar trebui să scape de mersul pe jos la şcoală. Guvernul promite 1.200 de microbuze şi deja 100 au ajuns la destinaţie. Chiar premierul s-a ocupat să înmâneze cheile. Problema este că statul a pus carul înaintea boilor. Acum există maşini, dar nu şi destui şoferi.".

Ce convenabil, premierul candidat s-a deranjat personal la momentul potrivit sa inmaneze cheile microbuzelor catre destinatari. Din cate vad, poate sa se deranjeze in continuare personal sa le si conduca, in desele momente de plictiseala de la Guvern!

Mult succes la vot la prezidentiale! Chiar daca nu merg la vot, sper ca se va vota (cu sufletul, din toata inima, desigur) un presedinte al tuturor romanilor, nu un sef al mafiei politico-economice! Asta in masura in care intr-adevar exista un candidat care aspira la functia de presedinte al tuturor romanilor si nu doar candidati la functia de sef al mafiei politico-economice.