The Color Run Night

Sau cursa euforica mai pe intuneric... A avut loc ieri, 14.Septembrie.2019.

In prima poza este prima persoana din cursa care a trecut pe la punctul de control colorat. In urmatoarele doua poze, multi licurici...

Manii romanesti traditionale in zile libere: fumul

1 Mai "muncitoresc" s-a nimerit intr-o zi de luni in acest an, deci lumea a avut trei zile libere.

Printre altele m-am nimerit si in parcul Izvor, unde se organiza un asa zis festival al muzicii balcanice (Yakasha?!). Sonorizarea infantila se ingana fericit cu muzica expirata, care nu prea avea nimic specific balcanic.

Dupa ce am dat in minge pe unde am putut (duminica, 30.Aprilie2017, si luni, 01.Mai.2017, a fost aglomeratie mare la terenurile de sport), am facut un tur si prin zona "spectacolului".

O parte insemnata a "spectacolului" a insemnat... fumul gratarelor. Am incercat sa redau atmosfera... afumata in pozele de mai jos. :)

Eu prefer aerul mai curat, dar fiecare cu placerile lui.

Reuniune de mici si tineri tupeisti

Profitand de vremea calduroasa, m-am dus insotit in parcul Izvor sa arunc cu mingea de baschet la cos. Trecem pe la teren, il vedem ocupat si ne asezam pe o banca la soare, la o oarecare distanta de teren. Tot privind spre teren, vedem ca se elibereaza.

Mergem la teren si incepem sa dam la cos. In foarte scurt timp apare un pici, nici jumate cat mine si nici jumate de buletin, si imi spune hotarat: "Terenul e ocupat!".

"Da, de mine.", ii raspund eu prompt. Total descumpanit de raspuns, piciul se resemneaza treptat; apare apoi un altul un pic mai mare, insotit de trei puradei de doi-trei ani, care sigur nu aveau ce cauta pe acel teren, care nu ar fi trebuit lasati nesupravegheati de un adult si care ar fi o buna tema de cercetare pentru serviciile de asistenta sociala si de ocrotire a minorilor.

Aveau o minge de fotbal, iar cei mai mari se cam distrau pe seama celor mici. Copilul cel mai mic lua adesea palme in cap de la cei un pic mai mari. Din cand in cand se auzeau bazaieli.

Dupa cateva minute apare un grup de sase adolescenti, sa zicem in medie de clasa a noua.

In mod de-a dreptul ciudat, si astia ma iau in vizor (cred ca ar trebui sa mai lucrez la figura mea, sa par ori mai istet, ori mai periculos, ori mai matur spre batran) si imi spun ca terenul asta e doar de fotbal si ca baschet se joaca pe terenul celalalt, dinspre bulevardul Libertatii.

Eu ii arat cosul de baschet, arunc la cos si ii spun ca daca e un cos de baschet, atunci e si teren de baschet.

Astia insista in mod incredibil, nu, ca trebuie sa ne dam la o parte ca trebuie sa joace ei fotbal. Fara regrete si total indiferent le spun ca nu am venit aici ca sa plec. Le-am mai spus ca ar trebui sa se uite ce varsta am eu si ce varsta au ei, poate ca daca ar fi dovedit oarece respect i-as fi inteles. Atunci unul dintre ei ma "ameninta" ca se duce la "bodyguard" si ca o sa vad eu atunci. M-a cam luat amuzamentul pe sus si l-am trimis plin de veselie pe "intreprinzator" dupa paznic, spunandu-i ca ma gaseste aici.

Zis si facut, ala se duce dupa paznic, noi aruncam la cos, cei cinci ramasi s-au apucat sa traga la poarta cealalta, Din cand in cand isi adresau diverse injuraturi unii altora, probabil spre bucuria mamelor lor, a scolii care ii (de)formeaza ca oameni si a bisericii la care eventual aprind lumanari de Paste si de Craciun ca sa "li se ierte" si sa o poata lua de la capat.

Dupa un timp vine si baiatul cu paznicul, care se opreste la o distanta apreciabila de noi, baschetbalistii. Distanta nu era atat de apreciabila din punct de vedere sonor, astfel incat l-am auzit foarte clar pe paznic spunand: "Cum sa le spun eu oamenilor astora sa plece?".

Pacat ca s-a terminat asa, eram in forma si m-as fi distrat si cu paznicul, care a raspuns totusi partial solicitarii pustilor.

Pustii mai fac o incercare si ma intreaba cat ne mai jucam. Le-am spus ca nu am ora fixa si ca stau cat doresc.

Si am tot stat, pentru ca se spune ca trebuie sa fac miscare minim 30 de minute pe zi. :)

Momente vesele

1. Caprele

In general solistul formatiilor muzicale, pe langa voce, trebuie sa mai stie si unele anecdote pana se refac instrumentistii (mai ales omul de la contrabas) intre doua piese muzicale.

Solistul trupei Hara, ca sa incalzeasca atmosfera in Piata Universitatii, spune si el o gluma.

"O doamna, patroana de salon de infrumusetare, ne-a invitat sa cantam colinde la salon pentru cliente. Intram, doamnele raspandite prin salon, unele pe sub casti, altele cu unghiile la prelucrat prin aschiere si asa mai departe.

Incep sa cant colindul: "M-a trimis mama dupa capre...".

Am simtit brusc ca sunt fixat de o gramada de priviri glaciale. La sfarsit nu a aplaudat nimeni!".

2. Socializarea

Eram pe la Kogalniceanu si faceam niste poze in noapte.

Un nene zice:
"Aveti scula mai buna decat a mea.".

Arunc repede un ochi (ca de obicei, il pastrez prudent pe celalalt). Un nene pe langa bicicleta se oprise si facea si el niste poze cu telefonul mobil.

Nu comentez, concentrat (de exemplu, de kiwi) sa iasa pozele cat mai bune. Se stie ca pozele pe intuneric sunt mai pretentioase si ies in general miscate.

Omul nu se lasa si imi zice:
"Nu sunteti prea sociabil".

In fine, fac o pauza si-i zic:
"Habar n-am cum sunt, dar imi puneti niste probleme de baraj si nu prea stiu ce replica sa va dau in momentul asta.".

Cam surprins, nenea bate in retragere:
"Nu va suparati, ziceam si eu asa. Am glumit.".

Realizez ca omul isi retrage capitalul de socializare tocmai cand eu incercam sa intru in forma. Pai e corect?

I-am zambit fin (se schimba ceva daca zambeam naş?), am facut un gest de negare blazata (pe scurt: lehamite) si i-am raspuns:
"Nu sunt suparat absolut deloc, sunt obisnuit cu oameni ca dumneavoastra...".

Daca nenea era intr-adevar sociabil, ar fi putut sa ma intrebe ceva in genul:
"Da' ce-am facut eu, doamnă?". :))

Brânzăăă!

Unul dintre cele mai neobisnuite momente din viata mea s-a petrecut ieri, 18.Septembrie.2015.

M-am dus cu sotia in parcul Izvor cu o minge de fotbal si una de baschet, ca sa facem miscare cel putin 30 de minute pe zi (cum zice poetul sau reclama, nu mai stiu exact).

Pe langa terenul din parc era o grupa de copii de gradinita. Imediat cum am scos obiectele din traista si le-am pus pe jos, multi copii au intrat pe teren si au inceput sa strige "Mingi! Mingi!". Dupa care, fara sa-si puna prea multe intrebari legate de dreptul de proprietate, le-au luat si au inceput sa se joace cu ele cu mult entuziasm.

Luati pe nepregatite si nauciti, am inceput sa radem de situatie.

Dupa care mi-am scos aparatul foto si am facut cateva poze unor copii care nu se jucau.

Educatoarele stateau la umbra si nu au intervenit in niciun fel. Cred ca ziceau mersi ca si-au gasit copiii de lucru cu altcineva decat cu ele.

Cum distractia copiilor parea interminabila, dupa un timp, am zis totusi ca ar fi bine sa ne luam jucariile si sa ne mutam la celalalt teren, din celalat capat al parcului.

Dar dupa ce am recuperat cu greu mingile, cativa copii au inceput sa traga de mine. Unul s-a agatat cu mainile si picioarele de piciorul meu si am facut cativa pasi demonstrativi in fata sotiei cu el  pe picior. Unul imi tragea de tricou cu putere si ma gandeam foarte serios ca l-ar putea rupe, tinand cont de calitatea carpelor comercializate in zilele noastre.

Unul dintre copii mi-a zis ca el nici nu a apucat sa puna mana pe minge si a inceput sa planga. Spre panica sotiei, ce era sa fac? Am scos mingea de fotbal si i-am pus-o in brate. Credeam ca e suficient sa o atinga ca sa se linisteasca, dar el a si sters-o triumfator cu mingea, inconjurat de ceilalti copii. Am mai facut cateva poze la copiii de langa mine.

Am reusit sa recuperez dupa o vreme mingea, dupa care am strans totul si am ramas cu aparatul foto la gat. Unul dintre copii mi-a reprosat pozele facute anterior: "Ce poze sunt astea, ca nu am zis nimic!". "Pai ce trebuia sa spuneti?", am intrebat eu. "Branza!", zice el. "Aaa, branza pute!", zic eu (asa am invatat de la fata mea, cu multi ani in urma, ca se spune la poza...). Nu mi-am dat seama ca tot ce spun va fi folosit impotriva mea: "Nu pute, se mananca!", zice o fetita.

Ce nu au stiut copiii era ca o parte din momentul cu "branza" a fost filmat. Politica blogului este sa nu pun filme pentru ca sunt mari consumatoare de memorie si deja sunt la al treilea blog din acest motiv (intre timp capacitatea de memorie video alocata unui blog s-a tot marit).

Dar acest filmulet mi s-a parut foarte deosebit:

Hi, hi!

The Color Run

Sambata, 13.Septembrie.2014, am fost la The Color Run, pe Soseaua Kiseleff. Acest util moment de socializare si activitate m-a scos din pasa negativa in care ma aflam.

Atmosfera vesela si buna dispozitie era omniprezenta. Lumea colorata in miscare a fost o provocare pentru aparatul foto.

Am realizat foarte multe portrete, dintre care unele mi se par deosebit de frumoase. Am inceput deja sa selectez, sa grupez si sa pun pe blogul cu poze.

Mi-am adus aminte ca imi place foarte mult lumea care stie sa se amuze si sa se simta bine, chiar si din nimic sau din aproape nimic.

Veselia si buna dispozitie sunt partile bune ale vietii si este de dorit sa avem parte de cat mai multe astfel de momente.