sâmbătă, 19 septembrie 2015

Brânzăăă!

Unul dintre cele mai neobisnuite momente din viata mea s-a petrecut ieri, 18.Septembrie.2015.

M-am dus cu sotia in parcul Izvor cu o minge de fotbal si una de baschet, ca sa facem miscare cel putin 30 de minute pe zi (cum zice poetul sau reclama, nu mai stiu exact).

Pe langa terenul din parc era o grupa de copii de gradinita. Imediat cum am scos obiectele din traista si le-am pus pe jos, multi copii au intrat pe teren si au inceput sa strige "Mingi! Mingi!". Dupa care, fara sa-si puna prea multe intrebari legate de dreptul de proprietate, le-au luat si au inceput sa se joace cu ele cu mult entuziasm.

Luati pe nepregatite si nauciti, am inceput sa radem de situatie.

Dupa care mi-am scos aparatul foto si am facut cateva poze unor copii care nu se jucau.


Educatoarele stateau la umbra si nu au intervenit in niciun fel. Cred ca ziceau mersi ca si-au gasit copiii de lucru cu altcineva decat cu ele.

Cum distractia copiilor parea interminabila, dupa un timp, am zis totusi ca ar fi bine sa ne luam jucariile si sa ne mutam la celalalt teren, din celalat capat al parcului.

Dar dupa ce am recuperat cu greu mingile, cativa copii au inceput sa traga de mine. Unul s-a agatat cu mainile si picioarele de piciorul meu si am facut cativa pasi demonstrativi in fata sotiei cu el  pe picior. Unul imi tragea de tricou cu putere si ma gandeam foarte serios ca l-ar putea rupe, tinand cont de calitatea carpelor comercializate in zilele noastre.

Unul dintre copii mi-a zis ca el nici nu a apucat sa puna mana pe minge si a inceput sa planga. Spre panica sotiei, ce era sa fac? Am scos mingea de fotbal si i-am pus-o in brate. Credeam ca e suficient sa o atinga ca sa se linisteasca, dar el a si sters-o triumfator cu mingea, inconjurat de ceilalti copii. Am mai facut cateva poze la copiii de langa mine.

Am reusit sa recuperez dupa o vreme mingea, dupa care am strans totul si am ramas cu aparatul foto la gat. Unul dintre copii mi-a reprosat pozele facute anterior: "Ce poze sunt astea, ca nu am zis nimic!". "Pai ce trebuia sa spuneti?", am intrebat eu. "Branza!", zice el. "Aaa, branza pute!", zic eu (asa am invatat de la fata mea, cu multi ani in urma, ca se spune la poza...). Nu mi-am dat seama ca tot ce spun va fi folosit impotriva mea: "Nu pute, se mananca!", zice o fetita.

Ce nu au stiut copiii era ca o parte din momentul cu "branza" a fost filmat. Politica blogului este sa nu pun filme pentru ca sunt mari consumatoare de memorie si deja sunt la al treilea blog din acest motiv (intre timp capacitatea de memorie video alocata unui blog s-a tot marit).

Dar acest filmulet mi s-a parut foarte deosebit:

Hi, hi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu