Profitand de vremea calduroasa, m-am dus insotit in parcul Izvor sa arunc cu mingea de baschet la cos. Trecem pe la teren, il vedem ocupat si ne asezam pe o banca la soare, la o oarecare distanta de teren. Tot privind spre teren, vedem ca se elibereaza.
Mergem la teren si incepem sa dam la cos. In foarte scurt timp apare un pici, nici jumate cat mine si nici jumate de buletin, si imi spune hotarat: "Terenul e ocupat!".
"Da, de mine.", ii raspund eu prompt. Total descumpanit de raspuns, piciul se resemneaza treptat; apare apoi un altul un pic mai mare, insotit de trei puradei de doi-trei ani, care sigur nu aveau ce cauta pe acel teren, care nu ar fi trebuit lasati nesupravegheati de un adult si care ar fi o buna tema de cercetare pentru serviciile de asistenta sociala si de ocrotire a minorilor.
Aveau o minge de fotbal, iar cei mai mari se cam distrau pe seama celor mici. Copilul cel mai mic lua adesea palme in cap de la cei un pic mai mari. Din cand in cand se auzeau bazaieli.
Dupa cateva minute apare un grup de sase adolescenti, sa zicem in medie de clasa a noua.
In mod de-a dreptul ciudat, si astia ma iau in vizor (cred ca ar trebui sa mai lucrez la figura mea, sa par ori mai istet, ori mai periculos, ori mai matur spre batran) si imi spun ca terenul asta e doar de fotbal si ca baschet se joaca pe terenul celalalt, dinspre bulevardul Libertatii.
Eu ii arat cosul de baschet, arunc la cos si ii spun ca daca e un cos de baschet, atunci e si teren de baschet.
Astia insista in mod incredibil, nu, ca trebuie sa ne dam la o parte ca trebuie sa joace ei fotbal. Fara regrete si total indiferent le spun ca nu am venit aici ca sa plec. Le-am mai spus ca ar trebui sa se uite ce varsta am eu si ce varsta au ei, poate ca daca ar fi dovedit oarece respect i-as fi inteles. Atunci unul dintre ei ma "ameninta" ca se duce la "bodyguard" si ca o sa vad eu atunci. M-a cam luat amuzamentul pe sus si l-am trimis plin de veselie pe "intreprinzator" dupa paznic, spunandu-i ca ma gaseste aici.
Zis si facut, ala se duce dupa paznic, noi aruncam la cos, cei cinci ramasi s-au apucat sa traga la poarta cealalta, Din cand in cand isi adresau diverse injuraturi unii altora, probabil spre bucuria mamelor lor, a scolii care ii (de)formeaza ca oameni si a bisericii la care eventual aprind lumanari de Paste si de Craciun ca sa "li se ierte" si sa o poata lua de la capat.
Dupa un timp vine si baiatul cu paznicul, care se opreste la o distanta apreciabila de noi, baschetbalistii. Distanta nu era atat de apreciabila din punct de vedere sonor, astfel incat l-am auzit foarte clar pe paznic spunand: "Cum sa le spun eu oamenilor astora sa plece?".
Pacat ca s-a terminat asa, eram in forma si m-as fi distrat si cu paznicul, care a raspuns totusi partial solicitarii pustilor.
Pustii mai fac o incercare si ma intreaba cat ne mai jucam. Le-am spus ca nu am ora fixa si ca stau cat doresc.
Si am tot stat, pentru ca se spune ca trebuie sa fac miscare minim 30 de minute pe zi. :)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu