Se afișează postările cu eticheta "masuri" anticriza. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta "masuri" anticriza. Afișați toate postările

luni, 6 ianuarie 2014

Ce am invatat din "criza"

Am intrat in al cincilea an de "criza". Deci este un an jubiliar. E usor de tinut socoteala pentru ca tot de atatia ani nu am loc de munca.

Avand foarte mult timp liber si parcurgand foarte multe materiale, a devenit foarte clar ca toate aceste "crize" sunt de fapt hotii ale statului mafiot totalitar decontate cu bani publici. Singura organizatie capabila sa produca astfel de "crize" care sa destabilizeze tara si cetatenii este statul.

Modul mafiot totalitar de a opera al statului, dreptul său la ineficienta perpetua si la cheltuieli discretionare, inutile si fanteziste, dreptul la coruptie si la abuz in serviciu in forma continuata, reaua-credinta a functionarilor statului centrali si locali care au rolul de ordonatori de credite sunt reteta de succes a "crizei".

A devenit evident ca scopul politicii este de a prelua puterea, dar nu pentru a o folosi in interesul comunitatii sau natiunii, ci pentru a controla banii publici, care apoi sunt majoritar autodistribuiti celor care detin puterea. Este scandalos, ticalosiile se intampla la vedere, sub ochii nostri si nu ne putem opune in niciun fel.

In acelasi timp, statul mareste taxele periodic, pe masura cresterii deliberate a propriei ineficiente si coruptii. Nu este uimitor ca statul sa se planga de faptul ca nu sunt bani, desi TVA a ajuns la 24%? Ca sa nu mai vorbim de taxarea muncii, a proprietatilor, de accize si de orice alte contributii financiare suplimentare. Daca-mi aduc bine aminte, prin Evul Mediu contribuabilii de atunci se plangeau de zeciuiala (sau dijma), adica de plata a numai 10% din venituri!

O intrebare simpla: daca guvernul Boc a taiat din veniturile oamenilor si a majorat TVA la 24% ca sa macrostabilizeze (chipurile) economia in 2009 si 2010, de ce a mai introdus guvernul Ponta (care din opozitie cauta sa ajunga la putere - tot chipurile - ca sa scurteze suferintele romanilor) 35 de noi taxe la inceputul lui 2014?

Evident, nu este nimic de "macrostabilizat", ci doar de furat. Evident, fiecare partid ajuns la putere si-a facut de cap cu banii publici.

Aceasta "schema" de taxare a cetatenilor si de furat banii publici functioneaza cu succes in toata lumea. Nu inseamna ca daca Romania era o tara bogata, atunci ar fi fost scutita de probleme de deficit bugetar si ca totul ar fi fost perfect.

Falimentul orasului Detroit, polul automobilului american, este cel mai bun exemplu ca bogatia ofera mai multe posibilitati de furt, ca mai multi bani la buget inseamna de fapt mai multi bani de furat.

La fel, majoritatea statelor occidentale europene au probleme cu deficitul bugetar si cu datoriile suverane. Nu inseamna ca industrializarea si asa zisa productivitate ridicata a muncii le-a scutit de probleme financiare. Inseamna doar ca si acolo cheltuielile publice sunt dimensionate la fel de ticalos, mereu in exces, si ca factura datoriilor si a cheltuielilor ineficiente si inutile (niciodata controlata si niciodata controlabila de catre cetateni) se va sparge tot in capul contribuabililor. Singura diferenta in Occident este nivelul de trai mult mai ridicat decat cel din Romania.

Dar deja de la introducerea monedei euro nivelul de trai in tarile occidentale a scazut dramatic si continuu. Iar manifestarile antiromanesti (dar si impotriva altor tari est europene), menite sa descurajeze romanii sau alte natii sa-si mai caute de lucru in Europa Occidentala, sunt o buna dovada a deteriorarii nivelului de trai occidental si a temerilor de si mai rau.

Dupa parerea mea, "criza" nu poate fi combatuta prin dialog sau dezbateri cu actualele autoritati si partide. Atat timp cat aceste mafii politice (reprezentantii PSD, PNL, PDL, RGL etc) nu vor fi inlaturate de la putere prin vot democratic, vom fi mereu in "criza". Cu orice pret, pentru o schimbare de fond, ar trebui interzis prin vot democratic accesul la putere al celor care s-au prefacut ca guverneaza Romania pana acum.

Un stat alcatuit din oameni care sa manifeste vointa politica de a stopa cheltuielile frauduloase, ineficienta deliberata, coruptia generalizata, suprataxarea muncii si suprataxarea cetatenilor ar putea produce o schimbare de fond a Romaniei in bine. Este posibil acest lucru? Pana acum nu a fost posibil.

vineri, 10 februarie 2012

Efectul masurilor "dure dar necesare"

Potrivit teletextului TVR, care citeaza Eurostat, peste 6,6 milioane de romani sufereau de lipsuri materiale severe in 2010!!!


Chiar daca nu cunoastem definitia "lipsurilor materiale severe", ne putem imagina ca nu este vorba de persoane care nu se duc de doua ori pe saptamana la film si la carciuma. Credem mai degraba ca este vorba de persoane subnutrite, care nu-si permit sa-si cumpere haine si incaltaminte, care nu-si permit accesul la utilitati (de exemplu caldura) pentru ca nu pot plati facturile.

Primul gand care imi vine in minte este: s-a schimbat ceva in bine in viata cetateanului obisnuit dupa 1989? A devenit demult evident ca lovitura de stat din 1989 si asasinarea lui Ceasca s-au facut pentru ca unii erau bolnavi de bani si de putere, iar altii extraordinar de naivi, dar cat de naspa trebuie sa ajunga romanii si Romania pentru ca nesimtitii de la putere sa faca ceva bun si pentru cetatenii obisnuiti?

Conform Constitutiei Romaniei, PRINCIPII GENERALE, Statul roman, Art. 1, alineat (3), "Romania este stat de drept, democratic si social [!!!], in care demnitatea omului [?!?], drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea [?!?] si pluralismul politic reprezinta valori supreme in spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor Revolutiei [?] din decembrie 1989, si sunt garantate [pe bune?]".

Conform Constitutiei Romaniei, Nivelul de trai, Art. 47, alineat (1): "Statul este obligat [de cine?] sa ia masuri de dezvoltare economica si de protectie sociala [!!!], de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent [oau! sau wow!]".

Din moment ce 6,6 milioane de romani sufereau de lipsuri materiale severe in 2010, este evident ca nivelul de trai este extrem de indecent. Dar Constitutia Romaniei, in sublima intelepciune a celor care au insituit jaful constitutional legalizat, nu prevede sanctiuni pentru rahatii care isi bat joc de legi si de cetateni. Adica se poate ajunge in situatia mentionata fara sa fie tras cineva la raspundere, cu exceptia lui Ceasca, pentru ca a indraznit sa plateasca datoriile externe.

Asa ca se nasc niste intrebari legitime, adresate triadei PDL-PSD-PNL si celorlalti mai maruntei, care au facut figuratie si blaturi pe banii publici atunci cand au ajuns la putere:

1. Dupa 1989, cand a fost Romania stat social?
1.1. Pe vremea inflatiei galopante?
1.2. De cate ori s-au facut disponibilizari?
1.3. Cand s-au redus salariile bugetarilor?
1.4. Cand s-a marit TVA-ul?
2. Dupa 1989, cand s-a garantat demnitatea umana in Romania?
2.1. Cand s-au desfiintat milioane de locuri de munca?
2.2. Cand s-a instituit un salariu minim pe economie scandalos de mic?
3. Dupa 1989, cand s-au luat masuri de dezvoltare economica si de protectie sociala?
3.1. Cand s-au falimentat si ras de pe fata pamantului majoritatea platformelor industriale create de catre vechiul regim?
3.2. Cand s-a falimentat agricultura si am devenit importatori de produse agricole?
3.3. Cand s-a "scufundat" flota?
3.4. Cand s-a "privatizat" (mult mai corect spus: daruit) petrolul romanesc?
3.5. Cand s-au facut achizitii publice la preturi supraevaluate?
3.6. Cand s-au "realizat" cele mai scumpe autostrazi inexistente (!!!) din lume?
3.7. Cand s-a donat comertul multinationalelor? (Chiar nu exista macar un roman cu bani care sa faca hale mari cu multe rafturi?)
3.8. Cand s-au atras "investitori strategici" care sa vanda active la fier vechi?
3.9. Cand s-a infiintat mafia retrocedarilor?
4. Ce inseamna trai decent in Romania actuala?
4.1. Sa mori de frig?
4.2. Sa fii subnutrit?
4.3. Sa muncesti pe salarii de mizerie cu care sa nu iti poti permite plata serviciilor de baza si a alimentelor?
4.4. Sa fii batjocorit constant de functionarii statului?

Chiar si-a imaginat cineva ca fiecare masura "inteleapta" (de tip disponibilizare, taieri de salarii, majorari de taxe si impozite) sa aiba ca urmare rezultatele pozitive in timp?

Astfel de masuri, luate cu cinism si ticalosie, au dus, poate (eu am dubii), la echilibru macroeconomic. Dar echilibrul macroeconomic se putea realiza si prin taierea investitiilor megalomane de tip autostrazi inexistente, pe langa care Casa Poporului a devenit o investitie micromana.

Altfel spus, statul si-a asigurat dreptul de a fura legalizat bani publici sub pretextul "investitiilor", in timp ce poporul, da-l in... cu traiul lui decent cu tot.

miercuri, 28 septembrie 2011

Efectul masurilor "dure dar necesare": criza perpetua!

Efectele masurilor "dure dar necesare"... pentru o criza perpetua se vad chiar din varful ierarhiei puterii. Dupa ce in 2009 se faceau speculatii in legatura cu durata si varful crizei (ma rog, la inceput s-a spus ca Romania nu va fi lovita de criza, apoi criza a venit, apoi s-a vorbit de criza in forma de U, de criza in forma de V, o sa tina pana in aprilie, o sa tina pana in iunie), mai nou criza este prelungita de presedintele Romaniei pe termen mediu. Ar trebui sa fie uimitor asa ceva, dupa atatea masuri "dure dar necesare". Numai ca se stie ca aceste masuri au fost luate in mod deliberat tocmai pentru a intretine haosul economic, pentru a saraci populatia si pentru un dezastru final cert.

Puterea a avut in vedere criza perpetua de la inceput. A oferit populatiei vestile rele cu lingurita, doar nu era sa spuna direct: "Bai, ne-am pus in cap sa va exterminam!". Dar se pare ca nimanui nu-i pasa si ca populatia prefera sa moara de foame in liniste si consens, desi se spune ca milioane de hectare de teren agricol zac nelucrate. Mergand pe strada vad mereu fețe acre, priviri in gol, priviri ostile, de parca fiecare vede in ceilalti pietoni niste dusmani. Dupa stiinta mea, dusmanii sunt exact cei platiti din banii nostri ca sa lucreze in interesul nostru, sa ne fereasca de crize, sa ne valorizeze munca, sa creeze un sistem care sa ne ofere oportunitati pentru un trai decent. Cum nimic din toate acestea nu se intampla, in asteptarea unei declaratii in genul "criza va mai tine 20-30 de ani", ma limitez si eu doar la citarea unor surse si atat.

Aflam de pe sursa:
http://www.incont.ro/bani/liderii-europeni-avertizeaza-asupra-unei-posibile-recesiuni-ce-se-intampla-cu-romania.html

"Traian Baseascu avertizeaza asupra unei posibile recesiuni in Romania. Ce spun reprezentantii FMI VIDEO

Cu cateva saptamani inainte de finalizarea bugetului pentru anul viitor presedintele Romaniei arunca bomba: riscam sa intram iar in recesiune. Daca declaratia se adevereste, toate planurile guvernului vor fi date peste cap. Cei din executiv sunt obligati sa fie atenti la fiecare banut si sa reduca puternic costurile din intreprinderile de stat. Anuntul lui Traian Basescu vine dupa ce aseara chiar seful Bancii Mondiale declara ca lumea este in pericol."

Aflam de pe sursa:
http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Politica/218071/Basescu-Perioada-de-criza-se-va-intinde-pe-2-3-4-ani.html

"Presedintele Traian Basescu a declarat ca Romania trebuie sa-si exploateze resursele pentru a crea locuri de munca si pentru a ajuta trecerea mai usoara peste perioada de criza, care, opineaza el, se va intinde pe termen mediu, respectiv "2, 3, 4 ani"."
...
"El a afirmat ca solutii exista, dar ca guvernantii nu iau decizii.".

marți, 28 iunie 2011

Efectul masurilor "dure dar necesare"

1. Scad investitiile straine.
Sursa: teletext TVR.
2. Au disparut 100.000 de IMM-uri, ramanand doar 20.000!!!
Sursa: teletext TVR.
3. Romania a devenit o republica... Nu-i putem spune bananiera. Am putea sa o numim republica ierbivora, pentru ca multi romani cred propaganda ca ierburile de pus in ceaiuri au proprietati miraculoase si pot inlocui un regim alimentar normal. Am putea sa devina o republica hidrovora atunci cand cetatenii vor manca numai... apa.
Sursa: teletext TVR.