vineri, 11 mai 2018

Haos la aparatele de taxat din mijloacele de transport ale RATB

Azi dimineata, pe 11.Mai.2018, mi-am pus 10 lei in portofelul electronic al RATB.

M-am urcat in tramvaiul 1, am pus cardul si mi-a aparut mesajul... "Mai aveti 7,50 lei."?! S-o fi scumpit calatoria si nu stiu eu? Am ramas cu cardul pe aparat, comtempland mesajul, fapt pentru care un tanar care astepta cu cardul la rand m-a atentionat: "Este in regula, a fost validat.".

"Nu este in regula", am raspuns eu, aratandu-i chitanta pe care scria ca tocmai platisem 10 lei si subliniind ca aparatul mi-a confiscat 2,50 lei pentru o calatorie.

Tanarul a validat, dupa care a constatat ca si lui i se oprisera tot 2,50 lei pentru o calatorie.

Si cu asta, basta.

M-am intors cu tramvaiul 10, care este echivalentul tramvaiului 1, dar care circula in sensul opus pe linia inelara. Si aici am platit tot 2,50 lei pentru o calatorie, ramanand doar cu 5 lei pe card.

Dupa amiaza m-am dus in parcul Drumul Taberei. Mai intai am trecut pe la un centru RATB si am intrebat daca s-au scumpit calatoriile. Am si verificat pe afisele cu preturi, iar calatoria costa tot 1,30 lei. Apoi m-am urcat in 173, am vrut sa achit calatoria la aparat, dar, surpriza, am primit mesajele "Garaj" si "Na pare rau, in afara serviciului.'. Validarea cardului a fost deci imposibila.

La intoarcere am luat un 385 si am primit aceleasi mesaje: "Garaj" si "Na pare rau, in afara serviciului.'.

Deci, intr-o stranie compensatie pentru suprataxarea matinala am circulat gratis dupa amiaza.

Dintotdeauna mi s-au parut niste porcarii aparatele pentru validarea cardurilor RATB.

O problema este ca nu pot sa stiu daca mai am bani pe cardul RATB; trebuie sa ma urc intr-un mijloc de transport in comun si eventual sa fac blatul. O varianta este sa intreb la un centru RATB despre situatia portofelului electronic, ceea ce costa timp, iar uneori nu este posibil (locul inchis sau casiera nu este temporar la locul de munca).

O alta problema este ca daca RATB-ul vrea sa ma suprataxeze, nu am nicio dovada materiala ca s-a petrecut acest fapt. Asa cum este intamplarea de fata.

Intr-o tara bazata pe hotie si infractionalitate nu sunt surprins ca lucrurile functioneaza in acest mod abuziv la RATB. Asa ca nici nu am absolut nimic cu cei care fac blatul in mod sistematic.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu