La intrarea în Kaufland Ferentari a avut loc un incident creat de persoane care nu au fost de acord cu termoscanarea.
"Kaufland România a afirmat în această seară că tot scandalul a fost regizat de cei trei protagonişti"
(sursa: https://www.mediafax.ro/social/scandalul-termoscanarii-de-la-supermarketul-din-ferentari-ar-fi-fost-regizat-protagonistii-au-venit-cu-camera-si-microfon-filmul-integral-pe-youtube-19166350).
Cică persoanele care au refuzat termoscanarea au venit însoțite de un cameraman profesionist. Hm! Mi se pare că scena firebinte, cu cetățeanul pus pe jos de turma de polițiști și cu un picior de polițist pe cap, nu a fost filmată profesional, ci amatorial.
Din punctul meu de vedere, circul termoscanării a fost nimic pe lângă circul turmei de derbedei din MAI (din timpul incidentului și de după incident).
Practic, un moș cu părul alb a fost brutalizat de 5-7 polițiști (dacă îi putem numi așa).
Unul dintre polițiști i-a pus piciorul pe cap, rănindu-l la cap, unul sau doi polițiști s-au suit cu genunchii pe corpul moșului.
După care, în zilele următoare, au dat declarații "specialiștii" din sindicatele poliției și șefi din poliție, spunând că moșul a fost recalcitrant și că legea le dă dreptul polițiștilor să se poarte așa cum s-au purtat.
Poate nu mi-am dat au seama, dar din ce s-a văzut pe filmare, singura "recalcitrare" a moșului a fost trăncăneala, uneori pe un ton mai ridicat.
Chestia asta cu "legea le dă dreptul polițiștilor" este o mare mizerie, pentru că legea ar trebui ori să-i oblige, ori să le interzică.
Ambiguitatea legalizează abuzul!
Nu de alta, dar sunt exemple flagrante de momente extrem de violente în care făptuitorii violenți nu au fost deloc puși la pământ și încătușați.
Nu m-aș lega de evenimente recente din timpul stării de urgență, cu derbedei violenți înarmați cu bâte. Mult mai relevant este momentul 10.August.2018, cu nemernicii care au manipulat și preluat un protest care trebuia să fie al diasporei (sau s-a mimat la început că va fi al diasporei, oficial a fost al nimănui!). Acești nemernici au aruncat cu bolovani în jandarmi. Este un exemplu flagrant de violență, deloc singular pe 10.August.2018. În plus, violențele din 10.August.2018 au avut loc în contextul în care au precedate de mesaje incitatoare la violență în spațiul virtual (pe internet) și chiar și la unele televiziuni!
Câte persoane violente au fost puse la pământ (cu picioare de polițiști pe cap și cu genunchii de polițiști pe corp) și încătușate pe 10.August.2018?
Conform Raportului desecretizat al Jandarmeriei referitor la mascarada numită protest din 10.August.2018 (sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/document-exclusiv-citeste-raportul-secretizat-al-jandarmeriei-despre-protestul-din-10-august-1219948), nu sunt nominalizate persoane arestate care au aruncat cu bolovani în jandarmi!!! Probabil că nici nu s-a deschis vreun proces împotriva persoanelor violente, iar Iohannis "Contra" vorbea de violența jandarmilor...
Așa că, după părerea mea, circul (pur verbal) făcut de persoanele care au refuzat termoscanarea la Kaufland Ferentari este nimic pe lângă circul brutalității polițiștilor care au sărit pe moș și l-au rănit! Se pare că și polițiștii sunt veșnic pregătiți să facă circ, oricât de hidos și de sinistru ar fi el.
Ar mai fi un exemplu de "timiditate" în intervenția polițiștilor: atunci când i-au "respectat" drepturile lui Dincă, astfel încât să poată să NU o salveze în timp real pe Alexandra Măceșanu. La Dincă nu a mai sărit nimeni dintre polițiști să-i pună piciorul pe cap! Lasă, băi, ce dacă a răpit-o și poate că a și omorât-o p-aia... Nu-i așa?
Alte exemple discrepante față de tratamentul la care a fost supus moșul mai sunt fraternizările directe a polițiștilor cu infractorii, materializate în imagini postate pe internet, fapt care denotă la polițiști o aroganță și o sfidare inimaginabilă a societății, a oamenilor care cred în lege și în statul de drept...
Cred că Iohannis, Orban și Vela nu văd vreo problemă sau vreo ciudățenie în aceste situații.
Se afișează postările cu eticheta ambiguitatea legilor. Afișați toate postările

vineri, 22 mai 2020
vineri, 27 martie 2020
Sinistrul de Interne Marcel Vela nu doarme de grija bancurilor de pe internet?
Conform sursei https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/vela-daca-oamenii-ar-fi-respectat-ordonanta-2-poate-nu-ar-fi-aparut-ordonanta-3-dar-lumea-a-luat-in-gluma-au-aparut-bancuri-1280945,
"Ministrul de Interne Marcel Vela a făcut apel la responsabilitate în această perioadă, el declarând la Digi24 că dacă oamenii ar fi respectat măsurile impuse prin ordonanța militară 2 poate nu ar fi fost introduse condițiile din ordonanța militară 3.".
Cred ca statul mafiot totalitar roman este ultimul care ar trebui sa vorbeasca de responsabilitate, dupa ce nu a testat persoanele intoarse din strainatate, din tari care erau focare de infectie cu corona virus.
Alta iresponsabilitate a statului mafiot totalitar roman este dezinteresul pentru asigurarea echipamentelor de protectie pentru personalul medical si dezinteresul pentru testarea personalului medical.
Alta dovada de iresponsabilitate este continutul Ordonantei Militare nr. 3 (sursa: https://www.mai.gov.ro/ordonanta-militara-nr-3-din-24-03-2020-privind-masuri-de-prevenire-a-raspandirii-covid-19/), care contine ambiguitati si neclaritati care probabil ca au fost gandite asa pentru a favoriza abuzurile autoritatilor mafiote!
De exemplu, ce inseamna "apropierea locuintei"? Era asa de greu de precizat?
Alt exemplu: la ce distanta de casa pot desfasura activitati fizice individuale? Era asa de greu de precizat, 'responsabilule'? Sau vine mascariciul in uniforma si apreciaza dupa bunul plac daca distanta de casa este regulamentara sau nu.
Alt exemplu: sinistrul insusi (Marcel Vela) a declarat cu de la sine putere ca (sursa: http://www.ziare.com/marcel-vela/ministru-de-interne/ministrul-de-interne-spune-ca-nu-avem-nevoie-de-declaratie-daca-vrem-sa-plimbam-cainele-sau-sa-facem-sport-1603347)
"persoanele care isi plimba animalele de companie sau fac sport in apropierea locuintei nu este necesar sa prezinte declaratie pe proprie raspundere".
Cica e suficient sa fie aratat actul de identitate. Dar aceasta procedura nu este mentionata in Ordonanta Militara nr. 3 din 24. Martie.2020!
Asa e cu 'responsabilitatea' si cu statul de drept in Romania 'normala': nu ne bazam pe legi clare si pe dreptul scris, ci pe "Lasa ca merge si asa!". Sa ghiceasca simplul cetatean la ce s-a gandit legiuitorul!
Iar daca intr-o zi se trezeste 'organul' cu fata la cearseaf si-l amendeaza pe fraier dupa bunul plac, atunci asta e, 'organul' avea baza legala, iar Vela poate ca era sub influenta bauturilor alcoolice cand dadea declaratii presei.
Dincolo de toate acestea, Marcel Vela pare un mare consumator de internet daca a aflat de glume pe seama Ordonantei Militare nr. 2.
Eu, de pilda, habar nu am ce glume s-au facut. Si nu sunt persoana publica, nici nu am loc de munca, deci am o gramada de timp liber.
Sa inteleg ca Ordonanta Militara nr. 3 a venit ca urmare a ranchiunei pe care o poarta Vela internautilor cu simtul umorului exagerat si/ sau in contradictile cu convingerile sale?
Nici asta nu mi se pare o dovada de responsabilitate. Mai degraba mi se pare o dovada de ura fata de romani.
Mai ales ca azi, 27.Martie.2020, cu o ora sau doua inainte de aparitia acestui articol s-a anuntat majorarea amenzilor pentru incalcarea prevederilor Ordonantei nr. 3 (sursa: http://www.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&p=ultora_local&s_id=198153): de la minim 100 de lei s-a trecut la minim 2000 de lei!!!
Asta in timp ce Ludovic Orban si Sinistrii Sanatatii nu au ajuns inca la puscarie pentru raspandirea deliberata a corona virus! Si in timp ce exista violatori si corupti in forma continuata care iau condamnari cu suspendare!
Ce mai e si prosteala asta cu amenzile? Terorism juridico-financiar de stat? Noi metode de saracire a romanilor si de peticire a bugetului care oricum nu mai are limita de deficit?
Asa s-a raspandit corona virus in spitale, pentru ca nu aveau romanii adeverinte sau declaratii pe proprie raspundere? Sau ca nu aveau medicii si asistentele echipamente de protectie la locul de munca?
Pe derbedeii statului, in frunte cu Ludovic Orban, care nu au asigurat echipament de protectie medicilor (ci se harjoneau pe tema anticipatelor), cand ii amendati (penal) si cand ii bagati la puscarie pentru zadarnicirea combaterii bolilor?

sâmbătă, 28 octombrie 2017
Scoala bugetara versus scoala vietii
Se stie ca la scoala nu se invata mai nimic despre cum sa devii prosper prin munca si onestitate.
De aceea, scoala vietii, unde se invata adesea cum sa devii prosper prin pile, frauda si ticalosie, are o priza mult mai mare la copii si tineri. Viata ne arata ca si atunci cand nu devii prosper prin orice mijloace, tot e bine sa profiti de orice oportunitate de moment care ofera avantaje materiale, indiferent de cat de multa ticalosie sau lipsa de morala ar presupune.
Au trecut deja cateva zile de cand a aparut stirea cu Balul Bobocilor unde niste fete au mimat sex oral unor baieti, actiunea fiind filmata, fotografiata si facuta publica pe retelele de socializare.
Faptul a oferit o gramada de paine presei, care s-a dovedit pana la urma destul de monotona (uneori pana la copy+paste) in privinta intamplarii (surse, de exemplu: http://www.mediafax.ro/social/balul-bobocilor-cluj-elevii-care-au-mimat-sexul-oral-scapa-de-sanctiuni-anuntul-de-ultima-ora-facut-de-directorul-liceului-16786746; http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/cum-fost-balul-s-a-mimat-sexul-oral-am-vazut-parintiistrambandu-se-foarte-socati-elevii-erau-gura-panala-urechi-1_59f06c0c5ab6550cb878decf/index.html; http://www.fanatik.ro/balul-bobocilor-elevii-au-mimat-sex-oral-in-grup-de-fata-cu-profesorii-1024766; http://www.stiridecluj.ro/social/balul-bobocilor-la-cluj-au-mimat-sex-oral-in-grup-update-parintii-au-platit-biletele-foto; https://www.ziardecluj.ro/cum-se-mimeaza-sex-oral-intre-minori-de-fata-cu-niste-profesori-idioti-balul-bobocilor-din-clubul-ring-din-cluj-napoca; https://www.republikanews.ro/proba-obscena-la-balul-bobocilor-eleve-de-15-ani-au-mimat-sexul-oral/; http://www.stirilekanald.ro/preot-ortodox-despre-scandalul-sexului-oral-mimat-la-balul-bobocilor-acei-tineri-trebuie-sa-si-traiasca-tineretea-iar-oamenii-sa-nu-arunce-cu-pietre-17350913; https://www.flux24.ro/inregistrari-noi-dezvaluiri-de-la-balul-bobocilor-cu-mimarea-sexului-oral-bataie-tigani-si-alcool/; http://www.buzznews.ro/148486-elevii-clujeni-de-14-ani-pot-mima-sexul-oral-in-fata-profilor-insa-n-au-voie-cu-plete-si-barba-la-scoala/; https://www.dcnews.ro/balul-bobocilor-cluj-cabral-imbecilitate-pura_563332.html; http://ph-online.ro/eveniment/item/90250-cum-a-reactionat-inspectoratul-scolar-judetean-cluj-dupa-ce-au-aparut-imaginile-cu-elevele-mimand-sexul-oral-la-balul-bobocilor; http://ph-online.ro/gossip-ploiesti/item/90230-foto-soc-elevi-de-clasa-a-9-a-joc-sexual-in-grup-imagini-18-cu-fetele-care-stau-in-genunchi-aliniate-la-un-concurs-de-supt).
Sintetic, sursele de dezinformare in masa prin omisiune s-au rezumat la:
1. Descrierea intamplarii;
2. Mentionarea faptului ca petrecerea unde a avut loc intamplarea nu a fost organizata in cadrul institutional scolar, ci in cadru privat;
3. Mentionarea faptului ca elevii nu vor fi sanctionati pentru ca faptele au avut loc in afara scolii.
Pana acum, dupa parerea mea, unui cititor (cu atat mai mult unui cititor minor, cu idei inca oscilante) care parcurge sursele pe tema data nu ii este clar daca ceea ce s-a intamplat este normal sau anormal si daca ceea ce s-a intamplat este legal sau ilegal.
A. La intrebarea daca mimarea sexului oral de catre minore este legal sau ilegal, raspunsul este ca nu s-a incalcat nicio lege. Intamplarea incriminata pare sa fie o incalcare a bunelor moravuri, dar legea nu pedepseste mimarea sexului oral de catre minore.
Conform Noului Cod Penal (sursa: https://legeaz.net/noul-cod-penal/art-375), ultrajul contra bunelor moravuri este definit astfel:
"Art. 375
Ultrajul contra bunelor moravuri
Fapta persoanei care, în public, expune sau distribuie fără drept imagini ce prezintă explicit o activitate sexuală, alta decât cea la care se referă art. 374, ori săvârşeşte acte de exhibiţionism sau alte acte sexuale explicite se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.".
Activitatea sexuala de la Balul Bobocilor nu este prezentata explicit, ci doar mimata. Deci totul este OK pentru politie si justitie.
Faptele de la Balul Bobocilor ar fi fost ilegale dupa vechiul Cod Penal (sursa: https://legeaz.net/cod-penal-actualizat-2011/art-321-cpen):
"Art. 321
Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice
Fapta persoanei care, în public, săvârşeşte acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbură, în alt mod, liniştea şi ordinea publică, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
Dacă prin fapta prevăzută la alin. 1 s-au tulburat grav liniştea şi ordinea publică, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.".
Deci, noua lege este mai blanda si cu faptele, si cu pedepsele!
Cu aceasta ocazie am remarcat un fapt important: legea vorbeste de bunele moravuri fara sa defineasca bunele moravuri! Adica legea reglementeaza bunul plac: oricine poate intelege prin bunele moravuri orice.
Iata ce exista pe net in domeniul juridic pe tema bunelor moravuri:
1. "Bunele moravuri
Constituie ansamblul normelor de conduita cu caracter moral, la care legea civila face uneori trimitere pentru a fi luate in considerare de catre instanta, ca un criteriu de apreciere a caracterului imperativ al unor texte de lege, a caracterului ilicit al unei cauze sau conditiile contractuale." (sursa: http://www.avocatura.com/d51-ce-inseamna-bunele-moravuri.html);
2. "Bune moravuri
Regula obligatorie de conduita a individului fata de celelalte persoane fata de societate. Unele din aceste reguli de conduita au caracter juridic, respectarea lor fiind asigurata prin forta coercitiva a statului, altele isi au aplicabilitate si forta obligatorie in uz, prin folosirea lor repetata, prin traditie, si care isi au sanctiunea in constiinta si in opinia publica. Sunt cauze care pot duce la nulitatea unor acte juridice." (sursa: https://www.dictio.ro/juridic/bune-moravuri);
3. "Bune moravuri
Totalitatea regulilor de conduita, care s-au conturat in constiinta societatii si respectarea carora s-a impus cu necesitate, printr-o experienta si practica indelungata. Instantele de judecata sunt chemate sa le determine si sa le aplice de la caz la caz." (sursa: https://www.rubinian.com/dictionar_detalii.php?id=614);
4. "Bune moravuri
Constituie ansamblul normelor de conduita cu caracter moral, la care legea civila face uneori trimitere pentru a fi luate in considerare de catre instantele de judecata, ca un criteriu de apreciere a caracterului imperativ a unor texte de lege, a caracterului licit al unei cauze sau conditii contractuale." (sursa: https://www.advocate.ro/definitie_juridica_Bune_moravuri_);
5. "Bune moravuri, Drept Penal
Totalitatea regulilor de conduita, care s-au conturat in constiinta societatii si respectarea carora s-a impus cu necesitate, printr-o experienta si practica indelungata. Instantele de judecata sunt chemate sa le determine si sa le aplice de la caz la caz." (sursa: http://www.euroavocatura.ro/dictionar/337330/Bune_moravuri).
Pe sursa https://www.avocatnet.ro/forum/discutie_230751/Ultraj-contra-bunelor-moravuri.html, pe un forum al avocatilor, legat de ultrajul contra bunelor moravuri s-au emis urmatoarele idei:
5.1. "Intreaga formulare [a ultrajului contra bunelor moravuri] reprezinta nu un concept stiintific ci unul care apartine literaturii de cenaclu, fiind sustinuta numai de subiectivism."!
5.2. "Nimeni nu a scris un manual explicit pe elemente de compozitie stabilite pe articole si paragrafe, ce sunt acelea "bunele moravuri"."!
Practic, prin sintagma "ultraj contra bunelor moravuri" ori se intelege nimic din punct de vedere juridic, ori se poate intelege orice.
Conform legii actuale pe care am citat-o, bunele moravuri sunt incalcate doar prin sex in public, exhibitionism in public, prezentare si distribuire in public fara drept de imagini explicite cu sex sau cu exhibitionism.
Orice alte fapte nu constituie ultraj contra bunelor moravuri.
Deci, conform legii actuale, mimarea sexului oral de catre minore este ceva ce tine de... bunele moravuri!!! Cei care au organizat mimarea sexului oral de catre minore stiau ca nu risca nimic din punct de vedere juridic.
B. La intrebarea daca mimarea sexului oral de catre minore ceva normal sau anormal, raspunsul devine oarecum subiectiv.
Adica, din punctul meu de vedere este ceva anormal, dar din punct de vedere al lumii in care traim pare sa fie ceva normal. Din punctul meu de vedere, chiar daca vorbim de acte sexualemimate, din moment ce faptele s-au petrecut in public (chiar si in fata unui public privat, probabil de ordinul zecilor de persoane, pana la aparitia imaginilor pe retelele de socializare), tot este vorba de indecenta, obscenitate, vulgaritate. E acelasi lucru ca in cazul videoclipurilor muzicale in care sunt filmate intre picioare femei cracite. Acelasi lucru se poate spune despre videoclipuri in care sunt femei in chiloti sunt filmate insistent in zona chilotilor. Acelasi lucru se poate spune despre videoclipuri muzicale cu tenta erotica, unde nu exista, evident, acte sexuale explicite sau nuditate sexuala. Aceste videoclipuri pot fi vizionate de catre minori intre orele 6-22. Nu se stie ce inteleg de aici minorii, pentru ca nimeni nu i-a intrebat asa ceva.
In aparenta, aproape toate sursele citate (mai putin sursa care citeaza opinia unui popa (!), favorabila elevilor) au considerat anormala situatia.
Dar, din cate am vazut, nicio sursa nu a dat numele celor care au organizat mimarea sexului oral. Era asa de greu pentru jurnalisti sa afle sau nu se doreste aflarea identitatii organizatorilor?
Alte amanunte care au scapat jurnalistilor, alte intrebari pe care jurnalistii ar fi putut (printre altele) sa le puna:
a) Nu au intrebat fetele si baietii participanti la mimarea sexului oral cu privire la motivatiile care i-au facut sa participe la asa ceva;
b) Din moment ce situatia a ajuns publica, nimeni nu a intrebat pe participantii la mimarea sexului oral daca au dorit sa transmita un mesaj public in acest mod si care este acest mesaj public;
c) Nimeni nu a intrebat fetele in cauza de ce si-au dorit sa participe la asa ceva;
d) Nimeni nu a intrebat fetele respective daca nu s-au simtit umilite in ipostaza in care s-au aflat;
e) Nimeni nu i-a intrebat pe participantii la mimarea sexului oral daca stiau ca momentul va fi facut public;
f) Profesorii spun ca nu e treaba lor ce fac elevii, atat timp cat ceea ce fac elevii nu se intampla in scoala; totusi, profesorii considera implicit ca nu s-a intamplat ceva normal; elevii nu s-au jenat sa faca ceva ce aparent pentru opinia publica (inclusiv pentru profesori) nu este normal; deci influenta profesorilor si normalitatii asupra elevilor este 0 (zero).
g) Ce rezultate la invatatura au elevii respectivi;
h) Considera elevii respectivi ca pregatirea scolara de inalt nivel le asigura reusita in viata?
i) Ce situatie materiala au participantii la mimarea sexului oral?
j) Participantii la mimarea sexului oral se considera
- buni crestini,
- persoane credincioase,
- persoane interesate de biserica,
- persoane atee?
j) Ce parere au participantii la mimarea sexului oral despre politicieni si despre starea Romaniei? :))
Ar mai fi de spus ca unele surse afirma ca s-a servit alcool minorilor, dar asta nu are relevanta daca faptul s-a facut cu acordul parintilor.
Ar mai fi de spus ca depozitul de voci nule si neavenite ale propagandei bugetare sustine constant cresterea cheltuielilor pentru educatie. De ce? A crescut numarul celor care vor sa invete in scoli?
Beneficiile geometriei si trigonometriei invatate in scoala sau liceu sunt indoielnice la angajare. Ca sa nu mai vorbim de istorie, muzica sau desen. Nu acelasi lucru se poate spune despre sexul oral pe care boarfa nu-l mai mimeaza cu cheliosul burtos care de obicei decide angajarile in sistemul bugetar, unde salariile n-au nicio legatura nici cu studiile, nici cu performanta si eficienta la locul de munca.

sâmbătă, 28 decembrie 2013
Explozia de la Calarasi
Din ciclul "de Craciun fii mai bun", unor cetateni din Calarasi li s-a facut "cadou" o explozie, in urma unei acumulari de gaze.
Conform sursei http://www.mediafax.ro/social/explozia-de-la-calarasi-oprea-m-a-trimis-premierul-sa-vedem-cum-putem-sa-i-ajutam-pe-oameni-11822458,
"O femeie de 46 de ani a murit, iar alte sase persoane au fost ranite, miercuri seara, în urma unei explozii produse într-un bloc de locuinte din centrul municipiului Calarasi, opt apartamente fiind afectate de deflagratie, care nu a fost urmata de incendiu.".
Locatarii din respectivul imobiil au simtit ca se produc scurgeri de gaze, au sesizat firma Distrigaz, dar angajatii care au venit nu au detectat scurgeri de gaze!!!
Cum este posibil ca oamenii, simpli cetateni, sa simta miros de gaze, iar angajatii firmei teoretic specializate si dotate cu aparatura sa nu detecteze nimic la fata locului?!? Sigur ca exista o explicatie.
Distrigazul ne arata modul ticalos si criminal in care sunt facute legile in Romania, cum se paseaza raspunderea sau lipsa acestei raspunderi si cum este gandit totul de catre stat pentru a face rau simplului cetatean, care, dupa cum se vede, ajunge sa fie omorat fara sa stie de ce, poate doar pentru ca a venit guvernul Ponta la putere ca sa-i scurteze suferinta. Conform sursei http://www.hotnews.ro/stiri-ultima_ora-16287958-explozia-calarasi-locatarii-sustin-doi-angajati-distrigaz-facut-verificari-inainte-producerea-exploziei.htm,
"In urma investigatiilor tehnice nu au fost depistate scurgeri de gaze pe casa scarii si nici pe bransamentul blocului sau pe reteaua de distributie din zona inainte de producerea exploziei, potrivit sursei citate.
De asemenea, reprezentantii societatii de gaz spun ca, in urma primelor cercetari, "s-a constatat ca explozia s-a produs ca urmare a acumularii de gaze pe instalatia de utilizare a gazelor naturale din interiorul apartamentului numarul doi".
Societatea reaminteste ca exploatarea si intretinerea instalatiei de utilizare de gaze naturale revine clientilor.".
Daca inteleg eu bine din textul de mai sus, Distrigazul a verificat doar zona exterioara apartamentelor, unde avea "jurisdictie". Daca acolo nu s-au gasit scurgeri, atunci putea sa puta a gaze in tot Calarasiul, nu era treaba Distrigazului!!! Si atunci, cine trebuia anuntat sa intervina in apartamente? Din cate inteleg angajatii Distrigazului au vazut ca nu sunt probleme pe conducta lor si au plecat fluierand, eventual razand in barba cu cinism si indiferenta de viitoarele victime.
Iar in privinta raspunderii clientilor pentru exploatarea si intretinerea instalatiei de utilizare de gaze naturale, nu pot sa nu-mi pun intrebarea: cum se exercita aceasta raspundere? Pai clientii au simtit miros de gaze si au anuntat firma Distrigaz. Pe cine ar mai fi trebuit sa anunte? Ce ar fi trebuit sa faca in plus? Probabil ca aceste intrebari se vor lovi de zidul tacerii si vor ramane fara raspuns. Ceea ce ma face sa cred, conform legislatiei actuale si modului de a reactiona al Distrigazului, ca toti posesorii de centrale de apartament pe gaze din Romania sunt posesori de bombe "artizanale" care pot fi detonate oricand!
Explozia respectiva a inoportunat bagatorii de seama cu functii de raspundere foarte limitata, angajati la stat. Gabriel Oprea a fost trimis de Victor Ponta la fata locului si a constituit o celula de criza. Care este scopul celulei de criza, nu prea se stie, cel mai probabil, ca sa vada lumea ca se mimeaza activitate si sa nu-si piarda locul de munca niste inutili la... stat.
Astfel ca, alaturi de Gabriel Oprea, conform sursei http://www.hotnews.ro/stiri-ultima_ora-16287958-explozia-calarasi-locatarii-sustin-doi-angajati-distrigaz-facut-verificari-inainte-producerea-exploziei.htm, mai sunt implicati in bagatul de seama urmatorii: secretarul de stat Botos, generalul Burlui (seful ISU la nivel national), presedintele Consiliului Judetean, primarul, prefectul, toate organele abilitate din structurile competente. Macar sa fi fost precizat un numar exact de "competenti"...
Dintre "competenti", am aflat despre generalul Burlui de pe sursa http://www.evz.ro/detalii/stiri/cum-a-dat-examen-burlui-ca-sa-ajunga-sef-peste-pompieri-intr-o-zi-in-care-mai-zice-ca-nu-1065213.html ca:
"După ce în presă au apărut informații contradictorii, că șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) a dat examen fie pe 1, fie pe 2 , fie pe 3 octombrie, reporterii EVZ au încercat să afle când s-a ținut defapt examenul. Noul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Ion Burlui, susține că a dat examen la Ministerul Afacerilor Interne pe data de 1 octombrie. Biroul de presă al MAI spune: Nu."
Asa ca, de cate ori exista o situatie de urgenta pe teritoriul Romaniei, putem dormi linistiti, "competentii" cu functie in statul roman lucreaza pentru noi mai ceva ca FNI-ul...
In concluzie, ca informatie utila pentru cetateanul roman, atunci cand simtim miros de gaze, mai intai sunam Distrigazul, iar dupa ce angajatii firmei ne spun ca totul este in regula, desi mirosul de gaze persista, trebuie sa-i sunam pe Victor Ponta (Prim Ministru), pe Gabriel Oprea (vicepremier), pe secretarul de stat Botos, pe generalul Burlui (seful ISU la nivel national), pe presedintele Consiliului Judetean, pe primar (pentru Bucuresti nu e clar, pe primarul general sau pe cel de sector; hai sa zicem pe amandoi, s-o gasi unul caruia sa-i pese), pe prefect si pe toate organele abilitate din structurile competente... Cam asa a murit in Calarasi de "sfintele sarbatori" o femeie, prin grija "sfintilor" care compun statul mafiot totalitar roman...

joi, 17 octombrie 2013
CNA, aparenta manie a protestelor si manipularea multipla
Din nou afirm ca toate protestele din ultima vreme inseamna doar manipulare multipla.
Alta manipulare a aparut pe tema Rosia Montana odata cu interzicerea spoturilor publicitare favorabile proiectului. Conform sursei http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-15807999-publicitatea-pentru-rosia-montana-sute-spoturi-difuzate-emisiuni-sponsorizate-doua-televiziuni-cand-inceput-televiziunile-reflecte-mitingurile-tema-proiectului-minier.htm, CNA a invocat urmatoarele articole:
"a) articolul 29 din Legea Audiovizualului, potrivit caruia reclamele trebuie "sa nu stimuleze comportamente daunatoare sanatatii sau sigurantei populatiei";
b) articolul 94 din Codul audiovizual, potrivit caruia comunicarile comerciale trebuie sa includa mesaje clare din punct de vedere tehnic, lizibile, asa incat sa fie receptate corect de telespectatori;
c) articolul 104 din Cod, ce interzice publicitatea in care se utilizeaza practici comerciale inselatoare sau practici comerciale agresive".
Mi se pare ca ambiguitatea legislatiei din domeniul audiovizual este fantastica si permite CNA sa fie o adevarata inchizitie comerciala, avand dreptul sa taie in stanga si in dreapta in mod aleatoriu si discretionar.
Inainte de toate vad ca reclamei i sa confera un caracter general: un proiect major este asimilat cu un produs si niste campanii sponsorizate de sustinere a acestui proiect sunt echivalente cu reclamele de tip "cumparati ciunga".
Pai, daca tot ii place CNA-ului sa generalizeze, atunci trebuie sa fie considerate campaniile politice si campaniile electorale tot reclame, pentru ca de fapt chiar asta sunt. Pe langa faptul ca toate campaniile politico-electorale se desfasoara cu mijloace specifice societatilor comerciale, toate campaniile politico-electorale inseamna in mod evident publicitate mincinoasa.
Ce altceva sunt promisiunile electorale cu sute de kilometri de autostrada, cu locuri de munca, cu majorari de pensii si salarii si asa mai departe, decat niste "practici comerciale inselatoare sau practici comerciale agresive"? Cea mai buna dovada este faptul ca USL nu sustinea proiectul Rosia Montana in al sau program scris, dar dupa alegeri s-a razgandit.
Promisiunile electorale nu sunt conforme cu articolul 94 din Codul audiovizual, potrivit caruia "comunicarile comerciale trebuie sa includa mesaje clare din punct de vedere tehnic, lizibile, asa incat sa fie receptate corect de telespectatori". Ca dovada, cirezi intregi de alegatori se calca in picioare pe la cozile saraciei dupa alegeri, desi Ponta spunea ca vrea sa vina cu USL la guvernare ca sa scurteze suferintele romanilor. Desigur, comunicarile comerciale sunt considerate de lege diferite de cele politice, in mod teoretic. Dar practic este acelasi lucru. De ce trebuie acceptata minciuna in politica?
Dupa parerea mea, statul sfideaza si provoaca non-stop societatea romaneasca. Statul este cel care, prin manipulare si mentinerea controlata a ambiguitatii, incearca sa scoata un numar cat mai mare de oameni in strada, asa cum visa Crin Antonescu la protestele monarhiste din ianuarie 2012 (sursa: http://lmar2010.blogspot.ro/2012/01/sinteza-zilei-si-manipularea-2.html).
Daca CNA a interzis difuzarea programelor favorabile proiectului Rosia Montana, la fel de bine ar trebui sa interzica si difuzarea protestelor nefavorabile proiectului Rosia Montana, care inseamna publicitate negativa, cu atat mai mult cu cat aceste proteste sunt ilegale si au si ele omisiunile lor:
1. Lasa impresia ca nu se poate extrage aurul decat distrugandu-se in mod obligatoriu mediul, nerespectandu-se legislatia mediului;
2. Ignora componenta sociala legata de lipsa locurilor de munca la Rosia Montana.
Protestul legat de Rosia Montana este cel mai vehement si mai durabil protest din acest an. Dureaza de peste 6 saptamani. A generat si manifestatii in favoarea exploatarii de acolo.
Ambele tabere nu au dreptate in mod absolut si sustin puncte de vedere partial gresite. Cei care se opun exploatarii considera ca acest lucru se va face distrugandu-se in mod obligatoriu mediul si nu tin cont de cei care nu au locuri de munca la Rosia Montana. Cei care vor locuri de munca cer inceperea exploatarii de acolo indiferent de consecintele asupra mediului si patrimoniului.
Ambele tabere refuzand dialogul, la ce se poate ajunge? Cel mult la incaierari directe intre adversari. Cine este interesat sa nu existe un dialog? De ce nu exista dialog intre aceste tabere? De ce se protesteaza seara si in zile libere, cand nici dialogul cu autoritatile nu este posibil?
Dialogul este specific democratiei, iar in lipsa dialogului se poate spune ca protestele sunt nedemocratice.
Normal ar fi sa se poata exploata aurul chiar si pe baza de cianuri, asa cum se intampla in alte tari, atat timp cat se respecta mediul si nu se distruge patrimoniul. Normal ar fi sa existe locuri de munca alternative pentru cei din Rosia Montana. Manipularea a inceput de vreo 10 ani, de cand s-a interzis orice alta activitate la Rosia Montana (care a fost declarata zona monoindustriala), ajungandu-se astfel la pauperizarea (inrautatirea conditiilor de trai si saracirea) localnicilor. Nici nu inteleg cum pot decide autoritatile ca o zona este monoindustriala si ca nu se pot desfasura alte activitati. Nu inseamna acest lucru o ingradire a dreptului la munca? Iar se ajunge la nuante: nu se ingradeste munca, ci numai un anumit tip de munca. Poti sa muncesti la Rosia montana numai daca te faci miner!
Poate ca ar fi bine sa se scrie in Constitutie, atunci cand se va dori revizuirea ei, ca niciun tip de munca nu poate fi ingradita intr-o localitate, zona sau regiune.
Alta situatie ciudata si manipulatorie este neimplicarea fortelor de ordine in aplicarea legii. Majoritatea sau integralitatea protestelor pe tema Rosia Montana au fost adunari neautorizate. Nu se cerea o interventie in forta a jandarmilor atat timp cat protestele erau pasnice. Dar atat timp cat erau proteste neautorizate si se bloca mereu carosabilul, fortele de ordine puteau anunta la portavoce ca acestea sunt ilegalitati, dupa care ar fi trebuit sa treaca la legitimarea si amendarea celor care continuau sa incalce legea.
De ce nu s-a procedat asa? Ce stat de drept este acela in care unii au dreptul sa incalce legea in forma continuata? Persoanele care doreau sa circule cu masina prin centrul capitalei sunt cetateni europeni si au si ei drepturi (cum spunea reclama). Dupa parerea mea, fortele de ordine care refuza sa aplice legea au un comportament abuziv si discriminatoriu. Este evident ca legile se aplica in Romania preferential.
Faptul ca nu s-a procedat la legitimarea si identificarea celor care incalca legea la proteste este in interesul liderilor acestor proteste, pentru ca in acest fel isi pastreaza anonimatul si miscarea poate parea spontana.
Caracterul asa zis pasnic al protestelor este discutabil atat timp cat protestatarii reusesc mereu sa forteze cordoanele de jandarmi si sa ocupe intotdeauna, cu usurinta suspecta, carosabilul. Eu am fost intotdeauna atent la problema legata de cine provoaca primul contactul fizic, pentru ca acela este, din punctul meu de vedere, agresorul. Nu se poate spune ca este violent cel care raspunde la violenta. Violenta nu poate fi combatuta fara violenta. Ce sa faca omul de ordine, sa incaseze pumn dupa pumn si sa zica de fiecare data "Nu-i frumos! Nu e bine! Nu se face!"? In cazul fortarii cordoanelor de jandarmi, este evident ca protestatarii sunt agresorii. In acest caz, inca o data, de ce nu sunt legitimati si amendati agresorii?
Recent a mai aparut un protest, cel impotriva explorarii gazelor de sist, asemanator cu cel legat de Rosia Montana. Iata cum se desfasoara acest protest, conform sursei http://www.mediafax.ro/social/explorarea-gazelor-de-sist-de-catre-chevron-blocata-de-protestele-satenilor-din-vaslui-jandarmii-au-intervenit-11523167:
"Câţiva localnici au forţat cordonul format de jandarmi mobilizaţi la faţa locului şi au reuşit să ajungă în perimetrul în care nu aveau acces, oamenii acuzând că au fost bruscaţi apoi de forţele de ordine."
Ce mai e si mascarada asta? Cum pot niste sateni sa reuseasca sa forteze un cordon format din oameni antrenati si pregatiti fizic? Si cum pot satenii sa acuze apoi ca au fost bruscati de oamenii de ordine?
Macar aici prefectul a declarant transant: "Prefectul de Vaslui, Radu Renga, a declarat că jandarmii au obligaţia să intervină atât timp cât ordinea publică este afectată."! De ce nu se intampla la fel si in Bucuresti? Faptul ca circulatia este blocata periodic in centrul capitalei nu afecteaza ordinea publica?
In mod "spontan", dupa lasarea intunericului, s-au adunat la Arcul de Triumf 2000 de manifestanti solidari cu protestatarii de la Silistea - Pungesti. Iar printre protestatari a aparut, tot ca din intamplare, unul cu steagul monarhiei...
Reamintesc ca este deja extrem de suspect ca nu se protesteaza pe teme legitime si de cand lumea (postdecembrista) in Romania:
1. Saracia generalizata din Romania;
2. Coruptia generalizata din Romania;
3. Subsalarizarea din Romania;
4. Lipsa locurilor de munca din Romania;
5. Taierea ilegala a sute de mii de hectare de padure din Romania (daca tot e vorba de protectia mediului).

Abonați-vă la:
Postări (Atom)