Laszlo Borbely este un alt parlamentar scapat de deputati de urmarire penala in timpul mandatului actual al lui Johannis. Nu-i treaba mea sa stiu de ce l-au scapat deputatii pe Laszlo Borbely de la urmarire penala.
Dar se poate constata cu usurinta in urma acestui caz ca Johannis, la fel ca si predecesorii sai candidati la functii in statul roman, a vandut vorbe goale in campania electorala celor dispusi sa-l asculte si sa-l voteze.
Trebuie subliniat faptul ca in mandatul lui Johannis nu s-a schimbat nimic. Eventual, se poate spune ca politicienii nu au inteles in continuare nimic din ipoteticul mesaj implicit al electoratului care l-a votat pe Johannis. Sau chiar daca au inteles foarte bine mesajul, putin le pasa, merge si asa, viata merge inainte.
Subliniez din nou faptul ca in spatele lui Johannis se ascund cei care erau la putere inaintea si in timpul "crizei", adica vechiul PDL si vechiul PNL. Acestia incearca acum sa ajunga din nou la putere, actiune fara nicio sansa de reusita in absenta unor traseisti din PSD si din partidele aliate cu acesta.
Chiar daca ar exista acesti traseisti si noul PNL ar ajunge la putere, in fapt in Romania nu s-ar schimba nimic: cei care au fost la putere inainte ar fi si acum. Aceleasi persoane. Se pot infiinta catraliarde de partide si se pot copia si recopia catraliarde de "programe" politice atat timp cat oamenii care compun partidele nou infiintate sunt aceiasi. Puterea se va afla mereu in aceleasi maini.
Romanii sunt in continuare incapabili sa-si propuna si sa-si aleaga alti lideri din afara acestor partide putred de corupte si de ticaloase.
Romanii sunt in continuare incapabili sa-si propuna si sa-si aleaga drept lideri oameni simpli: pe cei care sufera de frig si foame, pe cei carora nu li se acorda asistenta medicala, pe cei supusi unui regim de exterminare in libertate!
Asa ca daca Laszlo Borbely este imun si autoimun in fata justitiei nu trebuie sa ne mire in niciun fel.
Laszlo Borbely, Varujan Vosganian si multi altii isi vor pierde imunitatea in fata justitiei atunci cand in Camera Deputatilor si in Senatul Romaniei nu vor mai exista actualii colegi, atunci cand romanii vor propune si vor vota cu totul alti colegi ai celor care ar trebui urmariti penal!
O tara in care se petrec zilnic ticalosii extreme nu se poate schimba fara actiuni si gesturi extreme ale populatiei care indura astfel de ticalosii. Atat timp cat populatia voteaza o Camera a Deputatilor si un Senat propus de actuala clasa politica, soarta populatiei este deja pecetluita!
Toata "stima" si "respectul" pentru Laszlo Borbely si pentru colegii sai din Camera Deputatilor!
Ignorand total votul legat de cazul Borbely, "multumim" pentru contributiile uriase adusa de Camera Deputatilor de-a lungul timpului, dupa 1989, la distrugerea romanilor si Romaniei, in total dispret fata de prevederile constitutionale!
Avem in continuare mari asteptari de la Camera Deputatilor (dar si de la Senat si de la intreaga clasa politica romaneasca actuala) in directia distrugerii romanilor si Romaniei si suntem convinsi ca nu vom fi dezamagiti!
Sa remarcam si balastul inutil reprezentat de institutiile Uniunii Europene, alcatuite dintr-o gramada de gura casca halitori de foarte multi bani publici. Conform sursei http://www.ziare.com/laszlo-borbely/dna/borbely-scapat-a-doua-oara-de-parlament-comisa-europeana-reactioneaza-1352461, reactia unui reprezentant al Comisiei Europene a fost urmatoarea:
"Un oficial al Comisiei Europene a precizat, pentru MEDIAFAX, referindu-se la decizia Camerei Deputatilor de a nu-i ridica imunitatea lui Laszlo Borbely, ca Executivul de la Bruxelles nu comenteaza cazuri individuale, dar a subliniat ca va monitoriza indeaproape evolutiile."!!!
Pai bai, baiatule, reprezentant al Comisiei Europene, intreg poporul roman monitorizeaza indeaproape evolutiile si nu primeste un ban pentru asta! Hai sictir cu Comisia voastra Europeana, donati-va veniturile nemeritate catre romanii (sau catre toti alti cetateni ai Uniunii Europene) care mor cu zile de foame, de frig si din cauza refuzului de a se acorda simplilor cetateni asistența medicala la care au dreptul.
Στο χιονισμένο Βραδέτο
Acum 7 ore
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu