Perioada sărbătorilor... Toți se întrec în cântări, urări și... urlări de bine. Simple forme fără fond...
Ca să nu merg mai departe cu diferențele dintre inutilele urări ipocrite și realitate, mă rezum la ce ne-au adus ultimii trei ani.
Anii 2020 și 2021 ne-au adus „pandemia”, în numele căreia am fost terorizați să stăm în case, să purtăm măști, să ne reducem activitățile, să nu mai circulăm liber și să ne vaccinăm în masă cu produse necunoscute, care apoi s-au dovedit a fi toxice și chiar mortale pentru unii.
Anul 2022 ne-a adus operațiunea specială din Ucraina și inflația galopantă, țintit uriașă în ceea ce privește alimente și utilități de bază.
Practic, din senin, ni s-au întâmplat lucrurile cele mai odoase și mai sinistre din câte există, deși noi suntem aceiași.
Dar viața merge înainte cu tradițiile ei idioate, alimentate abundent de propaganda imbecilizantă.
Deși există toate semnalele și premisele care anunță că operațiunea specială din Ucraina nu se va încheia (SUA și UE au aprobat sprijin de zeci de miliarde de dolari și de euro pentru Ucraina, de parcă asta ar fi voința contribuabililor) și deși există toate semnalele și premisele (mai puțin minciunile deliberate ale autorităților) care anunță că inflația galopantă va continua, iar nivelul de trai al celor mai simpli cetățeni va rămâne prăbușit undeva sub limita de subzistență (genocid economico-social), toți caraghioșii interesați, de cel cel mai mare (liderul suprem) până la nimicurile dinte blocuri, behăie sau urmează să behăie urări de bine, fără nicio tragere de inimă sau sinceritate.
Să îmi imaginez că cerșetorul deghizat în urător chiar îmi dorește binele ar fi ca și cum aș crede că guvernele chiar doresc prosperitatea propriilor popoare, că producătorii de arme luptă pentru pace, că popii doresc mântuirea cetățenilor și că marile și micile concerne farmaceutice luptă pentru eradicarea bolilor...
Cel mai jalnic este că nu pot evita urlătorii de ocazie care intră în bloc, behăie insistent chiar și în ușa mea, bat în ușă și sună în același timp cu foc la sonerie în speranța unor firfirei „tradiționali”.
Din punctul meu de vedere, tradiția mi-a arătat că în cei 12 ani cât nu am avut loc de muncă, boșorogul Colca-Cola, numit Crăciun de fraieri, nu a călcat vreodată pe la mine, nici măcar ca să-mi dea „bună ziua”. Evident, pentru că boșorogul nu există decât pentru nătărăii care au bani de aruncat pe nimicuri consumistice.
Așa că mă gâdesc să pun pe ușa de la intrarea în apartament un afiș cu „Păstrați liniștea!”. Poate că așa se mai temperează sonorul și entuziasmul financiar al urlătorilor tradiționali... Sau poate că nu...
DEPRESIE, CRIMĂ ȘI … COLESTEROL
Acum 3 ore
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu