Banci si credite de consum: capcana dobanzii 0%

In ofertele Carrefour din aceasta perioada au aparut credite cu asa zisa dobanda 0%.

Am fost curios sa vad conditiile si, bineinteles, a rezultat ca totul este o facatura din vorbe si din omisiuni.

Imi imaginam ca se cumpara produsul si pe baza bonului se platesc 12 rate lunare egale in magazin conform partitiei sumei totale de plata. In fapt si in realitate, creditul nu se face cu Carrefour, ci cu banca BRD. De aici incepe facatura. Nu sunt un suporter al creditelor si cu atat mai mult al bancilor.

Pentru a face creditul la banca trebuie cumparate din Carrefour electronice sau electrocasnice de minim 1.000 lei. Pana aici e bine. La 1.000 de lei impartite in 12 rate lunare s-ar plati lunar aproape 85 de lei, deci ceva probabil perfect accesibil pentru orice salariat care nu are si alte obligatii.

Numai ca banca obliga persoana creditata sa achizitioneze cardul de cumparaturi BRD, iar acest lucru presupune un cost fixat de banca la 60 de lei (cred ca 35 de lei cardul si 25 de lei emiterea sa).

Deja, daca privim acest cost ca o dobanda, vedem ca in fapt se plateste din start o dobanda de fix 6% la aceasta mie de lei (60 la mie = 6 la suta)!

Dupa care mai exista alte conditii aberante, care incarca debitorul cu alte griji, probleme si costuri. Un cost este de 4 lei pe luna pentru "securitatea" cardului.

O alta conditie este sa se plateasca ratele in fiecare luna. Cine plateste anticipat 2 luni se trezeste ca luna urmatoare nu a platit si ca este restantier, fapt pentru care trebuie sa mearga la reprezentatul bancii pentru lamurirea situatiei (am vazut acest fapt in direct cu un nene, hi, hi!).

In fine, mi se pare ca banca obliga debitorul sa incarce sume pe card. Nu am inteles prea bine cat (deja nu ma interesa in mod deosebit); probabil ca trebuie sa se incarce minim 4.000 de lei intr-o perioada de timp.

Pentru mine filmul creditului s-a oprit deja la cheltuielile cu emiterea cardului, fapt care poate fi privit din start ca o dobanda reala de 6%.

In calitatea mea de posibil creditat ma intereseaza nu doar valoarea dobanzii, ci si costurile suplimentare.

In fapt, totul se reduce pentru mine la suma primita in chip de credit si la suma totala pe care trebuie sa o achit creditorului. Diferenta procentuala intre acestea reprezinta dobanda reala, indiferent de aburelile bancii (comisioane, cheltuieli, emiterea cardului, asigurarea creditului si orice altceva).

Dobanda platita de clientul creditat = dobanda bancii + costuri bancare + cheltuieli bancare + comisioane bancare + orice altceva cerut de banca.

Banca imbarliga persoana doritoare de credit cu asa zisa dobanda de 0%, dar adauga alte costuri carora le atribuie alte denumiri decat dobanda. In plus, aceste conditii nu sunt afisate public, ci se afla de fiecare doritor doar prin discutie directa cu reprezentantul bancii. Cei care stau mai slab cu aritmetica pot fi imbarligati astfel usor, mai ales ca decizia trebuie luata pe loc.

Sigur, oricine poate face ce-i place. Cine vrea credit e liber sa il faca. Doar ca ar fi normala o informare corecta.

Lupta interna si internationala pentru conservarea privilegiului puterii de a cheltui discretionar banii publici in Romania

A aparut o adevarata coalitie interna si internationala impotriva noului Cod Fiscal si in favoarea finantarii mafiei politico-economice si a cheltuirii discretionare a banilor publici

Recapitulare: "Noul COD FISCAL a fost aprobat in Parlament cu doar doua voturi impotriva." (sursa: http://stirileprotv.ro/stiri/financiar/noul-cod-fiscal-a-fost-aprobat-in-parlament-cu-doar-doua-voturi-impotriva-data-de-la-care-tva-ul-va-fi-redus-la-19.html).

Deci, unanimitate parlamentara in favoarea reducerii TVA de la 24% la 19% (printre altele).

Dupa care, conform ultimelor informatii aparute, exista deja coalitii interne si internationale impotriva noului Cod Fiscal.

Coalitia interna este reprezentata de Traian Basescu, Klaus Iohannis, noul PNL si, de ieri, 04.August.2015, de Mugur Isarescu (guvernatorul BNR). Noul PNL doreste o fiscalitate ridicata si nesustenabila in Romania pentru a putea deveni "sef de proiecte" atunci cand va prelua puterea. Sa vezi atunci risipa de bani publici!

Coalitia externa este reprezantata de  FMI si CE, interesati sa crediteze Romania sau orice alta entitate dispusa sa plateasca etern dobanzi si rate din bani publici.

Toti cei interesati merg pe ideea ca reducerile de taxe vor crea dezechilibre bugetare, dar nimeni nu vrea sa vada, din motive evidente, dezechilibrele bugetare rezultate din ticalosia discretionara cu care se cheltuiesc banii publici! Ce s-a intamplat cu investitiile facute de stat in ultimii 15 ani? Unde si care este rezultatul pozitiv al acestor investitii? Sunt functionale aceste investitii? Mai exista aceste investitii? Statul nu ne ofera statistici ale investitiilor publice si ale eficientei economice ale acestora. Pai, nu ar fi exact treaba statului sa-si analizeze eficienta si sa o faca publica? Daca statul se face ca ploua, in schimb presa a relatat pe larg si in forma continuata despre banii publici furati, despre licitatii cu dedicatie, despre achizitii publice supraevaluate, despre privatizari pe nimic, despre retrocedari ilegale.

Din start prefer sa intru in miezul problemei. In loc sa combat in mod inutil ipocrizia vesnica a sustinatorilor interni ai fiscalitatii ridicate si ai unui nou acord cu triada FMI, BM si CE, afirm ca orice criza a finantelor publice si a datoriilor suverane sunt "opera" unor autoritati corupte, centrale si locale, de tip mafie politico-economica. Aceste autoritati ajung la putere avand urmatoarele scopuri:

1. Sa factureze, legal sau nu, cat mai multi bani publici! Pentru facturarea banilor publici orice "proiect" e bun, orice "achizitie" publica e buna! Nu conteaza daca un proiect este inutil si costisitor (asta e si ideea, altfel de ce s-ar mai face), nu conteaza ca achizitiile publice sunt supraevaluate (asta e si ideea, altfel de ce s-ar mai face?).

2. Sa acopere activitatea infractionala din domeniul economic (legata de marea evaziune fiscala si de spalarea de bani) a firmelor partenere! Marea evaziune fiscala, de la sute de mii de euro in sus per entitate economica, urmata de spalarea de bani, nu poate fi facuta in forma continuata daca nu este acoperita de autoritati corupte (la fel ca in cazul altor infractiuni grave: trafic de persoane, trafic de droguri, trafic de arme si prostitutie).

3. Privatizarea pe nimic a marilor firme romanesti (de exemplu SNP Petrom SA; au mai ramas inca neprivatizate mari firme din domeniul energiei, CFR, Oltchim, Tarom).

Asa cum un simplu cetatean responsabil isi dimensioneaza cheltuielile in functie de veniturile pe care le are, tot asa si statul, daca ar fi responsabil si in slujba cetateanului, si-ar dimensiona cheltuielile in functie de venituri.

Reformuland problema echilibrului bugetar, statul ar trebui sa stranga intai bani din taxe si impozite, sa prevada plata salariilor bugetare curente si a ajutoarelor sociale curente, si abia apoi sa vada ce fantezii aberante poate factura mafia politico-economica de la putere fara sa acceseze imprumuturi externe, fara sa creasca taxele si fara sa impuna masuri sclavagiste de austeritate. In acest fel echilibrul bugetar si stabilitatea macroeconomica vor fi in mod cert vesnic asigurate. Iar in cazul putin probabil in care nici cheltuielile bugetare curente nu pot fi sustinute, atunci ar trebui concediati o gramada de paraziti bugetari ai banilor publici, care evident ca ar ocupa nemeritat niste posturi unde nu au niciun fel de obligatie, responsabilitate si criterii de eficienta de indeplinit.

Numai ca intr-un stat mafiot totalitar (e plina lumea de astfel de state) nu se va pune niciodata problema asa. Statul mafiot totalitar va avea intotdeauna "proiecte" si "achizitii" de facut, oricat de costisitoare, inutile si aberante ar fi acestea. Dupa care, "corifeii" acestui tip de stat, detinatorii puterii, vor sustine intotdeauna necesitatea accesarii unor credite externe, necesitatea fiscalitatii ridicate si masurile de austeritate. In fapt acest mod de operare reprezinta o definitie a sclavagismului modern, "democratic": statul mafiot-totalitar se asigura ca depozitele de bani publici sunt mereu pline sacrificand vesnic, pana la proportii apocaliptice, nivelul de trai al cetatenilor (contribuabililor).

Altfel spus, ce s-a schimbat de la Ceausescu incoace in viata romanilor? Pai, pe vremea lu' Ceasca a vrut insusi "dictatorul" sa faca o Casa a Poporului (despre care s-a spus ca a costat 3 miliarde de dolari). S-a facut. In zilele noastre vrea dictatorul "democrat" sa faca nu stiu ce rahat, sa zicem tronsonul Brasov-Comarnic (zis si autostrada lu' Peste II, pentru ca autostrada lu' Peste I e sinonim cu fictiva autostrada "Bechtel"). Se pun "specialistii" pe treaba, dupa care "specialistul-sef" (in cazul de fata a fost Ioan Rus, dar daca nu era el, fel de bine puteau fi: Traian Basescu, Anca Boagiu, Miron Mitrea, Gheorghe Dobre, Radu Berceanu, Ludovic Orban, Alexandru Nazare, Ovdiu Silaghi, Relu Fenechiu, Ramona Manescu, Dan Sova sau Iulian Matache) spune ca acest rahat ar costa "numai" (ca in ofertele supermarcheturilor) 8,4 miliarde de euro daca se aplica o anumita schema financiara!

Adica autostrada "Bechtel" e inca fictiva (lungimea autostrazii Transilvania ar fi trebuit sa masoare la finalizarea ei 415 km) desi a halit peste 1 miliard de dolari din bani publici, nimeni de la putere nu vrea sa o termine, in schimb dictatorii banilor publici ne propun un rahat mai scurt (autostrada Comarnic-Brasov ar avea o lungime de... 53 de km), dar mult mai scump!

Pentru orice om normal, care n-a copiat la examenul de bacalaureat, reaua credinta a autoritatilor si impovararea de tip sclavagist a populatiei cu astfel de "proiecte" costisitoare este evidenta. Am dat doar un exemplu, dar cred ca peste tot in Romania exista zeci de mii de abuzuri concrete impotriva banilor publici, unele anchetate, altele ignorate de autoritati.

De asta avem nevoie de fiscalitate ridicata, de masuri de austeritate si de credite externe? Eu m-as lipsi de astfel de "proiecte", de modul lor de finantare si de astfel de guvernanti fara nicio problema. Astfel de propuneri de "proiecte" sunt din start un abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave, evidentiate in bugetul secatuit, in cresterea deficitului public, in contractarea de credite externe si in nivelul de trai execrabil al populatiei! Ca de obicei, nu raspunde nimeni pentru asta. Nici macar nu se pune problema sa raspunda cineva in afara contribuabililor, care pot si supusi in mod discretionar unei fiscalitati de tip sclavagist de catre dictatorii banilor publici.

Despre creditele ipotecare si despre creditele in franci elvetieni

Dupa cum s-a vazut, aprecierea masiva a francului elvetian fata de euro (pe care l-a si depasit la un moment dat) si fata de leu a generat proteste in strada ale celor care au credite in franci elvetieni.

Am citit destule materiale pe tema creditelor de orice fel in incercarea de a avea cat mai multe date pe care sa le sintetizez.

Din start as vrea sa spun ca ideea de a face credit la banca mi-a displacut intotdeauna in perioada postdecembrista.

Motivele sunt urmatoarele:
1. In Romania nu exista stabilitate economica. Altfel spus, orice persoana poate fi supusa unor socuri salariale sau chiar perderii locului de munca.
2. Salariile in Romania sunt in general prea mici pentru a putea fi imaginata o creditare serioasa. Majoritatea salariatilor nu-si permit credite imobiliare. Iar cumpararea unui frigider sau televizor in rate nu prea are sens (pentru mine, cel putin).
3. Bancile dau credite pe pozitii exclusiv de forta. Bancile sunt mult prea bine pregatite juridic fata de clienti, care, dupa cum s-a dovedit, au semnat de-a lungul anilor contracte de creditare odioase si sinistre, impanate de dobanzi uriase si de clauze abuzive.
4. Nu stiu care mai este procedura bancara in acest moment, dar intr-o vreme in care incercam sa colaborez cu bancile pentru obtinerea unui credit mi se punea contractul in fata la banca si trebuia sa ma decid pe loc daca imi convin conditiile sau nu. Nu mi se pare normal asa ceva. Contractul propus ar trebui luat acasa si analizat in liniste, eventual asistat de rude, prieteni si cunoscatori.

Tinand cont de cele de mai sus, consider ca majoritatea celor care au credite, indiferent de moneda, s-au indatorat pe termen lung in conditii dure, dezavantajoase si nesigure.

Creditele in lei aveau din start dobanzi mai mari decat cele in valuta, dar creditele in valuta puteau genera pierderi ulterioare prin asumarea riscului cresterii cursului valutar.

Spre deosebire de euro, care a avut o tendinta de apreciere mai lina fata de leu, francul elvetian a avut parte de o apreciere brusca fata de leu in ultimele zile. Acest fapt a produs o panica absolut normala celor 75.000 - 150.000 de persoane care au credite in franci elvetieni si care sustin ca li s-au dublat ratele (unii au spus chiar ca li s-au triplat).

Pe sursa http://www.cursvalutar.ro/curs-chf/ exista istoricul cursului franc elvetian-leu.

Astfel, pe 01.Ianuarie.2008, cand duduitul economiei (si al speculei imobiliare) incepea sa apuna, cursul era 1 franc elvetian = 2,1744 lei.

Pe 23.Ianuarie.2015, cand francul elvetian a atins un maxim fata de leu, cursul era 1 franc elvetian = 4,5817 lei.

Francul elvetian s-a apreciat fata de leu de 2.08 ori atunci cand a avut aceasta valoare maxima, in raport cu perioada de referinta 01.Ianuarie.2008-23.Ianuarie.2015.

Dupa care, in saptamana urmatoare francul elvetian s-a depreciat constant si semnificativ, cursul de azi, 30.Ianuarie.2015, fiind de 1 franc elvetian = 4.2438 lei.

In aceste conditii, francul elvetian s-a apreciat fata de leu de 1.95 ori fata de 01.Ianuarie.2008.

In mod evident, cei cu rate in franci elvetieni vor plati rate aproape duble fata de momentul 01.Ianuarie.2008, in masura in care au facut credite in franci elvetieni in acel moment si in masura in care bancile nu schimba nimic.

Au interesul bancile sa schimbe ceva? Evident, nu. Scopul oricarei afaceri este profitul, iar bancile nu au aratat vreodata ca au alt interes decat profitul.

Ar fi normal sa schimbe bancile clauzele contractuale? Din punctul de vedere al bancilor, nu. In afaceri se poate castiga, dar se poate pierde in acelasi timp. In momentul in care a venit "criza", bancile au inregistrat pierderi. Preturile locuintelor s-a prabusit, iar garantiile imobiliare nu mai acopereau valorile creditelor. Cei care nu au putut sa-si mai plateasca ratele au pierdut casa/ apartamentul/ terenul/ imobilul, dar banca nu si-a recuperat sumele vanzand casa/ apartamentul/ terenul/ imobilul, din moment ce valoarea de piata devenise mult mai mica.

Acum situatia este in favoarea bancilor, care castiga din diferentele mari de curs valutar.

Este normal sa se pretinda bancilor sa renunte la acest profit? In spiritul economiei de piata as zice ca nu.

Numai ca, in momentul "crizei", atunci cand multe banci aveau probleme si erau amenintate cu falimentul, toate statele au intervenit masiv si total nejustificat (dupa parerea mea), pompand sute de miliarde in banci.

Acum, cand creditorului ii merge bine si creditatului ii merge rau, de ce nu intervin statele in favoarea creditatilor? De ce nu se pompeaza ajutoare de miliarde in favoarea acestora?

Este o intrebare cam filosofica si cam retorica.

Pana la aflarea raspunsului, celor care au credite in franci elvetieni le ramane speranta ca francul elvetian se va deprecia in continuare fata de leu.

Dupa cum s-a vazut in evolutia cursului, mi s-a parut ca a existat o presiune sau o speculatie pe leu, care a pierdut in raport cu toate monedele (inclusiv cu euro si cu dolarul), dupa care leul a inceput sa recupereze in raport cu toate monedele. Numai aprecierea dolarului s-a dovedit a fi mai stabila.

Legat de modul in care se contracteaza un credit, chiar si in conditiile actuale nesigure si dezavantajoase, problema centrala a cetateanului care contracteaza creditul este limita maxima de indatorare in raport cu veniturile.

Daca nu ma insel, normele BNR prevad o limita maxima de 30% din venituri pentru creditele de consum si o limita maxima de 40% din venituri pentru creditele ipotecare.

Dar, ca o opinie personala, tinand cont de incertitudinile valutare si de nesiguranta vietii economice din Romania, nu as recomanda o indatorare mai mare de 20% din venituri.

Sigur ca o indatorare atat de mica ar putea face nesustenabila creditarea pentru cei care doresc sa faca un credit pentru cumpararea unei locuinte.

Dar trebuie tinut cont ca evenimente cum ar fi pierderea locului de munca sau deprecierea leului in raport cu alte valute fac creditarea la fel de nesustenabila. Daca nu ar fi asa, atunci nu ar mai fi iesit in strada cei cu credite in franci elvetieni. Nu este rezonabil punctul de vedere ca indatorarea trebuie facuta la plafonul maxim permis, pe principiul iluziei ca totul va fi bine. Cand a mers ceva bine in ultimii 25 de ani in Romania?

Ceea ce s-a intamplat in aceste zile mi-a intarit ideea ca in general creditarea in Romania nu este sustenabila si nici de dorit.

Mai trebuie spus ca in general creditele ipotecare se fac de catre cei cu salarii mari. In masura in care indatorarea s-ar face la 30% din salariu, chiar si acum, cand ratele practic se dubleaza la creditele in franci elvetieni, indatorarea ar deveni de 60% din salariu. Chiar daca creditatul si-ar reduce standardul de viata, tot ar trebui sa poata plati ratele.

Pe un exemplu concret, daca cineva are un salariu de 3.000 de lei, atunci o indatorare de 30% ar insemna initial 900 de lei, care ar deveni ulterior 1800 de lei. Tot ar mai ramane 1200 de lei de cheltuiala. Daca persoana respectiva nu poate trai cu 1200 de lei, atunci ce putem spune despre cei care au salariu de 750 de lei sau de pensionarii care au pensia de 350 de lei?

Afirm din nou ca un credit ipotecar inseamna un mare risc care trebuie dimensionat si acoperit corespunzator.

Centralismul capitalist si escrocheria de piata

Capitalismul romanesc si international sunt doar o spoiala pe gardul DICTATURII MARII FINANTE.

In fapt, cuvinte ca "liberalism", "intreprinzator", "competitivitate", "concurenta loiala" sunt termeni in care trebuie sa creada fraierii, in timp ce asa zisii "baieti destepti", in fapt escroci nationali si internationali folosesc cu totul alte reguli, cum ar fi "protectionism", "inselatorie", "incalcarea legii" si "asociere mafiota".

O noua materializare a centralismului capitalist si o noua demonstratie de forta a dictaturii marii finante a avut loc odata cu ultima asociere mafiota intre FMI, bănci si... Guvernul Romaniei!

Bancile (camatarii legali, pe intelesul tuturor), au o singura grija: sa-si insele clientii care iau credite. Contractele de credit sunt pline de bizarerii, adica de dobanzi ascunse care incarca la greu ratele pe care le platesc creditatii in timp. Aceste clauze au fost considerate abuzive de catre unii clienti, care nu au ezitat sa dea in judecata bancile puse pe capatuiala prin jefuirea sistematica a platitorilor de dobanzi si comisioane. In mod surprinzator pentru banci, acesti clienti au castigat in instanta. Bancile nu ar fi avut o problema sa restituie niste bani unora care si-au cunoscut drepturile si si le-au impus in instanta. Numai ca, potrivit noului Cod de Procedura Civila (care ar fi intrat in vigoare peste doua zile, la 01.Februarie.2013), ar trebui sa restituie banii insusiti abuziv (furati, obtinuti prin inselatorie, oricum, numai prin munca cinstita nu) tuturor cetatenilor creditati, chiar si celor cu mai putine cunostinte in domeniul juridic.

Se spune ca este vorba de 600 de milioane de euro anual (nu se spune si pe cati ani). Se mai spune ca exista clauze gainaresti si hotesti in TOATE contractele de credit ale milioanelor de romani!!!

Dar bancherii mioritici nu renunta asa usor la ciordeala. Aproape ca nu se stie cum, dar in spirit "liberalist", "intreprinzator", al "competitivitatii" si al "concurentei loiale" (absolut loiale), au gasit "sprijin" la FMI, care nu s-a lasat pana nu a "convins" Guvernul Romaniei sa se angajeze in scris (!) ca sa amane aplicarea prevederii din noul Cod de Procedura Civila care penalizeaza furtul bancar prin dobanzi si comisioane ascunse si favorizeaza creditarea cinstita.

De la FMI sau de la banci nu cred ca avea cineva vreo pretentie. Dar Guvernul Romaniei inseamna, pana la urma, functionari publici in slujba cetatenilor romani. Este foarte posibil ca salariile oferite de contribuabilii romani (acelea de 1000 - 2000 de euro lunar) sa fie derizorii in raport cu alte spagi sau "comisioane" sau "dividende" oferite de banci, de FMI sau de catre "oamenii de afaceri". Dar nu a obligat nimeni guvernantii sa munceasca la stat. Daca vor bani mai multi se pot angaja in sectorul privat si isi pot demonstra acolo calitatile, competenta si eficienta (indoielnice).

Pana una-alta, Guvernul Ponta isi bate joc de 5 milioane de romani care au contracte de credit. Ar fi interesant (si poate amuzant) de stiut cati dintre ei au votat in vara lui 2012 pentru demiterea lui Basescu si cati nu. Pentru ca in ziua de azi raul cel mai mic, odata ajuns la putere,  parca nu mai e chiar atat de mic, nu-i asa? Important este sa nu existe alternative viabile pentru romani nici peste 4 ani si sa fie votat din nou PDL-ul, care din opozitie, in mod la fel de demagogic ca si vechii opozanti, incearca sa lase impresia ca stie perfect ce e de facut pentru binele cetatenilor.

Incredibilul text despre triada FMI-banci-Guvernul Romaniei vs Cetatenii romani apare, de exemplu, pe sursa
http://www.antena3.ro/economic/banci/bancile-s-au-aliat-cu-statul-impotriva-romanilor-pagubiti-daunele-pe-care-bancile-ar-trebui-sa-le-dea-romanilor-amanate-201234.html:

"Statul se aliază cu băncile în lupta cu clienţii păgubiţi! Guvernul s-a angajat în faţa FMI să nu pună în aplicare legea care îi protejează pe români de costurile ascunse ale instituţiilor de credit. Este vorba de un articol din Codul de Procedură Civilă care intră în vigoare săptămâna aceasta.

Contractele de credit conţin multe clauze considerate abuzive de către clienţi. Una dintre acestea se referă la dobânzile ascunse, care duc la creşterea semnificativă a ratelor în timp.

Chiar dacă sunt clienţi care au decis să dea banca în judecată, instuţiile financiare pot fi cu greu trase la răspundere.Anomaliile se regăsesc în toate contractele de credit semnate de peste 5 milioane de români. Noul Cod de Procedură Civilă ar proteja suplimentar clienţii de abuzurile băncilor.

După eliminarea clauzelor abuzive din toate contractele, băncile ar fi obligate să le returneze clienţilor păgubiţi sume de ordinul a 600 de milioane de euro, anual. Pentru a scăpa cu bugetele intacte, bancherii au convins Guvernul să intervină în favoarea lor. Mai exact, Executivul s-a angajat în scris în faţa FMI-ului să amâne aplicarea prevederii din Codul de Procedură Civilă care îi apară pe români de costurile ascunse ale instituţiilor de credit."