luni, 2 noiembrie 2015

Tragedia de la Colectiv reflectata in mijloacele de dezinformare in masa: circ si manipulare

Este evident ca se face totul in televiziuni pentru a se minimiza gravitatea tragediei de la Colectiv, pentru a minimiza vina autoritatilor si pentru a nu se evidentia multitudinea de autoritati implicate in luarea de spagi si in functionarea ilegala nu doar a cluburilor lu' Peste, ci a majoritatii (poate chiar a unanimitatii!) firmelor private.

Acum este vorba de isteria legata de siguranta unor localuri, de parca abuzurile de pe piata muncii (de exemplu) nu sunt dintotdeauna in Romania cea postdecembrista.

Cu mentiunea ca nicio persoana cu functie publica nu a ajuns la Parchet cu mandat, in general circul televizat a marsat pe:

1. Ridicarea in slavi a medicilor;
2. Amplificarea emotionala a tragediei;
3. Evitarea anchetelor jurnalistice prea ample care sa puna in evidenta culpa flagranta si indiscutabila a autoritatilor corupte;
4. Promovarea minciunilor grosolane legate de emiterea autorizatiilor;
5. Promovarea masiva a ritualurilor care se petrec dupa tragedii;
6. Promovarea opiniilor stupide sau ridicole emise de diverse persoane;
7. Promovarea temelor false, opiniilor si povestilor agentilor de influentare a opiniei publice.

1. Monica Pop a fost campioana plimbarilor pe la toate posturile de televiziune, vorbind necontenit despre cat de tari sunt medicii, despre mobilizarea medicilor si alte bla-bla-bla-uri pe tema. Alte cadre medicale au tot vorbit la televizor in bucla, repetand anumite enunturi-cliseu (evolutia in cazul arsilor este imprevizibila).

Sigur ca nimeni nu si-ar imagina ca medicii s-au dus in sila la munca si ca nu le-a pasat de pacienti. Totusi, pacientii in starte critica sunt conectati la aparate si se spera ca organismele sa reactioneze favorabil si sa se regenereze. Adica medicii nu pot face mare lucru in afara de monitorizare, administrare de medicamente si toaletarea ranilor. Medicii fac si ei ce stiu, la fel cum altii vand flori, altii fac pantofi, altii fac ziduri, altii fac politica si asa mai departe.

Ca dovada ca medicii nu pot face minuni, inca patru persoane au murit din cauza gravitatii leziunilor, numarul mortilor ajungand la 31.

2. S-a tot descris tragedia in cuvinte cheie de tip "iad", "cosmar", "clipe de groaza", "infern". Orice tragedie cu multe victime este un subiect care trebuie exploatat mediatic.

3. Se incearca pasarea exclusiva a vinei pe actionarii clubului Colectiv. Dar faptul ca autoritatile cu atributii de control au realizat actiuni de control in bataie de joc nu a fost suficient reflectat la televiziuni.

Sub diferite forme si in diverse situatii am mai spus ca in Romania:

Control = Sabotarea legii in interes personal = Spagi.

Este si cazul acestui club, care in mod normal nu trebuia sa fie lasat de autoritati sa functioneze. Este si cazul altor cluburi si chiar banale firme.Ca sa nu marsez pe tema sigurantei clientilor la incendiu, dau exemplul de mici firme sinistre care pe timpul iernii isi tin angajatii intr-un frig crancen!

A venit deja frigul si intr-o gramada de firme (in general mici "buticuri", ca sa nu mai zic de piete) temperaturile sunt apropiate de temperatura mediului. A masurat vreo autoritate de control a statului temperatura in firme? Evident, nu. Angajatii sunt sclavi care nu se pot plange pentru ca isi pierd locul de munca; patronii dau spagi, autoritatile iau spagi. Toata lumea e multumita? Aparent, da.

Mi se pare o bataie de joc sa avem pretentia de la primarul Piedone sa-si exercite atributiile de control in mod corect. Pai autorizatia de functionare finala se da de la primarie dupa ce se obtin toate avizele de la alte autoritati (ISU, mediu, sanitar-venterinare etc). Adica Piedone nu stia ca clubul lu' Peste nu are toate avizele? Stia instantaneu, asa ca nu avea ce sa mai verifice. Putea sa lase sau sa nu lase clubul sa-si continue activitatea. Daca a ales sa lase clubul sa mearga mai departe, pentru mine nu exista alt motiv decat coruptia.

Pentru Piedone e suficienta o declaratie pe proprie raspundere pentru ca o firma sa nu fie verificata sau sa fie verificata formal. Strategia autoritatilor la controale este urmatoarea: la orice control care se face la o firma trebuie aplicata o sanctiune minora, care sa lase aparenta ca autoritatile "si-au facut treaba". Este cazul vrajelii cu "lipsa personalului calificat".

Pana la acest eveniment de gravitate extrema de la clubul Colectiv s-a mers pe burta contra spaga intr-o gramada de localuri. Acum, conform sursei http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/Costin+Mincu+actionarul+de+la+Colectiv+caruia+i-au+mai+ars+doua+,

"Reporterii Digi 24 au surprins imagini în care mai multe extinctoare erau cărate prin Centrul Vechi şi duse în baruri. Şi nu este un eveniment singural. Un alt mare club din sectorul 4 al Capitalei îşi face planul în caz de incendiu.".

Si atunci, in primul pe patroni in durea in cot de vietile oamenilor? Sau in primul rand autoritatile corupte au fost total indiferente fata de vietile oamenilor? Patronii nu pot fi "smecheri" sau "baieti destepti" daca nu exista autoritati corupte. A fost dusa vreo autoritate a statului la Parchet cu mandat pana acum in cazul clubului Colectiv?

Conform sursei http://www.evz.ro/coincidente-blestem-sau-indolenta-criminala-trei-incendii-acelasi-actionar.html,

"Costin Mincu, unul din acţionarii Colectiv Club, are între 20% şi 100% din acţiunile altor 11 firme din zona de cluburi sau organizări de concerte: Music Hall, Hades Record, CVC Mistico, Elefant Club, Festival Arena, Goblin Bar& Club, Mamut Pub, Iunie Events, Goblin Club (Constanţa), Com Evant (Constanţa), Co Al Co Entertainment (Constanţa)."!

"Costin Mincu mai deţine trei cluburi care îşi desfăşoară activitatea în subsoluri: Goblin Nightwatcher de pe strada Smârdan, Elephant Pub & Alive Music de pe strada Gabroveni, ambele din Bucureşti şi clubul Goblin Constanţa.";

"Costin Mincu deține acțiuni la cel puțin 11 firme implicate în cluburi și organizări de concerte. Trei dintre acestea au fost mistuite de flăcări";

"Terasa Goblin din staţiunea Vama Veche a fost distrusă într-un incendiu, în 2010. În urma cercetărilor, pompierii au stabilit că o persoană necunoscută a aruncat combustibil pe lemnul terasei, iar apoi i-a dat foc.";

"Un incendiu puternic a izbucnit în jurul orei 11 și 45 de minute, deasupra clubului Elephant Pub, de pe strada Gabroveni din Centrul Vechi al Capitalei.";

"Costin Mincu are 36 de ani. A început ca barman într-un club din București, după care și-a deschis propriile baruri.".

Clubul Colectiv este al treilea local ars al lui Costin Mincu.

Subliniez ca majoritatea localurilor sunt construite cu costuri mici, care presupun folosirea materialelor usor inflamabile (se foloseste masiv lemnul la tot felul de structuri), inexistenta sistemelor de avertizare in caz de incendiu si inexistenta sistemelor de stingere automata a incendiilor.

Ca dovada, multe localuri se inchid acum de teama controalelor care urmeaza sa nu mai inchida ochii pentru o perioada (sursa: http://www.puterea.ro/timp_liber/cluburile-se-inchid-pe-banda-rulanta-124717.html):

"Până la măsurile autorităţilor de a preveni tragedii precum cea din Colectiv, patronii mai multor cluburi au luat decizia de a închide cluburile pentru a se face modernizările necesare.

De frica controalelor, a amenzilor sau poate doar a morţii, trei cluburi au anunţat până acum că se vor închide."
.

Unii recunosc ca nu au autorizatie de la ISU fara sa mai astepte sa vina controalele (sursa: http://ro.blastingnews.com/actual/2015/11/incendiu-in-clubul-colectiv-inca-un-patron-recunoa-te-nu-avem-autoriza-ie-de-la-isu-00634085.html):

"Încă un patron recunoaşte "Nu avem autorizaţie de la ISU"
Alte două localuri din ţară se vor închide temporar, pentru remedierea problemelor de siguranţă la incendiu"
.

Culmea "sigurantei" in Romania (sursa: http://www.realitatea.net/club-colectiv-nu-era-singurul-un-mare-spital-din-ara-func-ioneaza-fara-autoriza-ie-isu_1822410.html):

"Club Colectiv nu era singurul. Un mare spital din țară funcționează fără autorizație ISU"!

"Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, cea mai mare unitate sanitară din judeţ, funcţionează fără autorizaţie din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, deoarece nu asigură evacuarea în siguranţă a pacienţilor şi cadrelor sanitare, scrie Agerpres."!

Bine ca exista bani publici doar pentru furat la kilometrul de autostrada, pentru trantit banci mizerabile peste tot prin orase, pentru reasfaltari si redistrugeri, pentru reabilitari de cladiri in continuare neconforme cu legea si cu siguranta cetatenilor. Bine ca exista intotdeauna bani pentru spagi. Cand este vorba de facut ceva util pentru cetateni, "nu sunt bani".

4. Dupa ce Piedone a batut campii cu declaratia pe proprie raspundere a unui actionar de la clubul Colectiv, un fost viceprimar i-a dat replica pe sursa http://www.aktual24.ro/piedone-a-mintit-cu-autorizatia-pentru-colectiv-un-fost-viceprimar-rabufneste-bai-nesimtititlor/:

"Fostul viceprimar al Brasovului, Adrian Atomei, s-a enervat dupa ce a auzit declaratiile lui Cristian Popescu Piedone, conform carora „nu are nimic sa-si reproseze” in legatura cu autorizatia data de Primaria Sector 4 pentru functionarea clubului Colectiv. Cei de la Primaria Sectorului 4 spun ca ei au dat un acord formal de functionare al clubului, ramanand la atitudinea institutiilor statului (Pompieri, ISU) sa faca toate controalele si sa dea avizele ce tin de ei.

Adrian Atomei spune insa ca Primaria nu poate da acordul de functionare daca nu are toate avizele de la celelalte institutii.

„Imi pare rau dar nu ma pot abtine! Vad la TV niste nesimtiti din administratia locala din Bucuresti care spun ca ‘autorizatia de functionare’ este formala si se emite in baza unor documente sumare si doar a unei plati de taxe, si nu sta in competenta reprezentantilor institutiilor dansilor alte chestiuni de autorizare. Voi vorbiti serios? Bai nesimtitilor, macar nu incercati sa mintiti in fata intregii tari!""
.

Iar legat de atitudinea pompierilor si ISU, invocata in cazul Primariei Sectorului 4, sursa http://www.ziuanews.ro/revista-presei/minte-sau-nu-raed-arafat-declaratii-contradictorii-in-cazul-tragediei-din-bucuresti-331464 semnaleaza urmatorul paradox:

"Secretarul de stat, Raed Arafat, a declarat in mai multe interventii publice faptul ca pompierii nu stiau de existenta clubului Colectiv, atunci cand a fost intrebat cum a fost posibil sa functioneze clubul timp de doi ani fara un aviz PSI. In 2014, la sfarsitul lunii noiembrie, un incendiu a izbucnit intr-o incapere din cladirea fostei fabrici Pionierul, unde se afla si clubul Colectiv. Prim-adjunctul sefului ISU pe tara, colonelul Daniel Marian Dragne, a declarat ca s-a facut o inspectie pe platforma Pionierul, dar rapoartele oficiale au consemnat ca nu exista acolo niciun "agent economic"."!!!

Cum este posibil asa ceva? Sigur ca va trece timpul, se va asterne uitarea, ciudateniile nu vor fi elucidate de procurori, coruptii vor scapa cu bine si viata va merge inainte.

5. Ca de obicei, ni se arata flori si lumanari la greu dupa ce se petrece o tragedie. Imaginea cu covorul de lumanari este reluata obsesiv. Totusi, lumanarile nu rezolva nici juridic si nici moral problema victimelor.

In plus, ceea ce s-a intamplat nu este efectul unei catastrofe naturale (inundatii, cutremure, eruptii vulcanice, maree seismice, uragane).

Sta in puterea noastra sa avem grija de cei care sunt inca vii si sa cinstim memoria victimelor denuntand coruptia si ticalosia care sufoca Romania. In acest fel cred ca putem evita in viitor folosirea masiva a florilor si a lumanarilor in amintirea celor decedati in urma unor evenimente tragice absurde.

Daca acceptam ticalosia si incercam sa ne integram in acest sistem, atunci inseamna ca acceptam toate tragediile care pot fi consecinta a ticalosiei si coruptiei. Daca scapa coruptii necondamnati si de aceasta data, atunci acest covor de lumanari reprezinta din punctul meu de vedere o insulta adusa victimelor: se aprind lumanari ca sa scape vinovatii! Nu trebuie sa ne uitam la lumanari, ci la cauza lumanarilor: coruptii si ticalosii!

Unii erau disperati ca nu a venit niciun preot la locul tragediei si au afirmat ca biserica a devenit un supermarchet. Pai atunci de ce se doreste sa se apeleze la astfel de preoti comerciali? Ce legatura este intre religia comerciala, de tip SRL, si Dumnezeu?

O voce era indignata ca au fost oameni care au murit fara lumanare. Din punctul meu de vedere, este o alta dovada de primitivism. Isus este lumina; este vorba de lumina spirituala, nu de lumanari. Am scris deja despre aceste situatii; recomand citirea cu atentie a Bibliei.

6. si 7. Orice subiect pe langa denuntarea coruptiei si ticalosiei autoritatilor reprezinta o pierdere de timp si o tragere de timp pana se linistesc lucrurile.

In incheiere, evidentiez doar modul  in care au ajuns actionarii clubului Colectiv la Parchet: au intrat ca tancul, evitand orice declaratie in fata camerelor TV. Nu era nevoie sa se disculpe si sa arate autorizatii, dar puteau sa spuna, chiar si ipocrit, pentru imagine (la fel ca multe "personalitati"), ca le pare rau pentru victime...

2 comentarii:

  1. Incep sa circule din ce in ce mai multe informatii pe retelele sociale cum ca numarul decedatilor este mult mai mare. O cifra concreta spune ca sunt 56 de decedati, dar acest lucru se tine ascuns pentru a musamaliza unele lucruri si a exploata momentul de a se da mari salvatori.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este doar un zvon care in mod logic este fals. S-a publicat o lista a decedatilor. Daca ar mai fi si altii si atat de multi, in mod normal apartinatorii (rudele, prietenii) ar semnala presei aceasta situatie si ca exista decedati care nu au fost trecuti pe liste. Pe retelele de socializare sunt multi agenti de influentare a opiniei publice responsabili cu dezinformarea deliberata si nerusinata a populatiei. Atentie la sursele pe care le accesati!

      Ștergere