Marele Premiu al Austriei la MotoGP a avut un moment care ar fi putut avea consecințe catastrofale.
Un grup de motocicliști din care făcea parte și Valentino Rossi parcurgea un viraj pe circuit. În spatele lor Zarco tocmai provocase căderea sa și a unui alt motociclist. Motocicletele celor doi au curs, una pe iarbă și cealaltă pe asfalt, după care au întâlnit obstacole, au luat un pic de înălțime și au început să se rostogolească în aer împreună cu diverse resturi.
Rossi, care frânase pentru a executa virajul, a văzut în ultima clipă o motocicletă trecându-i în aer prin față, s-a uitat o clipă cum trece mai departe, după care a întors privirea și s-a trezit cu cealaltă motocicletă trecându-i prin față în același stil.
Nu știm ce a fost în sufletul lui Rossi, dar știu că și pe noi, cei de pe margine (adică de la televizor) ne-a zgâlțâit emoțional destul de serios.
Nu-i de dorit să trăiești așa ceva pe propria piele, dar bine măcar că nu s-a lăsat cu victime.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu