Îmi vedeam de treaba mea pe terenul de baschet din Parcul Izvor, când aud niște lătrături de javră neeutanasiată din amabilitate prost înțeleasă. Mă uit și văd javra atacând doi cetățeni care alergau prin parc.
Iar îmi văd de treaba mea și iar aud lătrături. Javra atacă încă o persoană. Primii doi atacați nu au intrat în vorbă cu proprietarul, dar al treilea a făcut gât. Proprietarul javrei zice „Scuze!” (la mișto, după părerea mea) și ceva de genul „Nu, că nu vă face nimic.”. Dar la ambele incidente nu a intervenit în niciun fel, nici nu a încercat să-și potolească verbal javra agresivă și nici nu s-a apropiat de ea ca să-i pună lesa.
Dacă javra ar fi mușcat pe cineva, proprietarul era prea departe de javră ca să intervină.
Ca de obicei, indiferența nesimțită a proprietarului m-a cam tulburat emoțional, ca să nu mai zic că rațiunea îmi era tulburată deja cu mult înainte de apariția emoțiilor.
Aveam de-a face cu un prorpietar care nu respectă legea și nu-și ține javra în lesă (indiferent dacă javra este agresivă sau nu) și cu lipsa totală a... organului constatator, care să-l amendeze pe dobitoc.
Așa că m-am solidarizat cu cel atacat și m-am răstit la idiot să-i pună lesa javrei. Eram cu mingea de baschet în brațe pe terenul de sport, iar individul, deloc impresionat, mi-a răspuns în bătaie de joc, ca să nu mai zic că nu a făcut nici cel mai mic gest să-i pună lesa javrei.
Ce nu știa fraierul este că puteam să las mingea de baschet și să scot din rucsac „arma mortală” pentru nesimțiți, adică aparatul foto. Fapt care s-a și întâmplat.
În prima poză individul îi pune lesa javrei agresive (deci se poate doar dacă există pericolul ca nemernicul să fie dat în fapt, altfel durere totală de „cot” și înțelegere amiabilă ZERO).
În a doua poză individul mă întreabă de ce îi fac poză: probabil pentru că ești prea fotogenic și prea înțelept, dobitocule.
Să reîncep să fac poze la proprietarii de câini care nu-și țin potăile în lesă deși se află în zone neautorizate pentru așa ceva? Cred că filmulețele ar fi mai relevante pentru lipsa totală a dialogului sau pentru redarea dialogului „surzilor”...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu