Spre deosebire de alte popoare, care din vechime s-au străduit să facă lucruri durabile (de exemplu: egiptenii au făcut piramidele, grecii și romanii au lăsat și ei destule antichități pe care le vedem și azi), statul mafiot totalitar român se ”străduiește” să facă, în bataie de joc, lucruri cât mai rapid degradabile, ca să-și bată joc veșnic de banii a milioane de contribuabili muritori de foame la propriu.
După care, același stat mafiot se miră că nu are bani la buget (decât pentru sine).
Iar prim-ministrul plagiator Ciucă se întreabă cu ipocrizie cât să le mai dea fraierilor de haleală, de electricitate și de căldură.
Nu ar fi mai simplu ca angajații statului să aibă salariile tăiate, după merit, cu 90%?
Poate că atunci se vor gândi de 20 de ori înainte să-și bată joc de contribuabili.
Din păcate, tăierea salariilor nulităților de la stat nu depinde de contribuabili, ci de aceleași nulități!
Spre deosebire de alte popoare, care din vechime s-au străduit să facă lucruri durabile (de exemplu: egiptenii au făcut piramidele, grecii și romanii au lăsat și ei destule antichități pe care le vedem și azi), statul mafiot totalitar român se ”străduiește” să facă, în bataie de joc, lucruri cât mai rapid degradabile, ca să-și bată joc veșnic de banii a milioane de contribuabili muritori de foame la propriu.
RăspundețiȘtergereDupă care, același stat mafiot se miră că nu are bani la buget (decât pentru sine).