Între 10.Septembrie.2022 și 17.Septembrie.2022 am fost în Bulgaria, la Nisipurile de Aur, la Hotel Arena Mar.
Sejurul a costat 311 euro, cazare, masă All Inclusive și transport.
Masa All Inclusive însemna:
07:30 - 10:00, mic dejun;
10:00 - 11:00, mic dejun târziu;
12:00 - 14:00, prânz;
14:00 - 16:00, înghețată (se putea servi la barul de la piscină);
15:00 - 17:00, gustare de după amiază (pizza, hamburger, hot dog, paste, fructe, fursecuri);
18:00 - 21:00, cină.
După cum se vede, un astfel de sejur este predestinat lâncezitului și supraalimentării. Desigur, nu era obligatoriu să mă țin de toate în serie, dar cine avea fantezii supracalorice nu avea interdicții...
Alte facilități incluse în prețul sejurului:
1. Anumite băuturi alcoolice și răcoritoare, care se puteau servi la:
Lobby bar între 09:00 și 24:00;
Bar la piscină între 10:00 - 23:00.
2. Piscină exterioară între 08:00 și 17:00.
3. Fitness între 09:00 și 19:00.
4. WIFI în hotel.
Camera dublă avea balcon, vedere spre piscina interioară și mare, aer condiționat inclus în preț. Dotată cu duș, uscător de păr, săpun și șampon, hârtie igienică, prosoape care se schimbau în fiecare zi, o cască pentru păr la duș și o mică trusă de cusut.
Mâncarea era diversificată: zilnic vită, porc, pui, cârnați; cred că și pește a fost aproape zilnic; apoi mai rar, curcan, calamar, o dată am avut și rață.
Totul acompaniat cu diverse legume preparate, cartofi și orez, măsline, salate de legume crude, dar și salate preparate (gen de boeuf sau de alte feluri).
Multe fructe, dintre care am preferat caisele, piersicile și nectarinele.
Multe feluri de prăjituri, uneori și tort din care se felia la discreție atât cât exista.
La micul dejun erau întotdeauna salam, brânză, cașcaval, gem, miere, cremă de ciocolată, unt, ouă ochiuri și omletă, hot dog, pâine, fursecuri, fructe, diverse feluri de cafea, salate, câteva feluri de legume preparate.
Se puteau bea vin, bere, răcoritoare acidulate și neacidulate.
Pe lângă oferta hotelului a mai fost și oferta incredibilă a vremii: temperaturi de peste 30 de grade și câteva zile cu mare agitată, cu valuri cât omul (aș zice maxim 2 metri).
Eu mă dusesem cu gândul că va fi o vreme mai temperată, cu temperaturi de 24-26 de grade. Aveam o listă cu multe obiective de vizitat în Varna. Vremea fiind atât de ofertantă, nu am fost decât în două zile în Varna, fără să renunț la bălăceală de după amiază.
Ca o concluzie de final, a fost un sejur formidabil. Sunt convins că multă lume a mai prins și vreme rea în plină vară. La mine la jumătatea lui septembrie a fost ca vara, marea excelentă, așa că nu mai e nimic de adăugat.
Am început deja să postez poze de vacanță de la Nisipurile de Aur pe https://lmar2012b.blogspot.com/.
luni, 19 septembrie 2022
Nisipurile de Aur 2022
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu