Guvernul a anulat toate actele normative prin care institutiile statului isi puteau acorda stimulente. O masura dura dar necesara daca ne gandim ca guvernul e in continua foame de bani.
Printre institutiile afectate sunt: politia, Garda Financiara, justitia si vama, unde coruptia este demult o traditie. Adica stimulentele erau oricum derizorii in raport cu spaga, care bate si stimulentele, si salariul. Dupa cum s-a vazut, politistii au protestat o singura data, intr-un mod cam "ciudat", dupa care au inteles ca grosul stimulentelor nu vine de la stat.
Am aflat ca exista multe alte institutii carora li s-au taiat stimulentele, pe aceeasi buna dreptate daca ne uitam la performante: Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (Mai avem inca resurse minerale? Da, e plin OMV-ul.), Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, Ministerul Finanţelor Publice şi direcţiile financiare teritoriale, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Mediului, Administraţia Fondului de Mediu, Administraţia Naţională Apele Române, Agenţia Română pentru Conservarea Energiei, Oficiul Român al Drepturilor de Autor (pentru ce erau stimulati?), Agenţia Naţională Antidoping (?!), personalul din domeniul silvic (astia se stimuleaza oricum din versantii despaduriti). Ce de mai sunt!!!
Informatii preluate de pe sursa, conform articolului citat:
http://www.gazetanord-vest.ro/2011/09/01/guvernul-elimina-complet-stimulentele-acordate-bugetarilor/
"Guvernul elimină complet stimulentele acordate bugetarilor
Guvernul a decis eliminarea, începând cu 1 ianuarie 2012, tuturor fondurilor constituite în sectorul bugetar în vederea acordării de stimulente angajaţilor, măsura urmând să afecteze funcţionarii din ministere şi instituţiile subordonate, poliţişti, vameşi sau personalul din sistemul judiciar.
Surse guvernamentale au declarat că Executivul a aprobat, în şedinţa de miercuri, măsura abrogării tuturor prevederilor din actele normative în vigoare prin care se autorizează unele instituţii şi autorităţi publice ale administraţiei publice centrale de a reţine o parte din veniturile realizate şi a constitui fonduri pentru stimularea personalului bugetar angajat în aceste instituţii şi autorităţi publice. “Conform Scrisorii de intenţie, semnată cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) în iunie, România şi-a luat angajamentul de a elimina baza legală pentru fondurile de stimulente cu intrare în vigoare de la 1 ianuarie 2012. România s-a angajat ca până la sfârşitul lunii august 2011 să fie aprobat de către Guvern actul normativ de abrogare a bazei legale de constituire a fondurilor de stimulente, acest reprezentând un criteriu de referinţă structural de a cărui îndeplinire depinde continuarea Acordului Stand-by încheiat cu FMI”, au declarat sursele citate. Potrivit acestora, deşi prin legea cadru privind salarizarea în sectorul bugetar, în vigoare de la 1 ianuarie, au fost luate în considerare toate drepturile salariale stabilite prin acte normative speciale, au rămas în vigoare acte legislative care permit unor instituţii şi autorităţi ale administraţiei publice centrale să constituie fonduri pentru stimularea angajaţilor.
Prin urmare, Guvernul a decis abrogarea prevederilor din Legea petrolului şi Legea minelor privind constituirea unor fonduri de stimulente de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, dar şi prevederile care permiteau Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat sau Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului să folosească veniturile extrabugetare pentru stimulente. De asemenea, personalul din sistemul judiciar nu va mai beneficia de stimulentele constituite din taxa de timbru judiciar, Guvernul eliminând din lege şi prevederea ca o cotă parte din veniturile strânse din vânzarea timbrului judiciar să poată fi folosită la construcţia şi cumpărarea de locuinţe de serviciu. Conform deciziei Guvernului, poliţiştii nu vor mai putea fi recompensaţi cu până la 1% din cuantumul veniturilor aduse prin acţiunile acestora, iar vameşii şi angajaţii Gărzii Financiare nu vor mai beneficia de stimulentele acordate drept cotă parte din amenzi, confiscări sau alte venituri. Funcţionarii din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi direcţiilor financiare teritoriale, personalul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Ministerului Sănătăţii sau autorităţilor de sănătate publică, precum şi angajaţii Ministerului Mediului, Administraţiei Fondului de Mediu, Administraţiei Naţionale Apele Române, Agenţiei Române pentru Conservarea Energiei nu vor mai putea beneficia nici ei de fondurile de stimulente. Printre cei care nu vor mai primi stimulente se mai regăsesc angajaţii Oficiului Român al Drepturilor de Autor, Agenţiei Naţionale Antidoping şi personalul din domeniul silvic, Guvernul luând decizia de a abroga totodată “orice alte dispoziţii prin care se reglementează constituirea de fonduri pentru stimularea personalului”.".
Εικόνες από γιορτινούς στολισμούς στην πόλη
Acum o oră
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu