Motto:
Ce face statul roman atunci cand vrea sa impuna noi masuri pro "criza" si sa isi bata joc intr-un mod cat mai performant de cetateni? Raspuns: isi reface machiajul.
Ieri am vazut pe trei posturi de televiziune (doua posturi se numesc Antena 3 si Realitatea TV) titluri de emisiuni referitoare la familia Ceausescu. Ca o paranteza, pe de o parte ma uimeste saracia de subiecte la cele doua posturi; pe de alta parte ma uimeste similitudinea si simultaneitatea subiectelor abordate de Antena 3 si Realitatea TV. Ai zice ca sunt doua televiziuni gemene.
Privind cele doua posturi, dar nu numai, ai zice ca in Romania s-au rezolvat demult probleme cum ar fi: lipsa locurilor de munca, salarizarea corecta, ilegalitatile la angajare, munca la negru, orele suplimentare neplatite sau platite la negru. De fapt, ai zice ca traim intr-o tara perfecta si ca putem privi cu nostalgie catre trecut, la cat de rau era inainte.
Romania a devenit in ultimii 20 de ani o tara parodie, o tara intre ghilimele. Avem "justitie", "politie", "vami", "Ministerul Public", "sanatate", "educatie", "economie", "politicieni", "stat social", "salarii", avem chiar si "cetateni" (pe numele lor adevarat, unelte vorbitoare).
Ce se mai intampla in Romania zilelor noastre?
Conform sursei:
http://www.monitorulbt.ro/Stiri/National/2011-09-13/Copil+mort+la+cersit.html
"Un copil de 12 ani a fost gasit mort în fata bisericii din comuna Urechesti. Copilul era originar din comuna Munteni, judetul Galati, însa fusese transformat într-un "voiajor al cersitului", fiind dus de unchiul sau la toate bisericile si manastirile din tara." [!!!]
Nu citez nimic de pe sursa urmatoare, cei interesati pot afla amanunte sinistre intrand acolo:
http://www.adevarul.ro/actualitate/social/Statul_care_isi_omoara_copiii_0_506949766.html
Dar asta nu impiedica odiosii si sinistrii momentului sa-l porecleasca pe Ceasca "dictator" si sa comande la televiziuni materiale de propaganda denigratoare despre disparut si familia acestuia, in scopul intoxicarii cetatenilor cu minciuni. Daca nu-i convine mortului, sa faca plangere, nu-i asa?
Cu toate acestea, conform sursei:
http://www.realitatea.net/vasilescu-bnr-despre-conturile-lui-ceausescu-nu-s-a-gasit-nicio-pista-ca-ar-exista_870332.html
cel poreclit "dictator" de catre actualii "democrati" ai crizelor continue nu a detinut conturi in valuta in strainatate.
In plus, conform sursei:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Procesul_%C8%99i_execu%C8%9Bia_so%C8%9Bilor_Ceau%C8%99escu
"Capetele de acuzare erau:
Genocid - peste 60.000 victime;
Subminarea puterii de stat prin organizarea de actiuni armate împotriva poporului si a puterii de stat. Infractiunea de distrugere a bunurilor obstesti, prin distrugerea si avarierea unor cladiri, explozii în orase etc.
Subminarea economiei nationale.
Încercarea de a fugi din tara pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari depuse la banci în strainatate.
Acest acuzatii n-au fost dovedite [!!!], ci doar numite de acuzatori împreuna cu mentionarea descrierilor facute de presa [!!!] ale unor infractiuni atribuite [!!!] de jurnalisti Ceausestilor.[6] · [7] Avocatii impusi cuplului i-au acuzat în loc sa-i apere [!!!].[6] · [7] Nicolae Ceausescu a afirmat ca nu recunoaste tribunalul[6] si se pare ca avea dreptate în aceasta privinta [!!!], singura calitate oficiala a celui care a semnat decretul era cea de a fi unul din liderii loviturii de stat.
Nici pâna azi nu a putut fi dovedita existenta unor conturi secrete [!!!] care ar fi continut banii mentionati de acuzatori.[7] · [8] Acuzatia de genocid nu a fost probata nici pâna acum [!!!].
Sentinta de condamnare la moarte a fost pronuntata la ora 14:45 si desi verdictul admitea recurs,[6] · [7] a fost executata cinci minute mai târziu [!!!], în curtea garnizoanei, lânga cladirea corpului de garda.[9] · [10] Unul din avocati [al apararii!!!] motivase ca din moment ce inculpatii nu recunosc tribunalul, nu mai exista cale de atac a sentintei, asa ca decizia trebuia sa devina definitiva.[6] · [7]" [!!!]
...
"În drum spre locul executiei Nicolae Ceausescu a strigat: „Moarte tradatorilor!” [!!!] si a intonat câteva versuri din Internationala.[13]"
...
"Conform liderilor loviturii de stat, Ceausestii au fost omorâti pentru a-i opri pe teroristi, dar se pare ca nu au existat teroristi deloc." [!!!]
CONCLUZII:
1. Desi acuzatiile impotriva lui Nicolae Ceausescu nu au fost probate in justitie, porecla de "dictator" a ramas.
2. Romanii s-au ales din toate acestea cu... "criza" perpetua.
Εικόνες από γιορτινούς στολισμούς στην πόλη
Acum 45 de minute
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu