Sambata, 25.Aprilie.2015, a avut loc un protest si un mars al biciclistilor.
Am citit afisele protestatarilor (sau ale organizatorilor care au reunit protestatarii). Am pus pozele acestor afise mai jos si vreau sa le comentez.
Pe primul afis este scris: "Noi ne-am saturat sa ni se fure bicicletele. Tu?".
Din cate vad nu apare nicio revendicare sau cerere. Este un sondaj de opinie, poate retoric. Cum ar fi sa apara cineva si sa spuna: "Eu mai rezist sa mi se fure bicicleta de vreo doua-trei ori, dar dupa aia cred ca ar trebui sa facem ceva.".
Asa cum este pusa problema nu duce la nimic. Mai normal era sa se spuna: "Se fura frecvent biciclete. Trebuie sa facem urmatoarele... Cerem urmatoarele...".
Ce solutii exista in cazul furtului de biciclete? Este o situatie la fel ca in cazul oricaror altor furturi: posesorul bunurilor este pe cont propriu si trebuie sa se asigure ca bicicleta nu ii poate fi furata. Este greu de crezut ca statul va asigura paznici pentru fiecare bicicleta.
Nu cunosc imprejurarile in care se fura biciclete, deci nu cunosc circumstantele concrete in care se produc aceste evenimente infractionale, deci nu se pot face alte recomandari decat ceva in genul "Aveti grija!".
Pe al doilea afis este scris (cu litere inghesuite, imposibil de citit si inteles de privitorii de pe strada, de parca mesajul nu ar trebui sa ajunga la opinia publica si sa sensibilizeze opinia publica):
"Vrem:
- infrastructura pentru biciclete;
- trotuare accesibile pentru toti;
- recuperarea banilor irositi in piste ilegale;
- incurajarea transportului alternativ;
- benzi dedicate transportului public.".
Ca sa nu lungim vorba, sigur ca ar fi bine sa existe infrastructura pentru biciclete. Dar, in mod practic, Bucurestiul nu a fost conceput pentru asa ceva. Dungile pe asfalt trantite in bataie de joc in chip de piste de biciclete nu au rezolvat nimic si au folosit doar la irosirea banilor publici si la imbogatirea unor privilegiati.
In afara de vorbe goale, protestatarii nu vor obtine nimic si estimez ca nu se vor construi adevarate piste pentru biciclete in urmatorii 20 de ani. Ce s-a facut pe Calea Victoriei nu stiu cat de folositor este in conditiile traficului din Bucuresti.
"Trotuare accesibile pentru toti" suna ambiguu, adica se pot intelege mai multe din acest enunt si fiecare poate intelege ce vrea. Din punctul meu de vedere, ar trebui ca pe trotuare sa poata merge fara oprelisti atat pietonii cat si biciclistii. Iar biciclistii ar trebui sa inteleaga ca atunci cand sunt multi pietoni nu pot merge cu viteza care sa puna in pericol integritatea fizica a pietonilor.
Recuperarea banilor irositi pe pistele facute in bataie de joc in mod evident nu va avea loc, tot asa cum nu se vor recupera banii retrocedati de catre ANRP sau alti bani furati de catre institutiile statului mafiot totalitar sub orice forma.
Nu stiu cum se poate face incurajarea transportului alternativ. Strigand "Hai transportul alternativ!"? Oricine este liber sa se transporte cum crede de cuviinta, respectand legea. In lipsa posibilitatii constructiei infrastructurii pentru biciclete, de exemplu, este evident ca nu se poate incuraja folosirea bicicletei.
Personal sunt impotriva benzilor dedicate transportului public. Sigur ca este vorba de benzi auto, pentru ca tramvaiele au deja benzi dedicate. Ar duce la o strangulare inutila a circulatiei. Toata lumea are dreptul sa circule si chiar sa circule cu viteza maxima posibila, fara restrictii artificiale.
In concluzie, cam subtire si nerealist mesajul organizatorilor acestui protest.
Ma asteptam macar sa apara in revendicari mesajul "Respect in pentru biciclisti!", tot asa cum cer respect motociclistii.
Legat de acest respect pentru biciclisti, duminica, 26.Aprilie.2015 (in ziua urmatoare protestului), am mers in Herastrau cu bicicleta. De obicei fac 4-5 tururi de lac si de obicei nu merg sambata sau duminica pentru ca nu imi place aglomeratia.
In unele locuri aleea din jurul lacului este mai ingusta si este nevoie de bunavointa si de buna intelegere pentru a-i depasi pe cei care merg pe jos. Dar aceasta bunavointa nu exista intotdeauna. Uneori este vorba chiar de ostilitate pe fata.
Trei persoane ocupau aleea si am claxonat discret ca sa imi semnalez prezenta. Cand am ajuns in spatele lor am spus "Pardon! Va rog sa-mi permiteti sa trec!". Pana la urma un nene de pe stanga s-a deranjat (vizibil!) sa se dea la o parte comentand "Bai, ce as da cu voi toti de pamant!".
"Multumim la fel!", i-am raspuns eu vesel, deloc afectat de cele auzite.
Omul a tunat mai departe ca nu avem ce cauta pe acolo si ca e interzis sa mergem cu bicicletele pe acolo pentru ca nu e pista de biciclete.
Nu am stat la polemici si prefer sa lamuresc lucrurile pe blog, in caz ca exista nestiutori adevarati. Faptul ca nu exista pista amenajata pentru biciclete nu inseamna ca este interzis accesul pentru biciclete intr-o anumita zona. Interdictia se prevede explicit cu un semn de circulatie dedicat (bicicleta pe fond alb si cerc rosu exterior).
Dupa cum spuneam, este vorba de respect si buna intelegere. Numai ca extrem de disperatii nu prea mai stiu de asa ceva. Ce mare nenorocire este daca se plimba lumea cu bicicleta in jurul lacului Herastrau?
Exista totusi o nenorocire. Nenorocirea este ca exista si biciclisti inconstienti care nu-i respecta pe cei care merg pe jos. Am vazut un biciclist inconstient care a intrat intr-o tanara pentru ca mergea cu viteza si pentru ca a incercat sa treaca chiar pe langa acea tanara, desi avea o gramada de loc sa o ocoleasca.
Problema nu este ca impartim acelasi trotuar, ci modul in care il impartim. Faptul ca se intampla astfel de incidente arata ca unora nu le pasa deloc de cei din jur.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu