Dupa 1989 s-a dat liber la imbecilizarea de piata. In lumea asa zis normala, "umana", "sociala" si "crestina", este firesc nu doar sa se profite de pe urma celor mai slabi din punct de vedere fizic, ci sa fie prostiti si cei care sunt mai slabi din punct de vedere cultural, care trebuie tinuti vesnic in ignoranta si prostie.
De aceea, ocultismul si bigotismul se ingana armonios cu caterinca si vrajeala.
Televiziunile prezinta diversi "teleantipati" si "clarnevazatori" care mimeaza cu seriozitate "previziuni", care explica ce spanac fac astrele, cum le merge sau le sta zodiilor, daca e bine sa te speli pe cap martea si asa mai departe.
Bisericile comerciale dau iama prin averile credulilor care-si imagineaza ca banii pot spala pacatele (cu atat mai mult banii spalati!).
Mai nou a aparut pe soseaua Progresului (nu se foarte clar daca progreseaza binele sau raul) o "institutie" pompos intitulata (pe gustul credulilor deznadajduiti) "Centrul de Ajutor Universal". Pe principiul enuntat de mii de ani in Biblie,
[Matei, 24.24.]
"Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi, vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.",
la centrul lu' Peste s-a pus o cruce mare colorata, de parca ar fi vorba de ceva crestin.
"Oferta" "centrului" este atat de distractiva incat merita citata:
1. Slujba de "credinta" si "minuni" pentru transformarea vietii, binecuvantarea familiei, pentru pace si forta interioara pentru a depasi problemele vietii;
2. Slujba pentru succes financiar, somaj, pierderea locului de munca (este vreo diferenta intre somaj si pierderea locului de munca?), neajunsuri, datorii;
3. Slujba pentru sanatate si alte abureli conexe;
4. Slujba pentru dezlegare, daca sunteti victima unei "vrajitori" (asa e textul original, adica sic!) si alte vrajeli conexe.
Cei care nu s-au saturat de OTV-isme si de migratorul din politica si din televiziuni Tudor Barbu sunt invitati sa-si desavarseasca prostia la "centru", dar si la Nasul TV intre orele 06:30 si 17:30.
Totusi, recomandarea mea este urmatoarea: daca ati fost victima unei "vrajitori", aveti grija sa nu deveniti victima unei... abureli. :)
Iar mascaricilor care ajuta, chipurile, universal, le-as propune urmatoarea proba practica pentru demonstrarea aptitudinilor ajutoristice universale: faceti o slujba in urma careia sa scada taxele cu 20% si sa se reduca preturile cu 30%.
Va doresc succes deplin!
Daca dati chix cu reducerea taxelor, nu va faceti probleme ca o sa va pierdeti clientii. In mod sigur vizitatorii vostri nu citesc acest blog. :))
Totusi, ar fi bine sa nu se uite ca:
[Isaia, 44.24. si 44.25.]
"Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul tău, Cel ce te-a întocmit din pântecele mamei tale: „Eu, Domnul, am făcut toate aceste lucruri, Eu singur am desfăşurat cerurile, Eu am întins pământul. Cine era cu Mine?
Eu zădărnicesc semnele prorocilor mincinoşi şi arăt ca înşelători pe ghicitori; fac pe cei înţelepţi să dea înapoi şi le prefac ştiinţa în nebunie."".
vineri, 17 noiembrie 2017
Imbecilizarea de piata: religia comerciala
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu