Se afișează postările cu eticheta veniturile cadrelor medicale corupte. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta veniturile cadrelor medicale corupte. Afișați toate postările

duminică, 30 octombrie 2016

Sistemul medical romanesc, la fel de mortal, de sinistru, de corupt si de nepasator la un an de la tragedia din Colectiv


Motto:
Conform sursei http://www.mediafax.ro/social/colectiv-marturiile-medicilor-au-fost-pasi-foarte-mici-doamne-fereste-de-un-cataclism-video-15872208,

"La un an de când 145 de pacienţi arşi au ajuns la 11 spitale din Bucureşti, mulţi murind din cauza infecţiilor dobândite aici, unii dintre medicii care i-au tratat susţin că, deşi speranţa în schimbare a fost mare, paşii făcuţi sunt “foarte mici” şi că ar fi "groaznic" într-o situaţie asemănătoare.".

1. Rujeola a devenit o boala mortala in Romania anului 2016!

Alte 3 decese au survenit in ultima vreme din cauza rujeolei (surse: http://www.mediafax.ro/social/rujeola-face-victime-alte-doua-persoane-din-arad-o-tanara-de-27-de-ani-si-o-fetita-de-un-an-au-murit-ministerul-sanatatii-935-cazuri-confirmate-si-sase-decese-15874889; http://www.mediafax.ro//social/un-adolescent-in-varsta-de-15-ani-din-judetul-arad-a-murit-pe-fondul-complicatiilor-de-rujeola-15834843):
- Un tanar de 15 ani,
- O femeie de 27 de ani,
- O fetita de un an!

In mod bizar, toate aceste surprinzator de multe decese din cauza rujeolei par absolut firesti in sistemul de sanatate romanesc! Nu se face nicio ancheta pe tema acestor decese, deci se considera ca erau inevitabile!!!

In schimb, cum moare cineva de rujeola se face mare reclama vaccinarii impotriva rujeolei.

Nu am nimic impotriva vaccinarii impotriva rujeolei, dar reamintesc ca in copilarie am avut rujeola (pe la inceputul anilor 1970!) si nu s-a pus nicio clipa problema ca s-ar putea sa mor de asa ceva! Problema nu este de ce s-a vaccinat sau nu lumea, ci de ce se moare de rujeola in 2016!

Asta e progresul in medicina anilor 2010?

2. Romania este campioana europeana a avorturilor (sursa: http://www.mediafax.ro/social/romania-are-cea-mai-ridicata-rata-de-avort-din-europa-480-de-avorturi-la-1-000-de-nasteri-15875649), cu 480 de avorturi la 1000 nasteri. Asta spune multe despre educatia romaneasca din mai multe puncte de vedere.

Educatia sexuala si in domeniul contraceptiei sunt practic inexistente in Romania. Nu doar in ultimii ani, ci dintotdeauna, inlcusiv pe vremea vechiului regim.

In schimb, viata sexuala haotica si promiscuitatea se bucura de libertate totala.

Nu cred ca pe vremea comunismului era altfel, in ciuda politicii oficiale a acelor vremuri. Dovada? Faptul ca dupa legalizarea avortului (in 1957) s-au facut peste 1.000.000 de avorturi anual in anii 1964, 1965 si 1966 (sursa: http://www.romanialibera.ro/special/reportaje/cum-a-ajuns-romania-sa-aiba-22-milioane-de-avorturi-217321)!

Primitivismul populatiei poate fi inteles, intr-o tara (Romania) in care simplul cetatean "cucereste" orice informatie utila mai greu decat Everestul, avand in schimb acces facil la minciuna si informatii imbecilizante.

In schimb, nepasarea criminala a statului in privinta educatiei sexuale si contraceptive este total de neinteles. Nu ar fi normal ca statul, detinator al tuturor informatiilor, statisticilor si mijloacelor de punere in aplicare, sa-si protejeze si sa-si educe cetatenii?

Este mai convenabil pentru stat ca femeile sa-si puna sanatatea (si chiar viata) in pericol in timpul unui avort? Este mai convenabil pentru Ministerul Sanatatii sa-si iroseasca fondurile pe operatii de avort decat pe o educatie sexuala si contraceptiva eficienta? Nu vor operatorii de avort sa ramana fara spagi? Foarte posibil.

Mereu apare circul de la televizor cu "Aceste imagini va pot afecta emotional", desi imaginile sunt in general in ceata si nu se intelege nimic. Chiar atat de usor este afectabila emotional populatia?

Daca vrem, putem vedea l adiscretie filme violente, zeci sau sute de crime si sange zi de zi. Iar in domeniul sexual, pornografia este in general "la liber" pe internet, fiind usor accesibila minorilor. Sa ne imaginam in aceste conditii ca avem niste copii inocenti si emotivi, care habar nu au de nimic este ridicol.

Ca dovada, anual raman insarcinate 47.000 de minore (!), din care circe jumatate (vreo 23.000) avorteaza. Asta e inocenta specifica varstei in Romania reala. Minorele si minorii pot da lectii de sex, dar nu si de educatie sexuala si contraceptiva!

Alte surse despre problema avortului:
http://www.csid.ro/health/sanatate/in-romania-se-fac-aproape-400-de-avorturi-zilnic-iar-47-dintre-romance-nu-merg-cu-anii-la-controlul-ginecologic-9541444/;
https://www.antena3.ro/actualitate/romania-locul-trei-in-europa-la-numarul-de-avorturi-84937.html;
http://stiripentruviata.ro/romania-cea-mai-mare-rata-avortului-si-mortalitatii-materne-din-ue-pusa-pe-seama-finantarilor-americane/;
http://ro.blastingnews.com/exprima-te/2015/02/in-romania-s-au-facut-peste-23-000000-avorturi-in-ultimi-50-ani-00262643.html.

3. Trecand un an de la tragedia de la Colectiv, sa vedem cum a "progresat" tratarea arsilor in Romania.

Un real "progres" a fost furnizarea informatiei ca acum cativa ani s-au aruncat 750.000 de euro pe barocamera nefunctionala de la Spitalul Floreasca (sursa: http://www.mediafax.ro/social/barocamera-de-la-spitalul-floreasca-pentru-marii-arsi-nu-a-functionat-niciodata-de-la-achizitie-lascar-necesita-masuri-de-securitate-deosebite-15867689).

Generatii de sefi din domeniul medical au mintit multianual ca s-a investit si ca avem conditii pentru tratarea arsilor, cand de fapt barocamera lu' Peste era pentru tratamente de alta natura, de exemplu pentru tratamente impotriva imbatranirii. Chiar daca aceasta ticalosie a devenit evidenta, nimeni nu a luat vreo masura impotriva celor care si-au batut joc de pacienti, de populatie si de banii publici cu aceasta manipulare ordinara.

Altfel, nu am auzit nimic despre vreo schimbare notabila si radicala in privinta tratarii arsilor. In schimb, ca toata lumea, am vazut la vremea lor la televizor acele imagini cu cetateanul ars care avea larve in miscare pe fata!

E clar ca pe vremea actuala a "tehnocratilor" s-a schimbat politica fata de pacienti cu 360°.

4. Examene trucate pentru cei ce doresc sa devina medici specialisti!

Multi medicii rezidenti care doresc sa devina medici specialisti platesc intre 100 si 200 de euro ca sa-si schimbe o litera in nume, astfel incat nou "nume" sa fie trecut pe o lista de examen la o comisie unde rezidentul cunoaste pe cineva. Cu examenul luat medicul specialist poate pleca in strainatate! Interesant ca multi rezidenti, dupa 3-7 ani de stagiu, se tem ca ar putea pica examenul pentru obtinerea titlului de medic specialist si recurg la astfel de trucuri!

Conform sursei http://www.tolo.ro/2016/10/24/numele-a-sute-de-medici-schimbate-ca-sa-pice-la-comisia-aranjata-pentru-examenul-de-specializare/,

"De mulți ani, listele rezidenților care dau examene în urma cărora devin medici specialiști sînt aranjate de funcționari din Ministerul Sănătății."!

"Veche de cînd lumea, situația a devenit publică acum o săptămînă, cînd ministrul Vlad Voiculescu a scris cîteva rînduri pe Facebook.

Obiceiul este însă mult mai extins decît putea bănui cineva."
!

Metodele:

"1. Se inversează numele și prenumele.
2. Dispare prima literă din nume în cazul în care cea de-a doua literă te face să pici la comisia bună.
3. Se schimbă prima literă din nume.
4. Se inversează numele și prenumele și se modifică prima literă din prenume. Poartă numele de soluția disperată."
.

Bizarerii in forma continuata si nesimtire la vedere fara teama de vreo pedeapsa:

"În fiecare an, apar zeci de persoane pe care le cheamă Bastase în loc de Năstase, Avel în loc de Pavel sau Tordache în loc de Iordache."!!!

Care e diferenta dintre Tolontan si un procuror? Tolontan este mult mai performant decat procurorul!

De ce nu a avut pana acum vreun procuror ideea sa vada listele de examen de la examenele pentru obtinerea titlului de medic specialist?

De ce nu s-a dus nimeni pana acum la un procuror ca sa arate fraudele de la examenele pentru obtinerea titlului de medic specialist? Pentru ca nimeni nu are incredere in procurori si in sistem? Sau poate ca s-a dus cineva, dar procurorul a aruncat sesizarea la gunoi?

Nu ar fi mai bine ca toate sesizarile cetatenilor sa fie publice si transparente pe un site internet (on-line) si sa fie scrise de cetateni direct pe acel site?

Iar institutiile statului n-au decat sa citeasca si sa afle direct de acolo problemele cetatenilor si ale tarii. Dupa care, in dreptul fiecarei sesizari sa fie inscris istoricul stadiilor de rezolvare al acesteia (falsa, netemeinica, ignorata, in curs de rezolvare, adevarata, exista urmariti penal, suspecti trimisi in judecata, sentinta definitiva, lege schimbata in urma sesizarii, masura concreta luata in urma sezizarii).

Accesul presei la astfel de informatii publice ar fi imediat si neingradit, s-ar reduce birocratia si nu ar mai fi nevoie de acordul vreunui sef corupt pentru ca presa sa acceseze informatiile.

Blogul lui Tolontan a facut in mod pur patriotic toata munca procurorilor. N-ar fi rau ca Tolontan si echipa sa să beneficieze de niste prime sau sporuri de la stat pentru munca de "cercetare prealabila". Situatia descrisa pe blogul lui Tolontan poate fi incadrata cu usurinta la frauda sau coruptie, daca institutiile statului au chef de asa ceva, cu atat mai mult cu cat este confirmata de un ministru in functie. Procesele si condamnarile ar trebui sa se finalizeze cu celeritate!

Daca nu se intampla nimic, e clar ca statul mafiot totalitar isi acopera pentru a n-a oara ticalosii din sistem si nu mai are sens sa vorbim de vreo functionare a justitiei, de statul de drept sau despre vreo baza legala!

5. "Regii" din sanatate, afaceri personale finantate din bani publici, venituri uriase din bani publici si spagi private.

Catalin Tolontan ar trebui numit onorific Procuror General al Romaniei. Nu de alta, dar obtine mereu cu usurinta informatii exclusive, pe care "profesionistii" de procurori (anticoruptie sau nu, impotriva crimei organizate sau nu) nu sunt in stare sau nu vor sa le obtina.

Conform sursei http://www.tolo.ro/2016/10/24/__trashed-2/, un medic care a decis sa plece din tara a declarat:

5.1. ”Când am dat la facultate, am fost sfatuit sa nu merg la medicina daca nu am bani sau pile! Am spus atunci ca sunt prostii. Nu sunt prostii deloc!”!!!

5.2. ”Profesorii stăpînesc medicina din România. Ei ajung să câștige și 40.000 de euro pe lună, bani nedeclarați, fără impozite”!!!

"Pacienții simt asta imediat după ce intră într-un spital. ”Domnul profesor” este regele. Profesorii au cele mai luxoase rezerve și cele mai bune saloane din spitale. Cu ei se începe renovarea. Echipamentele medicale cele mai bune tot la ei ajung. ”Domnul profesor” are voie să facă CT-uri, RMN-uri sau alte analize scumpe pacienților, noi nu!"!

”Nici când ies la pensie, profesorii nu-și pierd privilegiile. Ei profesează în continuare, au același statut”!

"Nimic nu le dă dreptul profesorilor să păstreze sistemul așa cum e. Credeți că acești profesori vor să se schimbe ceva în sistemul și în privilegiile lor?!"!

"Toate angajările și promovările depind de profesori. Tot ce mișcă în spitale e controlat de profesori. Dacă ți-au surâs zeii și ajungi în secția lui, îți dă un pat, două, patru sau nici unul. El îți poate lua operația dacă i se pune pata. Spune că e prea grea pentru tine. Dacă-l superi, nu mai operezi deloc."!

”Eu, de exemplu, am terminat în același timp cu fata profesorului. Pentru ea s-a găsit imediat post, deși s-a încălcat legea, apoi s-a găsit post și pentru ginere. Eu trăiesc și acum din gărzi. În timp ce colega mea, care nu mă depășea ca rezident, câștigă acum experiență pentru că operează, eu stagnez”!

Deci s-a incalcat legea! Unde sunt institutiile statului care ar fi trebuit sa-i penalizeze pe profesor, pe fata profesorului si pe ginerele profesorului?

5.3. "Pentru un medic rezident anul I, salariul este acum, după majorare, în jur de 1.900 lei, iar la terminare ajunge la 2.300 lei, un medic specialist se apropie de 3.000 lei. Să vorbim acum despre veniturile profesorilor, care adună 10.000 de lei pe lună de la UMF, ca șefi de secție mai aduc 6.000 lei la care se adaugă sporuri. Toți lucrează și în privat, de unde mai adună 4.000 lei. Acestea sunt veniturile oficiale."!

5.4. "Practic, UMF-urile controlează tot ce mișcă în sistemul medical prin profesori, acești ”old boy network”, care constituie rețeaua de trafic de influență. Reprezintă centrul de forță, care nu pare ilegal, dar de care tu, ca student, rezident, medic, depinzi în totalitate. Profesorii dețin toate funcțiile de conducere și de decizie."!

5.5. "Colegiul Medicilor este o organizație neguvernamentală și nonprofit și care certifică și urmărește activitatea medicilor. Aici se regăsesc din nou membri ai UMF. Într-un caz de malpraxis, procurorul merge la IML, dar drumul cel important este cel de la CMR. Tot CMR îți dă și certificatul de bună practică medicală – good standing, de care ai nevoie dacă dorești să lucrezi în afara țării. Așa te pot bloca dacă doresc."!

5.6. Spaga in sistemul de sanatate romanesc.

5.6.1. "Acum despre șpagă, pe care o primesc toți. Vorbesc despre șpaga de la Cluj, care probabil că e mai mică decât la București. Doctorii care condiționează actul medical sunt undeva între 5-10%. Nu trebuie să vă fie frică de medici pentru că majoritatea dintre ei sunt oameni cu conștiința curată și își respectă pacienții. Chirurgii primesc cele mai mari atenții, dar diferă în funcție de specialitate. Cei mai fericiți sunt chirurgii cardiologi, fiind urmați de ginecologi și urologi. Recunosc că și eu iau spagă, îmi completez veniturile lunare cu 2.500 lei, dar altfel nu aș putea trăi decent."!

5.6.2. "Rezidenții nu iau prea mulți bani din șpagă, undeva între 1.500 și 2.000 lei pe lună, dar chiar fac treabă în spitale, se ocupă de pacienți. Ei nici nu cer, dar primesc cât li se oferă. Cei mai bogați sunt cei de la oncologie, care ajung și la 10.000 lei pe lună."!

As zice ca spagile asigura un trai decent tuturor medicilor, un trai evident superior simplilor cetateni.

5.6.3. "Să revenim la profesori și la cât primesc ei șpagă pe lângă cei 20.000 de lei din salariul de la UMF și spital. La spital au cel puțin 10 pacienți pe zi la ușă, la cabinet. Pe 4 îi internează. Fiecare vine cu 200 lei în plic. Înmulțim cu 25 de zile și ajungem la 50.000 lei pe lună. Dacă adăugăm și șpaga pentru operație, punem o medie de 3.000 lei, iar chirurgii buni fac și câte 70-80 de intervenții pe lună, unde ajungem? La 200.000 de lei pe lună. Peste 40.000 euro, fără impozit. Un profesor din Marea Britanie sau Germania ajunge, poate, la 10.000 euro, dar impozitați. Aceștia sunt profesorii care controlează tot sistemul!"!!!

6. Articolul mentionat si abundent citat mai sus (http://www.tolo.ro/2016/10/24/__trashed-2/) a fost urmat pana acum de 98 de comentarii, majoritatea lungi si relevante, care confirma afirmatiile medicului care a decis sa plece din tara.

De aici se vede cel mai bine ca sistemul mafiot si criminal din "sanatatea" romaneasca este protejat si intretinut de statul mafiot totalitar.

Problemele sunt cunoscute, dar ignorate. Declaratiile televizate de schimbari in sistem s-au facut de fiecare data pur propagandistic, la trecerea timpului. Nu se schimba nimic. La fel s-a procedat si dupa tragedia de la Colectiv. S-a declarat si a trecut timpul.

Călăii din varful sistemului de "sanatate" romanesc au toata puterea si nu au niciun motiv sa renunte la ea. Iar puterea legislativa si guvernul intretin acest sistem de "sanatate" mafiot, ticalos, neperformant si anticetatean!

joi, 28 mai 2015

Spaga si decoratia

Se pare ca spagile din sistemul medical au fost, in sfarsit, legalizate si legitimizate definitiv si irevocabil.

Am lasat sa treaca un pic de timp sa vad daca nu e o gluma. Dar toate sursele de stiri confirma ca presedintele Klaus Iohannis a decorat un medic retinut si apoi cercetat penal pentru luare de spaga.

Cateva surse ar fi:

http://www.antena3.ro/romania/un-medic-decorat-de-presedintele-klaus-iohannis-retinut-pentru-luare-de-mita-in-2013-ce-spune-294775.html

http://www.evz.ro/klaus-iohannis-explica-decorarea-medicului-catalin-rusu-cercetat-pentru-luare-de-mita.html

http://www.gandul.info/stiri/gafa-la-cotroceni-presedintele-klaus-iohannis-a-decorat-un-medic-cercetat-pentru-luare-de-mita-ce-spune-acum-presedintia-14335576

http://www.mediafax.ro/social/unul-dintre-medicii-decorati-luni-de-iohannis-cercetat-pentru-luare-de-mita-reactia-administratiei-prezidentiale-si-a-conducerii-spitalului-grigore-alexandrescu-14335611

http://stiri.tvr.ro/medic-acuzat-de-luare-de-mita--decorat-de-presedintele-klaus-iohannis_60891.html

http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Politica/Klaus+Iohannis+a+decorat+un+medic+cercetat+penal

http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/administratia-prezidentiala-a-decorat-un-medic-cercetat-pentru-luare-de-mita-care-este-explicatia-oficiala.html.

Fapta medicului  decorat (cea suprinsa de DNA si recunoscuta de medic!!!) s-a produs in 2013 si ancheta avanseaza cu viteza luminii stinse (conform traditiei, chiar daca fapta a fost recunoscuta, probabil ca se audiaza rudele tuturor pana la gradul 50). Am retinut ca pentru operarea unui copil mercurialul spagii este 600 de lei bucata (adica micutul), cu precizarea ca se ignora spaga la anestezist. Adica spaga costa aproape un salariu minim pe economie (care a crescut usor dupa ultimele majorari).

Deci, un medic chirurg de copii care lucreaza in medie 21 de zile pe luna conform Codului Muncii, castiga din spagi minim 600 x 21 = 12.600 lei pe luna (circa 2.850 euro pe luna), operand una bucata copil pe zi. Daca opereaza 3 copii pe zi, atunci veniturile lunare neimpozabile si inatacabile de catre ANAF se ridica la 12.600 x 3 = 37.800 lei pe luna, adica spre un 8.600 euro pe luna!

Hei, Ponta si Teodorovici, nu s-ar impune un registru pentru medici in care sa scrie cu cati bani vin la munca?

Pai, cu asa spagi si venituri (total indecente, dar prin marime, nu prin micime), evident ca nu mai conteaza salariul de mizerie. In plus, orice protest impotriva legii salarizarii cadrelor medicale isi pierde sensul.

In acest fel se explica urmatoarele:
- de ce medicii nu au un aspect auschwitzian (ba dimpotriva, multi medici dolofani nici nu au auzit de alimentatia rationala si de numarul corect de calorii optim pe zi);
- de ce medicii nu umbla cu incaltaminte de unica folosinta (din aia careia ii crapa talpa sau "pielea" in primele zile de purtare);
- de ce medicii nu se imbraca in blugi care crapa intre picioare (desi sunt la moda blugii rupti in genunchi);
- de ce medicii nu umbla cu tricouri care incing si care au un miros natural neplacut;
- de ce medicii isi permit sa-si cumpere spray deodorant si nu miros a transpiratie, la fel ca unii oameni cinstiti prin mijloacele de transport in comun.

Revenind la problematica decorarii, constatam ca performanta bate si legitimeaza spaga. Conducerea spitalului "Grigore Alexandrescu" a considerat de bun simt sa propuna spre decorare medicul spagar care, totusi, a performat, mai ales ca nu exista (si nici nu va exista vreodata) ordonanţă de trimitere în judecată pe adresa medicului respectiv.

Iohannis, dupa cum se stie, in timpul mandatului sau a devenit scriitor, la fel ca orice puscarias cu "blazon" (Adrian Nastase, George Copos, George Becali si altii).

Astfel incat nici Iohannis, nici turma de consilieri si de slujbasi din administratia prezidentiala nu au avut timp sa verifice pe cei propusi spre decorare. Administratia prezintentiala, dupa aflarea problemei cu unul dintre medicii decorati, a spus doar ca a avut incredere in propunerile facute. Dar nu s-a pronuntat in vreun fel daca decorarea unui medic spagar este legitima sau nu. Deci, prin ambiguitate, fuga de raspundere si acord tacit, administratia prezidentiala legitimeaza spaga in spitale.

Ce sa-i faci? Iohannis e foarte ocupat sa scoata opere complete din seria "Pasii". Pana acum a scos doua volume: "Pas cu pas" si... "Primul pas".

Marturisesc ca nu le-am citit si nici nu ma intereseaza. La cum vorbeste Iohannis (mult mai rar si mai anost decat Ceasca), m-as mira sa fie atat de bun la scris fara ajutorul unor scribi profesionisti. Dar astept cu interes volumul jubiliar, cu numarul 10, care in mod sigur se va numi "Pasii decisivi: gafele, tampeniile si nedreptatile flagrante din timpul mandatului".

marți, 24 septembrie 2013

Ce venituri reale au cadrele medicale corupte?

Desigur, nu putea trece neobservata stirea urmatorare, un caz de coruptie in domeniul medical preluat de pe sursa http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Justitie/Medic+militar+retinut+de+procurorii+DNA+pentru+luare+de+mita:

"Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari au dispus azi reținerea, pentru 24 de ore, a colonelui doctor Iancu Mocanu, șef secție Chirurgie Cardiovasculară II la Centrul Clinic de Urgență de Boli Cardiovasculare al Armatei „Vasile Cândea”, pentru luare de mită.

Conform ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale, în 5 iulie 2013, Iancu Mocanu, în calitate de medic militar, având gradul militar de colonel și funcția de șef al Secției Chirurgie Cardiovasculară II la Centrul Clinic de Urgență de Boli Cardiovasculare al Armatei „Vasile Cândea”, a pretins unui denunțător suma de 2.000 euro, pentru a îndeplini un act referitor la îndatoririle sale de serviciu.

Este vorba de internarea și investigarea medicală în scopul efectuării intervenției chirurgicale asupra unui pacient, aflat în relație de afinitate cu denunțătorul, diagnosticat cu o gravă afecțiune cardiacă, la unitatea spitalicească menționată.

La data de 23 septembrie 2013, Iancu Mocanu a fost prins în flagrant în timp ce a primit suma de 2.000 de euro."


Pe de o parte 100 de cadre medicale (cam putini!) protesteaza la sediul Ministerului Finantelor Publice, cerand pe buna dreptate mai multi bani si promovarea unor legi in domeniul medical (sursa: http://stiri.tvr.ro/medicii-continua-protestele-peste-100-de-cadre-medicale-au-pichetat-ministerul-finantelor-publice_35217.html). Paradoxal, Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, spune "că se discută despre o alocare suplimentară pentru medicii rezidenţi, dar că nu poate avansa cifre exacte până în 10 octombrie", desi pentru un referendum inutil pe tema eutanasierii javrelor primaria capitalei ar fi aruncat imediat 6 milioane de lei!!! Probabil ca Eugen Nicolaescu vrea calcule exacte cu 10 zecimale...

Pe de alta parte, veniturile medicale ale cadrelor medicale corupte sunt greu de estimat. Dar putem specula pe aceasta tema in situatii particulare.

In exemplul de mai sus, un medic a pretins numai pentru investigatii medicale 2.000 de euro! Oare cat ar fi luat pentru operatie? In acelasi timp, cate spagi lua acest medic pe zi? Erau de acelasi ordin de marime? Anchetatorii verifica in acelasi timp nivelul de trai al spagarului si nivelul averii acestuia? Verifica anchetatorii daca averea poate fi justificata din veniturile licite? Dupa parerea mea, verificarea averii unei persoane anchetate pentru luare de mita ar trebui sa se faca concomitent, dar presa nu a relatat astfel de situatii.

Oricum, de remarcat ca 2.000 de euro pretinsi pe zi in 20 de zile lucratoare inseamna 40.000 de euro pe luna, venituri lunare cu care putine firme din Romania se pot lauda la fisc! Anual, veniturile unui astfel de medic puteau ajunge pe la 400.000-500.000 de euro, daca primea spaga o singura data pe zi! Nu prea cred ca medicul respectiv avea motive sa fie nemultumit de starea sistemului medical. Daca spaga i-ar fi mers conform presupunerilor de mai sus, in numai 10 ani de activitate ar fi adunat milioane de euro! Ce mai conteaza pentru spagarii din sistemul medical daca sunt sau nu bani pentru spitale si pentru cadrele medicale?

Anchetatorii ar putea avea acces la mai multe informatii despre cel anchetat si ar putea afla cate investigatii si cate operatii facea medicul in medie lunar. In acest fel, din moment ce a pretins bani in cazul anchetat, ar fi fost de asteptat sa ceara bani de fiecare data. Ce motiv ar fi avut sa ceara unora si sa nu ceara altora?

Pana acum nu au aparut niciodata astfel de informatii, orice corupt parand la prima abatere din moment ce anchetatorii s-au rezumat doar la situatia in care au realizat flagrantul. Se va schimba ceva si vom afla mai multe vreodata?

Mai trebuie remarcat faptul ca reclamarea unui medic corupt pune intr-o situatie delicata reclamantul, care depinde apoi de alti medici. Nu se stie cine ii poate "gresi" apoi diagnosticul, tratamentul sau operatia!