Cica statul nu are incasari la buget pe masura asteptarilor, deci nu are bani de cheltuieli, mai ales bani de pensii si salarii si bani pentru sanatate si educatie. Desigur, bani pentru cheltuielile statului ar putea exista daca statul ar dori sa faca o gestiune corecta si eficienta a taxelor si impozitelor platite de contribuabili.
Daca s-ar reduce cheltuielile ticaloase, daca ar disparea contractele paguboase, achizitiile publice inutile si supraevaluate, lucrarile publice costisitoare, inutile si in bataie de joc (de unica folosinta), atunci in mod cert bugetul de stat ar inregistra un excedent uluitor!
Dar, in conditiile in care voievozii din guvern, in alianta cu ducii din parlament si baronii locali, "sparg" banii publici in parteneriate mafiote public-private, lipsiti de constrangerile unor performante economice firesti, ba chiar "constransi" de propria lacomie si de partenerii privati sa fure cat cuprinde; atunci, intr-un fel sau altul, statul trebuie sa testeze modalitatile prin care sa arunce factura guvernarii ticaloase si hotesti pe umerii populatiei platitoare de taxe si impozite. La urma urmei, populatia a legitimat la vot toate aceste anomalii!
Decontarea hotiilor numite, probabil eufemistic, cheltuieli ineficiente, contracte paguboase, management nonprofesionist s-ar putea face prin:
1. Marirea cotei unice de la 16% la 22%;
2. Devalorizarea monedei nationale cu 10-20%.
1. Conform sursei http://www.gandul.info/politica/tva-si-cota-unica-de-22-la-suta-ideea-desteapta-care-i-a-venit-lui-ponta-ca-sa-astupe-gaurile-din-buget-11552026,
"Creşterea cotei unice la 22% şi scăderea TVA cu două procente, aceasta a fost varianta propusă de premierul Victor Ponta în ultima şedinţă a USL pentru a aduce bani la buget anul viitor. Şeful guvernului le-a transmis liberalilor, la întâlnirea de vineri, că încasările la buget nu sunt cele prognozate şi le-a propus unificarea cotei unice şi a TVA la 22%, măsura urmând a fi aplicată începând din 2014, au declarat pentru gândul surse din USL."
Efectul acestor masuri ar fi urmatorul, conform sursei http://www.gandul.info/financiar/cat-ar-incasa-statul-din-unificarea-tva-si-a-cotei-unice-la-22-11554229,
"Eventuala reducere a nivelului TVA cu două puncte procentuale ar putea însemna o reducere a încasărilor cu peste 900 de milioane de euro, în timp ce creşterea cotei unice cu şase puncte procentuale ar putea însemna o creştere a veniturilor cu circa 3 miliarde de euro. Calculele au fost făcute pe baza execuţiei bugetare în perioada ianuarie-august, document public care poate fi găsit pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice."
Aceeasi sursa se minuneaza de evaziunea fiscala din neplata TVA:
""Aproximativ 60% din evaziunea fiscală este generată de TVA, evaziunea la TVA atingând un maxim de 9,6% în 2010 (nivel similar celui din 1996), în 2011 - 2012 înregistrând o reducere până la 8,3% din PIB. De remarcat că în 2010, când a fost crescută cota legală de TVA de la 19% la 24%, evaziunea fiscală a crescut de la 8% din PIB în 2009 la 9,6% din PIB în 2010", potrivit Raportului anual aferent 2012 al CF.
Pentru un singur punct TVA, statul încasează circa 460 de milioane de euro pe an, iar pentru un punct din cota unică până la 500 de milioane de euro anual."
2. Mai putin mediatizat decat posibila majorare a cotei unice a fost testul de stres al BNR: "Ce s-ar întâmpla dacă leul s-ar deprecia cu peste 20% în raport cu euro", conform sursei http://www.mediafax.ro/economic/test-de-stres-bnr-ce-s-ar-intampla-daca-leul-s-ar-deprecia-cu-peste-20-in-raport-cu-euro-11545360.
BNR a testat, chipurile, solvabilitatea sectorului bancar. Asa o fi. Numai solvabilitatea cetatenilor nu preocupa pe nimeni, semn ca simplii cetateni pot fi insolvabili fara numar, atat timp cat sectorul bancar este solid (cum spunea un "clasic", devine din ce in ce mai gras, apasand spinarile din ce in ce mai slabe ale populatiei deponente sau platitoare de rate).
Ieri, 24.Octombrie.2013, oficialii FMI recomandau "Bancii Nationale a Romaniei sa evite interventia excesiva in cursul de schimb valutar, dupa stabilizarea ratei de schimb, astfel incat sa permita o depreciere a leului, atat timp cat rata inflatiei ramane in tinta", conform sursei http://www.ziare.com/economie/fmi/fmi-face-scenarii-si-pentru-o-depreciere-a-leului-de-15-20-la-suta-bancile-grav-afectate-1197595. Aceasta recomandare s-a facut in urma unei analize a FMI a deprecierii ratei de schimb valutar cu 15-20%.
Analizele BNR si FMI nu prevestesc nimic bun si sunt in concordanta cu disperarea guvernului de a face rost de bani. Devalorizarea monedei nationale este o alta metoda de a face rost de bani pe seama saracirii populatiei, un indirect furt legalizat de bani de la cetateni.
Ecourile acestor posibile noi conjuncturi economice nu au intarziat sa apara.
Producatorii agricoli ameninta cu scumpirea alimentelor cu cel putin 15% , conform sursei http://www.evz.ro/detalii/stiri/rezultatul-certurilor-usl-pe-tema-majorarii-cotei-unice-la-22-pretul-alimentelor-va-expl-1063785.html:
"Liga Asociatiilor Producatorilor Agricoli din România (LAPAR) avertizează că majorarea cotei unice la 20-22% va conduce la scumpiri în lanț, la toate produsele. Numai la alimente, creșterea prognozată a prețurilor este de cel puțin 15%."
Scumpirea s-ar putea face desi "România a înregistrat cea mai mare creştere medie a preţurilor în perioada octombrie 2012 - septembrie 2013, de 4,1%, la nivel european, potrivit ultimelor date publicate de Oficiul european de statistică (Eurostat)."!
Ciudate aceste amenintari cu scumpirea produselor agricole; ciudata este si scumpirea deja aplicata pe produsele agricole. In conditiile in care productia si distributia de produse alimentare se fac in mare parte pe baza de evaziune fiscala, preturile nu ar trebui sa fie afectate nici daca TVA si cota unica ar fi de 100%.
Alta contramasura care urmeaza sa contrabalanseze scumpirea taxelor este obisnuita munca la negru in masa, girata si ea constant de spagarul, inutilul si pagubosul Minister al Muncii.
Majorarea "bocistă" a TVA de la 19% la 24% a fost o masura dura, dar deloc necesara. A fost dura pentru ca a scumpit toate produsele, inclusiv si mai ales pe cele de baza, prabusind consumul si nivelul de trai si facand necompetitiva din start activitatea economica din Romania. Dar nu a fost deloc necesara, din moment ce incasarile din TVA au scazut anual cu 230.000.000 euro!
Conform sursei http://www.realitatea.net/oficial-dupa-majorarea-tva-statul-a-pierdut-230-milioane-euro-an-prin-evaziune-in-sectorul-carnii_1299431.html,
"Statul a pierdut anual, sistematic, 230 de milioane de euro din cauza evaziunii fiscale în sectorul cărnii, după creșterea Taxei pe Valoare Adăugată de la 19% la 24%, a declarat, miercuri, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Achim Irimescu."
In concluzie, scumpiri de taxe, devalorizarea monedei nationale sau ambele simultan? Numai factura hotiei practicate de statul mafiot totalitar stie...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu