sâmbătă, 25 ianuarie 2014

Manipulare si dezinformare televizata in cazul avionului prabusit

Ieri, 24.Ianuarie.2014 au aparut alte elemente noi legate de avionul prabusit, care rastoarna o gramada de comunicate si precizari anterioare. Tot ce s-a intamplat in media dupa prabusirea avionului arata ca exista o abundenta de comunicate mincinoase si ca televiziunile duc campanii de dezinformare, orchestrate politic dupa parerea mea.

Cred ca Ministerul Public ar trebui sa se autosesizeze pentru a ancheta dezinformarea masiva din televiziuni. La fel, CNA-ul ar trebui sa se autosesizeze pe aceasta tema si sa penalizeze conform legilor in vigoare televiziunile responsabile de raspandirea minciunilor, cu scopul de a proteja incompetentii ajunsi nemeritat in functii de raspundere.

Conform Constitutiei Romaniei (sursa http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=2#t2c2s0a31),

"ARTICOLUL 31
(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.

(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.

(4) Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice."
.

Este evident ca multe televiziuni au devenit, in cazul avionului prabusit, mijloace de dezinformare in masa.

Mai intai, armata a stiut cu o precizie mai mare locul prabusirii, dar nu s-a tinut cont de aceasta informatie.

Pe de o parte, un fost pilot de MIG 21, Valentin Vasilescu, a explicat ca la 15 kilometri de locul prabusirii se afla cel mai performant radar din dotarea armatei (sursa http://www.antena3.ro/romania/armata-a-stiut-cu-precizie-locul-prabusirii-dezvaluirile-unui-fost-pilot-mig21-si-comandant-adjunct-al-aeroportului-militar-otopeni-241656.html).

Pe de alta parte, Gelu Visan a aratat (pe la ora de emisie 21:30, sursa http://inregistrari.b1.ro/view-24_Jan-2014-talk_b1_weekend-117.html) ca in caz de catastrofa aviatica toata procedura este guvernata de o lege speciala, Hotărârea Nr.1193 din 04.12.2012 pentru aprobarea Programului naţional de securitate aeronautică. Din pacate, acest program contine o anexa secret de serviciu (sursa http://www.legex.ro/Hotararea-1193-2012-124185.aspx), astfel incat publicul trebuie sa-l creada pe cuvant pe Gelu Visan atunci cand sustine ca sarcina cautarii victimelor revenea armatei. Gelu Visan a explicat ca elicopterul SMURD nu avea competenta sa caute victime, deci zbura pe acolo pentru "imagine". In schimb, potrivit legii, un alt elicopter al armatei, aflat in relativa apropiere si echipat conform prevederilor Programului naţional de securitate aeronautică, a fost alarmat si se pregatea sa intervina, dar aceasta misiune a fost oprita (nu se precizeaza de catre cine si de ce).

Un alt aspect foarte grav a fost adus in discutie: s-a afirmat ca a existat o "competitie" intre diversele institutii responsabile de salvarea victimelor, iar unii care se credeau aproape au dorit sa apara ca marii eroi salvatori si i-au intors din drum pe ceilalti. Numai ca s-a dovedit ca erau la o locatie gresita, iar consecintele catastrofale se cunosc.

Un ultim aspect sinistru a fost facut public: raportul guvernului a fost cenzurat. Potrivit sursei http://www.hotnews.ro/stiri-esential-16474202-exclusiv-informatia-cheie-scoasa-din-raportul-guvernului-despre-accidentul-aviatic-ministerul-apararii-determinat-distanta-dintre-ultima-pozitie-cunoscuta-avionului-locul-prabusirii-2-romatsa-nu-cerut.htm,

"Ministerul Apararii a determinat distanta dintre ultima pozitie cunoscuta a avionului si locul prabusirii - 2 km, dar datele nu au fost folosite"[...]
"In conditiile in care Romatsa ar fi consultat Centrul de Operatii Aeriene (din cadrul Ministerului Apararii - n. red.) cu privire la ultima pozitie cunoscuta a aeronavei, ar fi redus aria de cautare a acesteia", se arata in paragraful - cheie al documentului, paragraf care nu a mai aparut in documentul facut public de Guvern"
!!!

Deci guvernul minte cel putin prin omisiune, desi sustine ca "materialul pus la dispoziţia presei reprezintă o sinteză a Raportului pe care vicepremierul Gabriel Oprea l-a prezentat premierului Victor Ponta pe baza informărilor solicitate de la toate instituţiile implicate şi conţine toate informaţiile publice care nu aduc atingere siguranţei naţionale"...

Mai degraba, multi oficiali isi pun acum problema sigurantei functiei personale... Ramane de vazut daca vreo institutie competenta va remarca si combate conform legii dezinformarea si manipularea populatiei prin intermediul comunicatelor mincinoase televizate. Nu este normal ca uriasa munca de dezinformare dusa de televiziuni sa fie trecuta cu vederea.

Aproape incredibil ce oameni de nimic exista in varful statului roman!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu