"Proiecte" culturale megalomane pe bani publici si nerentabilitatea culturii

Administratia locala aradeana a pus la punct un alt proiect megaloman pe care sa arunce bani publici. Sume uriase din bani publici urmeaza sa fie aruncate pe proiectul "Arad - capitala culturala europeana".

Conform acestui proiect, urmeaza sa se arunce minim 50 de milioane de euro pentru finantarea "infrastructurii culturale" si pentru promovare (sursa: http://www.romanialibera.ro/actualitate/fapt-divers/peste-50-de-milioane-de-euro-vor-fi-cheltuiti-pentru-proiectul-arad---capitala-culturala-europeana-394368). Are Aradul (oras care a pierdut intre 2002 si 2012 circa 25.000 de locuitori: de la 172.827 a ajuns la 147.992!) o forta economica atat de mare incat sa-si permita acest lux din bani publici? Este fiecare cetatean al Aradului atat de disperat sa i se cheltuie din taxe si impozite circa 335 de euro pentru acest "proiect" (in ideea ca toti aradenii, inclusiv copii, ar avea locuri de munca si ar realiza venituri)?

Finantarea "infrastructurii culturale" ne duce direct cu gandul la un "proiect" imobiliar clasic pe bani publici, iar sursa citata confirma acest lucru: primarul Gheorghe Falcă "a explicat că o parte din bani vor merge pe infrastructura culturală, respectiv restaurarea unor clădiri importante.". Deci, cultura nu inseamna spectacole, expozitii, proiectii de filme, ci renovari de cladiri!

In plus, "Primarul a precizat că suma de peste 50 de milioane de euro estimată se referă la investiții directe, iar dacă se iau în considerare și investițiile indirecte în cultură, precum reconversia Cetății Aradului, suma va depăși 200 de milioane de euro.".

Edilul s-a  laudat ca "mediul economic din oraș susține cultura și va exista un parteneriat pentru proiectul candidaturii". Sigur ca fara un parteneriat public-privat nu se pot subtiliza banii publici sub aparenta legalitatii.

Tot edilul "a spus că există un sondaj din care reise că 80 la sută dintre arădeni susțin proiectul candidaturii pentru acest titlu".

Se pare ca in Arad totul merge foarte bine, cetatenii si-au rezolvat problemele materiale de stricta necesitate si acum se indreapta catre implinirea aspiratiilor spirituale.

Sunt, totusi, niste lucruri de neinteles, rezultate in urma unor calcule simple si din lipsa de informatii suplimentare.

Prima idee care ar trebui subliniata este ca nu se cunoaste eficienta cheltuirii acestor bani publici. Cetatenii sunt asigurati ca se vor arunca 50 de milioane de auro pentru ca Aradul si "somitatile" aradene sa se umfle in pene ca au ajuns capitala europeana a culturii. Nu ni se spune cat se va castiga de pe urma acestor bani cheltuiti, adica nu se stie daca acest "proiect" este o investitie rentabila sau nerentabila.

Nu se stie de ce restaurarea unor cladiri in scop asa zis cultural se face din bani publici (suma este uriasa) si nu din autofinantare. Este acelasi lucru ca si la Teatrul National Bucuresti, unde s-au aruncat zeci de milioane pentru schimbarea totala a acestuia.

Daca Teatrul National Bucuresti ar fi functionat pe principii economice normale, atunci aceasta institutie ar fi atras publicul prin programele culturale prezentate, publicul ar fi dat navala si ar fi platit bilete de intrare la teatru, iar in pretul biletelor (care este un pret cu amanuntul) ar fi fost incluse si cheltuielile de intretinere si modernizare a cladirii in care functioneaza teatrul.

Din moment ce nu s-a intamplat asa, iar Teatrul National Bucuresti nu a fost refacut din autofinantare, ci din bani publici, rezulta ca acest teatru este o povara pentru bucuresteni, care prefera sa ignore piesele expirate, neadaptate vremurilor actuale, care nu deranjeaza coruptii si coruptia sau moravurile indoielnice ale societatii in care traim. Nu am auzit de piese extrem de populare sau de actori de notorietate, la care orice persoana sa doreasca sa dea navala, ca pe vremea lui Constantin Tanase.

Teatrul romanesc are un public al sau, alcatuit in general din lumea asa zis "buna", care se duce la spectacole mai degraba din plictiseala sau pentru ca asa le cere conditia sociala, decat din interes pentru subiectele pieselor de teatru.

Rasfoind programul Teatrului National Bucuresti am vazut ca se joaca, printre altele, urmatoarele piese:

1. "Bârfe, zvonuri și minciuni" de Neil Simon, o piesa despre "O întâmplare bizară se petrece în casa viceprimarului New York-ului", conform prezentarii de pe sursa http://www.tnb.ro/ro/barfe-zvonuri-si-minciuni?r=4501.

2. "Micul infern" de Mircea Ștefănescu, o piesa despre "iadul conjugal, așa cum numim, cei mai mulți dintre noi, instituția matrimonială" (sursa: http://www.tnb.ro/ro/micul-infern?r=4505).

3. "Carte de vizită", regia: Eugen Cristea, un recital de muzică și poezie, "Multe surprize într-o seară dăruită iubirii" (sursa: http://www.tnb.ro/ro/carte-de-vizita?r=4500).

4. "20 de ani în Siberia" după Anița Nandriș-Cudla, o piesa jucata pe comanda politica, realizata "în cadrul Programului „Procesul comunismului prin teatru”" (sursa: http://www.tnb.ro/ro/20-de-ani-in-siberia?r=4523). Din motive lesne de inteles, nimeni nu vrea sa comande o piesa de teatru numita "25 de ani in care s-au furat minim 108 miliarde de dolari in Romania"... Hotii care detin azi puterea prefera sa se rafuiasca propagandistic (inclusiv "cultural") cu defunctul comunism, nu cu bârnele din proprii ochi.

5. "Anonimul venețian" după Anonimo veneziano de Giuseppe Berto, o piesa despre "o scurtă şi ultimă întâlnire între doi oameni care au cunoscut, de tineri, marea dragoste unul în braţele celuilalt şi pe care viaţa, cu meandrele ei imprevizibile, i-a separat" (sursa: http://www.tnb.ro/ro/anonimul-venetian?r=4529).

6. "Cinci femei de tranziţie" de Rodica Popescu Bitănescu, o piesa despre "Taine, frustrări, suferinţe ni se dezvăluie treptat, în timpul unei petreceri prilejuită de ziua de naştere a gazdei, la care un păhărel de pălincă „dezleagă” limbile şi îndeamnă la mărturisiri, unele triste, altele purtând o încărcătură de umor amar." (sursa: http://www.tnb.ro/ro/cinci-femei-de-tranzitie?r=4539#tabs-2). Pare singura piesa despre era contemporana si singura la care poate ca as merge. Subiectele celorlalte piese nu ma intereseaza din start.

Este in acest moment rentabil Teatrul National Bucuresti? Nu am acces pe internet la date referitoare la situatia economica a acestuia, dar in general preturile biletelor sunt urmatoarele: 100 de lei la loja oficiala (cateva locuri), 50 de lei pentru locuri in fata si centrale, 40 de lei pentru locuri mai in spate sau laterale si 20 de lei cu reducere pentru anumite categorii sociale. Sunt rentabile aceste preturi?

Inca din 25.August 2011, pe sursa http://www.capital.ro/paradoxul-teatrului-sali-pline-profituri-inexistente-151872.html, Alexandru Darie, directorul general al Teatrului Bulandra, sustinea ca:

„Un teatru de clasă A din Germania are un buget anual de 47 de mil. euro și vinde bilete cu 40 de euro. La noi, cel mai scump bilet este de 50 de lei. Deci, despre ce rentabilitate vorbim?“.

Sigur ca preturi mai mari ar fi in mod cert nesustenabile pentru puterea de cumparare a romanilor. Nu poti cere unuia cu salariul de 800 de lei pe luna sa intre la un spectacol la care biletul ar costa 150 de lei (desi nu ar intra vreodata nici la un spectacol unde intrarea costa 40 sau 50 de lei, dar cu atat mai mult).

Dar, desi nu vorbim de rentabilitatea culturii, putem vorbi de puterea primarilor de a spulbera bani publici in numele "culturii".

Conceptul de "cultura" a fost dus in derizoriu: orice prosteala publica decontabila din bani publici face parte generic din "cultura". Daca interpretii actului de "cultura" lauda in deschidere primarul si ii multumeste pentru organizarea evenimentului, atunci toata lumea beneficiara de venituri din bani publici este multumita.

Dintotdeauna m-am intrebat daca nu cumva, conform traditiei, "omul de cultura" trebuie sa plateasca un comision de minim 10% din onorariu organizatorului "evenimentului cultural", adica primarului sau altor oameni din primarie. Sigur ca nu exista dovezi ca s-ar intampla asa, dar frecventa cu care se organizeaza "evenimente" si "spectacole" de nimic pe bani publici este ingrijoratoare.

Spre deosebire de chletuitorii si incasatorii de bani publici, contribuabilul se intreaba de ce trebuie sa i se ia banii si sa i se arunce pe toate grozaviile "culturale". De ce nu exista investitori privati in cultura, care sa stie sa faca bani din spectacole platite de spectatori? De ce exista doar centralism democratic, identic cu cel de pe vremea comunismului? De ce nu s-au privatizat teatrele? Pentru ca, evident, ar da faliment. Acelasi lucru este valabil si pentru fotbalul romanesc, finantat tot de primarii in foarte multe cazuri.

Cultura si sportul din Romania actuala nu ar trebui sa existe intr-o economie bazata pe competitivitate. Simplii cetateni sunt obligati sa plateasca taxe si impozite pentru ca statul sa finanteze niste mizerii.

Primaria din Arad vrea sa arunce 50.000.000 de euro pe proiectul "Arad - capitala culturala europeana", in fapt pentru un parteneriat public-privat de restaurare a unor cosmelii pe bani publici. Probabil si posibil ca partenerul public va cere, conform traditiei, minim 10% din valoarea lucrarilor, iar partenerul privat ar obtine profitul rezultat din lucrarile supraevaluate si uneori fictive.

Am vazut ca la Teatrul National Bucuresti pretul standard al biletelor este de 40 sau 50 de lei. Sa zicem, pentru simplificare, ca pretul mediu al unui bilet este de 10 euro.

In acest caz, cu cei 50.000.000 de euro, primaria din Arad ar putea trimite la teatru (nu oriunde, ci in capitala!) 5.000.000 de romani!

Evident:
50.000.000 de euro/ 10 euro = 5.000.000 de bilete = 5.000.000 de persoane = Circa un sfert (25%) din populatia actuala a Romaniei.

Asta in teorie. Practic s-ar renova niste bordeie mai aratoase. M-as mira sa ajunga 5.000.000 de romani intr-o capitala culturala situata intr-un colt de harta in Romania cea lipsita de infrastructura feroviara si rutiera.

In ce ar consta cultura promovata de Arad? Nu prea se stie, primarul vrea doar sa "reabiliteze" "infrastructura culturala", fara sa prezinte un program cultural al evenimentului. Probabil ca nu vor lipsi traditionalii mici in ţărână, simbol al unei subculturi crancene si al unei civilizatii... primitive. Dar pentru asa ceva e nevoie doar de un teren viran, nu de "reabilitare" de 50.000.000 de euro.