Ancheta incendiului de la clubul colectiv pare deja dusa in derizoriu si exista suspiciuni rezonabile ca autoritatile incearca protejarea cat mai multor vinovati si manipularea populatiei.
Chiar si incadrarea juridica pare nesustenabila: omor calificat.
Conform sursei http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/incendiu+club+colectiv,
"Procurorul General Tiberiu Niţu a explicat ieri că procurorii au luat decizia schimbării încadrării faptelor legate de incendiu după ce cauza a fost preluată de la Parchetul Capitalei, în omor calificat şi distrugere calificată, deşi, susţin specialiştii în drept, aceste infracţiuni presupun intenţia săvârşirii faptelor.".
Initial, conform sursei http://www.realitatea.net/incendiu-la-clubul-colectiv-patronul-i-administratorul-localului-a-tepta-i-la-parchet_1821059.html,
"Parchetul a deschis un dosar de urmărire penală pentru faptele de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.".
Aceasta incadrare juridica (ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă) este mult mai rezonabila, altfel am putea crede ca acel asa zis accident a fost de fapt ceva premeditat. Sigur ca doar anchetatorii ar putea detine toate datele, dar, momentan, ipoteza ca ar exista cineva care ar fi dorit sa comita o crima colectiva mi pare absurda cu ce s-a vazut pana acum. Conform situatiei prezentate este vorba despre un accident favorizat de inconstienta organizatorilor si de coruptia autoritatilor.
Conform sursei http://legeaz.net/noul-cod-penal/art-189, omorul calificat este definit in Noul Cod Penal in felul urmator:
"Art. 189
Omorul calificat
(1) Omorul săvârşit în vreuna dintre următoarele împrejurări:
a) cu premeditare;
b) din interes material;
c) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse;
d) pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni;
e) de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de omor;
f) asupra a două sau mai multor persoane;
g) asupra unei femei gravide;
h) prin cruzimi,
se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Tentativa se pedepseşte.".
Dupa cum se poate vedea, nu se spune explicit ca persoanele trebuie omorate cu intentie. Din acest motiv am cautat definitia omorului in Noul Cod Penal (sursa: http://legeaz.net/noul-cod-penal/art-188):
"Art. 188
Omorul
(1) Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Tentativa se pedepseşte.".
Nici aici nu se vorbeste explicit de intentie. Dar se spune ca tentativa se pedepseste. In acest caz, tentativa nu inseamna o referire la intentia de a omorâ? Poti sa incerci sa omori pe cineva fara intentie? Se pare ca, macar pentru Procurorul General Tiberiu Niţu, Noul Cod Penal ar terbui sa fie mai explicit pentru a nu da nastere la confuzii sau interpretari.
Asa de bine s-a facut Noul Cod Penal ca nu e clar daca omorul se refera la fapta savarsita cu intentie sau se refera chiar si la situatii accidentale, cum este cazul clubului Colectiv.
Ca sa imi fie mai clar contextul juridic, am cautat si definitia uciderii din culpa (sursa: http://legeaz.net/noul-cod-penal/art-192):
"Art. 192
Uciderea din culpă
(1) Uciderea din culpă a unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
(3) Dacă prin fapta săvârşită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se majorează cu jumătate.".
Mi se pare ca Art.192 (Uciderea din culpă) descrie cel mai bine ce s-a intamplat la clubul Colectiv si cred ca incadrarea juridica va fi centrata pe acest articol, alineatele (2) si (3). Deci vinovatii ar primi minim 3 ani de inchisoare si maxim 10 ani de inchisoare, conform unei prime estimari.
De ce se merge pe ideea de omor calificat? Probabil pentru linistirea spiritelor si pentru a crea senzatia de falsa severitate fata de cei vinovati si de falsa intoleranta fata de cei care au distrus (de aceasta data la propriu) atatea vieti.
Am fost plecat azi de acasa si m-am intors dupa-amiaza, dupa orele 16:00. Am vazut ca minim 10.000 de persoane participau la un mars al tacerii in memoria victimelor.
Doar atat se poate face pentru victime? Tacere? Nu se poate striga: "Jos corupţia!", "Dispreţuim şpăgarii!", "Şpăgarii asasini!", "Jos ticalosii de la putere!", "Jos infractorii si incompetentii din structurile statului!"?
Declaratiile oficiale ale lui Raed Arafat preluate de televiziuni arata ca organizatorii nu numai ca nu aveau autorizatie de la ISU, dar nici macar nu depusesera documentatia pentru a obtine aceasta autorizatie. In plus, ni se spune ca de abia acum incolo se vor face controale pentru a se vedea daca cluburile din Bucuresti detin toate avizele!!!
Este o reactie la fel ca in cazul lui Ionut, copilul mancat de caini. Trebuie sa moara cineva ca sa se faca ceva? Asa functioneaza sistemul? Functioneaza in bataie de joc pana incepe numaratoarea victimelor? Nu ar trebui acuzate o gramada de persoane din institutiile statului de neglijenta in serviciu cu consecinte grave sau de abuz in serviciu cu consecinte grave?
Controalele care urmeaza sa se faca de acum incolo mi se par un circ. Adica institutiile statului nu au o evidenta clara a firmelor si a autorizatiilor pe care le detin aceste firme in acest moment? Adica suntem asigurati pe fata ca exista un haos administrativ? Adica ni se spune ca pot exista firme care pot functiona cu autorizatie incompleta sau fara autorizatie?
Cum este posibil asa ceva fara sa se dea spaga de catre firme autoritatilor? Chiar crede cineva ca sunt unii mai smecheri si stiu cum sa fenteze controalele? Controalele nu se pot fenta decat cu spagi!
O firma nu poate functiona la o adresa fara sa fie declarat si inregistrat acel punct de lucru la fisc. Nu mai zic ca firma trebuie inregistrata si la Registrul Comertului, unde se precizeaza activitatile pe care urmeaza sa le desfasoare conform codurilor CAEN.
Sa intelegem ca o firma poate fi inregistrata la Registrul Comertului si la fisc, dupa care poate desfasura orice fel de activititate inainte de obtinerea autorizatiilor aferente acelei activitati?
Numai cei neavizati isi pot imagina asa ceva! In teorie, legile sunt cu totul pe dos: intai se obtin toate autorizatiile si dupa aceea se incepe activitatea.
ALTFEL, ASA CEVA NU ESTE POSIBIL DECAT ATUNCI CAND STATUL DE DREPT = STATUL DE SPAGA!
Eu nu cred nici in marsul tacerii, nici in flori si nici in lumanari aprinse in memoria decedatilor. Cred in legi clare si in respectarea lor, pentru a se ajunge la normalitate. Cei care s-au strans la marsul lacatului pe gura ar trebui mai degraba sa denunte coruptia generalizata si infractionalitatea globala din Romania, daca vor sa faca ceva util pentru victime si, cu atat mai mult, pentru rudele decedate sau pentru prietenii decedati. Cred ca acest mars a fost confiscat si condus de cine trebuie, dupa care a fost canalizat pe ceea ce isi doreste puterea criminala actuala cel mai mult in acest moment: tacere!
M-am uitat putin al acest mars, pana am vazut un mic afis al unui participant pe care scria "Vrem spitale, nu catedrale". Sigur ca ar fi de preferat spitale in locul Catedralei Bantuirii Neamului, dar ma dezgusta si ma surpinde faptul ca nimeni nu denunta coruptia evidenta a autoritatilor!
Dincolo de incendiu, acest concert nu ar fi trebuit oricum sa aiba loc acolo pentru ca sala era improprie din punct de vedere al evacuarii in cazul producerii unei situatii de risc sau de panica. Se crede ca numai incendiul este o problema? Daca, de exemplu, niste scandalagii devin violenti si lumea se panicheaza? Nu exista riscul sa se calce lumea in picioare in dorinta de a parasi cat mai repede locul? Nu exista oricum problema ca fortele de ordine nu puteau interveni cu rapiditate in cazul producerii unei situatii de risc?
Raed Arafat a tot declarat la televizor ca organizatorii nu aveau autorizatie de la ISU si nici nu au cerut autorizatie de la ISU. Deci evenimentul nu era autorizat, neavand toate avizele necesare.
Cu toate acestea, conform datelor de pana acum (m-as mira sa se schimbe ceva de acum incolo pe aceasta tema), institutia care dadea autorizatia finala (sa spuna procurorii ce institutie si ce persoane raspund!) nici nu a verificat daca evenimentul mai are sau nu loc; si nici nu a intervenit atunci cand a inceput evenimentul, pentru a-l opri!!!
Deci s-a mers inainte cu acordul tacit al autoritatilor competente si daca nu se intampla nimic, nu s-ar fi aflat nimic! Este prima oara cand se intampla asa ceva, adica sa aiba loc un eveniment neautorizat de autoritati? Pai, din cate am inteles, concerte au tot avut loc acolo, in acel spatiu impropriu. Mai mult, sambata, 31.Octombrie.2015, adica in ziua urmatoare incendiului urma sa aiba loc un alt concert.
Tot nu e evidenta coruptia autoritatilor? Pai atunci, ce ar trebui sa faca autoritatile ca sa convinga pe toata lumea ca sunt corupte? Sa-si faca fiecare ticalos un tatuaj permanent pe frunte pe care sa scrie "Sunt putred de corupt!"?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Acum, imediat dupa ce am scris acest articol, am deschis televizorul, dar l-am inchis dupa ce am auzit un ranit in eveniment declarand:
RăspundețiȘtergere"Medicul care m-a pansat are un salariu de 15.000.000 de lei".
Lasand la o parte faptul ca ar trebui spus 1.500 de lei, sa inteleg ca medicul, inainte sa panseze ranitul, i-a aratat statul de salariu?
Din cate vad, manipularea mediatica este solidara cu manipularea anchetei. Nu ar trebui sa urle televiziunile numai impotriva coruptiei evidente a autoritatilor, care a avut consecinte criminale? Acum e momentul sa uitam de victime si sa ducem discutia pe problemele medicilor?