duminică, 5 iunie 2016

Cartea Mariei Olaru. Raspuns la intrebarea daca spune adevarul.

Sigur ca a starnit un mare interes, o mare valva si multe reactii cartea Mariei Olaru, „Prețul aurului. Sinceritate incomodă".

Fiind vorba de marturii care afecteaza gimnastica romaneasca si imaginea antrenorilor Belu si Bitang, au aparut imediat reactii negative impotriva autoarei.

Asa ca multa lume se intreaba daca e adevarat ce scrie in carte si de ce tocmai acum.

Ultima intrebare mi se pare foarte penibila, pentru ca, din punctul meu de vedere, este intotdeauna mai bine ca adevarul si fie spus mai tarziu decat niciodata. Cum ar fi ca unul sau mai multi mari corupti ai Romaniei sa se destainuie si sa ne intrebam de ce tocmai acum. Adica momentul cand se fac dezvaluiri anuleaza dezvaluirile? Sau daca nu s-au facut dezvaluiri pana la un termen, atunci este corect sa nu se mai faca niciodata?

In concluzie, mai bine sa aflam raspunsul la intrebarea daca este adevarat sau nu ce scrie in carte.

In aceasta privinta, lumea sportului si lumea in general pare sa fie cuprinsa de amnezie.

Despre metodele antrenorilor Belu si Bitang a mai fost scrisa o carte de catre jurnalistul sportiv Andrei Nourescu acum 14 ani, care descrie situatii asemanatoare si care o vizeaza in special pe Alexandra Marinescu!!!

In aceasta carte s-a afirmat ca:
1. Uneori gimnastele junioare erau "imbatranite" pentru a putea participa la competitiile rezervate seniorilor, cu referire concreta la Alexandra Marinescu si Gina Gogean;
2. Gimnastele erau uneori tratate cu o duritate inadmisibila;
3. Alexandra Marinescu a fost sechestrata intr-o camera 3 zile, primind doar apa pentru a slabi;
4. Se afirma concret ca Alexandra Marinescu, Lavinia Milosovici si Gina Gogean au primit palme si pumni atunci cand nu dadeau randament la antrenamente;
5. Antrenamentele aveau uneori o dificultate incompatibila cu varsta gimnastelor si cu constitutia lor fragila.

Alexandra Marinescu a abandonat gimnastica la 15 ani, suferind la vremea respectiva trei operatii la coloana vertebrala (nu cunosc bilantul operatiilor dupa 2002).

Am citit inca din 2002 articolul pe tema cartii lui Andrei Nourescu, aparut intr-o publicatie de limba franceza (Les Nouvelles de Roumanie, Numéro 12 - Juillet-Août 2002), din care am extras cele doua fotografii de mai jos, una cu titlul publicatiei si una cu articolul respectiv.

 
M-as mira sa nu-si mai aduca aminte chiar nimeni de cartea lui Andrei Nourescu. La momentul respectiv, FRG a negat faptele descrise, in timp ce alti jurnalisti il acuzau pe Andrei Nourescu ca taraste gimnastica feminina romaneasca in noroi. Acesta a rapsuns: "Suntem mandri de medaliile pe care gimnastica feminina le-a adus tarii, dar gloria merita pretul dureros pe care aceste fete l-au platit?".

Sunt convins ca pentru majoritatea invingatoarelor merita acest pret. Dar pentru cele care au abandonat inainte sa ajunga in varf si nu s-au ales cu nimic in mod cert a fost un sacrificiu inutil.

Un comentariu:

  1. Cateva articole aparute pe internet pe tema cartii Mariei Olaru:

    http://www.cotidianul.ro/ce-se-ascunde-in-spatele-scandalului-maria-olaru-vs-belu-si-bitang-282180/

    http://www.tolo.ro/2016/05/31/copiii-batuti-ai-romaniei/

    http://www.click.ro/sport/alte-sporturi/reactie-uluitoare-marianei-bitang-dupa-ce-maria-olaru-dezvaluit-ca-era-batuta

    http://republica.ro/zdar-le-bateati-pe-gimnaste-raspunsul-lui-octavian-bellu-la-jurnalul-batailor-scris-de-gimnasta-maria

    RăspundețiȘtergere