A. In aceste zile ne aflam in plin circ propagandistic pe tema Revolutiei Infractorilor. Se implinesc 29 de ani de la acest moment intunecat prin care a trecut Romania.
Circa 1.000 de persoane au murit degeaba (nici nu mai vorbim despre raniti, distrugeri si haos), fara sa ca asasinii lor sa plateasca in justitie. De ce? Pentru ca asasinii lor sunt mai presus de lege.
Mijloacele de dezinformare in masa vorbesc si acum despre Revolutia Infractorilor ca despre o revolutie in sensul progresist al cuvantului, desi procurorii militari au declarat deja public ca in 1989 a avut loc o DIVERSIUNE POLITICO-MILITARA (sursa: https://lmar2010.blogspot.com/2017/12/revolutia-din-decembrie-1989-nu-mai.html) si ca nu a exista un vid de putere, asa cum lui Ion Iliescu (emanat "spontan") ii place sa spuna.
Procurorilor militari romani le-au trebuit 28 de ani ca sa admita ca a existat doar Revolutia Infractorilor.
Justitia romana are nevoie de timp nelimitat ca sa condamne vinovatii de ticalosiile din decembrie 1989, care au pornit cascada de ticalosii postdecembriste (am putea spune "Ticalosiada", dupa modelul Daciadei), care se deruleaza de atunci pana in prezent. Desigur, justitia lucreaza cu materialul procurorilor, iar daca procurorii au decis sa reaudieze mii de martori, justitia poate sa se ocupe si cu alte "trebi".
Asa se "cinstesc" mortii nevinovati din decembrie 1989! Ministerul Public si Ministerul Justitiei scuipa pe mormintele tinerilor nevinovati care isi imaginau ca prezenta lor in strada in decembrie 1989 va schimba ceva in bine in Romania!
Are si Ion Iliescu o varsta; daca moare, atunci actiunea penala impotriva sa inceteaza si i se va scrie pe cruce "negustor cinstit".
Pana sa desluseasca justitia mafiota romana "enigmele" Revolutiei Infractorilor, sa vedem ce alte piese de teatru interpreteaza.
Conform istoriei contemporane si conform internetului, avem urmatoarea situatie.
1. Pe 26.Septembrie.2018, pe sursa https://www.cotidianul.ro/legi-adaugari-la-lege-regulamente-care-incalca-legile-si-lipsa-de-temei-legal/ a aparut urmatoarea "teorema":
"[...] regulamentele interne ale ÎCCJ și CSM au prevederi care încalcă legea în chip flagrant."!!!
Uluitor este faptul ca acest flagrant nu a fost constatat de vreo instanta de judecata, pentru simplul (dar relevantul) motiv ca instanta competenta este... tot ÎCCJ!
Altfel spus, ÎCCJ a incalcat legea cu buna stiinta, fara teama ca are cine sa o traga la raspundere! In folosul cui? Vom vedea la final.
Tot altfel spus, dar pe alta directie, mai bine un hot cinstit decat un magistrat odios si sinistru! De ce? Pentru ca hotul poate fi prins, judecat si condamnat, dar magistratul este mai presus de lege in Romania secolului 21 si chiar si in anul centenarului lu' Peste!
2. Pe 28.Septembrie.2018, ca o consecinta a "teoremei" de mai sus, Liviu Dragnea a venit cu urmatorul "corolar":
"Vor să mă bage la puşcărie cu un complet făcut cu încălcarea legii."
(sursa: https://www.factual.ro/declaratii/liviu-dragnea-vor-sa-ma-bage-la-puscarie-cu-un-complet-facut-cu-incalcarea-legii-legea-spune-ca-presedintii-completelor-sunt-repartizati-aleatoriu/).
3. Pe 07.Noiembrie.2018, CCR a "reusit" sa faca demonstratia "teoremei" care afirma ca ÎCCJ a incalcat legea cu buna stiinta:
"incepand cu Hotararea nr.3/2014, [...] au fost desemnati prin tragere la sorti doar 4 din cei 5 membri ai completurilor de 5 judecatori, contrar celor prevazute de art.32 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciara, astfel cum a fost modificat si completat prin Legea nr.255/2013."
(sursa: http://www.ziare.com/ccr/decizii/ccr-ii-da-dreptate-lui-dragnea-si-accepta-sesizarea-lui-dancila-iccj-trebuie-sa-schimbe-completurile-de-5-judecatori-1537271)!!!
De aici rezulta ca si "corolarul" lui Liviu Dragnea este corect! Dar nu numai atat, lucrurile nu se opresc doar aici.
4. Pe 20.Decembrie.2018 apare o "lema" care ilustreaza fericit peisajul juridic mafiot romanesc. Astfel, conform sursei https://www.dcnews.ro/iccj-completuri-decizii-nule-doua-infractiuni-grave-cine-e-vinovat_629241.html,
"Legea spune clar că încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la compunerea sau constituirea instanţei atrage nulitatea hotărârii pronunţate, nulitate necondiţionată de existenţa unei vătămări."!
Altfel spus, ÎCCJ a mimat activitate: din moment ce hotaririle pronuntate au devenit nule (pentru ca instantele au fost compuse ILEGAL!), atunci intreaga activitate desfasurata pentru pronuntarea unor hotarari nule este... NULA!
Chiar putem sa punem in ecuatie starea justitiei romane: ÎCCJ = 0!
Iata cat de frumoasa este matematica si cum se aplica ea chiar in orice domeniu, de exemplu in fizica... justitiei, hi, hi!
Probabil ca e cam criptic acest articol, desi cuvintele din vocabularul de cultura generala "teorema", "corolar", "lema" nu ar trebui sa ridice probleme mai multe oamenilor de litere in raport cu alte cuvinte comtemporane din romana "saxona", cum ar fi, de exemplu, "fact-checking" (prezent in antetul sursei https://www.factual.ro/declaratii/liviu-dragnea-vor-sa-ma-bage-la-puscarie-cu-un-complet-facut-cu-incalcarea-legii-legea-spune-ca-presedintii-completelor-sunt-repartizati-aleatoriu/).
Pana ne uitam pe google translate ca sa aflam ce naiba inseamna "fact-checking", putem inlocui cuvintele "teorema", "corolar", "lema" cu mai cunoscutul "adevar".
Aviz oamenilor de litere care ne tot indeamna sa citim toate balariile: mai puneti si voi mana, din cand in cand, pe cate o carte de mate, este mult mai valoroasa si mai demna de lectura decat, de exemplu, poeziile lui Octavian Goga (si exemplele nefericite din literatura romaneasca de incultura generala pot continua!).
Poate ne spune Eugen Teodorovici cati bani publici a inghitit aceasta activitate nula a ÎCCJ, macar din 2014 incoace. Si cate pensii speciale de magistrat "cinstit" urmeaza sa mai haleasca! Ce frumos s-a mimat justitie la ÎCCJ, cand, de fapt, totul a devenit nul in 2018, chiar in anul centenarului!
5. Tot pe 20.Decembrie.2018 au inceput sa apara consecintele nulitatii activitatii de la ÎCCJ:
"Judecatorii ICCJ au admis in mai multe cazuri cererile, iar cinci condamnati celebrii [normal se scrie "celebri", cu un singur "i"! Traiasca pilele in vederea angajarii, ca prea e evidenta "competenta"!] au primit sentinte de eliberare, ca urmare a suspendarii executarii pedepsei."
(sursa: https://www.stiripesurse.ro/condamnarile-de-la-iccj--aruncate-in-aer-de-decizia-ccr--cinci-condamnati-celebri--elibera--i-in-ultimele-24-de-ore_1312668.html).
Si uite asa, nu mai conteaza daca Constantin Nita, Dan Sova, Rudel Obreja, Serban Pop sau Alina Bica sunt vinovati sau nu. Pedepsele au fost suspendate pana la urmatorul circ judiciar.
Sper ca s-a remarcat ca suspendarea pedepselor s-a facut tot de catre ÎCCJ!
Uite asa s-a mimat lupta impotriva coruptiei. Pe scurt, coruptia a invins!
B. CONCLUZII.
1. Justitia impotriva (ne) demnitarilor sau impotriva functionarilor de rang inalt din Romania nu exista.
Mai e cazul sa reamintim ca Alina Bica, Elena Udrea sau Radu Mazare au parasit Romania cu putin inainte de pronuntarea condamnarilor, pentru mai multa siguranta?
Mai este cazul sa reamintim ca situatii grave de irosire de bani publici nici macar nu sunt urmaribile penal (de exemplu, cazul bataii de joc pe bani publici reprezentate de autostrada fictiva "Bechtel")?
Mai este cazul sa reamintim ca institutiile statului nu se constituie parte civila pentru recuperarea prejudiciilor?
2. O institutie de rang inalt din domeniul justitiei mimeaza activitate incalcand legea?!? Ceva imi spune ca exista urmatoarele:
2.1. Exista un vid legislativ, astfel incat cei care au mimat activitate la ÎCCJ nu raspund pentru bataia de joc din aceasta institutie;
2.2. Nimeni nu se grabeste sa se autosesizeze in privinta cercetarii vinovatilor de mimarea justitiei la ÎCCJ. Regulamentul care incalca legea a venit din neant? Nu se cunosc deja numele autorilor acelui regulament? Cine a venit cu ideea incalcarii legii?
2.3. Probabil ca nu este vorba nici de abuz in serviciu, nici de neglijenta in serviciu, nici de largi grupuri infractionale organizate (pornind de la faptuitor, continuand cu procurorul care mimeaza sau nu cercetarea penala si terminand cu judecatorul, care mimeaza sau nu realizarea actului de justitie). Isi pune problema DIICOT ca infractiunile care presupun participarea unor persoane cu functii inalte in stat se fac dupa ce se asigura din start protectia din partea anchetatorului (procurorului) si din partea judecatorului?
2.4. ÎCCJ a fraternizat cu infractorii prin activitatea sa... nula.
3. Este evident ca sistemul juridic romanesc se bazeaza pe emiterea de legi... ilegale! Nu doar Parlamentul emite legi invalidate ulterior de catre CCR. ÎCCJ si CSM au incalcat din start legea prim emiterea unor regulamente interne neconforme in raport cu alte legi.
Ar trebui sa existe un serviciu sau departament care sa verifice din start, pana la CCR, legalitatea unor texte de lege sau norme juridice. De ce nu se face acest lucru? Pentru ca este mult mai util pentru infractori acest circ odios si sinistru?
4. Trai-ne-ar centenaru'!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu