Se afișează postările cu eticheta circul corona virus. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta circul corona virus. Afișați toate postările

duminică, 2 august 2020

Dispozitiv de protecție... antiamendă

Este vorba de masca lu' Pește, care nu o folosesc ca să mă protejez de Covid-19, ci ca să mă protejez de amenzile guvernului Iohannis-Orban.

Pentru o corectă informare, de când e obligatorie purtarea măștii am purtat o singură mască, cea primită de pomană. Dacă nu aș fi primit-o, mi-aș fi făcut o mască improvizată, dintr-o batistă sau din vreo textilă veche de prin casă.

Nu cred în imbecilele sfaturi comerciale de tip „Aruncă masca după ce o porți.”. Păi ce cred măscăricii încravatați de la putere, că am vreun depozit de bani pe care vreau să-l arunc pe un sac de măști (de preferat neconforme)? Cine se consideră de banbi gata, treaba lui.

Altfel, nu cred că închiderea teraselor după ora 23:00 ne protejează de Covid-19. Ne-ar fi protejat, de exemplu, un DSP serios, nu bătaia de joc actuală. Ne-ar fi protejat o poliție serioasă, nu bătaia de joc actuală. Ne-ar fi protejat un sistem medical serios, nu bătaia de joc actuală.

De fapt, guvernul Iohannis-Orban nu face nimic ca să protejeze populația, doar mimează. Mai degrabă guvernul vrea doar să enerveze populația cu circul corona virus.

Odată lansat pe piață, Covid-19 nu va mai dispărea niciodată.

joi, 30 iulie 2020

Așa arată epidemia ținută sub control?

Iohannis a declarat (sursa: https://romania.europalibera.org/a/klaus-iohannis-este-un-moment-critic-situa%C8%9Bia-este-extrem-de-grav%C4%83/30755456.html):

„Situația este extrem de gravă și trebuie să fim conștienți de necesitatea imperativă a ținerii sub control a epidemiei”.

După părerea mea, statul român ține sub control două lucruri legate de Covid-19:

1. Creșterea numărului de infectări (nou record de 1356 infectări pentru azi, 30.Iulie.2020, sursa: https://www.digi24.ro/stiri/infectarile-cu-noul-coronavirus-explodeaza-din-nou-romania-depaseste-pragul-de-1-300-de-cazuri-de-covid-19-un-nou-record-in-24-de-ore-1345610);

2. Terorizarea continuă a populației.

Din căte am înțeles, decizia unor județe de a obliga cetățenii să poarte masca în aer liber este momentan ilegală!

Lumea se plânge pe bună dreptate de faptul că trebuie purtată masca pe caniculă. Dar caterinca oficială a și fabricat știrea falsă convenabilă. Cică (sursa: https://www.mediafax.ro/social/sa-porti-masca-la-peste-30-de-grade-poate-parea-neplacut-dar-va-deveni-obligatoriu-19448025)

„S-au făcut studii și experimente care au arătat că și șase măști puse una peste alta nu au scăzut cantitatea de oxigen din sânge”.

Da, sigur. Probabil că s-a dublat cantitatea de oxigen din sânge în pseudo experimentul lu' Pește. Atunci să joace fotbaliștii cu șase măști pe figură, ca să nu se mai infecteze niciodată.

Dar până atunci eu zic să alerge Iohannis 10 minute cu șase măști pe bot pe la umbră (ca să nu facă insolație). Să vedem căt de oxigenat e dup-aia. Pare foarte distractiv experimmentul. I se pot alătura Orban, Tătaru, Vela și Arafat, pentru mai multă credibilitate (dar și pentru mai mult circ amuzant).

miercuri, 29 iulie 2020

Circul corona virus. Aglomerație pe litoral, infectări în alte județe!

Industria panicii, manipulării și isterizării pe tema Covid-19 ne tot bombardează cu imagini de pe litoral, asociate cu texte generaliste (deci false din start) de tipul „românii nu mai respectă nicio regulă”. Am văzut eu la televizor cel puțin doi români pe litoral care purtau mască! Așa că o știre de bun simț ar trebui să sune cam așa: „Unii români nu vor să respecte unele reguli.”.

Imaginile cu aglomeratia aparentă de pe litoral sunt o manipulare atât timp cât sunt realizate de la firul nisipului sau al asfaltului. Niste imagini obiective, relevante pentru aglomerație, ar trebui realizate de sus, cu drona sau cu elicopterul. Cred că inginerașul Ludovic Orban ar trebui să știe foarte bine de ce ar trebui preluate imagini de sus și nu din altă parte, dacă le are cu proiecțiile grafice. Dacă nu le are, o să-i fac un desen pe blogul personal.

In plus, așa zisa aglomerație de pe litoral este prezentată ca sursă a creșterii galopante a numărului de infectări zilnice, iar telespectatorii parcă sunt invitați sa-i urască și să-i blameze pe românii aflați în vacanță.

Din punctul meu de vedere, cu greu pot numi vacanță situația în care politiștii sunt peste tot în jurul meu, cu ochii în... fundul meu să vadă dacă am mască, dacă respect distanța, dacă m-am spălat pe mânuțe și alte asemenea.

Din câte știu, hoții de bani publici care alcătuiesc mafia politico-economică românească nu beneficiază nici pe departe de același regim de supraveghere polițienească în formă continuată, deși această supraveghere ar fi fost mult mai necesară și utilă în cazul mafioților politico-economici, având beneficii directe în bugetul de stat și, implicit, în creșterea alocațiilor și a pensiilor.

Dincolo de asta, am remarcat că cele mai multe infectări din ultimele zile nu au loc în județul Constanța.

Conform datelor prezentate de Grupul de Caterincă Oficială Strategică, cele mai multe infectări nu s-au produs nici pe departe în județul Constanța.

Conform surselor pe care internetul mi le-a pus cel mai repede la dispoziție, situația infectărilor este următoarea, în patru zile diferite:

A. 28.Iulie.2020 (sursa: https://www.mediafax.ro/social/coronavirus-28-iulie-topul-judetelor-care-au-raportat-cele-mai-multe-cazuri-noi-de-covid-19-19444297):
1. București,
2. Argeș,
3. Brașov,
4. Mehedinți,
5 Prahova.

B. 27.Iulie.2020 (sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/judetele-cu-cele-mai-multe-cazuri-noi-de-coronavirus-in-ultimele-24-de-ore-sunt-5-judete-fara-niciun-caz-nou-1344125):
1. București,
2. Dâmbovița,
3. Argeș,
4. Prahova,
5. Brașov.

C. 25.07.2020 (sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/coronavirus-bucurestiul-a-depasit-5-000-de-cazuri-judetele-cu-cele-mai-multe-infectari-de-covid-19-in-24-de-ore-1343294):
1. București,
2. Argeș,
3. Prahova,
4. Mehedinți,
5. Timiș.

D. 24.Iulie.2020 (sursa: https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/coronavirus-romania-care-sunt-judetele-cu-cele-mai-putine-cazuri-de-infectari-cu-covid-19.html):
1. București,
2. Argeș,
3. Dâmbovița,
4-5. Brașov și Mehedinți.

După cum se vede, litoralul nu apare pe listă!!!

În concluzie, când va lua sfârșit hărțuirea televizată sistematică a turiștilor de pe litoral? Lăsați oamenii să se bucure de vacanță, oricum statul mafiot totalitar român nu este o sursă de prea multe bucurii pentru cetățenii săi.

JOS MINCIUNA ȘI MANIPULAREA!

Circul corona virus. Avalanșă de știri care atestă că testele PCR dau erori!

După ce jucătorii lui CFR Cluj au ieșit când pozitivi, când negativi la testarea PCR, am vrut să văd opinii despre precizia acestui test.

1. Medicul Tudor Ciuhodaru „susține că este vorba de un „malpraxis evident” , cauzat de erorile testelor Real Time PCR.” (sursa: https://www.gandul.ro/coronavirus/ipoteza-soc-medic-roman-celebru-testele-pcr-dau-foarte-multe-erori-este-vorba-de-malpraxis-evident-19464575).

2. „Medicul Adrian Pană, despre cât de exacte sunt rezultatele testelor COVID: ”Nici un test nu este perfect”” (sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/cat-de-exacte-sunt-rezultatele-testelor-covid-medicii-adrian-pana-si-virgil-musta-in-direct-la-adriana-nedelea-la-fix-3078149).

Conform acestui medic, testele au grade de sensibilitate (și implicit de precizie) diferite. În plus, unele laboratoare au personalul insuficient instruit.

3. Testele COVID-19 pot da rezultate false în funcție de numărul de zile care au trecut de la infectare. Conform sursei https://jurnalulph.ro/national/48668-motivul-pentru-care-testele-covid-19-pot-da-rezultate-false-totul-depinde-de-numarul-de-zile-care-au-trecut-de-la-infectare.html, în fapt, „probabilitatea unui rezutat fals-negativ este de aproape 100% în cazul în care testul este realizat în cel mult 24 de ore de la infectarea unei persoane”!

Păi e puțin lucru?

4. „În România, ne confruntăm cu o situaţie înfiorătoare: din cauza testelor cu rezultate lipsite de acurateţe, putem băga în spital oamenii sănătoşi şi să le dăm drumul pe stradă unor bolnavi.” (sursa: https://adevarul.ro/news/sport/teste-100-eronate-covid-19-bucuresti-raspunde-clinica-1_5f208e195163ec4271731a78/index.html).

În aceste condiții mi se pare că haosul din România este total. Cu date de intrare false putem trage concluzii corecte?

Câți oameni se infectează pentru că nu poartă masca și câți oameni se infectează pentru că sunt internați in spitale la gramadă cu bolnavii de Covid-19? Nu prea cred că Tătaru, Arafat și Vela au răspunsul la această întrebare. De fapt nici nu cred că le pasă de această întrebare.

De parcă nu aveam suficiente motive să nu am încredere în comunicatele autorităților...

Chiar mă mir că PNL a putut avea încredere în teste PCR, hi, hi! Măcar daca aveau teste USR, tot ar fi dat mai bine la popor...

marți, 28 iulie 2020

Circul statului pe seama cetățenilor sub pretextul Covid-19

1. Distractiv faptul că statul, susținut de presa și televiziunile de propagandă, se tot rățoiește la cetățeni să se distanțeze social, să se spele pe mâini și să poarte masca.

Deja, după peste patru luni de spălături pe creier, cred că persoanele care au vrut să se protejeze s-au protejat, iar celor cărora nu le-a păsat până acum nu le va păsa nici de acum încolo.

2. Totuși, dorința statului de a nu-și vedea proprii cetățeni bolnavi de Covid-19 ascunde multă ipocrizie și ticăloșie. În primul rând, pentru că suntem unul dintre cele mai bolnave popoare ale Europei, „lideri de piață” sau campioni ai Europei la multe maladii.

Iar față de alte boli statul a manifestat un dezinteres exemplar.

2.1. De exemplu, nu există o statistică națională a bolnavilor de cancer și nici a deceselor de cancer, unde ar fi vorba de zeci de mii de persoane anual. Pe lângă decesele de cancer, decesele din cauza Covid-19 par o frecție la un picior de lemn.

Cu atât mai mult cu cât numărul de cancerele digestive (consecințe directe ale mizeriilor alimentare comercializate în România) a explodat în ultimii ani fără să vedem vreun Iohannis sau vreun guvern PNL, PSD sau tehnocrat doborât de îngrijorare (de fapt, pentru o corectă informare, singur Liviu Dragnea, cu puțin timp înainte să fie închis, a pus explicit problema calității produselor alimentare comercializate în România).

2.2. Alt exemplu este cel al bolilor psihice, consecințe directe ale unui sistem de stat represiv și scelerat, lipsit de oportunități pozitive și bazat pe minciuni la vedere la toate nivelurile. Circa 20% dintre români suferă de boli psihice, fără ca Tătaru, Arafat, Rafila și restul turmei de „specialiști” să-și dea ochii peste cap din cauza aceasta.

3. Pe de altă parte, distractiv este circul făcut de stat pe seama cetățenilor atunci când le cere acestora să nu se mai îmbolnăvească pentru că nu mai sunt locuri în spitale să la ATI.

Păi, dacă am văzut eu bine, mii de persoane nici nu au vrut să calce prin spitale, ajungând acolo doar cu forța.

4. Oare voința poporului chiar nu contează? Dacă poporul nu vrea mască (poate că unii au vrut, dar măștile gratis ale lui Orban s-au dovendit a fi un alt simplu praf electoral în ochii cretinilor cu drept și chef de vot de dreapta) și dacă poporul vrea să se infecteze, aș zice că e dreptul lui constituțional să facă asta.

De curiozitate, amendează statul fiecare alcoolic care umblă beat pe stradă, pentru a-l face să renunțe la băutură sau pentru a-i pedepsi viciul?

Oricum, de acum încolo, din punctul meu de vedere, vom trăi cu Covid-19 tot așa cum vom trăi cu rujeola: unii se vor imbolnăvi, alții nu.


5. Puterea mimează că se dă de ceasul morții ca să nu se infecteze poporul cu Covid-19 după ce nu a făcut nimic ca să oprească virusul la granițe, ca să nu intre în România.

Vrea statul român să dispară Covid-19 tot așa cum vrea să dispară traficul de droguri... Ce de corupți și de nemernici ai statului prosperă din ambele situații!

vineri, 17 iulie 2020

Lupta cu Covid-19 a devenit în România o caterincă oficială!

Cu 799 cazuri noi azi, 17.Iulie.2020 (sursa: https://www.mediafax.ro/coronavirus/coronavirus-in-romania-live-update-17-iulie-799-de-cazuri-noi-si-17-decese-19427873), lupta cu Covid-19 și-a consolidat în România statutul de mascaradă oficială.

Starea de urgență a fost doar un prilej pentru ca statul să încalce drepturile și libertățile cetățenilor și să-și exercite abilitățile de a teroriza poporul și de a legaliza dictatura „democrată”.

De fapt statul nu apără cetățenii de nimic. Cei care nu sunt bolnavi de Covid-19 au oricum „șansa” de a muri de orice alte boli cronice, ignorate de sistemul de „sănătate” în numele „pandemiei”.

Cei care au renunțat la spitalizare, izolare și carantinare nu au fost marcați, pentru a putea simplii cetățeni să se ferească de ei. De ce oare?

Mereu găsește statul o portiță pentru infectarea în masă a cetățenilor.

La început a fost intrarea necontrolată a cetățenilor veniți din străinătate în România.

Acum sunt cei care s-au „desizolat” și care pot bântui liberi prin peisajul uman aglomerat.

Dar mai sunt și alte motive pentru care se vede că lupta statului cu Covid-19 este doar mimată.

1. Anchetele epidemiologice se fac de mântuială.

1.1. „Anchete epidemiologice făcute de mântuială în România” (sursa: https://observatornews.ro/sanatate/anchete-epidemiologice-de-mantuiala-375605.html).

1.2. „Revoltător! Anchete epidemiologice de mântuială” (sursa: https://a1.ro/video/antena-3/sinteza-zilei/revoltator-anchete-epidemiologice-de-mantuiala-id1007973.html).

1.3. Dacă primele două exemple recente ar putea fi considerate de unii „antenisme” (de parcă Antena1 și Antena3 ar avea obligația să mintă la tot pasul), există un exemplu mai vechi, de pe la începuturile circului corona virus, venit chiar de la actualul Sinistru al Sănătății, Nelu Tătaru:

„Am văzut anchete terminate la jumătate, sau incomplete, care nu urmăresc cazurile în sine” (sursa: https://evz.ro/ministrul-tataru-despre-dezastrul-de-la-suceava-am-vazut-anchete-terminate-la-jumatate-sau-incomplete-care-nu-urmaresc-cazurile-in-sine.html, din 27.Martie.2020).

Deci, din martie 2020 până în iulie 2020 nu s-a schimbat nimic în domeniul anchetelor făcute de mântuială. Atât poate guvernul. Păcat că nu-l putem amenda și noi, simplii cetățeni.

2. Poliția s-a uitat la televizor, alături de simplii cetățeni, la imaginile cu petrecerile nocturne aglomerate de pe litoral.

Nu era cazul să se intervină rapid? Sau e nevoie de surse constante de infectare în masă, pentru ca drepturile și libertățile individuale ale românilor să fie făcute praf ulterior, în numele pandemiei, după cum și economia națională trebuie făcută la fel de praf.

Probabil că poliția avea alte priorități, nu ca pe vremea când fugărea populația cerând declarația la control precum controlorii din transportul în comun.

3. Personalul medical continuă să-și probeze imbecilitatea crasă, aparând constant focare de infecție cu Covid-19 în spitale.

3.1. „Focar de infecţie la Spitalul din Vaslui. 20 de cadre medicale au fost confirmate cu coronavirus, alte 30 de teste sunt aşteptate” (sursa: https://www.romaniatv.net/focar-de-infectie-la-spitalul-din-vaslui-20-de-cadre-medicale-au-fost-confirmate-cu-coronavirus_518795.html).

3.2. „Un nou record de infectări în judeţul Galaţi. 106 cadre medicale de la Spitalul de Urgenţă au fost confirmate cu noul coronavirus” (sursa: https://adevarul.ro/locale/galati/un-nou-record-infectari-judetul-galati-106cadre-medicale-spitalul-urgenta-fost-confirmate-noul-coronavirus-1_5f103a215163ec42710b6fd8/index.html).

Trăiesc cu impresia că există cadre medicale care nu se lasă până nu se infectează.

Iar guvernul Orban ar vrea să țină persoanele infectate cu Covid-19 în „arest” 14 zile în spitale, sub atenta monitorizare a unor... idioți autoinfectați, doar pentru ca sunt posesori de diplome care le dau dreptul să lucreze în domeniul medical.

4. Au apărut 2-3 știri panicarde cu persoane care s-au externat la cerere și care au murit ulterior. Adică veniți în spitale, fraierilor, asta e șansa voastră. Altfel o mierliți.

Numai că, ce să vezi, o astfel de știre este falsă: „Bărbatul despre care se crezuse că a murit de COVID pentru că a refuzat internarea a făcut, de fapt, infarct.” (sursa: https://adevarul.ro/locale/galati/barbatul-despre-carese-crezuse-murit-covid-refuzat-internarea-facut-faptinfarct-medic-lumina-caz-1_5f1079bf5163ec42710d38dd/index.html).

Ce ți-e și cu minciunile oficiale... Astea se uită repede de către securiștii de la putere, direct interesați!

Să nu uităm, totuși, că mii de persoane externate la cerere nu au crăpat!

Să nu uităm că persoanele care nu au zile mor oricum în spitale, cu ATI și cu ventilatoare cu tot.

Așa că nu e evident de ce spitalizarea obligatorie ar trebui să fie singura opțiune...

5. Gașca de la putere, Iohannis-Orban, ne aruncă constant în ochi decesele atribuite lui Covid-19, ca să inducă teamă și isterie în rândul populației și ca ia lumea în serios epidemia.

Ciudat, dar o știre recentă, de azi, 17.Iulie.2020, afirmă că în Italia nu se mai moare de două luni de Covid-19. Mai mult:

„Coronavirusul nu mai este în stare, din fericire, să producă o boală gravă” (sursa: https://www.mediafax.ro/social/prof-alberto-zangrillo-coronavirusul-nu-mai-este-in-stare-din-fericire-sa-produca-o-boala-grava-19428331).

În concluzie, pur și simplu suntem contemporani cu minciuna, manipularea și terorismul de stat.

După părerea mea, persoanele care au vrut să se ferească de Covid-19 au făcut-o pur și simplu. Nu a fost nevoie să se uite în gurile lui Iohannis, Orban, Tătaru, Vela și restul turmei de „specialiști”.

Iar dacă unele cadre medicale care au ales să se infecteze cu Covid-19, asta e treaba și plăcerea lor. Sigur că ar fi trebuit aplicate sancțiuni pe capete în spitale (inclusiv concedieri) dacă statul ar fi dorit disciplină și respectarea regulilor, dar era mai important să fie fugărite de polițiști bătrânele de peste 70 de ani care se mișcau încet pe timpul stării de urgență și nu reușeau să se încadreze în intervalul orar 11-13.

DEMISIA IOHANNIS!

DEMISIA, GUVERNUL ORBAN!

sâmbătă, 11 iulie 2020

Românii au început să se infecteze ca iepurii!

Poate că e vreo competiție națională de infectare și încă nu am aflat, dar românii se străduiesc în această perioadă să stabilească noi recorduri.

Probabil că marea infectare, de tip Franța, Italia, Spania, începe abia acum în România.

Pe vremea stării de urgență lumea nu prea avea unde să se ducă, fiecare stătea în urbea lui, în localitatea de domiciliu. Dar acum, în perioada concediilor, circulația pe plaiul mioritic s-a intensificat. Lume venită din toate regiunile se amestecă, în special la mare. Poliția nu a intervenit cu fermitatea cu care împărțea amenzi neconstituționale, ci s-a mulțumit să vadă la televizor imagini cu localuri aglomerate, unde nu se respecta nicio regulă.

Să gândim pozitiv: măcar avem o nouă ocazie să vedem sistemul medical în colaps.

Asta e voința poporului: infectare! Desigur, poate nu chiar toți românii au chef de așa ceva, dar „genialul” guvern Orban a susținut fenomenul cu legislația sa neconstituțională.

Lasă, că merge și așa!

marți, 7 iulie 2020

Vitele incompetente din sistemul de „sănătate” se infectează pe bandă rulantă! Pe ăștia nu-i mai vedeți, Orban, Tătaru, Arafat, Vela și restul turmei de „specialiști”?

În timp ce autoritățile și propaganda latră la popor să poarte masca și să aibă încredere doar în știrile false oficiale, un fenomen sinistru și ridicol are loc cu seninătate și în formă continuată în unitățile medicale românești: personalul medical se infectează cu nonșalanță cu Covid-19!

Mai concret, conform știrilor recente ale ultimei luni avem următoarele:

1. „Zeci de cadre medicale de la Spitalul Județean din Galați s-au infectat cu coronavirus”
(sursa: https://www.mediafax.ro/social/criza-la-cel-mai-mare-spital-din-sud-estul-romaniei-zeci-de-cadre-medicale-s-au-infectat-cu-coronavirus-19396713)!

Conform sursei https://www.mediafax.ro/social/situatie-alarmanta-intr-un-judet-din-cauza-covid-19-patru-focare-active-peste-o-suta-de-cadre-medicale-infectate-mai-multe-sectii-de-spital-inchise-19400593, este vorba de 125 (unasutadouazecisicinci) cadre medicale infectate.

2. Un idiot de asistent medical din Sibiu pare să aibă mania infectării cu Covid-19: s-a reinfectat după ce s-a vindecat (sursa: https://www.mediafax.ro/social/nou-caz-de-reinfectare-cu-coronavirus-intr-un-judet-din-romania-asistentul-medical-fusese-declarat-vindecat-19403958).

Probabil că îi place!

3. O asistentă medicală de la Institutul Marius Nasta s-a infectat cu Covid-19 (sursa: https://www.mediafax.ro/social/ancheta-epidemiologica-la-institutul-marius-nasta-o-asistenta-a-fost-depistata-cu-covid-19-19385738).

Lasă, bre, că o să-ți port eu echipamentul de protecție dacă tu nu ai chef.

4. „Șapte angajați ai Secției de cardiologie al Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc, au fost testați pozitiv la coronavirus marți seara.” (sursa: http://www.spitalmciuc.ro/index.php/ro/358-sapte-angajati-infectati-cu-coronavirus).

5. „Focar de infectie cu coronavirus la Spitalul CFR din Timisoara. 3 cadre medicale si 4 pacienti infectati” (sursa: https://www.opiniatimisoarei.ro/focar-de-infectie-cu-coronavirus-la-spitalul-cfr-din-timisoara-3-cadre-medicale-si-4-pacienti-infectati/06/07/2020).

6. „Doi medici cardiologi, cinci asistente și o infirmieră din cadrul Spitalului Județean de Urgență Brăila au fost confirmați pozitiv cu noul coronavirus” (sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/focar-de-covid-19-la-braila-mai-multi-angajati-ai-spitalului-judetean-au-fost-confirmati-pozitiv-1325740).

CONCLUZII.

Numiți de propagandă „eroi din linia întâi” și plătiți cu bonusuri lunare de 2.500 de lei (bașca salariul), acești măscărici ai sistemului de „sănătate” ar trebui înlăturați urgent (imediat, de îndată) din sistem.

Pe ăștia se bazează autoritățile ca să stopeze răspândirea Covid-19?

În ăștia ar trebui să aibă încredere poporul român?

Din câte îmi aduc aminte, imediat ce CCR a declarat neconstituționale carantina și internarea obligatorie (sursa: https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/ccr-explica-de-ce-carantina-si-autoizolarea-sunt-neconstitutionale-ce-drepturi-sunt-incalcate.html), o grămadă de români au șters-o din spitale în secunda următoare!

Semn că românilor le e foarte scârbă de condițiile din spitale, de „specialiști” și de așa zisul tratament împotriva Covid-19!

Tot din câte îmi aduc aminte, tratamentul împotriva Covid-19 este același ca la începutul epidemiei: după ureche. Cu „specialiști” sau fără e cam același lucru.

Eu sfătuiesc (sau mai degrabă cer) „somităților” naționale care apar permanent la televizor (Tătaru, Arafat, Rafila și alții) să învețe pilele angajate în sistemul medical românesc să nu se infecteze pe ele însele până să înceapă să mimeze tratarea pacienților infectați cu Covid-19.

Învățați-vă proștii mult prea bine plătiți din sistemul medical să nu se infecteze până să faceți gât că de ce nu poartă lumea masca în spații închise sau că de ce se distrează lumea la mare.

Poate că voi nu vreți să vă vedeți idioții, dar îi vedem noi! Sau aveți impresia că idioții voștri nu contribuie la răspândirea Covid-19?

Circul corona virus s-a transformat în teatru. Cu mască, fără mască.

1. Pe vremea stării de urgență, când ar fi trebuit stopată „la sursă” răspândirea bolii, masca nu era obligatorie.

Așa au decis cei numiți (mai degrabă de propagandă) „specialiști”.

După care, ce să vezi, când boala se împrăștiase pe tot plaiul mioritic, hodoronc-tronc, s-a decis că purtarea măștii este obligatorie după anularea stării de urgență.

„Înțeleptul” Ludovic Orban oferă un termen „precis” pentru purtarea măștii: masca va fi obligatorie... atât timp cât va fi necesar. Asta după ce s-ar fi prins, mult după trecerea stării de urgență, că masca ar fi „cea mai puternică formă de protecție contra infecției” (sursa: https://www.mediafax.ro/politic/orban-a-anuntat-pana-cand-va-fi-mentinuta-masura-purtarii-mastii-19400695).

Din asta înțeleg că Orban și restul turmei de împuterniciți și specialiști, inlcusiv Grupul de Comunicare (Caterincă) Strategică, au mimat lupta cu Covid-19 pe vremea stării de urgență, din moment ce nu au impus purtarea măștii încă de atunci.

2. Bâlciul măștii a intrat apoi în etapa prostelii cu măștile pentru săraci.

Cred că acum vreo lună și jumătate tot Ludovic Orban anunța propagandistic că „Peste un milion de români vor primi măști gratis” (sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/peste-11-milioane-de-romani-vor-primi-masti-gratis-ordonanta-adoptata-astazi-de-guvern-1310793).

Cred că PNL a luat instantaneu un milion de voturi virtuale de la nătărăii cu chef și drept de vot. Cred că se și instalaseră amărăștenii la coadă că se „dă” măști gratis.

Numai că, în România, de la o vorbă la o faptă bună e o cale lungă și plină de hârtoape, mai ales că tot nu avem autostrăzi în adevăratul sens al cuvântului.

Așa că săracii au rămas tot fără măști gratis, fiind la mila „hăitașilor” lui Vela, care-i pot amenda după bunul plac pe cei care nu poartă masca în locurile unde este obligatorie.

Mai concret, un titlu de la sfărșitul lunii iunie 2020 sună exact așa:

„Românii săraci nu vor primi măști de protecție anti-Covid foarte curând.”
(sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/romanii-saraci-nu-vor-primi-masti-de-protectie-anti-covid-foarte-curand-ludovic-orban-acuza-contestarea-licitatiei-1331160).

Noroc că măsurile „dure dar necesare” pentru combaterea răspândirii lui Covid-19 nu prea au niciun efect în România, așa că există o șansă reală ca amărăștenii să primească o mască gratis la un moment dat în viața lor (gurile rele estimează că acest lucru se poate întâmpla peste 5-10 ani).

3. Între timp, grație politicii „geniale” a PNL (politică „unsă” cu indicații prețioase de la „iubitul” conducător K. Iohannis), am renunțat să număr câte măști neconforme (și în nicun caz ieftine) au ajuns la românii panicați și terorizați de propaganda favorabilă guvernului, care ne spală zilnic pe creier cu purtarea măștii.

Cică așa ne protejăm de Covid-19: cu măști neconforme.

Orbane, e o „plăcere” să stai cu masca pe față pe cădură într-un mijloc de transport fără aer condiționat. Noroc că tu ai mașină de serviciu și nu te plimbi deloc cu STB-ul.

4. Banii publici sunt spulberați masiv pe porcării neconforme sau nu, dar sigur supraevaluate. Inclusiv pe măști.

4.1. Sursa https://www.mediafax.ro/social/operatiunea-masca-in-vizorul-curtii-de-conturi-valentin-stan-exclusiv-la-marius-tuca-show-19402833 afirmă că Raed Arafat s-a dat peste cap să facă stocuri strategice în urgență la prețuri hiperbolizate! Ce drăguț!

După circul dezinfectanților diluați de la Hexi „Secu” Pharma (sau al diluanților dezinfectați, depinde cum vedem problema), contribuabilii români au fost loviți la buzunare de CN Unifarm „Secu” SA, mare furnizor național de măști (cel mai probabil virtuale).

Unifarm pare să fie principalul furnizor și pol de știri false al momentului (sursa, de exemplu: https://www.mediafax.ro/politic/exclusiv-unifarm-stat-in-stat-si-a-secretizat-contractele-pe-pandemia-de-covid-19-19399577).

5. Oare numai eu trăiesc cu impresia că statul mafiot totalitar român postdecembrist este o simplă colecție de nemernici?

Dacă îmi aduc eu bine aminte (și nu am cum să uit pentru că are memorie internetul), Nicolae Ceaușescu a spus la mascarada de proces din 25.Decembrie.1989 următoarele:

„Va trăi România și poporul român liber, nu cu trădătorii.”
(sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Stenograma_procesului_Ceau%C8%99escu).

Din câte văd, de peste 30 de ani nu suntem liberi, ci înconjurați de trădători nerușinați, de cea mai joasă speță! Trădătorii conduc poporul român și își bat joc de el discreționar, „democratic”!

miercuri, 17 iunie 2020

Terenul de baschet din Parcul Carol încă nu s-a relaxat!

În continuare nu pot să dau la coș, nici măcar dacă sunt singur. Regretabil!

Poate că a uitat cineva să înlăture benzile de la intrările pe teren...

joi, 11 iunie 2020

O fi așa greu de crezut?

Conform sursei https://www.mediafax.ro/social/arafat-daca-pandemia-e-rezultatul-unei-conspiratii-toate-puterile-lumii-au-actionat-impotriva-populatiilor-proprii-19272824, Raed Arafat a spus:

"Dacă pandemia e rezultatul unei conspirații, toate puterile lumii au acționat împotriva populațiilor proprii".

Și ar fi o astfel de știre un șoc? Până la pandemia de Covid-19 nu a existat dintotdeauna pandemia de corupție? Nu mai este politica arta subtilizării banilor publici? Nu a fost Covid-19 un bun prilej în România pentru cheltuit masiv, aiurea și discreționar bani publici?

sâmbătă, 6 iunie 2020

Purtarea obligatorie a măștii, prilej de înșelare în masă a cetățenilor!

Cică ar exista la ora actuală 39 de tipuri de măști periculoase. Cel puțin așa se laudă sursa https://www.mediafax.ro/social/protectie-zero-noi-alerte-pentru-masti-periculoase-numarul-lor-a-crescut-ingrijorator-19245301, care titra

"Protecţie ZERO"!

S-ar putea să-mi pun o mască de protecție împotriva măștii periculoase... Care o fi pericolul mai mare, masca sau Covid-19? Chiar nu putem avea o viață lipsită de pericole atât timp cât nu le căutăm cu orice preț?

Așa cum se întâmplă de obicei în cazul știrilor neserioase, nu ni se spune în ce constă pericolul, ci doar că ultimele măști considerate periculoase sunt fabricate exclusiv în China.

Îmi place că dacă nu purtăm măști putem fi amendați cu 500-2.500 lei.

Mai îmi place și că Guvernul Orban va da măști gratuite celor defavorizați la trei zile după terminarea pandemiei lu' Pește.

Ca de obicei, drăguță mai e lumea în care trăim!

Numărul de bolnavi de Covid-19 aflați sub tratament și monitorizare curentă

Ca de obicei, statisticile despre Covid-19 sunt parțiale. Televiziunile nici nu prea mai bagă în seamă îmbolnăvirile de când sunt în scădere.

Conform sursei https://www.mediafax.ro/coronavirus/coronavirus-in-romania-live-update-6-iunie-19249963, din 06.Iunie.2020, orele 07:12, avem:

a) Un număr total de 20.103 infectări cu Covid-19;
b) 14.145 persoane vindecate;
c) 1.316 persoane decedate.

De aici rezultă că numărul de bolnavi de Covid-19 aflați sub tratament și monitorizare curentă este de:

20.103 - (14.145 + 1.316) = 4.642 persoane.

Adică, în medie, aproximativ 12 persoane per județ.

Doar pentru atât sunt ignorați bolnavii cronici (sute de mii sau poate milioane la nivelul întregii țări)?

marți, 2 iunie 2020

Circul corona virus. Demagogie antologică a lui Ludovic Orban!

Obligativitatea purtării măștii în spații publice închise a fost încălcată de Marcel Ciolacu și de Victor Ponta.

Un bun prilej de fulgere și tunete politicianiste din partea lui Ludovic Orban, citat de sursa https://www.mediafax.ro/politic/orban-ii-ameninta-pe-ciolacu-si-ponta-ca-vor-fi-amendati-pentru-ca-nu-au-purtat-masca-in-parlament-19148903:

"Un comportament total incorect din partea unor care se pretind lideri.";

"De fapt, ei se considera deasupra legii si ca doar cetatenii obisnuiti trebuie sa respecte legea.".

După care Ludovic Orban a venit cu exemplul personal în același stil, nepurtând mască și... fumând într-un birou!

Ha, ha, ha, ha!

Este doar un alt caz (numărul ț) de sfidare pe față a societății.

Conform sursei https://stirileprotv.ro/stiri/politic/premierul-orban-a-fost-amendat-dupa-fotografia-in-care-nu-purta-masca-de-protectie-si-fuma.html,

"Premierul Orban a fost amendat după fotografia în care nu purta mască de protecție și fuma".

Mai e nevoie de alte comentarii?

Ar fi nevoie ca la următoarele alegeri astfel de nulități cu vădite înclinații demagogice să dispară din politică, dar m-aș mira să se întâmple așa ceva.

Oare ce părere are Iohannis despre comportamentul lui Orban: se incadrează la "România normală" sau la "România lucrului bine făcut"?

Indiferent de părerea lui Iohannis, aceștia sunt păcălicii care au ajuns în fruntea României și își bat joc de români.

vineri, 29 mai 2020

Modul în care se face măsurarea obligatorie a temperaturii (care a fost impusă de Ministerul Sănătății) este un pericol de imbolnăvire în masă!

Azi, 29.Mai.2020, am intrat în dublu conflict în Carrefour Vulcan și Kaufland Sebastian pe aceeași temă: modul în care s-a încercat să mi se ia temperatura.

Să reținem din start că nu este vorba de faptul că s-a dorit să mi se ia temperatura, ci de modul în care s-a încercat să mi se ia temperatura.

Până acum (în timpul stării de alertă) am fost la cumpărături doar în Carrefour, unde temperatura se lua de pe un trepied, de la distanță de minim 2 metri.

Dar azi, 29.Mai.2020, la intrarea în complexul în care este magazinul Carrefour era un "băiat" cu un "pistol" de luat temperatura. Întinde ăla "pistolul" spre mine, mă dau mai în spate. Se apropie de mine, mă dau mai în spate.

Și îi cer să păstreze distanța socială de 2 metri, așa cum scrie peste tot, pe jos și prin alte locuri, prin centrele comerciale.

Ăla îmi spune: "Nu trebuie să discutați cu mine.".

Eu îi spun: "Ba cu tine, pentru că tu nu respecți distanțarea socială".

După care am intrat în Carrefour și am trecut și pe lângă trepied, la minim 2 metri.

Aceeași chestie s-a întâmplat și la Kaufland. Ăla cu "pistolul" s-a apropiat de câteva ori de mine, eu m-am îndepărtat ca să păstrez distanța socială și i-am cerut ăluia să facă același lucru, atrăgându-i atenția că este scris chiar în magazinul lui acest lucru!

Ăla mi-a spus că nu poate să-mi ia temperatura în condițiile impuse de lege și de propriul magazin (deci dacă el e infectat, îi poate infecta pe toți pe bandă rulantă!!!) și că dacă nu stau să-mi ia temperatura cum vrea el nu intru în magazin.

He, he! Ce glumeț era omul nostru. Imediat, în timp ce îi lua temperatura neregulamentar unei tanti, am luat-o prin spatele lui. El a venit după mine, a intrat în contact fizic cu mine și a pus mâinile pe mine. Problema era că el avea burtă, eu aveam burtică; în plus aveam măcar vreo juma' de cap mai mult decât el în înălțime.

Așa că am trecut mai departe, atrăgându-i din nou atenția (cu calm, răbdare și autocontrol) că nu respectă distanța socială.

Se știe că în România forțele de ordine (inclusiv Poliția) sunt foarte vânjoase si viteze cu bătrânii și cu copiii, pe când cu persoanele mai solide se gândesc de două-trei ori înainte să acționeze.

Cam așa a fost și în cazul meu.

Un alt paznic s-a băgat în seamă și i-a spus celuilalt: "Lasă-l, că ăsta are o problemă.".

Am răspuns pe un ton ridicat, ca să audă cât mai mulți dintre cei prezenți la scenă: "Voi aveți o problemă, pentru că nu respectați distanțarea socială.".

După care mi-am văzut de cumpărături.

În magazin s-au iscat discuții în urma mea, pe tema "De ce ne iau ăștia temperatura?". Așa cum am mai spus, nu asta era ideea. Ideea era să mi se ia temperatura respectând distanțarea socială.

Un alt "băiat" dintre cumpărători (e plină lumea de oameni de "bine") a început să facă pe înțeleptul și să spună că ne-am șmecherit; că înainte ni se lua temperatura din "cot" (a folosit un alt cuvânt pe care nu-l reproduc pe blog) și nu protesta nimeni.

"Băiatul", care de fapt avea o vârstă care depășea suficient termenul de la care poți să pretinzi maturitate, a continuat spunând că dacă așa e legea trebuie respectată.

Aici am considerat că trebuie să mă bag în seamă și să-i răspund personal.

I-am spus că problema nu este că mi ia temperatura, ci că se ia temperatura fără să se respecte distanțarea socială, așa cum pretind Iohannis, Orban, Vela, Tătaru, Arafat, Rafila, îmbârligătorii din televiziuni și alții.

La care "băiatul" o lasă mai moale cu respectarea legii și îmi răspunde că ce, că paznicul nu m-a îmbolnăvit pentru că purta mască!?!

Ha, ha, ha, ha!

M-a umplut și dobitocul ăsta de explicații impertinente și de respectarea legii...

În cazul ăsta i-am răspuns că și eu port mască, deci nu pot îmbolnăvi pe nimeni, deci de ce să mai îmi ia cineva temperatura?

Omul a continuat cu... insulte și tâmpenii, așa că l-am lăsat să vorbească singur. În general, cu unele excepții, când cineva mă înjură sau mă face într-un fel sau altul nu reacționez, chiar sunt sigur că aș putea să o fac fără probleme. Așa sunt eu, nu prea îmi pasă de violența verbală, de obicei mă limitez la logică și la... statul de drept. Doar cu violența fizică am probleme.

Mi-am făcut cumpărăturile și am ajuns acasă. Aici am deschis internetul și am căutat imagini cu tema "măsurarea temperaturii".

E clar că nu merg cu aparatul foto la cumpărături, deci trebuie să iau imagini din surse externe pe temă.

Pe surse apărute în intervalul 23.Mai.2020-27.Mai.2020 am găsit imagini relevante, pe care le ofer mai jos.

Se respectă distanțarea socială și distanța de 2 metri la măsurarea temperaturii, Iohannis?
Noi precizări ale Ministerului Sănătății cu privire la măsurarea temperaturii: 'Triajul epidemiologic, obligatoriu' / Magazinele pot interzice accesul clienţilor care refuză purtarea măştilor
Sursa imaginii: https://www.b1.ro/stiri/eveniment/noi-precizari-ale-ministerului-sanatatii-cu-privire-la-masurarea-temperaturii-triajul-epidemiologic-obligatoriu-magazinele-pot-interzice-accesul-clientilor-care-refuza-purtarea-mastilor-332119.html.

Se respectă distanțarea socială și distanța de 2 metri la măsurarea temperaturii, Orban?

Sursa imaginii: https://romania24.ro/masurarea-temperaturii-clientilor-de-la-terase-nu-va-fi-obligatorie-158295.html.

Se respectă distanțarea socială și distanța de 2 metri la măsurarea temperaturii, Vela?

Sursa imaginii: https://m.ebihoreanul.ro/stiri/drepturile-omului-zeci-de-plangeri-la-avocatul-poporului-pentru-masurarea-temperaturii-in-spatiile-publice-156595.html.

Se respectă distanțarea socială și distanța de 2 metri la măsurarea temperaturii, Tătaru?
Purtarea măștii, măsurarea temperaturii corporale și dezinfectarea mâinilor, obligatorii în cadrul instituțiilor, autorităților publice și operatorilor economici
Sursa imaginii: https://jurnalul.antena3.ro/stiri/observator/purtarea-mastii-masurarea-temperaturii-corporale-si-dezinfectarea-mainilor-obligatorii-in-cadrul-institutiilor-autoritatilor-publice-si-operatorilor-economici-846326.html#bigPic.

Se respectă distanțarea socială și distanța de 2 metri la măsurarea temperaturii, Arafat?
Sursa imaginii: https://expressdebanat.ro/ministerul-sanatatii-pune-punctul-pe-i-masurarea-temperaturii-corporale-pe-durata-starii-de-alerta-este-obligatorie-la-intrarea-in-spatii-inchise/.


Băi, aceștia, lideri ai statului mafiot totalitar român, voi urmăriti de fapt să ne îmbolnăviți în masă? Pandemia e o excelentă sursă de ciordit bani publici, nu-i așa?

Dacă ne uităm la modul în care se ia temperatura și la regulile de distanțare socială, e clar că măsurarea temperaturii se face în bătaie de joc și că este un real pericol de imbolnăvire a cetățenilor.

Ori este virusul extrem de contagios, ori nu este!

duminică, 24 mai 2020

Cadrele medicale sunt atât de prost pregătite încât se infectează singure și constant cu Covid-19!

Am trecut de starea de urgență dar spitalele au rămas principalele focare de infecție.

Mereu auzim de noi focare de infecție în spitale, chiar împotriva firii în această perioadă.

Nu este uluitor că personalul medical nu e în stare să se protejeze pe sine? Oamenii aceștia chiar nu știu să se protejeze? Până la Covid-19 nu au existat alte boli infecțioase care să facă necesară protecția personalului medical? Personal trăiesc cu impresia că în spitale domnește prostia crasă.

Iată cele mai noi focare de infecție în spitale, apărute ieri, 23.Mai.2020.

1. "Amenzi uriaşe la un spital din Alba, după ce 6 cadre medicale s-au infectat cu noul coronavirus"
(sursa: https://www.mediafax.ro/social/amenzi-uriase-la-un-spital-din-alba-dupa-ce-6-cadre-medicale-s-au-infectat-cu-noul-coronavirus-19174164).

În spital s-au constatat nereguli și a fost amendat spitalul (persoană juridică) și personalul medical.

2. "Focar de infecţie la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi: 15 cadre medicale şi 13 pacienţi au COVID-19"
(sursa: https://www.mediafax.ro/social/focar-de-infectie-la-spitalul-de-neurochirurgie-iasi-15-cadre-medicale-si-13-pacienti-au-covid-19-19174982).

În plus, "cea de la care a pornit focarul ar fi o asistentă medicală"!

Ce adunătură de penibili! O fac special?

miercuri, 20 mai 2020

Termoscanarea făcută de oligofreni prezintă risc de infectare cu Covid-19!

Cazul a fost trăit de soția mea ieri, 19.Mai.2020, la intrarea în piața de la Prosper, de pe Calea 13 Septembrie.

Un idiot cu față de prost (dacă se poate spune așa) a apărut cam din neant și s-a apropiat de soția mea ca să o termoscaneze. Inițial soția s-a și speriat.

Idiotul nu știa să lege vorbe, să spună, de exemplu "Vă rog să-mi permiteți să vă iau temperatura.". Vitele cu rol de paznici nu prea cunosc în România regulile de politețe și buna cuviință! Probabil că nici nu ar fi angajați acești "băieți" dacă ar demonstra prea multă educație și bun simț. Se caută mai mult dobitoci care să facă pe nebunii.

În fine, până la urmă a înțeles soția despre ce e vorba, dar s-a întamplat altă "minune": porcăria de termoscanner nu părea să funcționeze bine, așa că tembelul i l-a lipit soției de frunte. Nu i-a plăcut ce a citit și i l-a lipit din nou pe obraz, lângă ureche! Nici acum nu a fost mulțumit, așa că i-a luat temperatura (probabil) de sub... gât.

După care și-a lipit porcăria de cap, să-i mai facă o probă!

Păi, dacă a lipit termoscannerul de vreo persoană infectată, idiotul este distribuitor oficial (dar neidentificat) de Covid-19!

I-am spus soției despre acest risc și mi-a răspuns că individul era prea prost ca să-i dea Covid-19.

Ha, ha, ha, ha!

Nu sunt convins că prostia este un argument viabil în acest caz, așa că îmi consider soția suspectă de Covid-19.

Deja m-am izolat.

Dacă am înțeles eu bine, prin luarea temperaturii cetățenilor pe sistemul idiotului cu termoscanner se încearcă o nouă modalitate de infectare în masă.

Or fi Iohannis și gașca penelistă disperați să mai dea o stare de urgență, dar măcar să știm de la ce ni se trage!

Klaus Iohannis, obsedat de revenirea la starea de urgență și de PSD

Am ascultat ultimele texte ale lui Iohannis și le-am și regăsit pe sursa https://www.presidency.ro/ro/media/declaratia-de-presa-sustinuta-de-presedintele-romaniei-domnul-klaus-iohannis1589897575.

Are aceleași obsesii cu revenirea la starea de urgență și cu PSD-ul cel rău.

Cică:

"Unii au înțeles complet greșit că starea de alertă înseamnă relaxarea totală a măsurilor.".

Dar nu a dat nume.

"Virusul este încă printre noi. Cu cât conștientizăm mai bine că este responsabilitatea fiecăruia să urmeze câteva reguli simple de prevenție, cu atât cresc șansele noastre, ale tuturor, să controlăm și, în cele din urmă, să stopăm definitiv epidemia. Altfel, există în mod real riscul de a ne confrunta cu o explozie majoră a infectărilor.".

Aici mă asteptam să aflu responsabilitatea autorităților în cazul Vămii Nădlac, dar Iohannis nu vrea să zică nasoale de propriul guvern.

Altfel, sigur că după aglomerarea socială din Vama Nădlac "există în mod real riscul de a ne confrunta cu o explozie majoră a infectărilor".

În rest, consider că este sub demnitatea mea să comentez vrăjelile lui Iohannis pe seama PSD.

De ce mai purtăm mască în supermarchet, dacă tot ni se ia temperatura?

Sau viceversa, de ce ni se mai ia temperatura dacă tot purtăm mască?

Departe de a mă agita cu încălcare nu știu căror drepturi (nesemnificative în raport cu corupția, cu ciordeala de bani publici, cu faptul că autostrada "Bechtel" este tot fictivă și cu multe, multe altele), mi se pare cam redundant să ni se ia temperatura la intrarea în supermarchet și să mai purtăm și măști după aceea.

Autoritățile par greu de convins că suntem sănătoși, hi, hi! Pe vremea stării de urgență se lăsau mai ușor...

Probabil ca numai în Vama Nădlac cei care intră în țară sunt presupuși absolut neprihăniți: pui mâna pe ei și te vindeci de orice boală. Sau poate că nu-i chiar așa...