Se afișează postările cu eticheta prosteala. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta prosteala. Afișați toate postările

marți, 28 iulie 2020

Circul statului pe seama cetățenilor sub pretextul Covid-19

1. Distractiv faptul că statul, susținut de presa și televiziunile de propagandă, se tot rățoiește la cetățeni să se distanțeze social, să se spele pe mâini și să poarte masca.

Deja, după peste patru luni de spălături pe creier, cred că persoanele care au vrut să se protejeze s-au protejat, iar celor cărora nu le-a păsat până acum nu le va păsa nici de acum încolo.

2. Totuși, dorința statului de a nu-și vedea proprii cetățeni bolnavi de Covid-19 ascunde multă ipocrizie și ticăloșie. În primul rând, pentru că suntem unul dintre cele mai bolnave popoare ale Europei, „lideri de piață” sau campioni ai Europei la multe maladii.

Iar față de alte boli statul a manifestat un dezinteres exemplar.

2.1. De exemplu, nu există o statistică națională a bolnavilor de cancer și nici a deceselor de cancer, unde ar fi vorba de zeci de mii de persoane anual. Pe lângă decesele de cancer, decesele din cauza Covid-19 par o frecție la un picior de lemn.

Cu atât mai mult cu cât numărul de cancerele digestive (consecințe directe ale mizeriilor alimentare comercializate în România) a explodat în ultimii ani fără să vedem vreun Iohannis sau vreun guvern PNL, PSD sau tehnocrat doborât de îngrijorare (de fapt, pentru o corectă informare, singur Liviu Dragnea, cu puțin timp înainte să fie închis, a pus explicit problema calității produselor alimentare comercializate în România).

2.2. Alt exemplu este cel al bolilor psihice, consecințe directe ale unui sistem de stat represiv și scelerat, lipsit de oportunități pozitive și bazat pe minciuni la vedere la toate nivelurile. Circa 20% dintre români suferă de boli psihice, fără ca Tătaru, Arafat, Rafila și restul turmei de „specialiști” să-și dea ochii peste cap din cauza aceasta.

3. Pe de altă parte, distractiv este circul făcut de stat pe seama cetățenilor atunci când le cere acestora să nu se mai îmbolnăvească pentru că nu mai sunt locuri în spitale să la ATI.

Păi, dacă am văzut eu bine, mii de persoane nici nu au vrut să calce prin spitale, ajungând acolo doar cu forța.

4. Oare voința poporului chiar nu contează? Dacă poporul nu vrea mască (poate că unii au vrut, dar măștile gratis ale lui Orban s-au dovendit a fi un alt simplu praf electoral în ochii cretinilor cu drept și chef de vot de dreapta) și dacă poporul vrea să se infecteze, aș zice că e dreptul lui constituțional să facă asta.

De curiozitate, amendează statul fiecare alcoolic care umblă beat pe stradă, pentru a-l face să renunțe la băutură sau pentru a-i pedepsi viciul?

Oricum, de acum încolo, din punctul meu de vedere, vom trăi cu Covid-19 tot așa cum vom trăi cu rujeola: unii se vor imbolnăvi, alții nu.


5. Puterea mimează că se dă de ceasul morții ca să nu se infecteze poporul cu Covid-19 după ce nu a făcut nimic ca să oprească virusul la granițe, ca să nu intre în România.

Vrea statul român să dispară Covid-19 tot așa cum vrea să dispară traficul de droguri... Ce de corupți și de nemernici ai statului prosperă din ambele situații!

vineri, 26 iunie 2020

Lege de tip terorism juridico-economic, care incita la ură de om, trimisă spre promulgare președintelui

Conform surselor https://www.viva.ro/actualitate/gospodinele-care-fac-miros-de-mancare-pe-scara-blocului-pot-primi-amenzi-uriase-de-pana-la-30-000-de-lei-daca-vecinii-sunt-deranjati-legea-poate-fi-invocata-2561757, https://www.puterea.ro/social/amenzi-de-pana-la-30000-de-lei-daca-deranjezi-vecinii-cu-mirosul-de-mancare-196356.html, https://www.capital.ro/dezastru-pentru-cei-care-stau-la-bloc-ce-ni-se-va-interzice-se-dau-amenzi-de-80-000-de-lei.html,

„Conform actului normativ iniţiat de doi parlamentari USR, gospodinele care produc miros de mâncare pe scara blocului ar putea fi amendate usturător.”.

Iar usturimea are valoarea maximă de... 30.000 de lei!!!

Dileala legislativă a pornit de la USR, care ar trebui să-și schimbe urgent numele în Uniunea Îngropăm România. Simt că după prosteala asta USR va cam dispărea din Parlament și din alte structuri publice la următoarele alegeri.

Desigur, mijloacele de dezinformare în masă care alcătuiesc neosecurismul postdecembrist nu s-au obosit să ofere textul de lege trimis președintelui spre promulgare.

Adică se merge pe impact emoțional maxim, pe lângă terorismul juridico-economic.

Chestia asta cu mirosul este fabuloasă, dacă ne gândim la mirosurile emanate de gropile de gunoi. Nordul Bucureștiului a fost constant supus unor mirosuri insuportabile în liniște și consens. Cred că mirosul de mâncare gătită ar fi fost parfum pentru locuitorii din acea zonă.

Valoarea aberantă de 30.000 de lei a amenzii mi se pare inexplicabilă în condițiile în care șpăgari de la Poliția Rutieră au primit condamnări cu suspendare pentru șpagă luată în formă continuată... O fi știut șpăgarul să se apere: „E prima dată când iau șpagă 6 luni fără întrerupere. Nici mie nu mi-a venit să cred că se poate.”.

Amenda este aberantă și față de asasinii în serie eliberați condiționat, ca să aibă a doua șansă de a mai comite una-două (sau mai multe) infracțiuni cu violență.

Cât despre constatarea în sine a mirosului, este clar că acest lucru se face după ureche și după bunul plac, la fel ca în cazul amenzilor aberante și neconstituționale de pe vremea stării de urgență.

Am auzit de aparate de măsurat nivelul de zgomot, de aparate de măsurat intesitatea luminoasă, de aparate de măsurat presiunea, de exemplu. Dar de aparat de măsurat mirosul, de mirosmetru incă nu am auzit. Poate nu sunt eu la zi cu hi-tech-ul...

Așa că orice cretin supărat pe viață și pe vecini poate reclama orice; dacă găsește un organ constatator după chipul și asemănarea sa, chiar că e posibil orice.

Practic este vorba despre o lege care nu reglementează nimic, ci introduce dreptul discreționar de a reclama și de a amenda.

În plus, legea are un caracter sexist: numai gospodinele pot găti și produce mirosuri de mâncare? Înțelepții cartierului au și sărit în sus că majoritatea bucătarilor-șefi din marile localuri sunt de sex masculin. Adică există destui băieți capabili să gătească.

Asta e lumea în care trăim: se pare că imbecilitatea asta cu amendarea mirosului de haleală cu 30.000 de lei era urgența 1 în România dilie.

Eu propun deja să mai aibă dreptul Iohannis la un mandat de președinte din oficiu. Adică după prosteala cu „România lucrului bine făcut” și după prosteala cu „România normală” ar fi păcat să ratăm prosteala cu „România perfectă”.

vineri, 10 aprilie 2020

Coloane militare sa plimba pline de importanta si galagie (dar fara rost) prin oras


Azi, 10.Aprilie.2020, imi faceam de lucru cu activitatea fizica prin apropierea locuintei. Pe Calea 13 Septembrie a trecut galagioasa o coloana militara, cu sirenele masinilor insotitoare la maxim. Le-am facut niste poze cand s-au indepartat suficient, cu zoom 40x.

Ce rost are circul acesta? Se intampla zilnic prosteala asta in cartier. Chiar trebuie mimata zilnic activitate? Nu sunt suficienti politistii care ii fugaresc pe cei care se duc sa-si cumpere paine?

joi, 27 februarie 2020

Prosteala pe bani publici pentru desemnarea unui nou prim ministru

Foarte tare redesemnarea lui Ludovic Orban ca prim ministru si propunerea acelorasi ministri pentru noul guvern.

Adica s-a repropus guvernul demis prin motiune de cenzura.

Circul politic a fost anulat de decizia Curtii Constitutionale, fapt care a dus la atacarea separatiei puterilor in stat de catre Ludovic Orban. Acesta a spus ca CCR da decizii in favoarea PSD, fiind un fel de marioneta a PSD.

Fara sa cunosc motivarea CCR, stiu ca redesemnarea lui Lodovic Orban ca prim ministru nu mai era posibila pentru ca PNL nu mai avea o majoritate, din moment ce nu mai era sustinut de USR, ALDE, Pro Romania, asa cum s-a intamplat la constituirea primului guvern Orban.

La cat se ridica factura din bani publici pentru aceasta prosteala politica? Cui ii pasa? Doar nu ne imaginam ca nu doarme guvernul Iohannis-Orban de grija deficitului bugetar...

Tocmai a incepu circul Cîțu.

marți, 14 ianuarie 2020

Prosteala mediatica din jurul mortii Cristinei Topescu

Cristina Topescu a murit in urma unui infarct. Miocardic sau cerebral, nu mai conteaza.

Dar asta nu impiedica presa de doi bani sa inventeze subiecte si "mistere". Unii pedaleaza pe ideea sinuciderii, desi decedata a fost gasita in paul ei, invelita.

Din cate vad, in ciuda declaratiilor de circumstanta a unora care au cunoscut-o, Cristina Topescu nu era prea populara, din moment ce nu i-a simtit nimeni lipsa timp de cateva saptamani, pana cand a fost descoperita de politisti in stare de putrefactie.

Din punctul meu de vedere, Cristina Topescu a devenit un personaj detestabil cu ocazia accidentului comis de Serban Huidu, care a intrat pe contrasens si s-a ciocnit cu o Dacie, omorand instantaneu trei persoane. Țopeasca apărea atunci la televizor și își făcea probleme pentru starea lui Huidu, total dezinteresată de starea victimelor și a rudelor acestora.

Alta situatie sinistra, din punctul meu de vedere, este "iubirea" Cristinei Topescu pentru javre, in conditiile in care a murit fara niciun om in jurul ei.

Foarte pe scurt, o inutila mai putin pe lumea asta. A parut uitata de lume inca dinainte sa moara.

marți, 9 aprilie 2019

Romania la 30 de ani de la caderea comunismului: centralism... de piata!

Pe langa superputerile autoritatilor locale, care primesc finantare nelimitata din bani publici pe care ii cheltuie apoi discretionar si centralizat in orice domeniu de activitate (in special sport, cultura, imobiliare, infrastructura, sanatate, educatie, parcuri, lacuri, dar nu numai acestea), exista categorii de cetateni care doresc nici mai mult, nici mai putin, decat centralism de piata.

Azi, marti, 09.Aprilie.2019, are loc un "protest" in nota de neseriozitate cu care ne-am obisnuit din 2012 incoace.

"Protestatarii" cer in mod uluitor "decat":

"intervenţia statului pentru dezvoltarea întreprinderilor care produc bunuri şi servicii de interes naţional"

(sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/miting-dacia-in-fata-guvernului1110709-1110709).

In mod incredibil, "protestatarii" sunt sindicalisti din industria chimica, Dacia, Ford, industria navala si sectorul componentelor auto!

Deci nu piata dicteaza cererea si dezvoltarea, ci sindicalistii. Daca e de interes national, nu mai conteaza daca produsul se vinde sau nu, acum se poate produce pe stoc, numai sa se dezvolte industria. Oare nu mai au Ford si Renault profituri si bani de investitii si au ajuns la mana statului roman?

Reamintesc "protestatarilor" ca Petre Roman, celebrul prim-ministru gâtless (adică fără gât), spunea la inceputul anilor '90 ca statul este un prost gestionar, ca economia romaneasca dezvoltata de comunism este un morman de fiare vechi, ca trebuie eliminate toate subventiile si ca trebui realizata cat mai repede privatizarea tuturor sectoarelor de activitate.

Iata ca in anul de gratie 2019, la 30 de ani de la caderea comunismului, mormanul de fiare noi si profund "democrate" (in frunte cu "geniile" de la Ford si Renault) cere in strada interventia statului in economie!

Poate exista un moment mai penibil al Romaniei postdecembriste? Existand numeroase momente penibile cu care s-a confruntat Romania postdecembrista, eu zic sa nu facem ierarhii ale penibilului, ci doar sa consemnam momentul penibil ca atare.

Dupa care ar trebui sa ne concentram pe "solutii" la "problemele" sindicalistilor.

Evident, pentru industria chimica as recomanda sindicalistilor sa o dezgroape pe țața Leana si sa o puna iar sefa la ICECHIM. Cu doi-trei polimeri de succes in mod sigur industria chimica va lua avant. Cine stie, poate facem iar rost si de petrolul libian si repunem pe picioare industria prelucratoare...

Pentru Dacia si Ford as zice ca este de preferat reprofilarea pe industria aeronautica. Oricum, se pare ca sindicalistii au uitat ca au cerut acum nu mai stiu cati ani (dar stie mai bine internetul) sa se faca drumuri de viteza (tip sosele expres sau autostrazi) de la Pitesti la Sibiu si de la Craiova la Pitesti.

Reamintesc ca Renault lua in calcul inca din 2013 (cu toata ipocrizia) sa paraseasca Dacia si Romania daca nu i se face autostrada Pitesti-Sibiu (sursa: https://adevarul.ro/locale/pitesti/video-autostradapitesti-sibiu-renaultia-calcul-paraseasca-dacia-1_52a0398fc7b855ff567712e3/index.html). Hai, mai, baieti din conducerea Renault, unde e salariul mai mic? La Dacia in Romania sau salariul minim pe economie (SMIC) din Franta? Si sa nu creada cineva ca la Renault in Franta se lucreaza pe salariul minim pe economie!

Reamintesc si ca autoritatile i-au promis firmei Ford un drum de viteza intre Pitesti si Craiova inca din 2007 (sursa: https://www.digi24.ro/stiri/economie/transporturi/ford-cere-drum-de-mare-viteza-spre-pitesti-1099849).

Deci, daca amnezicii de la Dacia si Ford nu mai au nevoie de dumuri, pot sa o dea linistiti pe avioane, care n-au nevoie decat de aer. Daca nu mai e aer, cu atat mai bine: in vid frecarea e zero. :)

Ideea e ca nu inteleg nimic din acest "protest". Pare o harjoneala de tip bascalie amicala intre grupurile de interese si autoritati. Evident, pare ca merge si asa (chiar si fara drumuri de viteza), deci totul e "minunat" in Romania. Ca de obicei.

luni, 25 februarie 2019

A avut loc in strada o noua prosteala ilegala si "spontana" sub pretextul justitiei

Securitatea lui Ciolos si oamenii lui Iohannis au emanat "spontan" un nou "protest" sub pretextul "justitiei".

La fel ca si precedentele, incepute in 2012, s-au respectat tiparele: protest neautorizat (ilegal); intr-o zi nelucratoare (duminca), adica nu s-a dorit niciun dialog cu autoritatile, ci doar expunere mediatica; noaptea (ca hotii); cu "revendicari" la fel de clasice ("Nu plecam", "Rezistam", "Iesiti in strada", "Alegeri anticipate").

Sigur ca unele televiziuni (B1 TV, Digi24, Realitatea TV) mimeaza cu seriozitate ca ar fi de partea "protestatarilor" si ca "revendicarile" ar avea importanta si logica.

La fel ca si pana acum, remarc o noua tentativa de lovitura de stat. Cei din strada (Securitatea lui Ciolos si oamenii lui Iohannis) fac o noua incercare de rasturnare a ordinii constitutionale prin violenta, sperand ca populatia manipulabila va iesi in numar mare in strada.

Atat cat inteleg eu statul de drept, puterea la un moment dat este detinuta de niste persoane alese liber si democratic. Competenta, seriozitatea, buna credinta, patriotismul, sinceritatea, cinstea si alte asemenea calitati pozitive si de bun simt nu conteaza la vot.

Politica inseamna doar spulberarea legalizata sau aparent legalizata a cat mai multor bani publici, de catre cei care detin puterea.

In mod fatal, dintre relele reprezentate de PSD, PNL, USR, PMP si altii, niste persoane sunt alese si legitimate sa detina puterea. Aproape toti promit in campanii electorale lapte si miere (unii nu sunt in stare nici macar sa promita!), dupa care realitatea fizica este dominata, de exemplu, de autostrada fictiva "Bechtel" si de alte autostrazi deja demolabile.

Faptul ca taberele PNL, USR, Ciolos, Iohannis si altii (de exemplu: cetatenii saraci, cetatenii fara loc de munca, cetatenii cu loc de munca mizerabil si prost platit, cetatenii onesti) sunt nemultumite de actuala putere, nu inseamna ca actuala putere trebuie sa plece si ca "opozitia" trebuie sa preia automat puterea.

Tendinta mediatica a fost intotdeauna de a fi prezentati cei de la putere ca niste răi care nu au ce cauta acolo, in timp ce opozitia ar fi salvatoarea natiei. Atat doar, ca atunci cand opozitia a venit la putere, s-a dovedit a fi cel putin la fel de rea.

Normal este ca partidele lu' Peste prajit care au pierdut alegerile sa se reorganizeze, sa propuna cetatenilor programe de guvernare de pe urma carora cetatenii sa poata prospera (de pilda programe de guvernare bazate pe reducerea taxelor si pe cheltuirea judicioasa a banilor publici) si sa astepte urmatoarele alegeri.

Asta ar fi democratia normala.

Sau are cineva impresia ca Dacian "Cumintenia Pamantului" Ciolos este un geniu doar pentru ca se ia de actuala putere?

Pe vremea cand dorea sa achizitioneze abuziv "Cumintenia Pamantului" cu bani publici, dupa ce subscriptia publica benevola esuase, Ciolos nu parea nici pe departe un geniu, ci doar un vataf al banilor publici cu apucaturi discretionare. Este ăsta mai bun decat cei din PSD? Mie mi se pare aceeasi mizerie, daca nu cumva este o mizerie un pic mai mare.

In orice caz, in momentul de fata Ciolos este o mizerie nelegitima din punct de vedere al puterii. Sper (poate in zadar) sa nu fie votat vreodata. Dar cu pilele pe care Ciolos le are la Securitate si in varful UE, viata lui politica nu pare prea complicata. Ciolos pare unul nascut sa fie "ales".

vineri, 21 septembrie 2018

Prosteala devenita clasica pe piata muncii din Romania

"Lipsa zilierilor îi forţează pe viticultori să îşi cumpere utilaje moderne de recoltat struguri", este titlul de pe sursa https://www.mediafax.ro/social/masinarie-in-locul-oamenilor-lipsa-zilierilor-ii-forteaza-pe-viticultori-sa-isi-cumpere-utilaje-moderne-de-recoltat-struguri-17526528.

Este una dintre "glumele" obisnuite pe care mijloacele de dezinformare in masa o fac an de an.

Pentru o informare corecta, "stirea" respectiva se traduce astfel:

1. Nu sunt destui culegatori locali in zona respectiva, in raport cu necesitatile viticultorilor locului.

2. Viticultorii lu' Peste, la fel ca si alti fermieri/ agricultori, nu au pus niciodata un anunt pe site-urile de munca nationale, astfel incat sa informeze cautatorii de lucru din toata tara de posibilitatea unei angajari temporare pentru culesul viilor. Poate pentru ca nici nu pot asigura conditii (cazare) celor dispusi la mobilitate geografica.

3. Asa zisele "utilaje moderne de recoltat struguri" au niste preturi uriase in raport cu salariile mizerabile oferite celor care au ajuns sa ignore munca in agricultura si in sectorul privat din Romania in general. In plus, curajosii care isi vor cumpara aceste utilaje, vor avea "placerea" sa descopere ce scumpa este intretinerea acestor utilaje, care au tendinta sa ajunga destul de repede pe butuci (in niciun caz pe butucii de vie, in scopul recoltarii strugurilor).

Asa ca mijloacele de dezinformare in masa ar face bine sa ne scuteasca de astfel de "stiri". Sau sa astepte macar pana apare o oferta concreta de munca pe internet, referitoare la munca in agricultura in Romania.

Dar stim ca rolul propagandei este sa incerce sa asigure forta de munca ieftina pentru clasa...

Cum se spunea acestei clase pe vremea comunismului? Isi mai aducce aminte cineva? Stie cineva raspunsul corect? S-or fi spalat bine de tot toate creierasele? Hi, hi!

duminică, 12 august 2018

Eterna prosteala cu mesajele fara nicio noima de la "protest"

In sintonie cu toate "protestele" orchestrate de Klaus Iohannis si gastile sale, la ultimele proteste (din 10 si 11.August.2018) au reaparut pancarte cu toate tampeniile, care inseamna orice numai revendicari nu.

Redau mai jos, gasite pe sursa https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22639741-fotogalerie-pancartele-mesajele-afi-ate-manifestan-protestul-smb.htm, mesajele aiuristice care tin loc de revendicari ale "protestatarilor".

1. "Stim ce ati facut aseara!".

Bine.

2. "You can't handel the truth!".

Credeam ca pe teritoriul Romaniei limba oficiala este limba romana (eventual maghiara); probabil ca acest mesaj este pentru... britanicii din Diaspora.

3. "Vreau sa-mi cresc copiii demn, nu slugi la PSD".

Si cine te opreste? Dragnea sau Dancila?

4. "Va vedem".

Bine.

5. "Mi-ati furat si simtul umorului".

Cine? Cand? Cum a reusit? Precis aveati buzunarul rupt... Ati reclamat furtul la Politie?

6. "They piss on us and we say it's raining".

Asta-i din categoria mesajul "suedezului" pentru amatorii de trivialitati si obscenitati. Fiind scris intr-o alta limba decat limba romana, e clar ca nici acest mesaj nu se adreseaza romanilor.

A inteles cineva revendicarea "protestatarei"?

7. "Romanii sunt frumosi".

Cred ca nu mai e mult pana vom vedea in Piata Victoriei mesaje de tip "Vand cartofi". Doar e piata, hi, hi!

8. "PSD toxic pentru democratie".

Cred ca exact "protestatarii", Iohannis si gastile sale sunt nu doar toxici pentru democratie, ci insisi dusmanii democratiei.

Cred ca mascaricii care vorbesc despre democratie in Piata Victoriei ar trebui sa nu uite urmatoarele:

a) Se afla ilegal in Piata Victoriei (niciodata nu au fost in stare sa protesteze legal impotriva Guvernului);

b) Puterea este legal detinuta de catre cei care castiga alegeri libere, nu de cei care de ani de zile incearca sa dea lovituri de stat.

c) Nu este vina PSD ca opozitia nu este in stare sa castige legal alegeri in Romania ultimilor ani. Daca ar demisiona guvernul, atunci cine ar trebui sa preia puterea? Cei care au pierdut alegerile? PNL, USR, PMP, adica, prin comparatie, niste pesedisti mult mai prosti si mai slab pregatiti din punct de vedere politic? De asta are loc mascarada din strada?

9. "---- ---".

Asta e revendicarea surpriza? Trebuie sa completam pe linia intrerupta? Pe ultimele trei linii as scrie PNL, in rest, fiecare cu libertatea lui de exprimare si cu bunul sau simt.

10. "Pe Stefania am salvat-o noi, nu voi".

Pentru o informare corecta, pe Stefania ati fi omorat-o tot voi, cei din Piata Victoriei (indiferent cat de pasnici v-ati fi considerat), nu noi. Daca voi nu v-ati fi aflat ilegal in strada, Stefania nu ar mai fi fost in pericol.

11. "Nu plangem de la gazele voastre".

Bine.

12. "[Injuratura "suedezului" pe care nu o transcriu] PSD".

Foarte matur! Pentru asta ar trebui sa iasa romanii in strada? Ca sa fie asociati cu imbecilii care promoveaza obscenitati, trivialitati, vulgaritati? Astfel de dobitoci vor sa inlocuiasca PSD, partid care detine puterea in mod legitim?

13. "I love PSD".

Cred ca asta trebuia sa fie la alt protest...

14. "From London with love. [Injuratura "suedezului" pe care nu o transcriu] Dragnea".

Foarte matur! Pentru asta ar trebui sa iasa romanii in strada? Ca sa fie asociati cu imbecilii care promoveaza obscenitati, trivialitati, vulgaritati? Astfel de dobitoci vor sa inlocuiasca PSD, partid care detine puterea in mod legitim?

15. "Draga PSD, branza nu mai e. Ti-am adus "decat" [Injuratura "suedezului" pe care nu o transcriu]".

Acelasi "mesaj", acelasi comentariu:

Foarte matur! Pentru asta ar trebui sa iasa romanii in strada? Ca sa fie asociati cu imbecilii care promoveaza obscenitati, trivialitati, vulgaritati? Astfel de dobitoci vor sa inlocuiasca PSD, partid care detine puterea in mod legitim?

Dupa cum se vede, multi cretini din Piata Victoriei se cred genii si salvatori ai patriei, desi si-au pierdut complet simtul normalului.

16. "Demisia".

Singurul mesaj coerent, dar fara baza legala.

17. "Fara violenta. Fara penali".

Cam ridicola pretentia "fara violenta" cand in Piata Victoriei au venit o gramada de "baieti" care doreau razboi cu jandarmii, adica doreau sa creeze violenta cu orice pret.

Penali nu vor mai fi cand se va schimba legea in acest sens, nu pentru ca asa vrea strada. Strada ar trebui sa se organizeze ca miscare politica, sa castige alegeri, sa formeze un guvern si guvernul sa legifereze in sensul mesajului. Atlfel nu se va schimba nimic.

18. "Jos guvernul. Anticipate. Fara penali.".

La fel ca si la "protestele" anterioare, guvernul nu poate fi dat jos de la o zi la alta pentru ca latra o minoritate in strada, la comanda lui Iohannis.

Nici alegeri nu se fac de la o zi la alta, de cate ori "vrea" muschii lui Iohannis. Chiar credeti ca ar putea lua PNL, USR si PMP mai multe voturi dupa ce PSD s-a laudat cu majorarea pensiilor?

19. "MSD = Mocirla social democrata".

Alt mesaj fara nicio relevanta. La fel de bine pot aparea simpatizanti PSD care sa scrie "MNL = Mocirla national liberala". Dupa parerea mea, suna cel putin la fel de credibil.

20. "Intai te ignora, apoi rade de tine, dupa care te ataca si apoi castigi"?!

Asta e mama revendicarii, cel mai probabil din categoria Gheorghe Hagi ("Daca talent, oricine convinge pe toti").

Daca in Piata Victoriei e atata democratie cum se doreste a se lasa impresia, atunci cred ca nu o sa se supere nimeni daca apar si au pe acolo cu "panseul" lui Gheorghe Hagi.

Hi, hi!

joi, 8 martie 2018

Parcul Drumul Taberei, intre baltau si prosteala

Azi, 08.Martie.2018, m-am dus in Parcul Drumul Taberei cu gandul sa fac ceva miscare. A fost cald si bine, mult peste +10°C.
Zapada s-a transformat in baltau si ne-a reamintit ca "reabilitarea" parcului a fost doar un pretext pentru spulberarea masiva a banilor publici, probabil de dragul cresterii economice fictive.
Nu imi amintresc sa fi existat astfel de "lacuri de acumulare" inainte de "reabilitare". Cine stie, poate ca prin "reabilitare" se intelege distrugerea canalizarii.
Intre timp, pregatindu-ma sa-mi fac turele, stateam pe o banca sub care era apa. Nu era apa si pe trotuar, ca in poza de mai sus, ci doar sub banca.

Niste angajati care se ocupau de intretinerea parcului, plictisiti de atata dat cu grebla, s-au apucat sa-si arunce cu putina zapada care mai ramasese. Partea mai prostuta este ca au aruncat intr-unul care era aproape de mine, iar zapada s-a dus in balta, deci m-a stropit usor pe la picioare.

Cum "baietii" nu pareau sa aiba in vocabular si in educatie expresii de tipul "Va rog sa ne scuzati!" sau "Ne pare rau!", mi s-a parut o idee buna sa scot aparatul si sa fac niste poze.

Dupa cu se vede, mai toata lumea s-a intors cu spatele la vederea aparatului foto. :)
Am mai facut o poza cu cei doi care au provocat incidentul si cu cel care parea seful (sau poate doar se cunostea cu ceilalti), care fuma lipit de cosul de gunoi si care nu s-a intors cu spatele.

Prin parc este scris ca zona este monitorizata video. Deci, daca exista curiosi printre cei "competenti", este usor de verificat povestioara mea. Daca nu exista curiosi, probabil ca merge si asa.
Cum luni, 12.Martie.2018, trebuie sa ma duc la un interviu in vederea unei posibile angajari, m-am intrebat cam cum decurge un interviu cu niste "baieti" care vor sa lucreze in parc.

Oare ce intrebari se pun in astfel de situatii? Imi vin in minte urmatoarele:
"Sunteti mai cretinel?";
"Aveti stima de sine redusa?";
"Va doare in cot de cei din jur?";
"Sunteti de acord cu risipa de bani publici?";
"Va este scarba de munca pe care urmeaza sa o faceti?".

Dupa parerea mea, candidatul ideal trebuie sa raspunda afirmativ la toate intebarile de mai sus.

Asta e lumea in care traim. Se poate schimba ceva? Ma cam indoiesc.

Tot ce pot sa fac este sa pun niste poze pe blog, insotite de niste texte sarcastice.

marți, 12 decembrie 2017

"Farul" "luminos" lasat singurel in biserica!

La urma urmei este extrem de distractiv circul demagogic facut cu ocazia mortii fostului rege Mihai I.

Madam Margareta spunea (sursa, de exemplu, http://stirileprotv.ro/stiri/alegeri-parlamentare/sedinta-solemna-a-parlamenului-in-memoria-regelui-mihai.html):

"Solemnitatea la care participăm aduce omagiu Regelui nostru, atât de iubit de poporul român şi admirat de întreaga lume."

si

"Chiar atunci când a fost departe de ţară, românii l-au privit ca pe un far luminos.".

Am deduce de aici ca, in viziunea propagandei si a circului politico-mediatic monarhist, regele era extrem de popular atat in tara, cat si in strainatate.

Numai ca o alta stire de pe acelasi site (sursa: http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/corespondentul-protv-la-lausanne-nu-am-simtit-niciodata-atata-singuratate-in-jurul-unui-sicriu.html) ne aduce la cunostinta ca la Lausanne:

"sicriul Regelui Mihai a fost lăsat singur înainte și după slujba de la Biserica Ortodoxă".

Nu e cam ciudat ca un om "atât de iubit de poporul român şi admirat de întreaga lume" si "privit ca pe un far luminos" a ramas singur, chiar si fara rude langa el?

In concluzie, nu s-ar zice ca propaganda monarhista si Margareta dau dovada de prea multa inteligenta. Probabil se bazeaza abuziv pe faptul ca scoala romaneasca ar produce numai tampiti. :)

miercuri, 1 noiembrie 2017

Prosteala de Halloween si orori in lumea reala

Prosteala de Halloween este armonios inganata calendaristic cu incendiul de la "Colectiv".

De parca n-ar trai intr-o tara ultra horror (adica oribila), romanilor li s-a mai bagat pe gat si porcaria asta de asa zisa sarbatoare.

Din cate am vazut, Halloween-ul este dezavuat de multe organizatii, inclusiv de Vatican.

Motivele pentru care Haloween-ul este o sarbatoare demna de tot dispretul sunt urmatoarele:

1. Promoveaza temele morții, răului și ocultului;

2. Se concep atracții bântuite si locuri de divertisment pentru a speria vizitatorii;

3. Se promoveaza păgânismul, ocultismul și satanismul;

4. Se promoveaza fantome și vampiri;

5. Se celebreaza groaza și macabrul;

6. Se promovarea imagini ale crimei și torturii;

7. Se promoveaza vrajitoria.

Nu stiu de ce Romania ar mai avea nevoie de hidosenii si orori contrafacute, cand astfel de situatii se regasesc zilnic in realitatea cotidiana.

Sa vedem cateva odiosenii recente si reale romanesti pentru care, prin comparatie, Halloween-ul pare mic copil. Ar trebui sa se dea o lege, ca de Haloween sa fie date in clar cat mai multe imagini de la stiri, care in mod obisnuit sunt neclare pentru ca ar afecta emotional...

1. Din categoria nu am invatat nimic dupa "Colectiv" (adica incendii):

1.1. "Tragedie la stână. Un adolescent a ars de viu în timp ce dormea" (sursa: http://www.romaniatv.net/tragedie-la-stana-un-adolescent-a-ars-de-viu-in-timp-ce-dormea_384700.html).

Pe langa incendiu, de remarcat conditiile mizerabile de lucru la stana in Romania secolului 21: tanarul de 17 ani locuia intr-o coliba. Avea apa curenta, electricitate, incalzire? Eu cred ca nu.

Mai iese lumea in strada pentru amaratul carbonizat la 17 ani la locul de munca? Sau daca nu-i orasean de-al nostru nu ne intereseaza? Realitatea arata ca nu ne intereseaza.

1.2. "Incendii puternice în județele Dâmbovița și Argeș. O femeie a fost găsită carbonizată" (sursa: http://stiri.tvr.ro/incendii-puternice-in-jude-ele-dambovi-a-i-arge-o-femeie-a-fost-gasita-carbonizata_824104.html).

1.3. "Accident groaznic în Suceava: Cinci tineri care se întorceau de la o petrecere de Halloween au murit carbonizaţi" (sursa: http://www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-35/accident-in-suceava-cinci-tineri-care-se-intorceau-de-la-o-petrecere-de-halloween-au-murit-carbonizati-137657.html).

Dupa cum se vede, Halloween + (accident si incendiu) = moarte.

1.4. "Incendiu puternic la o biserică. Flăcările au cuprins acoperişul, iar turla s-a prăbuşit" (sursa: http://www.mediafax.ro/social/incendiu-puternic-la-o-biserica-flacarile-au-cuprins-acoperisul-iar-turla-s-a-prabusit-foto-video-16798001). Probabil ca popii nu sunt obligati sa aiba aviz de la ISU. Oricum nu e nicio paguba pentru simplii cetateni cand ia foc o biserica.

1.5. "Locomotiva unui tren în care se aflau circa 100 de pasageri a luat foc" (sursa: http://www.mediafax.ro/social/locomotiva-unui-tren-in-care-se-aflau-circa-100-de-pasageri-a-luat-foc-16798790).

1.6. "EXPLOZIE în mina Uricani, la mai puţin de o lună de la ultimul accident minier. Un bărbat a MURIT, trei sunt răniţi grav." (sursa: http://www.mediafax.ro/social/explozie-mina-uricani-putin-luna-ultimul-accident-minier-barbat-murit-trei-raniti-grav-victimele-aduse-capitala-spitalele-arsi-posibila-cauza-deflagratiei-16799383).

1.7. "Flăcări la bordul unei nave militare din Portul Constanţa" (sursa: http://www.mediafax.ro/social/flacari-la-bordul-unei-nave-militare-din-portul-constanta-mapn-o-comisie-va-analiza-cauzele-producerii-incendiului-16800542).

1.8. "Un autocar cu 43 de elevi la bord a luat foc pe Autostrada Transilvania. Copiii au fost evacuaţi în siguranţă" (sursa: http://www.mediafax.ro/social/un-autocar-cu-43-de-elevi-la-bord-a-luat-foc-pe-autostrada-transilvania-copiii-au-fost-evacuati-in-siguranta-16801893).

1.9. "Arad: Două persoane au suferit arsuri grave, după ce casa lor a fost cuprinsă de flăcări" (sursa: http://www.mediafax.ro/social/arad-doua-persoane-au-suferit-arsuri-grave-dupa-ce-casa-lor-a-fost-cuprinsa-de-flacari-16802810).

Ce risipa "halloweenistica" de incendii!!!

1.10. "Colectiv. Justiţia, paşi mici către găsirea responsabililor" (sursa: http://www.mediafax.ro/social/colectiv-justitia-pasi-mici-catre-gasirea-responsabililor-piedone-ma-simt-vinovat-ca-traiesc-peste-3-000-de-primari-din-romania-semneaza-pe-aceleasi-legi-pe-care-am-semnat-eu-16799979).

De ce nu ma mir?

1.11. "Colectiv | Măsurile guvernamentale post-Colectiv, tentative de a petici un sistem disfuncţional" (sursa: http://www.mediafax.ro/social/colectiv-masurile-guvernamentale-post-colectiv-tentative-de-a-petici-un-sistem-disfunctional-16800715).

Din nou, de ce nu ma mir?

1.12. Lectie horror in Parlament in scopul prevenirii si stingerii incendiilor:

"Legea Colectiv, adoptată tacit de Senat. Cei care nu au autorizaţii, obligaţi să amplaseze panouri de înştiinţare" (sursa: http://www.mediafax.ro/social/legea-colectiv-adoptata-tacit-de-senat-cei-care-nu-au-autorizatii-obligati-sa-amplaseze-panouri-de-instiintare-16803018).

Deci, firmele pot functiona, ca de obicei, fara autorizatie de securitate la incendiu!!!

2. Pentru cei care doresc si alt tip de horror romanesc, ofer urmatoarele stiri recente:

2.1. Halloween-ul alimentatiei publice: "IMAGINI dintr-o cofetărie din Brăila cu şobolani care umblă prin laboratorul de prăjituri. Patronul, senin: Se mai face câte o gaură, se mai sparge o instalaţie" (sursa: http://www.mediafax.ro/social/imagini-dintr-o-cofetarie-din-braila-cu-sobolani-care-umbla-prin-laboratorul-de-prajituri-patronul-senin-se-mai-face-cate-o-gaura-se-mai-sparge-o-instalatie-16798313).

2.2. Halloween jurnalistic: "Un cunoscut jurnalist român, atacat cu toporul [de hotii de combustibil]. „Au vrut să ne omoare"" (sursa: http://www.mediafax.ro/social/un-cunoscut-jurnalist-roman-atacat-cu-toporul-au-vrut-sa-ne-omoare-16798366)!!!

2.3. Halloween in familie: "Cruzime din partea unui părinte care şi-a bătut şi tăiat copilul. Acesta a înregistrat totul şi a trimis filmarea mamei în Spania" (sursa: http://www.mediafax.ro/social/cruzime-din-partea-unui-parinte-care-si-a-batut-si-taiat-copilul-acesta-a-inregistrat-totul-si-a-trimis-filmarea-mamei-in-spania-16798385)!!!

2.4. Halloween medical: "România fără medici: 62% din personalul medical a avut cel puţin o dată intenţia de a pleca în străinătate" (sursa: http://www.mediafax.ro/social/romania-fara-medici-62-din-personalul-medical-a-avut-cel-putin-o-data-intentia-de-a-pleca-in-strainatate-16798685).

2.5. Halloween-ul ursilor: "Un cioban atacat de urs, în stare gravă, la spital. Doar în acest weekend, jandarmii au fost solicitaţi să intervină pentru a goni 7 urşi de la tomberoane, în Buşteni" (sursa: http://www.mediafax.ro/social/un-cioban-atacat-de-urs-in-stare-grava-la-spital-doar-in-acest-weekend-jandarmii-au-fost-solicitati-sa-intervina-pentru-a-goni-7-ursi-de-la-tomberoane-in-busteni-16799179)!

2.6. Alt Halloween medical: "Cinci ore de aşteptare la Urgenţe [excelenta formularea!], în Craiova, pentru o radiografie. Aparatul vechi din 1970 s-a defectat" (sursa: http://www.mediafax.ro/social/cinci-ore-de-asteptare-la-urgente-in-craiova-pentru-o-radiografie-aparatul-vechi-din-1970-s-a-defectat-16800366).

2.7. Halloween in trafic: "Grav accident de circulaţie | Un tânăr de 16 ani a murit, iar altul a fost rănit, după ce maşina lor a lovit un stâlp" (sursa: http://www.mediafax.ro/social/grav-accident-de-circulatie-un-tanar-de-16-ani-a-murit-iar-altul-a-fost-ranit-dupa-ce-masina-lor-a-lovit-un-stalp-foto-16800874).

2.8. Alt Halloween medical: "CRIZĂ de imunoglobulină în România | Ministerul Sănătăţii se luptă să aducă din Bulgaria această substanţă" (sursa: http://www.mediafax.ro/social/criza-de-imunoglobulina-in-romania-ministerul-sanatatii-se-lupta-sa-aduca-din-bulgaria-aceasta-substanta-16801317).

2.9. Halloween canin: "Un paznic din judeţul Galaţi, în stare gravă la spital, după ce a fost sfâşiat de patru câini" (sursa: http://www.mediafax.ro/social/un-paznic-din-judetul-galati-in-stare-grava-la-spital-dupa-ce-a-fost-sfasiat-de-patru-caini-16801429).

2.10. Halloween bugetar: "Bani din bugetul Capitalei pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Primăria alocă încă un million de lei, pentru a treia oară în acest an" (sursa: http://www.mediafax.ro/social/bani-din-bugetul-capitalei-pentru-catedrala-mantuirii-neamului-primaria-aloca-inca-un-million-de-lei-pentru-a-treia-oara-in-acest-an-16801794).

Se stie ca dupa incendiul din Colectiv s-a strigat: "Vrem spitale, nu catedrale". Nu ca nu ar fi fost mai bine sa se strige "Vrem sa fim sanatosi si sa nu avem prea des nevoie de asistenta medicala".

Dupa cum se vede, vointa lui Firea si vointa poporului sunt doua notiuni paralele: nu se intalnesc niciodata. Si se mai spune ca alesii au legitimitate... Legitimitate la vot, nu si la vointa...

2.11. Alt Halloween in trafic (astea sunt chiar banale): "ACCIDENT pe Splaiul Unirii din Capitală: Două persoane au murit." (sursa: http://www.mediafax.ro/social/accident-pe-splaiul-unirii-din-capitala-doua-persoane-au-murit-traficul-a-fost-reluat-foto-16802662).

2.12. Alt Halloween in trafic: "O maşină a căzut într-o groapă de cinci metri, pe o stradă din Constanţa, peste un muncitor care înlocuia conducte" (sursa: http://www.mediafax.ro/social/o-masina-a-cazut-intr-o-groapa-de-cinci-metri-pe-o-strada-din-constanta-peste-un-muncitor-care-inlocuia-conducte-foto-16802775).

2.13. Halloween social: "Individ, reţinut după ce ar fi violat şi tâlhărit o tânără pe care a abordat-o la ieşirea din club din Capitală" (sursa: http://www.mediafax.ro/social/individ-retinut-dupa-ce-ar-fi-violat-si-talharit-o-tanara-pe-care-a-abordat-o-la-iesirea-din-club-din-capitala-16803060).

2.14. Halloween-ul combaterii crimei organizate (hi, hi!): "Percheziţii la Biroul de Combatere a Criminalităţii Organizate. Un ofiţer, reţinut de DIICOT" (sursa: http://www.mediafax.ro/social/perchezitii-la-biroul-de-combatere-a-criminalitatii-organizate-un-ofiter-retinut-de-diicot-16802691).

Pe scurt, crima organizata se autocombate. Sau, daca nu aveam Biroul de Combatere a Criminalităţii Organizate, atunci am fi avut mai putina crima organizata! :))

2.15. Halloween industrial: "Industria metalurgică, un indicator sensibil al evoluţiei economiei reale, la cel mai scăzut nivel din ultimii ani. Peste 100 de companii au dispărut de pe piaţă [in ultimii trei ani]" (sursa: http://www.mediafax.ro/economic/analiza-industria-metalurgica-un-indicator-sensibil-al-evolutiei-economiei-reale-la-cel-mai-scazut-nivel-din-ultimii-ani-peste-100-de-companii-au-disparut-de-pe-piata-16802960).

In plus, au disparut 1.000 de angajati reali. Deci, daca s-a contractat economia reala, rezulta ca s-a dilatat economia... virtuala, adica sectorul bugetar. Noroc ca s-au marit salariile la imbecilii si parazitii bugetari neperformanti, ca sa poata "creste economic"... statistica masluita si datoria externa a Romaniei.

3. Bonus international: Halloween-ul teroristului. Dupa cum s-a vazut la stiri, a avut loc un atac terorist in SUA, la New York. Opt persoane au murit (sursa: http://www.mediafax.ro/externe/atac-la-new-york-cine-este-atacatorul-si-ce-au-gasit-politistii-in-masina-acestuia-video-16802642).

Dupa cum se vede, in lumea reala Halloween-ul este o "sarbatoare" sinistra perpetua. Ce aduce in plus porcaria inventata?

sâmbătă, 29 iulie 2017

Prosteala cu haleala la dublu standard

Analizele lu' Peste facute pentru a se demonstra dublul standard la alimentele vandute in Romania fata de alimentele vandute in vestul Europei nu au prea multa relevanta. La analize s-a verificat daca proteinele si kilocaloriile corespund cu ceea ce scrie pe eticheta.

Rezultatele analizelor (sursa: http://www.libertatea.ro/stiri/e-oficial-romania-se-vand-alimente-de-calitate-mai-proasta-decat-occident-1918085) arata uneori un plus de kilocalorii si proteine fata de eticheta, deci ar parea mai bine pentru consumator. Iar unde este cu minus, s-ar putea incadra de multe ori intre niste abateri de minus 5%, care s-ar putea sa fie perfect legale.

Deci, isteria mediatica provocata din acest punct de vedere mi se pare o prosteala.

Pe langa haleala expirata extrem de periculoasa care se comercializeaza la greu in Romania, problema kilocaloriilor si proteinelor nu inseamna absolut nimic.

Mai interesanta ar fi fost o analiza a chimicalelor din alimente, sa stim si noi cate E-uri cancerigene se baga in porcariile alimentare procesate comercializate (atat in est, cat si in vest). Dar cu asa ceva evident ca nu se ocupa nimeni, doar n-o sa furnizeze vreun stat informatia ca isi otraveste cetatenii in mod deliberat!

Nu de alta, dar la pachet cu prosteala analizelor alimentelor a venit stirea ca fiul de 8 (opt) ani al Magdei Vasiliu (prezentatoare TV) a fost diagnosticat cu cancer (sursa: http://adevarul.ro/entertainment/celebritati/magda-vasiliu-anuntat-baietelul-cancer-printr-un-mesaj-dureros-cand-italienii-fac-copilului-analize-trei-trei-zile-romania-tara-mea-cere-acte-acte-1_5978aafe5ab6550cb88263eb/index.html).

Ca de obicei, cauza cancerului este necunoscuta. O fi consumat micutul alcool, o fi fumat, o fi consumat substante interzise? Evident, imposibil de crezut asa ceva. Ca o paranteza, sper ca s-a retinut ca Denisa Raducu a facut cancer si a murit din aceasta cauza desi ducea o viata normala, fara excese.

Si atunci, este foarte probabil ca micutul Magdei Vasiliu sa aiba cancer din cauza alimentelor pline de chimicale sau expirate cu care a avut de-a face. Alta cauza ar putea fi apa sau alte bauturi fara alcool.

Cunoaste medicina "moderna" cauza cancerului fiului Magdei Vasiliu? Este de la mancare sau de la apa si bauturi fara alcool?

In mod cert, copilul nu a facut cancer pentru ca a mancat prea multe calorii sau prea multe proteine. Asa ca dublul standard al alimentelor, mai ales in forma in care a fost prezentat, este o falsa problema, o bataie de joc pe banii contribuabililor.

joi, 30 martie 2017

Stadiul societatii romanesti: plictiseala

Nu am mai urmarit si comentat de ceva vreme stirile de la televiziuni si de pe internet. De vreo trei saptamani. Pentru ca societatea romaneasca se caracterizeaza prin monotonie si multa plictiseala.

Capitalismul infractional se ingana armonios cu democratia prostiei. Politica romaneasca inseamna multa prosteala si telenovele cu... politicieni. O gargara nesfarsita cu si despre politicieni care nu duce niciodata la nimic bun. Lume majoritar imbecilizata, sclavizata si incapabila de progres.

Ieri, 29.Martie.2017, m-am uitat pe fluxul de stiri al sursei http://www.mediafax.ro/. Nu s-a schimbat nimic. Stirile sunt aceleasi, perosnajele sunt altele. Parca vedem la nesfarsit filme cu batai sau filme de dragoste. Cate batai si cate cupluri sarutandu-se putem vedea fara sa ni se acreasca? La un moment dat ar trebui sa se intample si altceva.

Dar societatea romaneasca este incremenita. Simplii cetateni au lesa scurta si mafia politico-economica prospera in continuare.

Stirile romanesti urmeaza schema clasica: accidente, incendii, prosteala si bani publici aruncati.

1. Accidente.

Conform sursei http://www.mediafax.ro/social/accidentele-mortale-din-romania-in-crestere-in-anul-2016-16212549, in 2016 au avut loc mai multe accidente mortale in Romania fata de anul precedent: 97 de decese la milionul de locuitori. De peste trei ori mai mult decat in Marea Britanie si Suedia. Feilicitari!

2. Incendii.

Ca un simplu fapt divers, a avut loc un incendiu de vegetatie care a perturbat traficul feroviar pe magistrala Deva-Arad (sursa: http://www.mediafax.ro/social/trafic-feroviar-oprit-pe-magistrala-200-deva-arad-din-cauza-unui-incendiu-16211458).

Nu este nici pe departe atat de cald incat sa se aprinda vegetatia spontan. E normal ce se intampla? Cui ii pasa?

3. Prosteala.

3.1. "Balena albastra".

"Balena albastra" este o noua schema de imbecilizare a copiilor. Unii isi tin respiratia pana lesina, altii se automutileaza (sursa: http://www.mediafax.ro/social/noi-posibile-victime-ale-jocului-balena-albastra-zece-elevi-cu-rani-pe-brate-au-primit-ingrijiri-in-arges-16212838).

In lipsa de modele pozitive, multi copii experimenteaza orice cretinism, chiar daca asta presupune sa-si faca rau lor insisi. Indiscutabil, scoala modeleaza o gramada de tampiti, depersonalizeaza si distruge! Daca scoala ar forma caractere, astfel de lucruri de tip "Balena albastra" nu ar trebui sa se intample.

3.2. Din nou bataie de joc cu taxiurile de la aeroportul Otopeni.

Cam asta afirma sursa http://www.mediafax.ro/economic/cum-s-a-revenit-la-haos-in-organizarea-taxiurilor-la-aeroportul-otopeni-16212301. Nu ma intereseaza detaliile, cred sursa pe cuvant.

3.3. Discriminare negativa a firmelor romanesti in tara lor!

Multe firme romanesti se plang de discriminare negativa, conform sursei http://www.zf.ro/eveniment/semnal-de-alarma-surprinzator-de-direct-de-la-bnr-numerosi-antreprenori-se-plang-de-discriminare-negativa-firmele-romanesti-sa-aiba-acelasi-tratament-din-partea-statului-ca-firmele-straine-16206513. Informatia a venit de la BNR.

Si cititorul stirii ce poate face pentru antreprenorii romani? Absolut nimic.

3.4. "Siguranta si incredere".

Niste politisti bucuresteni au aparut pe net ascultand muzica si facand gratar in timpul serviciului, conform sursei http://www.mediafax.ro/social/imaginile-zilei-politisti-anchetati-pentru-ca-au-facut-gratar-in-timpul-serviciului-16213202.

Sursa nu precizeaza ce risca "oamenii legii", la fel ca in cazul hotilor sau violentilor. Probabil ca nu risca mai nimic. Poate vreo mustrare verbala. :)

3.5. Sanatate in zadar.

Cica pentru un iluzoriu RMN gratuit, platitorii de asigurari sociale de sanatate asteapta chiar si un an!!! Sursa http://www.mediafax.ro/social/situatie-revoltatoare-mii-de-bolnavi-pe-listele-de-asteptare-pentru-o-investigatie-medicala-rmn-unii-pacienti-au-programare-chiar-si-peste-un-an-16210863 considera ca aceasta situatie ar fi revoltatoare. Pai, daca e, atunci de ce e?

Una din cele mai mari scarbe imi este produsa de asigurarile de orice fel. Pentru ca este evident ca unii taie hartii iar altii platesc bani fara sa fie asigurati in vreun fel. Iar partea cea mai scarboasa este ca plata este obligatorie prin lege.

Reafirm ca imi doresc sa nu fiu obligat prin lege sa platesc vreo "asigurare". Nici pentru sanatate, nici pentru casa, nici pentru nimic. Daca mi s-ar parea mie o idee buna sa ma asigur, atunci as face-o fara sa ma oblige cineva.

4. Bani publici aruncati.

4.1. Spitalul de Psihiatrie Obregia.

Conform sursei http://www.mediafax.ro/social/gabriela-firea-am-trimis-la-dna-raportul-corpului-de-control-privind-spitalul-obregia-16214503, corpul de control al primariei a efectuat verificari la Spitalul de Psihiatrie Obregia, dupa care a transmis raportul la DNA.

Ancheta ar fi relevat urmatoarele:
a) Achizitii supraevaluate (preturi triple);
b) Lucrari platite de doua ori!

Cine raspunde pentru aceste situatii? Cand se va recupera prejudiciul? Se va recupera prejudiciul?

Greu spre imposibil de dat raspunsuri.

4.2. Palatul primcipilor din Alba.

Se arunca 5.000.000 de euro pentru transformarea acestui asa zis palat in centru expozitional (sursa: http://www.mediafax.ro/social/finantare-de-5-milioane-de-euro-pentru-transformarea-palatului-principilor-din-alba-in-centru-expozitional-16212707).

Conform pozei de pe sursa citata, asa zisul palat este o casa cu un etaj, fara detalii arhitectonice deosebite si nici pe departe atragatoare, cu 13 ferestre anoste pe fatada dinspre statuia lui Mihai Viteazu.

Pentru comparatie, apartamentul meu are cinci ferestre (nu am pus si gemuletul de la baie)... :)

Pe ce se arunca aceste 5.000.000 de euro? Daca e asa profitabil, de ce nu s-a bagat un privat in afacere pana acum?

Se arunca banii pentru ca zic unii (interesati sa arunce cu banii) ca aceasta cosmelie are importanta istorica. Pentru ei sau pentru public? Zic unii ca muzeul si centrul expozitional va fi vizitat zilnic de 420 de persoane. Si daca nu va fi asa? Daca nu va fi asa, nimeni nu-si asuma nimic, totul este pe riscul si pe banii cetatenilor.

Daca 420 de persoane vor vizita zilnic "palatul", asta inseamna ca anual vor fi 420 x 365 = 153.300 vizitatori. Daca biletul de intrare este 10 lei (eu, unul, nu stiu daca as da nici banii astia), atunci incasarile ar fi de 1.533.000 lei. Daca avem in vedere un curs de 1 euro = 4,55 lei, asta inseamna ca incasarile ar fi de circa 336.923 euro anual.

Deci, chiar daca ignoram cheltuielile cu personalul, utilitatile si consumabilele pentru intretinerea locului, "investitia" nu se amortizeaza mai repede de vreo 15 ani! Daca nu ignoram aceste cheltuieli, e clar ca "investitia" se amortizeaza pe durata nedeterminata.

Bani publici sa fie, ca gaseste mafia politico-economica mijloace sa-i arunce.

4.3. Sanie de vara.

Primaria din Bistrita arunca si ea 1.000.000 de lei pentru practicarea saniusului de vara (sursa: http://www.mediafax.ro/social/primaria-municipiului-bistrita-aloca-peste-un-milion-de-lei-pentru-sanie-de-vara-unde-exista-si-o-partie-de-schi-nefunctionala-16212631).

Atat doar, ca acolo a fost deja "realizata" o partie de schi... nefunctionala. Noroc ca investesc autoritatile statului banii cetatenilor, ca investitorii privati nu s-ar baga in astfel de afaceri.

Nu-i asa ca este minunat capitalismul centralizat romanesc?

CONCLUZIE.

Nu ar fi mai bine pentru cetateni daca s-ar desfiinta primariile si fiecare cetatean ar fi obligat sa plateasca doar jumatate din taxele inutile pe care le plateste acum? Ce bine s-ar trai in astfel de conditii, cu mai putini hoti de bani publici...

miercuri, 8 februarie 2017

Ticalosia si prosteala cu confidentialitatea datelor: 1.000.000.000 de conturi yahoo afectate

Confidentialitatea datelor este o iluzie. De fapt, datele cetatenilor sunt centralizate de catre institutii ale statului si de catre firme private, apoi orice grup de interese poate accesa aceste date ilegal sau contra cost (sau ilegal si contra cost in acelasi timp) si le poate folosi dupa bunul plac. Angajatii unor institutii ale statului au un avantaj asupra cetatenilor cunoscand aceste date.

Pe langa faptul ca unor membri PSD incomozi taberei Iohannis li s-au publicat in presa date personale (adresa si numere de telefoane; sursa: http://www.comisarul.ro/articol/liviu-dragnea-anunta-ca-va-face-plangere-penala-im_870968.html) pentru a simti "mânia proletara" a românilor lui Iohannis (mânie materializata in amenintari cu moartea sau cu violul), surse de internet din decembrie 2016 afirma ca inca din 2013 circa un miliard de conturi yahoo au fost afectate de un atac cibernetic (surse: http://www.gandul.info/it-c/atac-cibernetic-de-proportii-1-miliard-de-conturi-yahoo-compromise-16028653; http://www.cotidianul.ro/un-miliard-de-conturi-yahoo-afectate-de-un-atac-cibernetic-292959/).

Practic este vorba de toti utilizatorii yahoo!

Ce date s-au sustras?

Adrese de mail si parole, numere de telefon, data nasterii, raspunsuri la intrebari de securitate.

Este oare atat de grav?

Eu nu mi-am dat, de exemplu, numarul de telefon si yahoo ma tot hartuieste cu mesaje zilnice ca sa ofer un astfel de numar. Chipurile, pentru propria mea siguranta.

Stiu ca uneori am dat pe diverse conturi nume fals, data nasterii falsa si asa mai departe. Iar despre date bancare nici nu poate fi vorba sa le am pe internet. Urasc platile pe internet; acum am un motiv in plus.

Pana la urma, ce treaba are cu mine un serviciu internet ca sa ma oblige sa-i dau informatii reale despre mine? Il cumosc eu atat de bine pe acest... serviciu? Am obligatia sa am incredere in el?

Cu atat mai mult nu am nicio obigatie daca serviciul internet este suficient de bou ca sa aiba brese grave de securitate. Sau de parca nu exista IP-ul calculatorului, in caz ca un "curios" acoperit si bine dotat din punct de vedere informatic ar vrea sa stie mai multe despre mine.

Pe de alta parte, cine ar vrea sa afle date confidentiale despre 1 miliard de conturi? Nu cumva o astfel de persoana fizica ar avea prea mult timp liber? Sau ar avea nevoie de prea mult timp liber si de o viata excesiv de lunga pentru a vedea ce contin aceste 1.000.000.000 de conturi?

Cred ca daca as aceea acces, autorizat sau nu, la 200 de conturi de email, m-ar lua somnul dupa ce m-as uita pe mesajele de pe maxim primele 20 de conturi. Ne imaginam ca dintr-un miliard de conturi yahoo, vreo 800.000.000 se ocupa cu afectatul sigurantei planetei? :)) Ne imaginam ca am vedea pe aceste conturi lucruri nemaivazute pe surse publice?

Cine naiba poate sa hackereasca 1 miliard de conturi decat o institutie a unui stat, cu suficient personal care sa analizeze aceste conturi? Si ce spera sa gaseasca acolo atat de interesant? Poate ca, totusi, sunt suficienti oameni cu date bancare pe internet care au incredere in securitatea tranzactiilor on-line, atlfel nu prea vad la ce ar folosi deranjul.

joi, 2 februarie 2017

Sloganurile de la proteste: manipulare si apel la prostie

Protestele de strada postdecembriste au stat intotdeauna sub semnul manipularii si au apelat la prostia naivilor de buna credinta.

Texte ambigue, interpretabile, indecise, neangajate si stupide au fost afisate in chip de adevaruri imuabile.

Pe baza lor nataraii au fost chemati in strada sa amplifice democratia prostiei si sa faca jocurile grupurilor de interese.

Iata cateva exemple concrete.

1. "Iesiti din casa daca va pasa.".

Evident, un text incomplet. De ce anume ar trebui sa ne pese? Nu se stie. Adica scriitorul textului foloseste prezenta in strada a tampitelului ca pe un cec in alb, pentru a realiza o eventuala schimbare in interes personal sau in interesul celui care-l pune sa stea in strada cu textul respectiv.

Evident, se apeleaza la autoculpabilizarea celui care nu iese din casa, care se simte vinovat pentru ca nu-i pasa, desi nu stie exact de ce ar trebui sa-i pese.

2. "Stai linistit pe canapea, strig eu si pentru tine.".

Sursa foto:  B1 TV, http://inregistrari.b1.ro/view-%C8%98tiri_ora_20-41.html.

Asta e o alta magarie culpabilizanta pe care se bazeaza fortele manipulatoare in incercarea lor de a scoate lumea masiv in strada.

Pe de o parte, boul care zice ca striga pentru mine nu are niciun mandat de la mine ca sa strige sau sa ma reprezinte. In numele meu as striga in strada doar "Nu fi prost cum ai mai fost!".

Pe de alta parte, rahatul obraznic (sau rahatii obraznici) care ma indeamna superior sa stau pe canapea nu a (sau nu au) ajuns in strada la invitatia mea. Eu nu-l indemn sa stea acasa sau pe strada, el nu trebuie sa ma indemne, mai ales in acest stil, sa merg in strada sau sa stau acasa. Fac ce-mi place, sunt cetatean liber.

In concluzie, stai cretinelule unde vrei (sau stati cretineilor unde vreti), nu ma intereseaza.

3. "Numai iesind in strada se poate schimba ceva.".

Al treilea indemn catre cetateni sa iasa masiv in strada!

In acelasi timp, iata un alt indemn ambiguu, care nu garanteaza ca schimbarea are loc in bine! De unde stiu latraii acestui slogan ca nu urmeaza o schimbare in rau? Daca se schimba situatia in rau, atunci are sens sa mai iesim in strada?

In plus, oare de ce sunt ametitii astia convinsi ca e adevarat ce spun? Chiar se schimba ceva numai iesind in strada? Cine vrea o majorare de salariu trebuie sa iasa in strada? Cine vrea un iaht trebuie sa iasa in strada? Cine vrea un avion personal trebuie sa iasa in strada? Cine vrea autostrazi trebuie sa iasa in strada? Cine nu mai vrea proteste de strada trebuie sa iasa in strada si sa strige "Jos protestul!"? :))

Cine vrea sa nu mai fie Trump presedinte trebuie sa iasa in strada? Pai, au tot iesit astfel de doritori in strada si nu s-a schimbat realitatea dupa placul lor.

Deci, dupa parerea mea, imbecilitatea sloganului este evidenta.

4. "Ultima solutie, inc-o revolutie".

Asta mi se pare din categoria retardatului incurabil. Nu de alta, dar a fost caderea comunismului o solutie pentru cetatenii obisnuiti? Se stie ca si atunci a avut loc o "revolutie", mai exact Revolutia Infractorilor.

Caderea comunismului a fost solutia perfecta pentru ca tara sa fie cuprinsa de dezindustrializare, de non agricultura, de saracie, de somaj, de datorii externe si de furt masiv al banilor publici. In spitalele postdecembriste, dupa cum am vazut, intr-un singur an s-au produs in Romania 27.400 de decese evitabile, dupa ce s-a spus ca pe vremea comunismului ne tinea Ceasca fara haleala, fara caldura si fara oxigen la capataiul bolnavilor. Daca ar fi adevarate aceste lucruri despre Ceasca, atunci de ce nu s-a schimbat nimic in bine pentru simplii cetateni dupa mitralierea mafiota a "dictatorului"?

Sunt acum cei 40% de saraci ai Romaniei prea satui, supraincalziti si supra asistati medical? Evident, nici pomeneala de asa ceva.

Intr-un alt sens, s-a spus ca pe vremea comunismului era "dictatura". Unul, teoretic, decidea pentru toti. Dupa care a cazut comunismul si a venit democratia. Esenta democratiei este votul popular. Poporul isi alege prin vot liber reprezentantii, teoretic dintre cei mai destoinici, mai gospodari, mai desptepti si mai capabili. Pai, nici asa nu e bine?

Daca inteleg eu bine, inainte nu era bine sa decida unul pentru toti (teoretic); nici acum nu e bine sa decidem noi pentru noi prin vot liber (teoretic).

Se vrea o revolutie. Exista undeva un program al acestei revolutii? Exista undeva explicatii ale noului sistem economico-social propus? Se pune in evidenta undeva ce e rau si cum trebuie schimbat ca sa fie bine? Evident ca nu. Adica asa zisa revolutie este o evidenta prosteala pe care idiotii utili, cu drept si chef de protest, sunt invitati sa o sustina!

In lumina celor aratate mai sus, se vede fara dubii ca "multinationalistii" "educati", "frumosi" si "liberi" din strada au o gandire extrem de limitata si de precara.

Schimbarea in bine fara buna credinta, fara dezbatere si fara acceptarea argumentelor logice firesti nu exista. Schimbarea in bine doar pe baza latratului in strada iar nu exista. Indiferent de cata buna credinta cred ca au unii, protestele postdecembriste din strada au fost pana acum doar prosteala si manipulare.

Un popor rational si cu discernamant si-ar alege lideri care sa-i duca spre progres, civilizatie si prosperitate. Un popor rational si cu discernamant nu ar incerca sa-si darame guvernul legitim instalat la nici o luna de la alegeri pentru ca nu-i convin niste propuneri legislative ale acestuia!

A fost, de exemplu, mai bine pana acum, cand s-au taiat ilegal intre 500.000 si 1.000.000 de hectare de padure? Pentru aceasta nerespectare globala a legii nu a mai protestat nimeni!

De toate motivele expuse mai sus, coroborate cu faptul ca un membru al grupului Divertis spunea candva intr-o sceneta ca nu a citit afisul "Cetateni, ganditi!" pentru ca nu l-a scris nimeni, inchei acest articol intr-o nota optimista:

marți, 19 iulie 2016

Prosteala legislativa: mamele vor lege pentru ca sa alapteze in public

Conform sursei http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Social/Mamele+cer+o+lege+pentru+alaptatul+in+public,

"Peste 4.500 de mame au semnat o petiție online, prin care cer o lege care să le protejeze dreptul de a-și alăpta copiii în spații publice. Un argument este că, în ultima vreme, tot mai multe femei au fost criticate pentru că au încercat să-și hrănescă bebelușii în parcuri sau la terase.".

E drept ca nu exista o lege care sa spuna ca e voie, dar nu exista nici lege care sa interzica alaptatul in public.

Oricum, este foarte ciudata aceasta disperare legislativa. Sigur ca intr-o societate in care bunul simt lipseste cu desavarsire ar trebui reglementat si modul in care respiram. Care o fi ideea? O gramada de mame exhibitioniste vor sa stea ostentativ cu puisorii adorati la vedere, sa se holbeze lumea la ele in timp ce alapteaza? Si se mai spune ca unii au chef de intimitate (privacy in dialectul coastei de vest)!

Printre exemple de intoleranta fata de alaptatul in public se da exemplu unei femei din Cluj care "a fost fotografiată într-un autobuz, iar imaginea a apărut pe internet și în presa de scandal cu titlul „Dezgustător”". Păi, băi, "fetelor" care alaptati in public, fotografiatul pe domeniul public este la fel de permis ca si alaptatul. Daca tot nu vreti intimitate, atunci de ce va plangeti cand vi se face reclama negativa? Fiecare cu parerea lui. Ce mai conteaza gura lumii?

Ma intreb daca o astfel de mama cu bebelus a luat in calcul alaptarea bebelusului inainte de iesirea din casa. In lumina evidentelor, se pare ca s-a gandit ca daca i se face foame copilului, atunci il va alapta pe unde apuca.

Cine stie, poate ca se vor gasi numeroase persoane care sa ceara o lege pentru facut pipi si caca in public, invocand faptul ca au fost apostrofati in public atunci cand au facut astfel de lucruri absolut firesti. :))

Intre timp, nimeni nu cere o lege pentru conceperea obligatorie de proiecte de utilitate publica (modernizarea agriculturii, canalizare, cai ferate, preventia inundatiilor, conversie profesionala, drumuri asfaltate la sate si multe, multe altele) urmata de realizarea lor practica imediata, in scopul cheltuirii cu rapiditate maxima a celor 42 de miliarde de euro puse la dispozitia Romaniei de Uniunea Europeana; aceasta lege urmand sa prevada si sanctiuni drastice pentru autoritatile care refuza sau sunt total incapabile sa realizeze astfel de proiecte.

Deci intelegem ca societatea romaneasca are alte aspiratii decat modernizarea si nivelul de trai ridicat. Probabil ca societatea romaneasca e mult mai preocupata sa aplice dictonul lui, sa zicem, "Pitagora": "Alaptati, alaptati, alaptati! In public!".

vineri, 15 iulie 2016

Libertate, Egalitate si Fraternitate fata limite pentru teroristi de Ziua Nationala a Frantei


Un nou atentat sangeros a avut loc in Franta chiar de Ziua Nationala a acesteia.

Cu cateva ore inainte, Francois Hollande declarase (sursa: http://www.realitatea.net/francois-hollande-a-anuntat-cat-va-mai-dura-starea-de-urgentadin-franta_1958844.html):

"Nu putem prelungi starea de urgență pe termen nelimitat, nu ar avea niciun sens. Ar însemna că nu mai suntem o republică în care domnia legii se aplică în orice circumstanțe"!!!

Amatorismul si bataia de de joc a autoritatilor franceze mi se par evidente cu ocazia acestui atentat care pare a fi si el conceput si executat intr-un mod destul de ridicol.

Iar manipularea si cenzura sunt la ele acasa.

S-a spus ca un camion a mers doi kilometri pe Promenade des Anglais si a intrat in multimea adunata sa vada focul de artificii. Conform surselor, viteza camionului ar fi fost de 60-70 de kilometri pe ora (surse, de exemplu: http://www.mediafax.ro/externe/atac-terorist-in-franta-de-ziua-nationala-74-de-persoane-au-murit-si-42-au-fost-ranite-grav-un-camion-a-lovit-un-grup-de-oameni-care-participau-la-o-manifestatie-in-nisa-foto-video-15528348; http://www.gsp.ro/gsp-special/tragedie/foto-si-video-teroare-in-franta-chiar-de-ziua-nationala-zeci-de-oameni-au-murit-dupa-ce-un-camion-a-lovit-multimea-stransa-pentru-focul-de-artificii-483553.html; http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Extern/Europa/franta+panica+multime+camion; http://www.rfi.ro/social-88358-videofoto-atentat-franta-un-camion-intrat-multimea-care-celebra-ziua-frantei-cel-putin).

Numai ca pe imaginile extrase de pe un video cu camionul se vede o persoana alergand mai repede decat camionul. Pe video se vad mai multe persoane alergand in urma camionului. Asa ca ori exista oameni care stabilesc noi recorduri de viteza, ori viteza camionului era mult mai mica. Nu imi e clar de ce fugeau oamenii in urma camionului.

Imagini preluate de pe sursa: https://www.youtube.com/watch?v=eCrhXArKE24.
 
Daca atentatul inca nu avusese loc si camionul mergea cu viteza mica pentru a nu da de banuit, care era problema oamenilor din spatele camionului? Daca oamenii au banuit ca nu era ceva in regula cu acel camion, unde erau fortele de ordine?

Daca in Franta era inca valabila starea de urgenta, atunci ce inseamna fizic aceasta stare de urgenta?

Conform afirmatiilor de pe surse, camionul a mers 2 kilometri ca in branza intr-o zona vesnic aglomerata din Nisa, cu atat mai mult acum, cand era Ziua Nationala a Frantei. Care erau masurile de securitate luate de autoritatile franceze, menite sa protejeze populatia neinarmata care sarbatorea pasnic Ziua Nationala a Frantei? Nicio forta de ordine nu a intrebat soferul camionului ce cauta pe acolo? Nu a dorit nimeni sa ceara vreun permis de trecere de la sofer?

Daca azi, maine sau oricand, 10 cretini islamisti sinucigasi decid sa intre cu 10 masini mici in oamenii adunati la un eveniment dintr-un oras, eventual sa si detoneze masinile, atunci cum pot impiedica autoritatile producerea unui astfel de atentat?

Totusi, o masina mica nu este atat de suspecta ca un camion. Ce cauta acel camion la acea ora pe acolo? Chiar nu a pus pe nimeni pe ganduri intr-o tara aflata in stare de urgenta? In plus, la ce in foloseau fraierului camionul plin de arme si grenade? Credea ca o sa se dea jos din camion si o sa le foloseasca? Ce gluma buna! Parca-l si vad pe atentator tragand simultan cu 30 de AKM-uri...

Ma uitam in aceasta noapte (pe la orele 03:00 - 04:000) la televizor pe TV 5 Monde (la noi pe televiziunile de stiri erau reluari din ziua precedenta, fara legatura cu atentatul!). Prezentatoarea (de pe France 2 sau France 3) parea la sezatoare, trancanea calma cu cineva despre atentat, se schimbau pareri de parca era vorba de vreo prezentare de pantofi. Nicio urma de oroare, de indignare, de repulsie, de condamnare. Ba chiar mi s-a parut ca vad oarece zambete discrete.

In plus, in epoca filmuletelor cu telefonul mobil (desi de Ziua Nationala la Nisa ar fi trebui sa fie o gramada de aparate foto si camere video performante!) nu am gasit filme pe internet cu camionul in miscare intrand in multime si mergand prin multime. Chiar nimeni nu a vazut si filmat nimic?

Ni se arata la nesfarsit imagini dupa atentat cu lume alergand haotic, forte de ordine inarmate, masini cu girofaruri, montaje imbecile cu imagini in ceata (blurate) sau derulate rapid din care nu se poate intelege nimic, insotite de o muzica de "actiune" sau de comentarii nule ale "martorilor". Adica are loc obisnuita manipulare emotionala, bazata pe incertitudini si pe lipsa dovezilor clare. Ni se tot spune ca sunt imagini care ne pot afecta emotional. Sunt afectat emotional doar de prosteala si de manipularea ocazionata de acest atentat.

Pe parcursul noptii inca nu se comunicase identitatea soferului ucis de autoritati. De dimineata s-a spus ca este un cetatean francez de origine tunisiana.

Si acum ce urmeaza? Obisnnuita prosteala cu lumanarele, cu apeluri la calm si solidaritate, plimbari gramada cu oameni politici in frunte, pentru capital de imagine? Cu ce se ocupa o celula de criza? Asta e lupta cu terorismul?

Rezultatele sunt pe masura!

Sigur ca majoritatea lumii islamice e in sarbatoare dupa acest atentat pe adresa "necredinciosilor", dar sa nu generalizam! Musulmanii ne doresc toate cele bune si periodic ne demonstreaza acest lucru.

sâmbătă, 25 iunie 2016

Prosteala romaneasca dupa Brexit

Dupa referendum autoritatile au primit informari, le-au citit si s-au considerat informati, eventual si ingrijorati.

Sau: dupa aflarea rezultatului referendumului, autoritatile au facut o analiza "serioasa", dupa care s-au dat declaratii la fel de "serioase", care denota prosteala obisnuita.

De pilda, Iohannis spune ca (sursa: http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/iohannis-ciolos-si-guvernatorul-bnr-intalnire-la-cotroceni-ora-11-00-reactiile-politicienilor-dupa-brexit.html) Romania va avea grija de romanii care lucreaza in Marea Britanie?! Pe bune?

A avut Romania grija de ranitii din Colectiv? Cu ce, cu dezinfectanti diluati? A avut grija  Iohannis de cetatenii romani afectati de recentele inundatii? Din cate stiu, Ciolos si Iohannis nu si-au intrerupt vacantele pentru a face ceva, nici macar simbolic. Are grija Romania de romanii care lucreaza in Romania? Locurile de munca in Romania sunt putine si prost platite. Asa ca grija autoritatilor romane fata de romani este iluzorie.

Liviu Dragnea spune ca

"Partidul Social Democrat sprijină cu tărie parcursul european al României și respectă decizia luată de poporul britanic"
(sursa: http://stiri.tvr.ro/reactiile-politicienilor-romani-dupa-brexit_75752.html).

Pe bune?

Romania tocmai a pierdut bani europeni, adica finantarea legata de realizarea pasajului Piata Sudului. Iata ce scria acum doua zile (pe 23.Iunie/2016) sursa http://www.romaniatv.net/pasajul-de-la-piata-sudului-nu-va-fi-gata-la-timp-romania-va-pierde-finantarea-europeana-pentru-acest-proiect_299878.html:

"Lucrările la Pasajul de la Piaţa Sudului nu vor fi gata la finalul lunii iunie, aşa cum era programat, gradul de finalizare al lucrărilor fiind de 63% în prezent iar finanţarea europeană pentru proiect se va pierde."!!!

Asta e parcursul european al Romaniei?

Eu credeam ca o tara carea a aderat la UE isi doreste sa aceseze bani europeni pentru binele poporului. Numai ca Romania refuza in forma continuata sa acceseze banii europeni, cazul pasajului de la Paita Sudului nefiind singular, ci tipic.

Foarte ciudat, dar toate aceste finantari pierdute si refuzul constant al autoritatilor romane de a accesa banii europeni nu constituie abuz in serviciu cu incalcarea legii. Probabil pentru ca nu exista legi care sa oblige autoritatile sa acceseze banii europeni si nici nu exista sanctiuni pentru autoritatile care refuza cu incrancenare sa acceseze banii europeni, dupa cum nu exista sanctiuni pentru autoritatile care pierd finantarea europeana deja obtinuta. Din aceste fatpte rezulta urmatoarea aberatie: interesul national este sa nu se acceseze banii europeni!

Dincolo de aceasta situatie odioasa si sinistra, "sprijinim" parcursul european... Dar in acest caz, ce mai inseamna parcursul european? Furtul masiv de bani publici?

Daca tot nu ne trebuie banii europeni si nu se doreste modernizarea Romaniei, nu ar fi mai simplu sa se organizeze un Romexit? Probabil ca nu, pentru ca oricum Romania este exit, din start si din principiu.

luni, 20 iunie 2016

Prosteala, vrajeala si caterinca din jurul esecului echipei nationale de fotbal

1. Obsesia calculului hartiei.

Aceasta situatie este specifica unei echipe de nimic, fara alte pretentii in afara participarii. In cazul nationalei de fotbal a Romaniei, culmea calculului hartiei a fost afirmatia ca si o infrangere cu Elvetia e... buna! Adica important era sa batem Albania si sa vedem daca celetalte ciurucuri de pe locul trei aduna macar trei puncte. :)

Eu ma gandeam ca o echipa se bazeaza in primul rand pe jocul sau bun si dupa aceea vede ce se intampla.

Ramane in continuare foarte interesanta subestimarea crancena a echipei Albaniei, desi s-a calificat dintr-o grupa preliminara unde a jucat alaturi de Danemarca si Portugalia; iar in grupa turneului final a pierdut cu Franta cel putin la fel de dureros ca si Romania (in ultimele minute) si cu Elvetia dupa ce a jucat o mare perioada de timp cu un om mai putin pe teren.

2. Gentiana Coman de la B1 TV se intreba daca Romania se mai poate califica avand un singur punct!

Desigur toata lumea se pricepe la fotbal, tot asa cum toata lumea se pricepe la politica. Doamna Coman nu a inteles ca se pot califica mai departe doar cateva ocupante le locului trei in grupe, nu si ocupantele locului patru.

Mai lipseste sa ne intrebam daca nu pot merge mai departe echipele care au facut o figura frumoasa in preliminarii si au avut ghinion. :)

3. Tata Puju spunea ca echipa Albaniei nu mai e cea de pe vremea lui Dumitrache.

Implicit, intelegem urmatoarele: ca echipa Romaniei era candva mai buna decat echipa Albaniei si ca echipa Albaniei a progresat in timp ce echipa Romaniei a facut niste pasi inapoi (probabil "pas cu pas", dupa modelul lui Iohannis). De ce oare? Ne-a obligat cineva sa regresam in fotbal? Se pare ca asta e fotbalul romanesc bine facut. :)

4. Un "analist" (sportiv, politic, habar n-am) spunea ca trebuie bagati mai multi bani in fotbal. Desigur, bani publici.

Numai ca fotbalul actual este privat (teoretic, atunci cand nu este sponsorizat de primarii) si este treaba conducatorilor cluburilor sau firmelor de fotbal cum isi gestioneaza banii si ce politica duc.

De ce ar trebui bagati bani publici in fotbal? Primesc simplii cetateni apoi bonificatii in cazul in care apar din intamplare performante in fotbal? Ma indoiesc. Dimpotriva, banii publici s-ar "investi" in fotbal doar pentru a fi furati de catre cei care au acces masiv la "cascaval".

Ni se pare ca nu sunt bani in fotbal?

Pai numai in dosarul transferurilor s-au realizat prejudicii de 10 milioane de dolari. Aveau de gand Ioan Becali, Victor Becali, Cristian Borcea, George Copos, Gheorghe Popescu, Gheorghe Netoiu, Jean Padureanu si Mihai Stoica sa investeasca profitul rezultat din prejudicii in fotbal? Ma indoiesc. Dincolo de prejudicii, transferurile au insemnat oricum profit pentru acestia. S-a investit profitul realizat in fotbal? Ma indoiesc.

Alti bani din fotbal sunt risipiti pe primele sefilor din FRF.

a) De exemplu, inca de pe vremea lui Mircea Sandu, dupa pierderea barajului cu Grecia pentru CM din 2014 s-au dat prime catre sefii FRF in valoare de 35.900 de euro pentru... organizarea turului cu nationala elena (sursa: http://www.prosport.ro/fotbal-intern/nationala/exclusiv-prime-la-frf-pentru-ratarea-calificarii-la-mondial-36-000-de-euro-pentru-angajati-la-o-zi-dupa-barajul-cu-grecia-foto-documentul-oficial-12586792)! Suma este modica, dar si motivul este pe masura!

b) Prime mai importante s-au dat in cadrul federatiei pentru calificarea la acest turneul final din Franta 2016. Astfel, presedintele FRF, Razvan Burleanu ar fi primit (sau si-ar fi oferit?) 90.000 de euro! Interesant bonus, jumatate dintr-un bonus primit de jucatori, cu atat mai mult cu cat se spune ca nu sunt bani in fotbal! Initial se zvonea ca primele sefilor de la FRF ar fi trebuit sa fie duble. Banii de bonusuri pentru sefii de la FRF (650.000 de euro) au venit de la UEFA (in total 8 milioane de euro). Ce s-a intamplat cu restul de bani primiti de la UEFA, s-au investit in fotbal? Cred ca Razvan Burleanu ar trebui intrebat.

c) Numai ca tot Razvan Burleanu primeste diurna de 500 de euro pe zi pentru deplasarile in strainatate (care ii ocupa mai mult de jumatate de an!), in tara cu salariul minim mai mic de 200 de euro pe luna (sursa: http://www.aktual24.ro/sume-uriase-pentru-infrangeri-rusinoase-puiu-iordanescu-1-000-eurozi-burleanu-500-eurozi/)! Iar consilierii lui Burleanu sunt platiti cu 20.000 de lei pe luna. Pentru comparatie (sursa: http://www.dcnews.ro/salariile-lui-iohannis-i-ale-demnitarilor-taiate-de-senatori_490080.html), presedintele Romaniei, prim-ministrul, presedintele Senatului si presedintele Camerei Deputatilor aveau in 2015 un salariu net de 15.108 lei (brut 21.540 lei)!

E clar ca nu prea sunt bani in fotbal si niste bani publici de furat ar fi bineveniti. Cine stie, poate isi trage Burleanu o diurna de 1000 de euro pe zi pentru deplasarile in strainatate...

La fel de clar este ca fotbalul romanesc exista doar pentru ca privilegiatii sa faca bani indiferent de performante si indiferent de ce se va intampla cu acest sport. Sportul zilelor noastre in general inseamna doar bani si figuratie.

Asa ca toti cei care iubesc sportul sunt invitati mai degraba sa-l practice, decat sa fie suporterii din jurul unor interese financiare meschine si evidente.