Au aparut noi cazuri de spagi primite de persoane angajate intr-o institutie de control, si anume politisti de la Brigada de Politie Rutiera Bucuresti.
Asa cum suntem obisnuiti, legea este facuta doar pentru a fi sabotata in interes personal de cei care pretind ca o apara. Iar legile care reglementeaza circulatia pe drumurile publice au fost dintotdeauna o mina de aur pentru cei care controleaza incalcarea lor.
Multe averi s-au cladit de catre cei care au supravegheat, ani in sir, semaforul, zebra, radarul sau semnul de circulatie.
Pentru ultimul caz de spaga in trafic am ales trei surse:
http://www.digi24.ro/stire/Perchezitii-la-Brigada-de-Politie-Rutiera-Noua-agenti-sunt-cercetati-pentru-luare-de-mita_97256
http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-14658198-cinci-politisti-brigada-rutiera-capitalei-arestati-preventiv-pentru-luare-mita.htm
http://www.romanialibera.ro/actualitate/justitie/sapte-politisti-de-la-brigada-rutiera-a-capitalei-au-fost-retinuti-pentru-luare-de-mita-299765.html
Conform comunicatului emis de Parchetul Capitalei, "Activitatea infractionala a constat, in principal, in primirea unor sume de bani de catre agentii de politie in cauza pentru a nu sanctiona abaterile contraventionale constatate, care implicau suspendarea dreptului de a conduce autovehicule, context in care erau intocmite procese-verbale de contraventie pentru abateri mai putin grave, dar care nu au fost savarsite in realitate (inclusiv aplicarea, in fals, fata de conducatori auto a unor sanctiuni contraventionale pentru abateri savarsite ca pietoni)".
Conform surselor, valoarea spagii era cuprinsa intre 200 si 300 de lei dupa unii si intre 100 si 800 de lei dupa altii. Nu ni se spune cate spagi se luau pe zi, dar se spune ca respectivii politisti erau suspectati de cel putin un an de luare de spaga.
Speculam un pic cu cifrele si presupunem ca se luau cinci spagi pe ziua lucratoare. Pare realizabil, in 8 ore de lucru, ar insemna sa se inregistreze mai putin de o abatere pe ora, ramane timp suficient pentru "negocieri", mazgalit acte oficiale si incasat spagi. Presupunem si o valoare modica a spagii de 200 de lei, desi sursele spun ca "oamenii legii" aplicau spaga progresiva, in functie de valoarea masinii implicate in abaterea contraventionala sau de starea financiara presupusa a "suspectilor".
Asta ar insemna, in 20 zile lucratoare, ca s-ar putea realiza din spagi un venit de:
200 de lei spaga x 5 spagi pe zi x 20 de zile lucratoare = 20.000 lei pe luna!!!
Intr-un an: 20.000 x 12 = 240.000 lei pe an (aproximativ 55.000 de euro). Cu asa bani simti ca traiesti cam oriunde in lume, iar viata in Romania pare excelenta.
Cat o mai fi salariul de politist la Rutiera? Maxim 2.500 de lei pe luna, daca nu si mai rau, dupa ce Boc a taiat veniturile tuturor bugetarilor (sporuri si alte drepturi) in numele austeritatii. Asa ca salariul este maruntis in aceste conditii, 30.000 de lei pe an din salariu si 240.000 de lei din spaga! Oricine si-ar dori sa fie lasat sa "lucreze" in trafic, chiar si fara salariu, dupa parerea mea. Ba chiar ar plati comision.
De remarcat ar fi "inaltele competente" necesare incasatorilor de spagi, dintre care se pot sublinia: cunoasterea perfecta a trigonometriei si ecuatiei de gradul doi, mecanica cuantica, termodinamica, botanica, istoria, geografia, literatura, limbi straine si asa mai departe. Doar nu poti sa iei unul de pe strada ca sa-l pui sa opreasca soferii, tot pe strada.
Desi, tot conform surselor, citate, aflam urmatoarele de la Florin Vîlnei, preşedinte Sed Lex:
1. „Trebuie să facem curăţenie în propria ogradă. Am permis să intre în sistem oameni care s-au transformat în poliţişti fără o pregătire prealabilă şi fără anumite reguli pe care trebuiau să le respecte”
si
2. "avem o proastă politică de resurse umane"!!!
I-auzi, domnule! Oare cine a permis intrarea in sistem a unora care s-au transformat in politisti fara o pregatire prealabila? Si pe ce criterii? Din moment ce competenta este exclusa, nu mai ramane decat spaga, nu-i asa? Dar spagile de la resurse umane si traficul de influenta in scopul angajarii inca nu sunt suficient de anchetate si mediatizate. Nu ar trebui anchetate si persoanele de la resurse umane care permit intrarea in sistem a unora care nu au dreptul? Se pare ca nici la resurse umane nu au intrat oameni cu o pregatire prealabila.
Alte citate semnificative de pe surse care ne arata ce fauna de infractori vegheaza la respectarea legii sunt urmatoarele:
1. "Persoanele care i-au reclamat la DGA pe politistii de la Brigada Rutiera a Capitalei s-au plans de faptul ca acestia le-au imputat abateri fictive, apoi le-au cerut mita pentru a nu le retine permisele de conducere, potrivit unor surse judicare.
Sursele citate au declarat, pentru Mediafax, ca in cazul in care soferii nu le dadeau mita agentilor de circulatie, erau sanctionati chiar daca erau opriti pentru fapte inventate."
Oameni sanctionati pentru fapte inventate? Sa mai spuna cineva ca nu traim intr-un stat represiv! Posibilitatea de a dovedi abuzurile autoritatilor este practic nula, de unde si comportamentul discretionar al acestora. Sa te judeci in instanta inseamna timp, bani si posibilitatea uriasa sa pierzi desi ai dreptate, daca nu poti dovedi acest lucru.
2. "Cazul celor noua agenti de la Brigada Rutiera a Capitaliei nu este singular. De-a lungul timpului, in atentia anchetatorilor au mai fost si agenti de la Politia Rutiera Iasi, Constanta sau Ialomita."
Se pare ca exista foarte multe judete cu potitisti cinstiti.
3. "Politistii vizati de ancheta, care ar fi comis acte de coruptie in sectoarele 2 si 3, nu erau constituiti intr-un grup organizat, ci actionau in mod separat."
Intreg sistemul este un grup organizat, toate scaparile din legi si disfunctionalitatile din sistem au fost organizate in mod deliberat, nu de catre anchetati, ci de catre creatorii sistemului. Cine se angajeaza intr-o institutie de control nu o face pentru a descuraja infractorii, ci pentru a beneficia de spaga. Multi spagari sunt pe cont propriu, informatii despre spagi exista peste tot. Unora le plac constructiile si se fac zidari, unora le plac masinile si se fac soferi, altora le plac spagile si se fac... spagari.
Obtinerea de probe de catre persoane private contra spagarilor este practic imposibila, iar probe video si audio private nu stiu sa fie acceptate in instanta. Sa zicem te opreste politistul in trafic, mai ales pentru un motiv fictiv, si ca ai camere video si microfoane instalate pe masina. Conform inregistrarilor, s-ar proba abaterile de la lege comise de politist. Sunt inregistrarile acceptate in instanta?
In final, ce risca spagarii de la rutiera? O amenda, mustrarea, inchisoarea? Au pedepsele asprimea necesara pentru descurajarea fenomenului? Cum ramane cu spagile? Le returneaza infractorii sau beneficiaza de ele in continuare? Evident, nimeni nu poate stabili valoarea exacta a spagilor primite. Nici macar beneficiarii...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu