Piata muncii din Romania este caracterizata prin dorinta de a plati salarii cat mai mici in sectorul privat si prin dorinta de a plati (risipi) cat mai multi bani (publici) pe salarii in sectorul de stat.
In plus, de multe ori s-a vazut ca angajarile la stat se fac pe pile, ca la stat nu exista nicio corelatie intre salarizare si performanta si ca multi angajati de la stat imbina la greu veniturile din salarii cu veniturile din coruptie.
Foarte rapid se trage concluzia ca exista doua lumi paralele: a angajatilor de la stat pe bani multi, si a angajatilor din privat, pe bani mai putini. Daca tinem cont si de conditiile de munca (la stat sunt mai decente) vedem ca prapastia dintre cele doua situatii este si mai neta. Adica, in general, sectorul privat este sclavul sectorului de stat, indiferent de cat de bine ar putea fi platiti, prin exceptie, unii salariati din privat.
Discrepanta a ajuns sa fie sesizata chiar si pe sursa http://www.mediafax.ro/economic/in-nicio-tara-din-lume-slujbasii-de-la-stat-nu-castiga-mai-bine-ca-in-privat-e-revoltator-ce-se-intampla-in-romania-16237776, care ne informeaza ca la stat se castiga in medie cu 19% mai bine decat in privat!
Asa ca pilosii se inghesuie sa se angajeze la stat, iar sclavii se duc la "interviu", unde de fapt singurul lucru care conteaza este ca raspunsul la intrebarea "Ce pretentii materiale aveti?" sa se materializeze intr-o cerere salariala cat mai mica.
Practica aceasta a fost si ea sesizata pe sursa http://www.mediafax.ro/economic/de-ce-nu-spun-companiile-din-romania-ce-salarii-ofera-candidatilor-ofertele-de-joburi-de-pe-website-uri-omit-cea-mai-importanta-informatie-in-timp-ce-in-tari-din-ue-exista-transparenta-totala-16235562, care arata ca ofertele de munca nu contin si oferta salariala concreta, spre deosebire de ofertele de munca din vestul Europei.
Daca sectorul de stat este foarte risipitor in privinta salariilor, sectorul privat este foarte zgarcit, practicand santajul economic si asteptand pana gasesc angajatii cei mai bine pregatiti si cei mai muritori de foame, care accepta sa-si vanda forta de munca pe nimic.
Dupa care, sursele vorbesc despre pseudo drame, cum ar fi angajatorul care nu gaseste soferi (sursa: http://m.zf.ro/companii/drama-unui-transportator-avem-10-15-masini-care-stau-zilnic-pentru-ca-nu-gasim-soferi-16222955), desi salariul mediu in firma este de 800 de euro. Problema pentru angajator este ca soferii isi gasesc de lucru in strainatate pe salarii cel putin duble. Si atunci unde este drama? Sa-i plangem de mila angajatorului ca nu gaseste fraieri care sa munceasca pe nimic? N-are voie salariatul sa munceasca acolo unde este cel mai bine platit? Nu mai functioneaza regula cererii si ofertei? Daca cererea e mare si oferta este mica, nu ar trebui sa creasca salariile pentru a se putea face angajari in domeniile deficitare? Sau se asteapta imigrantii si refugiatii care sa fie "integrati" in UE pe salarii de nimic?
In practica, sa ne imaginam cazul unui sofer pe un camion care transporta zilnic minim 10 tone (daca face un singur transport pe zi). Asta inseamna ca in 20 de zile lucratoare transporta 200 de tone, adica 200.000 de kilograme. Daca soferul ar castiga o singura eurocentima per kilogramul transportat (circa 5 bani per kilogram), atunci in 20 de zile, transportand 10.000 de kilograme pe zi, ar trebui sa castige 2.000 de euro.
Nu sunt bani de salarii in Romania? Sau scopul sectorului privat romanesc este batjocorirea extrema a angajatilor fara pile si extragerea maximului de profit de pe urma celor neinformati sau dezinformati?
Casa Presei
Acum o oră
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu