Se afișează postările cu eticheta calitatea serviciilor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta calitatea serviciilor. Afișați toate postările

luni, 30 iulie 2018

Schimbarea unei baterii care s-a umflat

De ceva vreme bateria de la telefonul mobil imi facea probleme. Se descarca prea repede si se incarca prea repede (probabil pentru ca de fapt nu se incarca).

La un moment dat s-a bombat foarte mult si a desfacut cu zgomot carcasa telefonului.

Bine ca nu a explodat!

Am luat-o cu grija si am pus-o departe, astfel incat sa nu pericliteze pe cineva. Dupa care m-am dus la RCS & RDS, ca sa mi-o schimbe.

Credeam ca totul e foarte simplu, dar la firma mi s-a spus ca nu au baterii si ca trebuie sa las telefonul ei; ei il trimit la service si acolo se rezolva, cam intr-o saptamana.

Cam mult timp pierdut, dupa parerea mea, pentru schimbarea unei banale baterii. Am intrebat daca exista si alte modalitati de rezolvare mai rapida a problemei.

Mi s-au propus doua metode: prima, sa ma duc eu la service, undeva, departe, in sectorul 3, si mi s-ar fi schimbat bateria pe loc (teoretic); a doua metoda, sa-mi cumpar baterie singur, de la magazinul EMAG din Crangasi.

A doua varianta mi s-a parut mai simpla.

M-am dus la EMAG, arat bateria si spun ca vreau una noua si buna. Vanzatorul imi spune ca magazinul nu tine astfel de baterii, dar poate da comanda la partenerii sai si se rezolva (desigur, nu pe loc). Deci, reprezentantul RCS & RDS m-a trimis cam la plimbare, in necunostinta de cauza.

Il intreb pe "emagist" daca nu exista alte magazine de telefonie prin zona, unde sa-mi rezolv problema mai repede. Imi spune ca ar fi un magazin la ultimul etaj prin Piata Crangasi.

Ma duc spre piata, sunt destule cosmelii cu etaj pe acolo, ma uit dupa vreo sigla cunoscuta, dar vad la parter si la strada un magazin de telefonie mobila. Intru, spun problema. Nu tineau nici astia baterii. Intreb de un alt magazin, reprezentantul magazinului isi lungeste o mana, directionandu-ma peste drum la concurenta.

Ma duc peste drum, intru in magazin, nici astia nu tineau baterii. Iar intreb unde pot sa-mi rezolv problema si sunt indrumat chiar la usa vecina, unde era un mic service de telefonie mobila.

Intru acolo, spun care-i problema si, in sfarsit, se poate! Primesc o baterie noua; vanzatorul imi spune ca e de la Nokia si ca e mai buna decat cea pe care o aveam. Platesc 50 de lei si dau sa plec, lasand vechea baterie acolo.

"Luati si bateria si aruncati-o.", imi spune vanzatorul.

"Pai, puteti sa o aruncati si dumneavoastra.", raspund eu, prudent.

"A, nu. Aruncati-o dumneavoastra, asta e o bomba cu ceas."!

Ce mai e de zis dupa aceasta intamplare? Ma bucur ca nu mi-a explodat in mana...

miercuri, 29 iunie 2016

Reintregirea familiei in trenul de vite Regio 3012


Duminica, 26.Iunie.2016, as fi avut de ales intre mai multe evenimente in Bucuresti: drift in Piata Constitutiei, Campionatul de Lupte pentru juniori la Sala Polivalenta sau traditii populare in Cismigiu.

Dar in Bucuresti aerul era destul de irespirabil, asa ca, dupa ce am verificat prognoza meteo, am propus familiei sa mergem o zi la munte si sa facem un traseu usor prin padure, spre Urlatoarea.

Zis si facut. Ne luam comozi din Gara de Nord bilete la concurenta CFR Calatori, adica la SC Regiotrans SRL, care avea trenul personal amplasat strategic la 8:50 in Bucuresti, ajungand la 11:27 in Busteni.

Ajungem cu usurinta cu trenul la Busteni si ajungem cu usurinta pe jos la Urlatoarea. Cum totul a fost prea simplu si vremea foarte placuta, am mers si la Poiana Izvoarelor sau la Valea Spumoasa, cum aud ca este numit mai nou acel loc. Traseul catre Valea Spumoasa este nemarcat si deloc promovat, din motive care imi scapa. Dar este destul de usor si accesibil, singura problema pentru drumeti este daca stiu ca la capatul drumului este ceva de vazut.

Dupa acest succes deplin, mancam in Busteni si ne indreptam catre gara.

Asa cum ne invata poetul, "Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă" ("Sergentul", de Vasile Alecsandri). Nu ca am fi fost raniti, ca eroii de la Plevna. Raniti poate doar in suflet, de coruptia si de nesimtirea care sunt vesnic la putere in Romania.

Calea masura tot atatia kilometri chiar si la intors acasa. Dar timpul de parcurs crestea simtitor la intoarcere, din cauza CFR-ului care, ca de obicei, nu-si respecta orarul.

Conform pozelor facute in gara Busteni, trenul IR 1746 avea intarziere 80 de minute!

Trenul IR 1635-2 avea intarziere 25 de minute, desi venea de la Brasov, adica de la doi pasi! Chiar nu sunt curios sa aflu ce intarziere a avut pana la Constanta.

Iar trenul R 3012, care venea tot de la Brasov, avea o intarziere de numai 7 minute.

Ne luam bilete la trenul cel mai putin intarziat, adica la Regio 3012. Primim un bilet cu pret redus si un bilet pentru trei persoane la pret intreg, conform pozei de mai jos.

Cam multa lume in gara si toata in asteptarea lui Regio 3012, adica echivalentul personalului. Motivele pentru care lumea prefera personalul sunt obiective: biletul la Inter Regio (adica la accelerat; trenuri rapide nu prea exista la mediile orare nationale actuale) costa vreo 40 de lei bucata, adica dublu. In plus, ce viteza superioara mai poate avea un tren cu 80 de minute intarziere? In concluzie, personalul este incet, dar sigur, ca un Cadillac. :)

Trenul nostru soseste in gara cu viteza luminii stinse, conform intarzierii afisate. Se vede de departe ca are doar cinci vagoane, toate cu compartimente, si ma cam ingrijorez vazand cata lume asteapta in Busteni. Sper sa nu fi urcat prea multa lume din Brasov, din Predeal si din Azuga.

Din intamplare, vagonul din mijloc se opreste cu usa chiar in dreptul meu si urc primul. Ma uit din compartiment in compartiment: toate sunt pline. Gasesc unul unde vad vreo trei locuri aparent libere, desi pe un loc si jumatate dormea un copil mic. Intreb daca locurile sunt libere si un nene imi raspunde cu voce stinsa: "Doarme ala micu'!". Nu asta era cerinta. Logic vorbind, daca dormea ala micu', atunci nu mai avea voie nimeni sa se urce in tren? In fine, plin de speranta imi bag picioarele in raspunsul tembel primit si imi continui cautarea. Imi pare rau ca nu am poza care sa ilustreze momentul, dar aveam altele pe cap in acel moment.

Pana la urma nu am gasit niciun loc in acel vagon! Am trecut la urmatorul si mi-am "plantat" familia pe unde s-a gasit cate un loc liber, pentru ca era clar ca nu ne permiteam luxul sa stam toti impreuna. Fata mea a prins un loc pe la mijlocul vagonului, sotia altul, mai spre o extremitate, iar fiul meu a ocupat ultimul loc disponibil, in capatul vagonului.

Eu, vesnic in forma si in verva, m-am multumit sa ocup un loc in picioare pe culoar, langa compartimentul sotiei, la un geam deschis. De mentionat ca trenul nu avea aer conditionat si ca nu toate geamurile de pe culoar se puteau deschide!

Imprastiati astfel, trenul si-a pus hoitul in miscare.

De cand intra trenul in gara Busteni remarcasem locomotiva absolut mizerabila. Faptul ca era fabricata in 1988, deci acum 28 de ani, nu reprezinta o scuza pentru a nu mai fi niciodata revopsita sau spalata.

In fine, se mai urca lume in Sinaia, iar trenul de vite se aglomereaza si mai mult.



La un moment dat apare si controlorul, zis si "nașul". Venea dinspre fata mea, cea care detinea biletele. A iesit din compartimentul in care era fata mea, deci a vazut biletele. A ajuns in dreptul meu, mi-a cerut biletul, i-am zis ca era la fata mea si ca mai sunt sotia si fiul meu imprastiati in alte compartimente.

In fine, cu sotia nu au fost probleme, dar l-am vazut pe fiul meu iesind din compartiment si m-am dus la el pe culoar. Fiul meu imi zice ca "nașul" a "cârâit că de ce nu avem fiecare dintre noi biletul la el.

M-a cam scos din pepeni "nașul", in proportie de vreo 5%. Raspunsurile la nelamurirea lui erau evidente:
1. Nu puteam avea fiecare biletul la el pentru ca erau trecuti 3 calatori pe un singur bilet, iar domnul "naș" știa foarte bine cum e treaba, din moment ca mai intai a vazut biletele aratate de fata mea si dupa aceea a ajuns la noi.
2. In al doilea rand, cand ne-am urcat in tren, ne-am imaginat ca este vorba despre un tren de persoane, nu despre un tren de vite. Nu am luat in calcul ipoteza ca s-ar putea sa ne imprastiem intr-un vagon, bazandu-ne pe ideea falsa ca suntem inca in UE si ca avem drepturi (pe naiba).

Mascaricii de manageri de la CFR Calatori nu stiu cum sa se autofalimenteze si sa favorizeze concurenta (SC Regiotrans SRL, SC Transferoviar Calatori SRL, SC Interregional Calatori SRL, SC Softrans SRL), oferind calatorilor cele mai proaste servicii.

Se stie ca aceeasi politica autofalimentara a avut si CFR Marfa, cea care a favorizat masiv companiile Grup Feroviar Roman (patronata de Gruia Stoica, "om de afaceri" deja arestat preventiv pentru cumpărare de influenţă) si Unicom Tranzit (patronata de fostul ministru al Energiei de la Chișinău, Constantin Iavorski).

Ce mare branza ar fi fost pentru CFR Calatori sa mai adauge 3 vagoane la trenul R 3012? Sau sa formeze aceasta garnitura din 5 vagoane cu etaj? Iata ca "managementul" de la CFR Calatori nu are "solutii"!

In fine, dupa Ploiesti s-au mai eliberat niste locuri si familia s-a mai strans, ocupand locuri in doua compartimente invecinate. Iar in final trenul a ajuns la timp, recuperand intarzierea.

Cand sa coboram in Bucuresti, s-a creat un blocaj pentru ca erau niste calatori cu biciclete si caruturi. Stand la coada, l-am intrebat pe fiul meu ca in reclama: "Nenea, ce se da aici?". Continuarea fireasca era cu "Nu stiu, mi s-a facut rau, m-am sprijinit de stalp si s-a format coada in spatele meu.". Dar fiul meu mi-a zis: "Intrebati mai in fata, ca nu sunt eu primul la coada.". :))

Am ajuns la statia de taxiuri si am facut comanda la terminal (doar firma de taxiuri "Meridian" deserveste Gara de Nord). In spatele statiei de taxiuri erau alte taxiuri "private", cu tarife indoielnice, unde soferi liberi si galagiosi erau intr-o vesnica cearta. Desi, taxiul comandat a venit foarte repede, am remarcat ca tot nu am scapat de taximetristii dubiosi, tolerati cu generozitate de autoritatile mafiote.

Dupa toate aceste intamplari familia reintregita a ajuns cu bine acasa.

miercuri, 2 octombrie 2013

Marea debransare

Dupa ce s-a facut reabilitarea termica a blocului, in iarna 2012-2013 mi-am initiat un "proiect pilot" de incalzire electrica, in locul incalzirii centralizate. Nu am vrut sa imi pun centrala termica pentru ca eram sigur ca pretul gazelor va creste, pentru ca nu doream alt santier in casa, alti pereti gauriti pentru alta instalatie si pentru ca centralele pe gaze nu mi se par chiar foarte sigure, existand pericolul de explozie.

Trebuie spus ca doar sufrageria si un dormitor sunt pe colt, dar acest dormitor este protejat de balcon. Restul incaperilor nu au decat peretele cu fereastra spre exterior. Astfel incat, din start, apartamentul nu este unul care atrage si mentine frigul, avand in plus si orientarea catre expunerea solara.

Am folosit deci pentru incalzire numai aparate electrice, care, fiind prevazute cu termostate, pe de o parte nu lasa temperatura sa urce la nivel de canicula, pe de alta parte reduc consumul de energie electrica si implicit costurile. Randamentul si temperatura mi s-au parut rezonabile, iar costurile pentru incalzire au fost de maxim 200 de lei lunar.

Astfel incat, daca iarna trecuta am mentinut reteaua centralizata de termoficare in rezerva, inainte de de iarna 2013-2014 m-am debransat de la RADET. Aceasta este din punctul meu de vedere marea debransare, dupa debransarea medie (desfiintarea postului fix de telefon) si mica debransare (desfiintarea telefonului niciodata folosit, oferit de firma de cablu).

Daca as avea conditii (dar nu le am!), m-as debransa si de la ENEL si mi-as instala centrala proprie solar-eoliana. La bloc este imposibil acest lucru. Nici calitatea apei reci nu este corespunzatoare, putand fi folosita la gatit, dar nu si pentru baut (asa cum este la Torino, de exemplu). Cu atat mai mult, in Bucuresti nu exista solutii individuale alternative pentru furnizarea apei reci.

Evident, toate aceste lucruri le-am facut pentru ca sunt nemultumit de calitatea si de pretul serviciilor oferite de catre furnizori. Dupa cum mi-am dat seama, niciun astfel de serviciu nu este corespunzator, dupa parerea mea, nici din punct de vedere al calitatii, nici din punct de vedere al pretului.

Legat de pret, mi se par chiar niste mari batai de joc fata de cetateni toate scumpirile absolut nejustificate (decat de lacomia patronilor/ actionarilor/ directorilor/ politicienilor cointeresati) care au loc periodic in Romania. Nu am inteles de ce trebuie sa ne aliniem cu preturile ca in occident, in timp ce salariile trebuie sa fie undeva la 10-20% fata de occident.

Ce Uniune Europeana e asta in care, pentru aceeasi munca, salariile din Est sunt bacsisul din Vest? Se regasesc aceste fluctuatii salariale, de exemplu, in Statele Unite ale Americii? Un inginer mecanic este platit in statul Utah cu 10% din ce ar castiga in statul California, pentru aceeasi munca? Sa fim seriosi!