Se afișează postările cu eticheta sarbatoare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sarbatoare. Afișați toate postările

vineri, 15 mai 2020

Noaptea de 14-15.Mai.2020: revelionul de urgență!

Multă lume a sărbătorit în stradă sfârșitul tiraniei oficializate timp de două luni în numele Covid-19.

"Astfel, mai mulţi locuitori ai Capitalei au profitat de ridicarea stării de urgenţă şi redeschiderea Parcului Cismigiu imediat după miezul nopţii, odată cu declararea stării de alertă, vineri 15 mai 2020."
(sursa: https://www.mediafax.ro/stirile-zilei/galerie-foto-lume-in-parcul-cismigiu-la-miezul-noptii-cum-au-profitat-romanii-de-ridicarea-starii-de-urgenta-19134392).

"Străzile au fost pline de oameni care reiau lucrul de la birou sau au ieşit pentru o alergare";
"Ieri seară, de bucurie că s-a încheiat starea de urgenţă, unele persoane au aprins artificii, mai ceva ca de Anul Nou."
(sursa: https://www.mediafax.ro/social/cum-a-aratat-ziua-eliberarii-de-starea-de-urgenta-strazi-pline-si-artificii-19135399).

Foarte bine că s-a întâmplat așa!

luni, 1 mai 2017

Consecintele nefaste ale muncii

1 Mai, Ziua Muncii.

Un bun prilej pentru ca entuziastii sa se duca la mare pentru nimic si sa stea in frig si ceata, de parca muzica, haleala, bautura si distractie nu s-ar gasi oriunde.

Un bun prilej pentru o crestere exponentiala a consumului de carne expirata bagata in mici. Micilor li se face reclama peste tot: in televiziuni, pe strada, la evenimente. Se spune ca asa-i traditia. Nu esti roman adevarat daca nu te indopi cu carne expirata amestecata cu grasime si arome identic naturale. :))

Dincolo de aceste considerente culinare, de Ziua Muncii aflam ca munca aduce numai probleme. Pe langa faptul ca in general munca onesta nu aduce prosperitate, pe langa stresul, umilintele si relele tratamente la care sunt supusi angajatii lipsiti de pile si drepturi, in Romania munca ucide de-a dreptul.

Astfel, tocmai azi, 01.Mai.2017, de Ziua Muncii, am aflat de pe sursa https://www.antena3.ro/actualitate/romania-pe-primul-loc-in-ue-statistica-nu-ne-face-cinste-411037.html ca in Romania se produc cele mai multe accidente de munca mortale din UE, raportat la numarul de salariati. Rata accidentelor de munca mortale romanesti este de peste 3 (trei) ori mai mare decat medica UE!

Deci, inca o situatie care ne "onoreaza" si de care e clar ca trebuie sa fim mandri.

vineri, 2 decembrie 2016

Ziua nationala - circ mediatic pentru toti romanii

A. Mai intai, o reconfirmare a statutului de a fi roman si de a trai in Romania: conform sursei http://www.mediafax.ro/economic/romanul-din-statistici-traieste-putin-dar-munceste-mult-pentru-calitatea-vietii-sale-16012624, romanul munceste doua treimi din viata desi e prost platit (sau tocmai pentru ca e prost platit).

Daca aritmetica simpla inca functioneaza, atunci doua treimi din 24 de ore ar insemna 16 ore, iar 16 ore de munca pe zi ar fi impotriva Codului Muncii si ar insemna exploatare crancena. De unde se vede ca legea nu ar fi tocmai egala pentru toti, iar ITM-ul exista doar pentru ca angajatii sa adune spagi grase pe langa salarii medii.

Desi toate acestea sunt simple speculatii, orice asemanare izbitoare cu realitatea nu este deloc intamplatoare.

In aceste conditii, conform sursei http://www.mediafax.ro/stirile-zilei/ziua-nationala-la-iasi-slatina-si-ploiesti-mii-de-persoane-s-au-inghesuit-la-coada-la-fasole-carnati-si-vin-fiert-dupa-parada-militara-foto-video-16012121, nu este de mirare ca de ziua nationala multa lume a participat la traditionala inghesuiala pentru o portie de fasole si carnati. Pai cum sa nu se inghesuie lumea la o masa calda, daca in acest mod scuteste o zi sau doua de munca pe nimic?

Mai ales ca si sursa http://www.mediafax.ro/economic/saracia-in-munca-aproape-4-din-salariati-traiesc-sub-pragul-de-subzistenta-chiar-daca-au-un-venit-constant-16012467 confirma ca 4% din oamenii muncii isi duc zilele sub pragul de subzistenta muncind! Cred ca aceasta categorie "socio-profesionala" ar putea fi considerata in somaj tactic, adica au un loc de munca de tip bataie de joc doar pentru ca statisticile sa nu arate ca somajul este de peste 15% in Romania.

De aici se vede ce bataie de joc este discutia pe tema salariului minim pe economie. Salariul minim pe economie ar trebui sa insemne pragul de la care un om traieste decent (desi minimal) pentru ca munceste. Altfel, sigur ca sunt favorizati si stimulati toti infractorii, care ori dau lovitura incalcand legea, ori au casa si masa gratis la puscarie atunci cand sunt prinsi.

B. Circul mediatic hidos ocazionat de ziua nationala nu putea sa ocoleasca propaganda monarhista, care in mod cert vrea sa puna mana pe putere pana in anul 2018, beneficiind de complicitatea multor persoane cu functie inalta in statul republican.

Astfel, odiosul Radu Duda si sinistra lui sotie, Margareta, au facut traditionala (de ce oare traditionala?) plimbarica pe bani publici (de ce oare pe bani publici?) cu trenul regal prin tara. In total au fost intampinati de cateva mii de monarhisti, care spera sa dea lovitura de stat sub orice forma (sangeroasa sau juridica) pana in 2018 si sa calce in picioare vointa si indiferenta a milioane de romani fata de hidoasa monarhie.

Tot in cadrul circului monarhist, terminarea lucrarilor la Arcul de Triumf a fost un bun prilej pentru ca penibilul academician Razvan Theodorescu sa-l evoce pe odiosul si sinistrul dictator Carol al II-lea, care a taiat si el o panglica propagandistica pe vremuri in aceasta locatie, atunci cand s-a realizat a n-a versiune a acestui monument (si in perioada interbelica se construia scump si prost, de preferat de unica folosinta, iar versiunile anterioare ale monumentului se degradasera).

Profit de ocazie si ii amintesc "ilustrului" academician de ironia istoriei: dictatorul Carol al II-lea, cel care a reinaugurat in 1936 monumentul dedicat fauririi Romaniei Mari, este in acelasi timp cel care a realizat in 1940 Romania Mica. Asa a inteles monarhia lu' Peste sa "cinsteasca" memoria celor care si-au dat viata pentru tara si pentru reintregire. De unde rezulta un vesnic motiv pentru ca monarhia sa dispara pentru totdeauna din Romania, cu tot cu asa zisa Casa Regala.


Oare cat timp va mai purta aleea principala din parcul Herastrau numele ticalosului dictator Carol al II-lea? De ce trebuie sa ramana acest nemernic in memoria romanilor? Reamintesc faptul ca Nicolae Ceausescu este numit dictator doar de adversarii politici, in timp ce Carol al II-lea s-a autointitulat dictator cu acte in regula. Desi monarhia ne-a ciopartit tara, romanii sunt indemnati sa condamne comunismul! Iar monarhul derbedeu si dictator are nume de alee in parcul Herastrau, in timp ce urmasii lui spera sa preia puterea in Romania!


C. Legat de subiectul incheierii "lucrarilor" la Arcul de Triumf, tratat de propaganda contemporana ca o mare realizare a lui madam Firea, remarc faptul ca si aici este vorba de circ mediatic. La Arcul de Triumf lucrarile erau ca si terminate de cel putin un an. Monumentul ramasese imprejmuit si abandonat, pana cand s-a mimat ceva treaba (s-au trasat dungi gabene si alte maruntisuri) ca sa se poate umfla in pene PSD-ul cu Firea lui.

Ajung macar o data la doua saptamani in acel parc si am vazut foarte bine cum luni de zile nu s-a facut mai nimic pe acolo. In plus, initial s-a spus ca la Arcul de Triumf se vor construi cai de acces subterane, fapt care nu s-a realizat si care acum nu mai este amintit de nimeni.

Din pacate pentru propaganda, nu ma numar printre cei cu memoria scurta sau printre cei care pricep greu si uita repede, asa ca citez din doua surse:

1. Conform sursei http://www.cancan.ro/multimedia/video/exclusiv/sorin-oprescu-reconstruieste-monumentele-istorice-din-capitala-pe-bani-europeni.html, din 24.Iunie.2014:
"Primarul general, Sorin Oprescu, a facut azi o vizita de lucru la trei dintre santierele deschise la monumentele istorice aflate in consolidare cu fonduri europene. Edilul-sef vrea sa se construiasca un tunel subteran la Arcul de Triumf.";

2. Conform sursei http://www.b365.ro/cand-vor-fi-gata-lucrarile-la-arcul-de-triumf-si-casa-cesianu_204732.html, din 21.Martie.2014:
"La Arcul de Triumf va fi amplasat şi un semafor, pentru a facilita accesul vizitatorilor. De asemenea, s-a luat în calcul ca ulterior, într-un interval mediu de timp, să fie construit un pasaj pietonal subteran cu două căi de acces spre Arcul de Triumf, a anunţat Bogdan Hreapcă, directorul general al Direcţiei de Investiiţii din cadrul Primăriei Capitalei.".

Foarte ciudat cum dusmanii PSD-ului (de exemplu: PNL, USR, PMP) nu s-au folosit de aceste informatii pentru a-i mai taia din popularitate lui madam Firea! La fel de ciudata este si amnezia presei care "informeaza" corect! Dar asta face parte din enigmele "luptei" politice. :)

D. Tot ieri, de ziua nationala, madam Firea si-a mai facut o alta reclama electorala aprinzand luminile amplasate in Bucuresti cu ocazia sarbatorilor.

Pentru o corecta informare, precizez ca Piata Constitutiei a fost total neinspirat si neprofesional inghesuita prin amplasarea simultana a scenei pentru spectacole si a casutelor pentru comertul cu produse "traditionale" (De pilda, traditionala fasole cu carnati se face cu fasole 95% din import si carne 60% din import, conform sursei http://www.aradon.ro/meniul-traditional-de-1-decembrie-vine-din-import-fasole-95-si-carne-60/1741957, din 30.Noiembrie.2016).

Piata Constitutiei s-a umplut intotdeauna de lume cu ocazia spectacolelor de orice fel, iar cele 100 de casute destinate comertului au redus crancen lipsa spatiului, a accesului si a vizibilitatii catre scena. Am fost ieri, 01.Decembrie.2016, acolo. Am preferat sa plec cu cateva minute inainte de aprinderea beculetelor (pot sa le vad aprinse oricand in zilele urmatoare), pentru ca era intuneric (iluminatul stradal era complet oprit pe Bulevardul Libertatii si pe Bulevardul Unirii!), se creau busculade si multa lume era nervoasa (multi parinti erau ingrijorati pentru copiii lor din cauza aglomeratiei).

 Foto 1. Iluminatul public stins pe Bulevardul Unirii:
  Foto2. Autocar strecurandu-se in bezna prin multime:
  Foto 3. Iluminat public stins pe Bulevardul Libertatii:

Cred ca toate casutele destinate comertului, caruselul si alte alea ar fi trebuit instalate in parcul Izvor sau pe trotuarele de pe Bulevardul Unirii. In Piata Constitutiei trebuia instalata doar scena destinata spectacolului. Dar atat poate madam Firea si "specialistii" sai.

E. Altfel, datorita stirilor, de ziua nationala am mai remarcat-o pa madam Gorghiu, care rumega "ciunga" (guma de mestecat) la parada militara. Cred ca presa exagereaza in cazul doamnei Gorghiu. Esenta societatii noastre este libertatea si dreptul (probabil constitutional) de a mesteca guma. Mai ales ca inca nu se deschisese "restaurantul" cu fasole si carnati, iar frigul patrundea in oasele celor neechipati corespunzator.

sâmbătă, 26 decembrie 2015

Dilema de Craciun

Dupa Revolutia Infractorilor din 1989 s-a produs o dilema in legatura cu ziua de 25 decembrie.

Oare ce ar trebui facut? Sa se sarbatoreasca Craciunul sau sa se comemoreze asasinarea in stil mafiot a lui Nicolae Ceausescu?

Interesant cum tocmai de Craciun, cand se zice ca ar trebui (macar atunci) sa fim mai buni, s-a produs acest omor calificat deosebit de grav. O dovada in plus ca povestea cu "sa fim mai buni" se adreseaza prostovanilor care trebuie sa priveasca ingaduitor la nesfarsit abuzurile autoritatilor mafiote.

La fel de interesant este faptul ca sotii Ceausescu au fost asasinati dupa un proces de tip mascarada de noua putere care dorea sa aboleasca in Romania... pedeapsa cu moartea si sa instaureze... statul de drept.

Intre timp am inteles ca statul de drept avea de fapt intelesul de statul de spaga, iar abolirea pedepsei cu moartea a servit pentru ca marii infractori care au ajuns la putere si si-au batut joc de romani si de Romania (distrugand economia si furand cel putin 108 miliarde de dolari) sa fie siguri ca nu pot suferi acest tip de pedeapsa, desi ar fi meritat-o din plin.

marți, 1 decembrie 2015

LA MULTI ANI, ROMANIA!

Adresez aceasta urare, in cel mai pur abstract, unei lumi ideale si inexistente in acest moment.

Aceasta urare nu este destinata in niciun caz statului mafiot totalitar roman, caracterizat prin coruptie generalizata. Aceasta urare nu este destinata nici societatii romanesti actuale, caracterizata prin infractionalitate globala, indiferent daca aceasta stare de infractionalitate este voluntara, involuntara sau obligatorie prin lege. Dimpotriva, as dori sa fie scurtate zilele acestei Romanii a zilelor noastre.

Dar se stie ca intre utopie si realitate e o cale atat de lunga, incat lumina cu greu ar putea razbate pana acolo.

Cu atat mai mult este imposibil sa pot adresa aceasta urare victimelor de la Colectiv sau oricaror altor victime ale democratiei infractionale postdecembriste.

LA MULTI ANI, ROMANIA normala, a bunului simt si a dorintei de a face bine, oriunde te-ai afla!

miercuri, 3 decembrie 2014

Fasolea, simbol al sarbatorii nationale

De ani buni s-a creat acest brand al sarbatorii nationale, cand romanii sunt uniti... la cozile saraciei pentru o portie gratuita de fasole cu carnati.

Mi se pare o alta insulta pe adresa romanilor aceasta pomana cu fasole organizata de autoritati.

Daca tot e la moda mandria de a fi roman, as avea o intrebare pentru politicienii romani postdecembristi. De exemplu, sa punem intrebarea celor care au fost sau detin functia de Prim Ministru al Romaniei: Petre Roman, Theodor Stolojan, Nicolae Văcăroiu, Victor Ciorbea, Radu Vasile (daca ar mai trai), Mugur Isărescu, Adrian Năstase, Calin Popescu-Tăriceanu, Emil Boc, Mihai Răzvan Ungureanu, Victor Ponta.

Intrebarea este urmatoarea: la o masa festiva de orice fel (zi de nastere, onomastica, nunta, botez etc) mancati fasole cu carnati?

Dupa care intreb cetateanul de rand: la o masa festiva, de exemplu de Revelion, se mananca in mod traditional fasole cu carnati?

Nu vreau sa sap pe internet ca sa vad daca exista vreo tara in care fasolea este obligatorie in cadrul unui meniu festiv.

Dar senzatia mea este ca se evita un astfel de fel de mancare la o masa festiva.

Cu toate acestea, autoritatile romanesti de nimic continua traditia primitivismului de tip "sa-i invatam pe romani cu putin", "sa nu le dam prea mult, ca ni se urca apoi in cap cu pretentiile" si alte asemenea.

In anul 2014, la 25 de ani de la victoria Revolutiei Infractorilor, autoritatile de nimic care desavarsesc Romania primitiva de azi ofera amaratilor o portie de fasole cu carnati, pentru ca "tot e mai mult decat nimic", nu-i asa?

Asta e tot ce pot spera romanii mai norocosi dintre cei peste 3 milioane de saraci cu care se lauda Guvernul Romaniei zilelor noastre: o masa calda gratis de Ziua Nationala.

Iata ce spun cateva surse despre pomana cu fasole organizata de 1 Decembrie:

"Mii de oameni au stat la cozi, în mai multe oraşe din ţară, pentru a primi o porţie gratuită de fasole şi cârnaţi oferită de autorităţile locale cu ocazia Zilei Naţionale, transmite corespondentul MEDIAFAX."

(sursa: http://www.mediafax.ro/social/mii-de-oameni-la-cozi-pentru-portii-de-fasole-si-carnati-oferite-gratuit-de-1-decembrie-foto-13683577);

"De 1 Decembrie, nu au lipsit tradiţionalel cozi la fasole şi cârnaţi, dar şi nemulţumirile legate de faptul că în alte zone autorităţile serbează cu sarmale ziua naţională.

Încă de la primele ore, ploieştenii s-au aşezat la cozi pe mai multe rânduri pentru a fi siguri că vor prinde porţiile de fasole şi cârnaţi dar şi vinul fiert, toate oferite cu ocazia Zilei Naţionale."


(sursa: http://www.observatorulph.ro/social/47189-cozi-la-fasole-si-carnati-in-ploiesti);

"Mii de buzoieni au stat la cozi pentru porţiile de fasole cu ciolan"

(sursa: http://adevarul.ro/locale/buzau/video-mii-buzoieni-stat-cozi-portie-fasole-1_547c6757a0eb96501e41c30a/index.html).

Faptul ca se sta la cozi pe 1 Decembrie pentru o portie gratuita de fasole nu reprezinta pentru mine un motiv de a fi mandru ca sunt roman. Ba chiar ma simt dezgustat de asa ceva. Dar fiecare e liber sa fie asa cum crede si simte.

Eu cred ca primitivul popor roman are memorie scurta. Si nici nu este deloc mandru, asa cum il indeamna ipocrizia politicienilor. Pentru ca altfel, ar fi stiut de unde a plecat in 25.Decembrie.1989 (sursa: http://ro.wikisource.org/wiki/Stenograma_procesului_Ceau%C8%99escu):

"JUDECĂTORUL: De ce, inculpat, ai luat măsura aceasta ca să umilești poporul, să-l terfelești, să-l aduci în halul de umilință în care l-ai adus, de ce ai exportat produsele astea pe care le munceau țăranii? Și veneau țăranii de la Caracal, din toată țara, la București să cumpere pâine, pe ger, pe frig... cei care produceau pâinea, cei care te duceai dumneata și le dădeai indicații. De ce ai înfometat poporul, de ce ai făcut aceasta, de ce ai înfometat acest popor?"!!!

Intre timp, la 25 de ani de la victoria Revolutiei Infractorilor, inculpatii zilelor noastre care umilesc, terfelesc si infometeaza poporul, sunt vazuti ca niste binefacatori si ca niste eroi!!! Senzationala schimbare de optica a infometatilor!!!

miercuri, 1 ianuarie 2014

Noul an si concertul Filarmonicii din Viena

A inceput noul an 2014.

Dupa parerea mea, anul 2014 a inceput foarte placut. Vremea din Bucuresti, fara zapada si putin mai calda decat de obicei, a facut ca multa lume sa petreaca pe strazi, in zonele unde autoritatile au organizat spectacole publice.

Cel mai bun lucru care mi s-a intamplat azi, 01.Ianuarie.2014, a fost concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena, transmis in direct pe la pranz. Mi s-a parut un spectacol colosal si coplesitor, in care unele piese clasice se repeta in mod traditional si suna formidabil in ciuda varstei lor respectabile.

Dirijorul mi s-a parut o persoana deosebita, care a stiut sa insufleteasca si sa inveseleasca atmosfera. Daca am inteles eu bine, este un evreu de nationalitate argentiniana cu pasaport... palestinian. In plus reuneste anual tineri interpreti de muzica clasica din Israel, din teritoriile palestiniene si din tari arabe pentru a promova cunoasterea si respectul reciproc. Asta mai zic si eu democratie si egalitate!

Mi-au placut, pe langa artistii care au concertat: decorul baroc, aranjamentele florale (la fel de baroce, dupa parerea mea), dansatorii si costumele lor, senzatia generala de impecabil; pe scurt, cam tot ce am vazut.

Mi-a mai placut momentul din final cand dirijorul a pornit sa dea mana cu membrii orchestrei in timp ce acestia cantau nedirijati. A fost interesant atunci cand a vrut sa dea mana cu instrumentistul care tinea cinelii. Mi s-a parut ca instrumentistul s-a gandit pentru o clipa sa-i stranga mana intre... cineli :))

Deci pot sa spun ca mi-am hranit si spiritul pana sa "operez" salata de boeuf, friptura si asa mai departe...