Printre altele, definitia genocidului include si: "vătămarea gravă a integrităţii fizice sau mintale a membrilor colectivităţii sau grupului; supunerea colectivităţii ori grupului la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică" (sursa: http://legeaz.net/dictionar-juridic/genocid).
Se mai spune in plus ca: "Dacă fapta este săvârşită în timp de război pedeapsa este mai grea". Dar si ca "Indiferent de locul şi de circumstanţele în care sunt săvârşite, aceste fapte constituie cele mai odioase manifestări împotriva omenirii". Bine zis!
In acest context, conditiile generale de viata din Romania rezultate din raportul dintre munca si salarizare mi se par perfect incadrabile la notiunea de genocid pe timp de pace. Traiul in conditiile salarizarii mizerabile si lipsei locurilor de munca din Romania inseamna pentru majoritatea cetatenilor "vătămarea gravă a integrităţii psihice a membrilor colectivităţii".
Din cauza lipsurilor materiale, la care se adauga si ticalosiile statului mafiot totalitar (coruptia generalizata si furtul crancen al banilor publici) si abuzurile de pe piata muncii (la salarizarea mizerabila se adauga presiunile psihice si psihologice facute pe angajati pentru a presta in forma continuata munca peste programul normal de munca, adica ore suplimentare si munca sambata si chiar duminica), se produce si vătămarea gravă a integrităţii mintale a membrilor colectivităţii sau grupului.
Foarte multi romani sufera stresul psihic constant al imposibilitatii de a supravietui din cauza lipsei totale a banilor.
Desigur, statul mafiot totalitar este liber sa masluiasca statisticile dupa bunul plac si sa sustina orice. De exemplu, ca vătămarea gravă a integrităţii mintale a romanilor se produce din alte cauze (de pilda: pentru ca romanii nu vor sa fie sanatosi din punct de vedere psihic). Sau sa sustina ca daca milioane de romani sufera de depresie nu inseamna vătămarea gravă a integrităţii mintale a romanilor.
Dar, conform sursei http://www.timisoaraexpress.ro/stiri-nationale/crestere-alarmanta-a-numarului-de-bolnavi-psihici-in-romania_12792, din 05.Martie.2014, aflam ca
"Medicii psihiatri trag un nou semnal de alarma in ceea ce priveste evolutia bolilor psihice in Romania.
Astfel, cu 1100 de bolnavi psihici la suta de mii de locuitori, Romania se afla pe locul 3 intr-un clasament care include 23 de tari europene.
Pe parcursul ultimilor ani, numarul cazurilor de afectiuni psihice inregistrate in sistemul medical (la externare) aproape ca s-a dublat.
In realitate insa, numarul tulburarilor psihice este semnificativ mai mare si se intinde pe o paleta larga, de la sfera tulburarilor usoare anxios-depresive, atacuri de panica, dependenta de alcool si substante, la psihoze, boli endogene, de coloratura afectiva sau schizofrenie.".
Sursa ofera si alte date statistice:
- in Romania exista 44 spitale de psihiatrie, cu 17.067 paturi de psihiatrie si neuropsihiatrie in 2011;
- in 2012 au fost internati 278.000 pacienti cu tulburari mentale si de comportament, comparativ cu 222.000 in 2005, adica o crestere de aproximativ 25% a numarului de pacienti;
- incidenta prin tulburari mintale este de 1,33% (a doua ca valoare in Europa);
- incidenta psihozelor alcoolice: circa 20 la suta de miii de locuitori.
- intre 9% si 10% dintre locuitorii Romaniei (adica intre 1.700.000 si 2.000.000 de cetateni) sunt diagnosticati cu depresie!!!
In baza acestor date acuz statul roman de genocid pe timp de pace, in sensul articolului 357 din Codul Penal.
Conform Constitutiei Romaniei (sursa: http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=2#t2c2s0a22),
"ARTICOLUL 22
(1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate.
(2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant.".
Conform Constitutiei Romaniei (sursa http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=2#t2c2s0a47),
"ARTICOLUL 47
(1)
Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de
protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai
decent.".
Despre ce garantie a integritatii fizice si psihice si despre ce nivel de trai decent vorbim cand vedem statisticile despre bolile psihice? Cu siguranta ca daca romanii ar avea un trai decent nu ar exista milioane de persoane suferind de boli psihice.
Morala.
Cine poate introduce o actiune juridica impotriva statului mafiot totalitar roman pentru a-l acuza de genocid pe timp de pace?
Asa cum s-au tot modificat legile pentru a fi cocolositi infractorii, tot asa s-ar putea modifica legile, cu alti oameni la conducerea Romaniei (din afara PSD, PNL, PDL, din afara monarhistilor infiltrati in structurile de stat republicane si asa mai departe) pentru a fi distrusi infractorii extrem de periculosi.
Normal ar fi sa se modifice Codul Penal, dar nu in sensul usurarii pedepselor pentru infractorii periculosi, ci in sensul reintroducerii pedepsei cu moartea, pentru a fi exterminati cei care de 25 de ani atenteaza la viata poporului roman.
Ar trebui denuntate orice fel de legi si tratate internationale care obliga la interzicerea pedepsei cu moartea (inclusiv articolul 22 alineat (3) din Constitutia Romaniei, care ar trebui anulat).
Iar in cazul genocidului, ar trebui amendate articolele 5 si 6 din Codul Penal, in sensul ca genocidul se judeca dupa legea cea mai nefavorabila si ca pentru genocid se aplica pedeapsa cea mai nefavorabila infractorilor.
Legea trebuie sa fie facuta pentru a proteja oamenii onesti, nu pentru a favoriza infractorii cei mai periculosi!
In 1989 s-a produs Revolutia Infractorilor extrem de periculosi. Niste unii au "vandut", dupa o propaganda desantata si extrem de mincinoasa, intretinuta zeci de ani de posturile de radio "Vocea Americii" si "Europa Libera", minciuna ca "dictatorul" Nicolae Ceausescu era vinovat de toate relele din Romania. Acesti unii au spus ca Romania trebuie "salvata", drept pentru care l-au mitraliat pe Ceausescu in stil mafiot, dupa un simulacru de proces, plin de alte acuzatii mincinoase si dovedite false dupa ce nu se mai putea schimba nimic.
Executia lui Ceausescu, chiar si in conditiile acelor acuzatii false si tendentioase, ar fi putut avea o legitimitate daca standardele de viata romanesti ar fi fost acum, la 25 de ani de la Revolutia Infractorilor, apropiate de cele occidentale. In loc sa se intample acest lucru, s-au distrus milioane de locuri de munca. Odata cu ele s-a distrus si nivelul de trai al poporului roman. Nivelul de trai actual este inferior celui din comunism orice ar spune propaganda si statisticile masluite. Faptul ca marii infractori detin mari averi nu inseamna ca simplul cetatean are o viata mai buna si ca a crescut nivelul de trai in Romania, ci dimpotriva.
Desigur, in mod cert, nici pe vremea lui Ceausescu sanatatea mintala a cetatenilor nu era perfecta. Si pe vremea comunismului se produceau abuzuri care afectau mental cetatenii. Dar, cu siguranta ca maţul cetatenilor era mai plin pe atunci decat acum, cu toata rationalizarea zaharului si uleiului din ultimii ani '80. Iar abuzurile si anumite lipsuri sunt mai bine suportate psihic cu burta cat mai plina. Sunt convins ca si atunci apareau probleme psihice din cauza lipsurilor materiale. Dar lipsurile materiale nu erau atat de numeroase si de acute, ducand pana la stresul constant al imposibilitatii de a supravietui din cauza lipsei totale a banilor, incat sa genereze probleme psihice intr-o proportie atat de mare ca acum. Cu atat mai mult cu cat azi lipsurile materiale sunt accentuate psihologic de propaganda consumistica.
Este bine sa atrag atentia ca problema nu este legata de alegerea sistemului politico-ideologic sau de afinitatea la un astfel de sistem. Intotdeauna sistemele politico-ideologice sunt compuse din texte care suna bine pentru cetateanul obisnuit, dar la adapostul carora se produc cele mai mari faradelegi (infractiuni).
Problema este sa fie sanatosi fizic si mintal cetatenii, indiferent de mascarada politico-ideologica comunist-capitalista (adica de mascarada politico-ideologica de stanga sau de dreapta)!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu