Dintre consilierii lui Iohannis am remarcat doua persoane contestabile si contestate.
1. Primul contestabil este Sorin Dan Mihalache. Nascut in 1971, a fost reporter, redactor, publicist, comentator la ziarul "Azi" intre anii 1991 si 1993, pe cand era inca in facultate. Ziarul "Azi" era oficiosul regimului Ion Iliescu! Mihalache a devenit in 1994, deci la 23 de ani, expert guvernamental in Guvernul Romaniei. Nu se specifica pe surse in ce domenii era expert, nici cum putea fi atat de expert la numai 23 de ani, dar a detinut aceasta functie pana in 1997.
Intre 2001 si 2004 a fost consilier al lui Adrian Nastase. Guvernarea lui Adrian Nastase a insemnat o adevarata explozie a coruptiei. Mari resurse financiare, conform legii descentralizarii finantelor publice, au ramas la autoritatile locale. Sefii acestor autoritati au distribuit resursele financiare discretionar in teritoriu celor loiali din punct de vedere politic. Au aparut astfel baronii locali, detinatori absoluti ai uneiputeri corupte. A aparut astfel clientelismul politic. A mai aparut si datoria publica locala, pentru ca autoritatile locale aveau dreptul sa emita obligatiuni sau alte titluri de valoare, garantate cu veniturile locale. In timpul guvernarii Nastase a avut loc privatizarea pe nimic a petrolului romanesc catre OMV si semnarea contractului pentru autostrada "Bechtel" (contract de negasit astazi, la fel ca si autostrada). Ma intreb cum il consilia Dan Mihalache pe Adrian Nastase in aceste probleme.
In 2009, Dan Mihalache a trecut de la PSD la PNL, deci a devenit un traseist care probabil ca a schimbat "doctrina".
In 2012 Mihalache a ajuns secretar general adjunct al Guvernului Ponta. A fost dat afara in contextul unor afirmatii despre ANI si despre unele institutii conectate la ANI. In privinta conflictului cu ANI, Dan Mihalache a avut dreptate sa se considere hartuit abuziv. A fost considerat incompatibil si tarat in procese (pe care le-a castigat definitiv), desi, dupa ce a ocupat o functie in guvern cu rang de secretar de stat si-a dat demisia in termenul de 30 de zile prevazut de lege din functia de administrator al unei firme. Mi se pare ciudat ca a fost urmarit in justitie in aceste conditii.
Afirmatiile pe care le-a facut Dan Mihalache pe seama lui Horia Georgescu (seful ANI) si pe seama parteneriatului strategic romano-american au un sens in acest context. Mai exact, Mihalache a spus "Daca parteneriatul romano-american sta in domnul Horia Georgescu, mai bine fara", in conditiile in care Horia Georgescu l-a hartuit in justitie pe tema inexistentei incompatibilitati si in conditiile in care ambasadorul SUA spunea ca modificarea legii ANI ar putea duce la rediscutarea sau chiar anularea parteneriatului strategic romano-american. Dan Mihalache, evident victima a unui abuz al ANI, are dreptul sa considere ca modificarea legii ANI este indreptatita si ca opiniile ambasadorului SUA pe aceasta tema sunt inoportune.
2. Al doilea conestabil este Adrian George Scutaru. Este scolit si postscolit, la fel ca multi alti politicieni. Nascut in 1973, a lucrat si el pe la ziare (“Zig-Zag” şi “Expres magazin” intre 1992-1993, apoi redactor la secţia “Politică Internă” la Agenţia Mediafax intre 1993-1995, apoi corespondent PROTV şi Mediafax la Moscova intre 1995 si 1998) inainte sa termine facultatea in 1998.
Foarte ciudat cum tara este intr-un rahat continuu de 25 de ani cu atatia mega competenti, cel putin prin prisma documentelor care atesta studiile!
Dar, concret, Scutaru s-a facut remarcat in 2007, cand a afirmat ca DNA si SRI "nu-si mai au rostul ca institutii ale statului". Motivul invocat de Scutaru era ca aceste institutii sunt comandate de Traian Basescu si ca "DNA incearca sa arunce cu noroi in ministrii liberali pentru a lovi in Guvern si in special in premierul Tariceanu".
Scutaru era nemultumit ca DNA i-a trimis in judecata pe fostii ministri Chiuariu (PNL) si Nagy (UDMR) in dosarul Posta, cand statul a fost prejudiciat cu circa 8 milioane de euro.
Cum fostii ministri Chiuariu si Nagy au fost condamnati la inchisoare (din pacate, doar cu suspendare), este clar ca George Scutaru a reactionat anterior in favoarea infractorilor.
In concluzie, Iohannis vrea sa ne convinga ca urmeaza lucruri bine facute cu ajutorul acestor consilieri. Pana acum, dupa ce a castigat alegerile, Iohannis a devenit un produs media. Se practica si in cazul lui cultul personalitatii, este laudat, slavit, media cauta sa-i creeze o aura indoielnica de invincibil...
Intre timp, in Romania nu se schimba absolut nimic. Saracia merge inainte, coruptia merge inainte, statul mafiot totalitar merge inainte. Probabil ca din aceste motive se foloseste foarte des expresia: "Inainte era mai bine!".
marți, 23 decembrie 2014
Pe cine se bazeaza Iohannis ca sa faca lucruri bune?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu