Un nou moment de dreptate in fotbalul si in sportul romanesc postdecembrist

Odata cu plecarea acasa a echipei Romaniei de fotbal, eliminata pe merit dupa meciul cu Albania, s-a facut inca o data dreptate in fotbalul si in sportul romanesc, ambele traind dupa 1990 din amintirile de pe vremea comunismului si din propaganda ieftina pentru suporteri exaltati si spalati pe creier.

Din start trebuie spus ca aceasta infrangere si necalificare nu este o drama nationala, dupa cum un succes nemeritat nu ar fi trebuit tratat ca o victorie nationala, ci mai degraba ca o ironie a vietii cotidiene.

Sportul presupune o disputa intre doua echipe, iar echipa de profesionisti... amatori a Romaniei a dovedit cu prisosinta ca e mai slaba decat echipa Albaniei.

Pentru mine este uimitor cum niste jucatori asa zis profesionisti nu au nici macar conditie fizica, tot asa cum a fost uimitor sa vad ca portarul Tatarusanu era peste tot mai putin in poarta.

Dar acestea sunt problemele jucatorilor si antrenorilor, nu cred ca e treaba celor de pe margine sa sfatuiasca jucatorii sa aiba o pregatire fizica superioara si sa acopere corect terenul de joc.

Daca o echipa de asa zisi profesionisti ai fotbalului considera ca poate face performanta fara sa se agite prea mult pe teren, atunci cred ca aceasta este exclusiv treaba jucatorilor.

Multi jucatori pot fi mai rudimentari din punct de vedere tehnic, dar atat timp cat se lupta pentru fiecare minge, se poate spune ca dau tot ce pot pe teren. O echipa care nu stie sa lupte nu merita sa se califice. Albania a luptat pana la capat si a invins, jucand cum speram noi sa vedem Romania. La prezentarea echipelor m-am amuzat de numele jucatorilor Sadiku (ce nume de legenda!) si Lila (mai lipsea Axinte de la Vacanta Mare, cel cu caciula tip bostan), dar in teren primul a marcat din centrarea celui de-al doilea si cu asta cei doi ne-au redus la tacere.

Sigur ca urmeaza analize "serioase" si se va redescoperi ca fotbalul romanesc se zbate intre blaturi, insolventa si faliment, spre deliciul "oamenilor de afaceri din fotbal" si spre disperarea fraierilor care sunt alaturi de achipa favorita.

Dar atat timp cat tata Puiu (devenit dupa acest meci tata Puju) se declara multumit ca a ajuns pana aici (poate pe buna dreptate), atunci nu vad de ce ar avea suporterii si jurnalistii alte pretentii. Echipa Romaniei a avut ca obiectiv necalificarea si a reusit.

Tata Puju nu mi-a placut niciodata, chiar daca este considerat antrenorul cu cele mai mari performante la echipa nationala. Daca privim in urma, in 1994 a reusit sa NU ajunga intre primele 4 echipe din lume desi in sferturi Romania, cu cea mai buna echipa a sa din toate timpurile, a condus cu 1-0 Suedia si avea un jucator in plus pe teren!

Dar asa-i in fotbal si in viata. Atunci Iordanescu culegea lauri pentru performante cu gust amar si mai primea cate o stea pe epoleti, acum nu i se va retrage vreo stea pentru participarea ridicola la acest turneu final. Dar meciul cu numarul 100 de la nationala l-a definit foarte bine ca antrenor, tot asa cum i-a definit pe jucatori ca sportivi si cum a definit Federatia Romana de Fotbal ca organizatie.

Pe site-ul FRF, http://www.frf.ro/, am vrut sa vad numarul de fotbalisti legitimati. Ca si in alte sporturi, aceasta informatie este cenzurata, site-ul fiind organizat in stil de presa on-line, prezentand la inceput fotografii colorate ale contraperformerilor, iar la sectiunea "Membrii FRF" fiind enumerate adresele cluburilor si asociatiilor judetene de fotbal.

Formal am sperat ca Razvan Burleanu sa schimbe ceva in fotbalul romanesc, sa aduca un suflu nou (cum spune cliseul), conform programului cu care s-a prezentat pentru a castiga sefia FRF si care ar corespunde ca directii de dezvoltare. Dar, dupa cum se vede, programul a fost facut mai degraba din motive electorale. Asta nu inseamna ca ar fi fost mai bine cu infractorul Gheorghe Popescu, care nici macar nu a prezentat vreun program cu ocazia depunerii candidaturii pentru sefia FRF.

In concluzie, atat poate fotbalul romanesc, cam tot atat cat poate si statul roman, semn ca putem avea fara nicio grija si alte treburi si distractii in viata. Vremea este prea frumoasa pentru a fi tintuiti in fata televizorului ca sa vedem cum dau unii cu stangul in dreptul pe salarii nesimtite, in timp ce altii sunt haituiti si umiliti pe la locurile de munca pentru salarii ridicole...