Se afișează postările cu eticheta Laura Codruta Kovesi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Laura Codruta Kovesi. Afișați toate postările

duminică, 17 februarie 2019

Rafuiala sistemului impotriva Laurei Kovesi

In aceste zile (poate ca va dura saptamani) ruleaza la televiziunile de stiri telenovela "Kovesi a luat spaga". O adevarata mana cereasca pentru presa de scandal, care isi poate umple spatiul de emisie cu parerologi si agenti de influentare a opiniei publice.

Din punctul meu de vedere, totul este o rafuiala a "penalilor" impotriva Laurei Kovesi.

Sistemul s-a pus in miscare impotriva lui Kovesi in momentul in care aceasta era principala candidata pentru o functie inalta in cadrul UE. Cam tot asa se punea in miscare DNA impotriva multor candidati la functii publice in Romania.

Actiunea impotriva lui Kovesi se anunta o mare risipa de bani publici. Cel mai probabil, asa cum ne-am obisnuit, Ministerul Public si Ministerul Justitiei vor face mult zgomot pentru nimic, pe banii contribuabililor.

Desigur, angajatii acestor ministere vor mima "trebi" importante, la fel ca atunci cand faceau anchete pentru nimic sau dadeau sentinte deja nule, din cauza unor protocoale voit ilegale, imaginate de liderii institutiilor de forta. Acesti "respectabili" se vor bucura in continuare de salarii nesimtite, apoi de pensii si mai nesimtite (daca nu crapa nedorit anticipat, din cauza consumului fara voia lor de alimentele toxice si apa nepotabila, foarte la moda in Romania postdecembrista).

Cea mai distractiva chestie din aceasta telenovela juridica mi se pare valoarea spagii pe care ar fi luat-o Kovesi: 268.689,36 lei (sursa: https://www.mediafax.ro/social/este-oficial-laura-codruta-kovesi-acuzata-ca-a-luat-mita-268-689-lei-si-ca-a-negat-o-relatie-privata-cu-sebastian-ghita-17877210).

Incerc sa-mi imaginez cum a primit Kovesi aceasta suma (mi se pare foarte utila reconstituirea pentru "ancheta").

Cel mai probabil, Kovesi s-a dus la Ghita si i-a zis:
"Ghita, vreau mita!".

Ghita a privit-o lung, a oftat si mai lung, dupa care i-a raspuns sec:
"Cat?".

Laura face rapid in minte niste calcule cu 5-6 zecimale, rotunjeste rezultatul la doua zecimale si spune:
"Pai, 268.689,36 lei.".

Ghita tresare la auzul sumei si raspunde panicat:
"Ce naiba, Lauro, vrei sa ma lasi in izmene?".

Kovesi, imperturbabila:
"Ghita, Ghita, de cate ori ne-am vazut noi aici, in crama? Ai uitat cate tranzactii simulate ai facut, cati interpusi ai bagat in fata, cate contracte cu statul ai obtinut, cate afaceri ai facut cu serviciile secrete, cati bani europeni ai obtinut? Ma uitam in 2015 pe Antena3 si vedeam ca firmele tale au incasat de la stat peste 1,2 miliarde de lei. Cu inima curata iti spun ca nu ti-am cerut mare lucru. Hai, da-mi banii, nu fi gâlmă. Chiar nu sunt lacoma, intelege-ma.".

Ghita isi aprinde nervos o tigara. Se gandeste ca daca ceva merge naspa, o sterge la pilele lui din Serbia si cere azil, dupa care da totul in fapt. Asa ca zice:
"Lauro, Lauro, nu pot sa te pacalesc niciodata. Intotdeauna ai fost o dura in afaceri, desi nu ai firma.".

Ghita isi stinge tigara si deschide un dulap plin cu genti sport. Ia o geanta de acolo si o deschide: era plina de teancuri de 50.000 de lei, in hartii de 500 de lei. Numara repede 6 teancuri (6 x 50.000 = 300.000 lei) si i le da lui Kovesi.

Kovesi, multumita, da sa plece.

Ghita, usor iritat:
"Pai, Laura, nu-mi dai restul?".

Kovesi ii raspunde amuzata:
"Si mai zici ca eu sunt dura in afaceri...".

In fine, Kovesi restituie 31.000 de lei dintr-un teanc de 50.000:
"Tine, ma!".

Si adauga in sinea ei: "Nenorocitule!".

"N-am marunt sa-ti dau restul cu virgula, n-am la mine decat hartii de 500.", se scuza ea, gandindu-se cu satisfactie ca tot il "face" pe Ghita de 310 lei si 64 de bani.

"Bine, Lauro, da-i naibii de banuti. Uite, ti-am dat si spaga si ti-am lasat si maruntis de suc.", se resemneaza Ghita.

Kovesi vrea sa fie sigura ca maruntisul e al ei si numai al ei:
"Ghita, inca ceva. Daca lucrurile merg naspa si ma dai in fapt, o sa spui 268.689,36 lei, nu 269.000 lei, bine?".

"Ha, ha, ha! Hai, mai, Lauro, ce mai conteaza? Stai linistita, facem cum spui tu. Sa mai treci pe la crama, te astept cu un vin dulce.", incheie Ghita.

Acum nu mai trebuie decat sa "functioneze" justitia.

vineri, 15 iunie 2018

Revocarea lui Kovesi, comedie sinistra fara sfarsit?

Oare cat au platit pana acum contribuabilii pentru circul revocarii lui Kovesi?

Oare a remarcat cineva ca politicienii se impart in doua tabere pe pozitii aparent ireconciliabile si ca acceste tabere creaza teme de "conversatie" (adica, pardon, de lupta politica) fara sfarsit?

Circul Kovesi este una dintre temele cu care institutiile statului, prin politiceni si alti functionari, spulbera banii publici. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca revocarea lui kovesi are ecorui si la nivelul UE. Nu trece o zi fara declaratii, intamplari si decizii pe tema revocarii lui Kovesi.

Oare cat la suta din "activitatea" lui Iohannis este legata de revocarea lui Kovesi?

Mai nou, dupa decizia CCR pe tema revocarii, a aparut un alt episod telenovelistic ridicol, cu un judecator al CCR contactat de un consilier prezidential in scopul revocarii acestui judecator din functie (sursa: http://www.mediafax.ro/social/un-judecator-ccr-acuza-presiuni-de-la-cotroceni-care-este-reactia-administratiei-prezidentiale-17255753).

Cum s-ar spune, alti bani publici aruncati, alta distractie, alta activitate mimata de institutiile si de angajatii statului.

Dincolo de circul politico-institutional, DNA a mai inregistrat o infrangere, Sebastian Ghita fiind gasit nevinovat intr-un dosar care parea foarte greu, fiind vorba si de sefi din politie si parchete (sursa: http://www.mediafax.ro/social/sebastian-ghita-achitat-de-iccj-intr-un-dosar-cu-fosti-sefi-din-politie-si-parchete-din-prahova-17254330). Sentinta nu este definitiva, dar magistratii de la ICCJ l-au achitat pe Ghita pe motiv ca faptele nu exista sau nu sunt prevazute de legea penala.

Destul de straniu al doilea motiv al achitarii, din moment ce Ghita & Co erau acuzati, printre altele, de fapte penale precum dare de mită, cumpărare de influenţă, şantaj şi spălare de bani.

Facand abstractie de toata "lupta" pro si contra revocarii lui Kovesi, cel mai straniu este faptul ca, judecand din punctul de vedere al taberei pro Kovesi, s-ar parea ca daca aceasta va fi revocata, atunci lupta anticoruptie din Romania s-a sfarsit, neexistand un inlocuitor de incredere pentru Kovesi.

Asa sa fie? Adica, de fapt, procurorii DNA nu au niciun chef sa prinda marii infractori cu functii, ci fac doar minimul posibil si necesar, pentru ca sta Kovesi cu biciul in spatele lor?

Pana la urma, prea se identifica lupta anticoruptie cu Kovesi.

Tot asa cum PRM era partidul lui Vadim, UNPR era partidul lui Oprea, USR era partidul lui Nicusor Dan, ALDE e partidul lui Tariceanu, PMP e partidul lui Basescu...

Adica daca dispare liderul, institutia sau organizatia mai exista doar cu numele.

Forta democratiei ar trebui sa se bazeze pe forta grupului si pe forta comunitatii, nu pe forta liderului.

Grupul si comunitatea ar trebui sa fie uniti in jurul unor principii pe care sa le apere neincetat. Daca un lider ar disparea, grupul sau comunitatea ar trebui sa-si pastreze identitatea, data de principiile in jurul carora sunt reuniti oamenii care alcatuiesc aceste grupuri sau comunitati.

La mafie e mult mai simpla preluarea puterii atunci cand dispare liderul, principiile si directiile de actiune sunt cunoscute de toti membrii organizatiei. Conform realitatii, este evident ca mafia si-a pastrat identitatea criminala de-a lungul anilor (sau chiar secolelor).

Se pare ca la DNA si in multe alte organizatii, membrii organizatiei sunt oameni de paie, adunati nu in jurul principiilor, ci in jurul "oportunitatilor"!

Nu ar fi normal ca in DNA sa existe minim 100 "Kovesi", adica minim 100 persoane dornice sa identifice si sa distruga cu puterile date de lege coruptii si coruptia? Daca ar fi asa, ar mai conta daca este sau nu revocata Kovesi?

Atat timp cat in Romania organizatiile sunt confundate adesea cu liderii lor, traim in democratie sau in dictarura?

vineri, 23 februarie 2018

Circul "Kovesi"

De la o vreme incoace parca nimic nu se mai intampla in tara noastra cu exceptia accidentelor auto, incendiilor si problemelor medicale (contorul deceselor din cauza gripei se invarte la fel de repede ca si contorul energiei electrice intr-un moment de varf; cred ca s-a ajuns la 50 de decese).

Economia merge perfect, la fel si saracia populatiei.

Suprainflatia (4,3% in ianuarie) trece aproape neobservata.

Din ce cauza?

Pentru ca stirile sunt monopolizate de circul "Kovesi". Va mai fi sau nu va mai fi Kovesi la DNA?

Mai intai s-a facut numaratoarea inversa a raportului lui Tudorel Toader, de parca ne aflam la Olimpiada Justitiei. :)

Dupa care Toader a prezentat raportul si a cerut revocarea.

Dupa care televiziunile s-au impartit in doua tabere: pro si contra Kovesi.

A aparut si bruma de "protestatari", prezentati de televiziuni in fals, ca de obicei, ca "reprezentantii poporului" si "monopolistii" adevarului.

Dupa care diversi specialisti, in frunte cu Augustin Zegrean, au explicat ca presedintele Iohannis o poate revoca pe Kovesi dupa bunul plac, independent de raportul lu' Peste.

Culmea culmilor e ca, indiferent daca L. C. Kovesi e revocata sau nu, justitia romana tot un rahat este, pentru ca functioneaza dupa legi strambe. In cazul banilor publici, legile permit cheltuirea discretionara si paguboasa a acestora, fara sa dea nimeni socoteala in fata justitiei. Adica banii publici pot fi furati in mod legal.

Exemplele de bataie de joc pe bani publici sunt nenumarate, multe au fost marcate si pe acest blog.

Dupa cum se vede, faptul ca legile sunt strambe si permit subtilizarea banilor publici nu deranjeaza nici televiziunile, nici "protestatarii", care cica nu dorm de grija justitiei.

Altfel spus, teme false (petarde), tentative (pana acum nereusite) de scindare si invrajbire a societatii si un somn extrem de linistit pentru mafia politico-economica.

vineri, 7 iulie 2017

Asalt institutional si politico-mediatic impotriva lui Kovesi

Este evident ca exista grupuri de interese care doresc debarcarea din functie a Laurei Codruta Kovesi, in timp ce alte grupuri de interese doresc mentinerea ei in functie.

Ambele tabere au foarte multa putere si influenta. Fara dubii, functia lui Kovesi la DNA este una de maxima importanta pentru ambele tabere.

Asa cum este croita lumea zilelor noastre, nu este posibil ca un astfel de razboi sa fie arbitrat sau evaluat de pe margine in mod obiectiv. Conform traditiei, tabara invingatoare are intotdeauna dreptate si isi impune propriul "adevar".

O mare problema este ca Laura Codruta Kovesi a fost atacata chiar din interior, cu ocazia revocarii unor procurori si cu ocazia aparitiei unor inregistrari ale unor discutii care au avut loc la DNA, care o vizeaza tot pe Kovesi. Conform sursei http://www.mediafax.ro/social/doru-tulus-procurorul-dna-pentru-care-codruta-kovesi-a-cerut-revocarea-din-functie-am-ajuns-o-caricatura-o-institutie-caricaturala-16557833, procurorul Doru Ţuluş a declarat cu ocazia revocarii sale ca:

"Am ajuns o caricatură, o instituţie caricaturală"!

Cum Kovesi si Ţuluş au lucrat impreuna in DNA si cum declaratiile lor sunt contrare, rezulta ca unul dintre ei nu are dreptate si, implicit, ca in DNA a lucrat cel putin o persoana care a vulnerabilizat institutia.

Inregistrarile care o vizeaza pe Kovesi au fost interpretate mediatic impotriva acesteia si au dus in final la traditionala justitie mediatica (la televizor), din care ar fi rezultat in unanimitate ca Laura Codruta Kovesi ar trebui sa plece.

Elena Udrea a profitat de aceste inregistrari si a atacat-o din nou pe Kovesi, unele declaratii ale acesteia fiind preluate simultan de toate televiziunile de stiri (B1 TV, Digi24, Realitatea, Antena 3, Romania TV).





Traian Basescu o sustine public pe Udrea, fiind un adversar declarat al lui Kovesi.

Un aliat al lui Kovesi este in primul rand presedintele Iohannis, urmat de ambasadorul SUA.

Din punct de vedere al eficientei DNA, nu prea mai exista informatii proaspete. S-a vorbit la un moment dat de mii de dosare in lucru, dar nu se stie cate au ajuns de atunci in instanta, cu atat mai mult cate s-au incheiat cu condamnari ale celor anchetati si acuzati. Senzatia publica este ca in acest moment munca de la DNA nu are eficienta necesara pentru a da lovituri decisive coruptiei. Anchetele avanseaza cu greu (poate si din motive obiective); uneori, in ultima vreme, DNA a inregistrat esecuri in justitie.

Greu de zis daca seful care ii va urma lui Kovesi va dinamiza institutia sau o va pune definitiv pe butuci. Pana acum DNA s-a cam identificat cu Kovesi si nu exista alte persoana care sa aiba imagine publica de mari luptatori anticoruptie, asa cum i s-a creat imaginea lui Kovesi.

Chiar daca pleaca sau nu pleaca, Kovesi pare sa-si piarda cel putin avantajul moral in fata celor vizati de anchete de coruptie.

In aceste momente coruptii sunt mai plini de speranta ca niciodata. Ceea ce, desigur, este extrem de trist pentru romani si pentru Romania.

vineri, 24 februarie 2017

Inaintea luptei impotriva coruptiei a fost lupta pentru favorizarea coruptiei

Motto:
„Poate greși cineva un preț de achiziție cu 800%?”
(sursa: http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/kovesi-in-romania-multa-lume-declara-ca-sustine-lupta-anticoruptie-675310).

Practic, lupta imporiva coruptiei incepe de la lupta pentru favorizarea cu succes a coruptiei, materializata in cuvintele memorabile ale Laurei Codruta Kovesi, citate mai sus. Nu ca doamna Kovesi ar fi inventat apa calda, dar intotdeauna este foarte bine atunci cand un inalt functionar al statului nominalizeaza o astfel de realitate.

Oare ce tara normala accepta din start o astfel de situatie si o risipa atat de crancena si de aberanta a banilor publici? Se duce cineva la cumparaturi si plateste de bunavoie si din banii proprii de 8 ori pretul unei paini?!

Intr-o lume normala o astfel de situatie ar trebui sa nu existe din start. Dar in Romania, coruptia (mai ales coruptia la varf) este o situatie sistemica, un scop in sine al functionarului statului mafiot totalitar.

In Romania postdecembrista nimeni nu a ajuns in functii inalte si in functii de ordonator de credit (cu putere discretionara fata de banii publici) fara un scop precis de a devaliza banii publici si de a-si insusi pentru sine si pentru grupul de interese pe care-l reprezinta o felie cat mai consistenta (uneori aberant de consistenta) din banii publici.

Iata informatiile relevante oferite de doamna Kovesi in privinta favorizarii coruptiei:

1. Achizitiile publice sunt supraevaluate cu procente intre 50% si 800%!!!
2. Statul mafiot totalitar, mare dezvoltator imobiliar, plateste de obicei dublu fata de pretul normal al "investitiei"!
3. La retrocedari ilegale statul mafiot totalitar a platit chiar si de 10 ori pretul real!!!
4. La contractele din sistemul de sanatate achizitiile au pretul umflat cu 10-20%! Doamna Kovesi a vorbit chiar de spolierea resurselor din sanatate!

Sa reamintim ca un oficial bulgar afirma ca in Bulgaria autostrazile (nefictive si nedemolabile) costa per kilometru de cateva ori mai putin decat in Romania, desi conditiile de realizare a autostrazilor sunt similare!

Sa reamintim ca nu s-au mentionat cantitativ fraudele la achizitii publice din domeniul IT.

Sa reamintim ca orice primar de comuna cauta sa "reabiliteze" sau sa "construiasca" orice, astfel incat sa poata emite si umfla facturi decontate cu bani publici.

Armatele de infractori de la stat au un singur gand: fraudarea masiva a banilor publici. In aceste conditii, este imposibil ca DNA sau Ministerul Public in general sa poata instrumenta toate aceste cazuri de coruptie sau de frauda. Adica majoritatea scapa din lipsa de timp si posibilitati fizice de a-i prinde pe toti.

In aceste conditii, normal mi s-ar parea, daca ar exista buna credinta, ca statul, prin toti reprezentantii sai, sa se intrebe de ce a fost si este inca posibil asa ceva, adica achizitii publice crancen supraevaluate?

Pana sa se intrebe unii daca DNA face anchete politice sau daca binomul vrea sa distruga pe unul sau pe altul, toti parlamentarii ar fi trebuit sa legifereze astfel incat achizitiile publice la preturi supraevaluate sa nu poata exista.

Exista semne de circulatie care informeaza ca viteza maxima pe un tronson de drum este de 30 sau 50 sau 90 de kilometri pe ora. Exista o legislatie rutiera care spune ca nu se poate depasi viteza legala. Tot asa ar trebui sa existe o lege care sa spuna ca preturile achizitiilor publice nu pot depasi preturile de pe piata libera, iar cine aproba astfel de depasiri este instantaneu inculpat si condamnat, la fel ca atunci cand radarul constata depasirea vitezei legale admise.

Doamna Kovesi a aratat ca a inteles foarte bine mecanismele coruptiei sistemice ca "industrie" de stat mafiot. Doaman Kovesi a aratat ca a inteles si limitele institutiei pe care o conduce (conform sursei citate in Motto):

"Rezultatele noastre demonstrează că, în lipsa unor măsuri clare de prevenire, corupția în instituțiile publice s-a manifestat prin aceleași acțiuni repetitive.";

"Dacă celelalte instituții ale statului nu schimbă unele proceduri, nu introduc mecanisme de prevenire și control atunci cetățenii vor fi în continuare afectați de corupție”.

Altfel spus, performantele la DNA sunt din start limitate atunci cand in mod sistemic se intampla urmatoarele fenomene de coruptie:

1. Se dau bani pentru atribuirea de contracte si pentru platile prevazute in contracte;
2. Se fac caiete de sarcini cu dedicatie, favorizandu-se diverse firme;
3. Se fac plati pentru lucrari fictive;
4. Se platesc bunuri si servicii la preturi supraevaluate;
5. Se fac achizitii de bunuri si servicii inutile;
6. Se fac achizitii de bunuri si servicii nefunctionale sau care functioneaza defectuos.

Eficienta statului si a achizitiilor publice nu sunt reglementate legal, achizitiile publice nu sunt transparente, majoritatea contractelor si afacerilor statului s-au dovedit paguboase sau voit paguboase sau voit crancen paguboase (de exemplu autostrada "Bechtel", afacerea "Microsoft" si retrocedarile ilegale).

Practic, statul mafiot totalitar roman a fabricat pe banda rulanta mari infractori economici, dupa care se asteapta minuni de la Laura Codruta Kovesi si de la DNA pentru a-i prinde pe toti.

Privind lucrurile la o scara extinsa si globala, indiferent cat de ciudat ar suna, coruptia a fost generata in mod democratic prin insasi vointa poporului roman.

Societatea (poporul) si-a ales reprezentantii responsabili cu legiferarea (senatori si deputati), iar senatorii si deputatii au legiferat mecanisme de furt masiv al banilor publici. Pe scurt, senatorii si deputatii au favorizat infractorii si furtul masiv al banilor publici.

Exemplele concrete de coruptie si de devalizare masiva a banilor publici sunt simple consecinte ale acestor mecanisme extrem de bine gandite juridic si perfect puse in practica.

Si acum ne asteptam ca un procuror sa fie eficient avand simultan in lucru 100 de dosare de coruptie! O aritmetica simpla ne arata ca daca un procuror aloca 10 minute pe zi unui dosar, rezulta ca are nevoie de 1.000 de minute pe zi pentru aceasta activitate, adica de peste 16 ore pe zi!!! Cu ce eficienta se poate rezolva un dosar de coruptie daca se lucreaza la el 10 minute pe zi?

In urma acestei evidente, afirm ca din start minim 50 de dosare de coruptie nu au nicio sansa sa fie rezolvate de procurori si ca 50 de corupti vor scapa din start din lipsa efectiva de timp pentru a li se dovedi vinovatia.

Dupa cum vedem, infractorii au fost mai intai favorizati prin lege in scopul comiterii de infractiuni, apoi raman favorizati pentru ca multi dintre ei nu ajung sa fie cercetati penal. Cu atat mai mult, pana sa fie condamnati definitiv, sunt beneficiari cu drepturi depline de pe urma faptelor de coruptie.

In concluzie, coruptia a fost favorizata masiv pana sa existe o lupta impotriva coruptiei.

In mod evident, senatorii si deputatii care au legiferat favorizarea masiva a coruptiei sunt niste tradatori ai Romaniei si ai poporului roman.

Chiar daca poporul roman a fost mintit si manipulat, tot el este raspunzator pentru aducerea la putere a unor astfel de senatori si deputati care au legiferat favorizarea masiva a coruptiei. Oare un popor care se lasa mintit si manipulat din punct de vedere politic mai mult de 10 ani este un popor de dobitoci si de cretini incurabili? Sau minciuna si manipularea se produc indiferent de gradul de inteligenta al cetatenilor, pentru ca nu exista mecanisme juridice de distrugere instantanee a celor care dauneaza grav societatii?

Pana sa se ajunga la vreo represiune politico-mofiot-securista, simplii cetateni au demonstrat ca nu pot propune alti lideri in afara celor proveniti de la organizatiile politice traditionale, generatoare si beneficiare de pe urma coruptiei.

Ne uitam la "protestele" din strada si vedem ca minciuna si manipularea continua. Aceste proteste, indiferent de cine le organizeaza si le plateste, sunt din start ridicole si manipulatoare, pentru ca se bazeaza intotdeauna pe dorinta de a demola, de a da jos si de a instaura haosul si arbitrarul, fara sa existe vreodata dorinta exprimata transparent, direct, liber si concret de a construi. In plus, ar trebui sa existe dorinta de a construi bine, nu mai prost, asa cum s-a intamplat dupa caderea regimului comunist in 1989.

Societatea romaneasca, la fel ca si in alte parti, a demonstrat ca nu are memorie si ca este incapabila sa invete din propriile greseli. In mod evident, societatea romaneasca este incapabila sa-si propuna si sa-si impuna lideri si reprezentanti prin propria vointa liber exprimata, ci este obligata sa accepte lideri si reprezentanti venind de la grupuri de interese.

Societatea este incapabila sa cladeasca programe politico-economice si sa stabileasca obiective simple pornind de la realitati imediate. De exemplu, problema achizitiilor publice la preturi supraevaluate s-ar putea rezolva daca s-ar cere adoptarea unui text de lege simple care sa sune astfel:

"Sunt interzise achizitiile publice supraevaluate, adica achizitiile publice la preturi superioare pietei libere.

Vinovatii de achizitii publice la preturi supraevaluate se pedepsesc astfel: sunt obligati sa plateasca o amenda penala egala cu de 20 de ori valoarea supraevaluarii.

La plata amenzii sunt obligati toti cei implicati in aprobarea achizitiei supraevaluate, de exemplu: ordonatorul de credite (ministru, primar etc), reprezentantul serviciului contabilitate, consilierii.

Dovezile implicarii in achizitia publica supraevaluata sunt documentele semnate de cei implicati in achizitia publica supraevaluata si comparatia cu preturile existente pe piata libera"
.

Cred ca acesta este fondul problemei in domeniul achizitiilor publice la preturi supraevaluate, n-au decat sa vina expertii in chichite de drept cu completari ale acestui text de lege.

Ce mare lucru sa se constate o anomalie si sa se actioneze instantaneu pentru rezolvarea ei daca exista vointa si buna credinta? Nu ar trebui sa functioneze in acest fel lucrurile in Romania pentru binele tuturor oamenilor onesti?

Altfel, atunci cand s-a dorit sa se faca rau romanilor pe timp de "criza" s-a putut mari instantaneu TVA la 24%! Numai cu binele pare intodeauna mult mai complicat.

miercuri, 18 ianuarie 2017

Binomul a ramas monom, dar Kovesi a facut fata atacurilor celor interesati sa o doboare

Dupa cum s-a vazut, odata cu eliberarea din functie si trecerea in rezerva a lui Florian Coldea, binomul a ramas monom, adica doar Laura Codruta Kovesi a ramas in functie sa continue lupta cu penalii.

Despre Coldea putem spune deja ca este o "victima" a "sistemului" din moment ce a fost debarcat desi ancheta interna a SRI nu a descoperit vreo ilegalitate in modul sau de functionare, care probabil ca a corespuns integral prospectului.

Sa speram ca Florian Coldea isi va gasi consolarea in pensia speciala consistenta pe care o va primi, eventual si in munca intr-un domeniu privat.

Spre deosebire de debarcatul Coldea, doamna Kovesi a dat niste declaratii prin care atrage atentia ca Ghita incearca sa manipuleze in ceea ce o priveste.

Potrivit mai multor surse, inclusiv http://www.mediafax.ro/social/laura-codruta-kovesi-l-am-cunoscut-pe-ghita-la-evenimente-institutionale-nu-am-de-ce-sa-demisionez-16075309, doamna Kovesi a facut niste afirmatii de bun simt, subliniind ca prin natura functiilor publice pe care le-a avut si inca le are a participat la multe reuniuni cu caracter oficial si a intalnit numeroase persoane, inclusiv pe Ghita.

Dar asta nu inseamna ca este automat prietena cu Ghita sau cu oricare alta persoana (penala sau nu, anchetata sau nu) intalnita la astfel de reuniuni. Daca Kovesi s-a intalnit cu Ghita in vie, inseamna ca a avut loc un eveniment oficial in vie; daca la crama cantau lautarii, inseamna ca la evenimentul oficial cantau lautarii. Nu am de unde sa stiu de ce ar canta lautarii la nu stiu ce eveniment sau reuniune oficiala, dar probabil ca nici doamna Kovesi nu are de nunde sa stie asta. In plus, nici nu pare genul care sa aranjeze sa cante lautarii la intalniri oficiale.

In acest moment, Ghita trebuie sa probeze ca s-a intalnit cu Kovesi in privat si ca, in plus si mai ales, puneau tara sau lupta anticoruptie la cale.

Ghita, in cazul Coldea, a venit cu ceva documente din care rezulta ca au fost impreuna in vacante, dar in cazul lui Kovesi a venit doar cu vorbe si cu poze irelevante. Faptul ca exista un sambure de adevar in cazul Coldea nu inseamna automat ca exista vreun adevar in cazul lui Kovesi.

In momentul de fata Kovesi pare sa fie marea problema a penalilor, care sigur ca isi doresc cu orice pret sa o doboare si sa puna in fruntea DNA o persoana care sa le serveasca interesele. Miza este uriasa pentru penali. Numai in cazul lui Dan Voiculescu, miza este de cel putin 60 de milioane de euro. Televiziunile "varanului" au clamat vesnic nevinovatia acestuia impotriva evidentei, desi cumpararea unei suprafete desfasurate de constructii de circa 1 hectar (10.000 de metri patrati) cu circa 100.000 de euro dovedeste pe loc subevaluarea achizitiei, INDIFERENT DE PAREREA JUSTITIEI.

Altii care si-au vazut milioanele pierdute, altii care isi stiu in pericol averile posibil obtinute prin mari fraude (inclusiv Ghita, alt patron de televiziune!) au tot interesul sa faca propaganda si sa manipuleze impotriva doamnei Kovesi.

Este evident ca atat de partea doamnei Kovesi, cat si impotriva doamnei Kovesi sunt persoane cu putere, influenta si forta financiara.

Din cate am vazut pana acum, nu exista nimic palpabil care sa induca suspiciunea rezonabila ca doamna Kovesi a fabricat dosare. Pana nu vine Ghita cu probe de netagaduit si noi dezvaluiri nu am de ce sa imi schimb aceasta parere. Iar Dan Voiculescu mai poate fi declarat nevinovat numai de catre o justitie corupta.

In lipsa de dovezi care sa arate vreo latura frauduloasa a activitatii lui Kovesi in lupta impotriva coruptiei, acum se reincearca decredibilizarea lui Kovesi atacandu-se din nou posibilul plagiat din teza de doctorat. O noua comisie CNATDCU se va distra, probabil pe bani publici, pe aceasta tema (sursa: http://www.mediafax.ro/social/o-noua-comisie-cnatdcu-va-analiza-contestatia-la-decizia-de-neplagiat-in-cazul-laurei-codruta-kovesi-16075752) si probabil ca va decide conform dorintei sefilor care au creat-o, pentru ca in Romania plagiatul, la fel ca si castigatorii alegerilor, se stabilesc de cei care "numara voturile".

Problema plagiatului lui Kovesi deja a devenit circ. In decembrie 2016 (deci acum o luna), dupa ce s-a analizat teza de doctorat a lui Kovesi, o alta comisie a CNATDCU a stabilit cu 33 de voturi pentru si o abtinere ca nu este vorba de un plagiat. Totusi, s-a spus ca 4% din lucrare contine pasaje preluate fara ghilimele, fiind vorba de pasaje cu caracter general, preluate in partea introductiva a lucrarii. In masura in care comisia a decis ca nu este suficient sa fie considerat un plagiat, atunci asta este. Acum se formeaza o alta comisie, cu oameni care tin de alte sfere de influenta, care sa declare lucrarea respectiva drept plagiat? Se pare ca si legislatia plagiatului este ambigua daca depinde atat de mult de factorul uman.

Indiferent daca a plagiat sau nu, acest plagiat nu poate anula munca depusa de Kovesi impotriva coruptiei. Faptul ca este atacata din toate partile si sub orice forma, ca i se interpreteaza orice cuvant si orice virgula din declaratiile sale ne arata o Laura Codruta Kovesi mai degraba puternica decat vulnerabila.

Daca in tara coruptiei generalizate si a infractionalitatii globale doamna Kovesi s-a "contaminat" pana acum cu numai 4%, atunci aceasta situatie este o reala performanta.

Prin prisma realitatilor Romaniei postdecembriste este posibil ca 90% dintre actualii si fostii inalti functionari sa fi incalcat legea si sa aiba probleme in justitie, indiferent daca sunt sau nu anchetati in acest moment (din lipsa de mijloace). Legile dupa care lucreaza DNA si celelalte institutii ale statului au fost facute de cei numiti in cultura populara "penali". Mai precis, legile romanesti au fost create de "penali", de multe ori chiar in interesul "penalilor".

Este greu in aceste conditii sa se dovedeasca vinovatia in justitie macar a 30% dintre ilegalisti. Dar toti "penalii", adica potentialii anchetabili si justitiabili, au interesul josnic sa o dea la o parte pe Kovesi.

Taberei Ghita i-a mers uimitor de simplu in cazul lui Coldea si implicit al SRI.

Pentru mine, SRI este o institutie mult mai slaba fata de DNA si in raport cu performantele. De fapt contraperformantele SRI sunt evidente si inexplicabile.

Pornind de la cele spuse in comunitatul SRI, daca este adevarat ca "Serviciul Român de Informaţii îşi îndeplineşte misiunile cu bună credinţă, în interesul securităţii naţionale şi al cetăţenilor români." (sursa: https://www.sri.ro/comunicat-12-01-2017.html), atunci o gramada de realitati romanesti sunt inexplicabile.

Este inexplicabila dezindustrializarea postdecembrista a Romaniei.

In cadrul dezindustrializarii, este inexplicabila disparitia unor firme romanesti fara concurenta in Romania si cu mari performante la export, de exemplu firma "Tractorul" din Brasov.

Tot in cadrul dezindustrializarii este inexplicabila pana in zilele noastre sabotarea de catre propriile conduceri a unor firme romanesti fara concurenta in domeniul lor de activitate (de exemplu Oltchim SA; CFR, unde operatori privati care practic nici nu ar trebui sa existe sunt favorizati pe fata atat pe ramura de transport calatori, cat si pe ramura transport de marfuri).

Este inexplicabila instrainarea unor servicii publice (apa, electricitate) catre firme straine care nu au adus niciun aport pozitiv si nici nu si-au respectat obligatiile contractuale.

Inexplicabile sunt si contractele paguboase ale statului cu diverse firme private. Dar probabil ca pagubele sunt "în interesul securităţii naţionale şi al cetăţenilor români.".

Exte inexplicabila bataia de joc de pe piata muncii.

Este inexplicabila bataia de joc din sistemul de "sanatate".

Este inexplicabila cresterea, dezvoltarea si amplificarea retelelor de crima organizata; faptul ca Romania a devenit paradis infractional in orice domeniu (contrabanda cu petrol, contrabanda cu tigari, trafic de droguri, trafic de persoane, prostitutie, cazuri de sclavie)!

Despre coruptia generalizata ce sa mai vorbim?

Toate acestea nu ar putea exista si/ sau nu ar fi avut amploarea si gravitatea actuala daca SRI ar fi lucrat "cu bună credinţă, în interesul securităţii naţionale şi al cetăţenilor români"!

Era in interesul "securităţii naţionale şi al cetăţenilor români" contractul pagubos cu Bechtel?

Era in interesul "securităţii naţionale şi al cetăţenilor români" privatizarea SNP Petrom SA (si maniera in care s-au pus resursele la dispozitia firmei austriece OMV, fondata initial de... URSS)?

Este in interesul "securităţii naţionale şi al cetăţenilor români" ca simplii cetateni sa nu aiba infrastructura (nu doar autostrazi, ci si drumuri nationale si judetene decente) pentru ca statul mafiot totalitar roman refuza sa acceseze fonduri structurale; sau sa aiba WC-ul in fundul curtii, eventual sa mai si cada si sa moara in fosa septica?

Este in interesul "securităţii naţionale şi al cetăţenilor români" ca romanii sa munceasca pe salarii de mizerie si in conditii de multe ori improprii?

Este in interesul Romaniei sa fie vesnic o natiune perdanta, saraca, primitiva, degenerata si lipsita de coloana vertebrala? Pai, atunci la ce a mai folosit atata agitatie (lupte si jertfe) de-a lungul veacurilor pentru "independenta" si "neatarnare"?

Iata o gramada de motive pentru care consider ca SRI nu a actionat in interesul "securităţii naţionale şi al cetăţenilor români". S-ar putea sa gresesc, dar prin prisma contraperformantelor cred ca departamentul "Securitate economica" din SRI ar trebui mai degraba desfiintat si trecut cu totul in rezerva.

Exista anomalii uriase in domeniul economic si statul insusi lasa impresia ca doreste sa functioneze exact asa. Sunt oare aceste anomalii in "interesul securităţii naţionale şi al cetăţenilor români."?

Chiar si maniera in care s-a volatilizat Ghita este o bataie de joc. In mod evident, Ghita nu putea disparea asa daca nu beneficia de protectie din partea unor infiltrati. Dar dincolo de asta, faptul ca o persoana filata poate fi pierduta si poate trimite inregistrari video la postul tv pe care il detine mi se pare incredibil pentru secolul 21.

Daca tot ne laudam ca suntem parteneri NATO, deci ai SUA, imi amintesc ca in 1998 a aparut filmul "Inamicul statului", cu Will Smith si Gene Hackman. Daca imi amintesc eu bine, "inamicul" (Will Smith) era burdusit de microfoane (probabil ca numai in popou nu ii pusesera). Iar in zilele noastre exista atata tehnologie si atatea dispozitive de localizare, incat ma mir ca politia si serviciile nu beneficiaza de niste miniaturi eficace cu care sa nu isi piarda din ochi macar filatii de prima importanta. Sau Ghita (marele softist si securist IT) s-a ascuns in prima padure, ca in comuna primitiva, si nu l-a mai gasit potera?

Despre finantarea SRI si eficacitatea cu care isi cheltuie banii (publici) iar nu se poate spune nimic. Totul se rezuma la anchete interne si comunicate sumare. Iar simplului cetatean i se cere sa creada totul pe cuvant.

In concluzie, pana la noi dezvaluiri, sigur ca doamna Kovesi nu este perfecta, dar mai bine ca exista.

luni, 16 ianuarie 2017

Este iminenta debarcarea lui Kovesi?

Gastile implicate in lupta pentru putere impotriva "binomului" Coldea-Kovesi par sa fie foarte aproape de o victorie totala impotriva acestuia.

Dupa debarcarea lui Coldea de la conducerea SRI au continuat atacurile impotriva Laurei Codruta Kovesi. Acestea se produc in aceeasi maniera manipulatoare securistoida, adresandu-se mai mult factorului emotional si mai putin factorului rational.

Un atac impotriva lui Kovesi a venit de la Alina Bica. Fosta sefa  a DIICOT lasa impresia ca vrea sa scape de propriile probleme penale schimband tabara si denigrand actiunile procurorilor si ale actualei sefe a DNA.

Multe surse, printre care si site-ul https://www.antena3.ro/actualitate/afirmatii-socante-despre-stapana-catuselor-kovesi-m-a-asteptat-in-capul-scarilor-in-noaptea-in-care-395572.html, au preluat "dezvaluirea" Alinei Bica despre faptul ca Laura Codruta Kovesi o astepta in capul scarilor atunci cand a fost adusa la DNA.

Pe de o parte nu inteleg relevanta faptului, pe de alta parte, chiar daca s-a intamplat asa, nu este o ilegalitate. Este un simplu fapt divers pe care oricine il poate interpreta dupa bunul plac.

In ultimul rand, de ce vine aceasta "dezvaluire" abia acum?

Aceeasi intrebare ne-o putem pune si in cazul dezvaluirilor lui Ghita. De ce abia acum?

In mod evident, nu se stie cine trage sforile finale, iar sforarii intermediari s-au crezut in anumite momente invincibili si nu credeau ca pot avea parte si ei de dosare sau de alte probleme. Numai cand problemele au aparut, au venit si dezvaluirile.

Alte "cioace" cu care este atacata Kovesi sunt pozele lui Razvan Savaliuc, preluate, de exemplu, de sursa http://www.b1.ro/stiri/eveniment/poze-rare-cu-laura-codruta-kovesi-jurnalistul-razvan-savaliuc-a-publicat-o-serie-de-fotografii-cu-sefa-dna-pentru-a-arata-ca-au-avut-o-relatie-apropriata-foto-video-173918.html.

Pozele sunt aratate pentru a demonstra ca Razvan Savaliuc a avut o relatie profesionala cu Kovesi.

Acest fapt este discutabil din moment ce Kovesi este procuror, iar Savaliu este jurnalist. Prin natura profesiilor celor doi, relatia dintre ei nu putea fi profesionala. Puteau avea cel mult relatii de colaborare si de prietenie.

Iar pozele cofirma doar faptul ca se cunosteau si ca erau sau se credeau amici, daca ne luam dupa veselia dintr-o poza si dupa paharele din alta poza.

Sunt mai degraba niste poze tabloide care nu probeaza vreo ilegalitate comisa de Kovesi, dar sunt folosite in speranta ca ar conduce la o anumita impresie negativa despre Kovesi.

Traian Basescu a declarat ca detine inregistrari cu Kovesi si ca sefa DNA este principalul său dușman (sursa: http://www.stiripesurse.ro/traian-basescu-devoaleaza-planul-de-eliminare-a-efei-dna-laura-codru-a-kovesi_1172550.html). Dar deocamdata Basescu nu a facut uz de aceste inregistrari, deci le tine pentru zile negre. In schimb a mai afirmat ca tandemul Coldea + Kovesi au facut abuzuri in 2015 si 2016 (sursa: http://www.b1.ro/stiri/eveniment/basescu-despre-kovesi-si-coldea-sunt-responsabili-de-ce-li-se-intampla-cu-abuzurile-pe-care-le-au-facut-in-2015-si-2016-ei-au-facut-un-tandem-nepotrivit-video-173881.html).

Toate aceste atacuri impotriva sefei DNA, coroborate cu acuzatiile de fabricare a dosarelor si cu tacerea din ultimele zile ale lui Kovesi duc la ideea ca sefa DNA are zilele numarate in fruntea acestei institutii.

Problema centrala este ca intre anchetati si anchetatori sau adversari exista o linie extrem de subtire. In plus, din pacate pentru simplii cetateni, nu exista nicio garantie ca inlocuitorii celor doi vor fi mai buni ca ei. De fapt nu exista nicio garantie ca inlocuitorii celor doi vor fi macar la nivelul lor. Ceea ce pentru romanii obisnuiti si pentru Romania este de-a dreptul tragic. Oricum este tragic faptul ca in acest moment nu mai exista o lupta reala impotriva coruptiei si implicit nici o justitie functionala.

Justitia este infaptuita de judecatori, dar numai cu concursul unor procurori onesti si integri, beneficiind eventual de concursul unor alte institutii (de exemplu SRI) care ar trebui sa fie la fel de oneste si integre. Daca anchetele penale sunt din start deformate si abuzive, atunci nu se poate infaptui justitia! Iar daca si judecatorii comit abuzuri, atunci chiar ca nu mai este nimic de comentat.

vineri, 13 ianuarie 2017

Anchetarea lui Coldea sau sfarsitul iluziei statului de drept

Am preferat sa stau deoparte de conflictul dintre Ghita si Coldea + Kovesi pentru ca astfel de situatii depasesc in general simplul cetatean.

Dar acum, cand SRI il ancheteaza pe Coldea se poate spune ca SRI si-a asumat macar partial cate ceva din dezvaluirile lui Ghita si ca "fugarul" are ceva argumente pertinente.

Deci se pot trage unele concluzii si incerc sa selectez situatiile cele mai simple si mai evidente. Ma intereseaza mai putin matrapazlacurile celor cu functii inalte si mai mult principialitatea si raporturile dintre autoritatile de orice fel fata de simplii cetateni si fata de banii publici.

1. De exemplu, madam Kovesi se ascunde dupa vorbe. Madam Kovesi spunea ca nu este prietena cu inculpatul Ghita si ca nu intra in dialog cu un inculpat fugar. Dar o intrebare era daca era prietena cu Ghita pe vremea cand acesta nu era inculpat si daca dezvaluirile lui Ghita sunt adevarate sau nu.

2. Tentativa de decredibilizare a lui Ghita a esuat. Interesant si suspect este aspectul cu "Nu intru in dialog cu un inculpat fugar" (sursa: http://www.ziare.com/laura-codruta-kovesi/procuror-general/prima-reactie-a-lui-kovesi-la-acuzatiile-lui-sebastian-ghita-nu-intru-in-dialog-cu-un-inculpat-fugar-1449422). Aici nu este vorba de dialoage nici cu fugari, nici nu persoane care merg normal pe strada.

Ghita s-a autodenuntat, a facut niste afirmatii si a prezentat chiar si documente care pot fi verificate indiferent daca Ghita este fugar sau nu. Faptul ca Ghita este anchetat sau fugar nu are nicio relevanta, desi media si deformatorii de opinie au incercat pana la un punct sa minimalizeze dezvaluirile sale.

Alti denuntatori au fost bagati in seama, de exemplu Claudiu Florica si Dinu Pescariu, care au si ramas cu banii obtinuti din fraude in numele denunturilor pe care le-au facut, desi sursa http://www.sfin.ro/actualitate/anchete/combinatorii-sistemului-it-pescariu-si-cu-florica-flutura-stindardul-dreptatii-cu-banii-in-cont/ spune urmatoarele:

"Problema de logica pentru ANAF - sectia mari averi. Daca banii lui Pescariu si Florica sunt in conturile lor protejate pentru ca au denuntat-dar sumele sunt declarate ilegale- de ce nu calculeaza ANAF 16% impozitul pe venit neincasat plus tva de vreo 24% eludat la vremea aia (a certificat DNA si DIICOT) plus majorari si penalitati care duc la un total MAI MARE DECAT PRINCIPALUL… Iata de ce trebuie confiscate aceste sume…"!

Cu ce sunt mai valabile denunturile lui Florica si Pescariu fata de afirmatiile-denunt ale lui Ghita?

Deja in sprijinul afirmatiilor lui Ghita vin unele afirmatii ale Elenei Udrea sau Victor Ponta, de exemplu. Pana acum madam Kovesi spunea ca afirmatiile si denunturile Elenei Udrea nu se coroboreaza... Cred ca acum exista suficiente coroborari pentru ca Ghita si Udrea sa fie luati in serios. Sigur ca e greu pentru madam Kovesi sa ii ia in seama pe cei care fac afirmatii chiar impotriva sa.

3. Sistemul a fost sabotat din interior. Fara dezvaluirile si dovezile lui Ghita, generalul Coldea ar fi fost si acum "negustor cinstit". Evident, Ghita a facut dezvaluirile dupa ce a sugerat in repetate randuri la televizor sa fie lasat in pace si sa nu i se faca dosare. Dar nicio institutie a statului nu parea sa aiba dreptul si puterea sa verifice legalitatea activitatii lui Coldea, care parea un fel de imparat pe domeniul sau.

4. Traim intr-un stat mafiot totalitar, in care anchetatorii nu sunt cu nimic mai breji decat cei anchetati. Dupa cum se vede, si anchetatii stiu lucruri despre anchetatori. Daca Ghita era "procuror" si Kovesi "om de afaceri", atunci tot ce spunea "omul de afaceri" Kovesi despre "procuror" era trecut pe linia decredibilizarii, in timp ce "procurorul" Ghita ar fi urmarit sa lase impresia ca este invincibil si ca are mereu dreptate.

5. In mod evident, exista haos, coruptie si lipsa mecanismelor de control in toate institutiile statului, inclusiv in SRI.

SRI a dat un comunicat (sursa: https://www.sri.ro/comunicat-12-01-2017.html). Citez si comentez unele texte din comunicat:

5.1. "Precizăm că SRI a dezvoltat mecanisme interne de investigare a indiciilor cu privire la încălcări ale legii ori ale cadrului normativ intern, pe baza unor metodologii şi proceduri validate în timp. Structuri interne specializate şi subordonate directorului instituţiei întreprind, ori de câte ori situaţia o impune, măsuri complexe de verificare a informaţiilor cu privire la posibile încălcări ale legii ori ale ordinelor şi regulamentelor militare şi, ulterior, adoptă măsurile adecvate.".

Aici este vorba de autocontrol, care poate fi mai mult sau mai putin indoielnic. La fel si lumea crimei organizate ar putea afirma ca are mecanisme de control, dar ca nu gaseste nimic in neregula in propriile-i activitati. Mi se pare anormal ca institutia SRI sa nu fie supusa unui control institutional extern real.

Mai imi aduc aminte de unele filme americane pe tema traficului de droguri, cand o gramada de traficanti aveau indreptate pistoalele unii asupra altora si afirmau ca sunt de la politie, FBI, CIA, DEA... Senzatia era ca traficul de droguri era sustinut 80% de institutiile statului american si doar 20% infractori de drept comun. Cum se poate face diferenta intre agentul sub acoperire bine intentionat si infractor?

Agentul sub acoperire este la fel de putin controlabil ca si infractorul. La fel si agentul SRI, nu prea stim cu ce inamici se lupta, dar s-au petrecut multe fapte grave impotriva Romaniei si cetatenilor romani fara ca SRI sa intervina.

5.2. "Reiterăm faptul că Serviciul Român de Informaţii îşi îndeplineşte misiunile cu bună credinţă, în interesul securităţii naţionale şi al cetăţenilor români.".

Aceasta este o afirmatie evident falsa in masura in care Coldea se face vinovat de orice. Este o informatie imposibil de verificat direct si fara acoperire in fapte, independent de vinovatia sau inocenta lui Coldea. Coldea este acuzat de fabricare de dosare impreuna cu madam Kovesi, ceea ce numai buna credinta nu arata din partea SRI.

5.2.1. Daca ne uitam cu nu prea mult timp in urma, exista dosarul dezinfectantilor diluati (mai degraba al diluantilor dezinfectati), in care s-a vorbit despre implicarea serviciilor secrete (s-a afirmat inclusiv ca patronul decedat era agent acoperit), dupa care s-a asternut tacerea.

5.2.2. Privatizarea SNP Petrom SA pune la indoiala buna credinta a SRI, care s-a acoperit cu hartii-comunicat in care a aratat ca privatizarea este in dezavantajului statului roman, dupa care viata a mers mai departe asa cum se stie.

5.2.3. Autostrada "Bechtel" pune la indoiala buna credinta a SRI si modul in care sunt protejate informatiile clasificate, in masura in care contractul original dintre statul roman si firma Bechtel este in continuare de negasit!

5.2.4. ""România Furată", la bilanţ. În peste 25 de ani, s-au furat 108 miliarde de dolari", afirma sursa http://www.digi24.ro/special/campanii-digi24/romania-furata/romania-furata-la-bilant-in-peste-25-de-ani-s-au-furat-108-miliarde-de-dolari-435853 pe 08.Septembrie.2015. Cum a fost posibil acest lucru daca "Serviciul Român de Informaţii îşi îndeplineşte misiunile cu bună credinţă, în interesul securităţii naţionale şi al cetăţenilor români."?

5.2.5. Pe sursa recenta http://revistablogurilor.ro/cum-a-ajuns-romania-colonia-europei-semnal-de-alarma/, de ieri, 12.Ianuarie.2017, este scris:

"La paduri, dezastru! 1 milion de hectare defrisate ilegal, adica 3 ha pe ora! Pierderi, la terenuri si paduri, fix 90 de miliarde de euro. Si ce daca? Nu sunt singurele anomalii. Banii pe gazul metan romanesc fug in Franta, caci compania nu mai e romaneasca. La fel si cei de pe apa de la robinet, de parca ne-ar aduce-o francezii pe a lor, cu cisterna. Cei de pe energia electrica dispar in Italia, desi curentul e romanesc. La supermaketuri, ponderea o detine tot marfa din import, deci e limpede unde se duc, in final, banii. Cu ce ne alegem noi din toate astea? Cu niste guverne imbecile, care au mimat ca au grija de noi si pe care doar sa le injuram mai putem. Si cu titlul de colonie fruntasa in Europa!"!

Cum au fost posibile aceste lucruri daca "Serviciul Român de Informaţii îşi îndeplineşte misiunile cu bună credinţă, în interesul securităţii naţionale şi al cetăţenilor români."? Interesul cetatenilor romani este ca Romania sa fie colonie fruntasa in Europa?!

6. Nu exista nicio garantie ca lui Coldea ii va urma o persoana onesta. Coldea este un alt varf al unei ierarhii institutionale romanesti care devine subiectul unui mare scandal.

Instituiile romanesti postdecembriste par sa fie construite in sistem pecerist (adica pe principiul pilelor, cunostintelor si relatiilor) si inca nu exista dovezi si cazuri concrete cu persoane care si-au facut o cariera pe baza meritelor profesionale incontestabile. Mai degraba exista dovezi de persoane care au fost impuse in functii in baza pilelor, cunostintelor si relatiilor.

6.1. De exemplu Crinuta Dumitrean a fost impusa la retrocedari pe relatia Ioan Oltean (avand "performante" care sunt inca anchetate).

6.2.Dacian Ciolos a fost impus de la Bruxelles prim-ministru, in timp ce intreaga cariera pare sa fi fost sustinuta de faptul ca era nepotul lui Virgil Ardelean, iar tatal sotiei sale a fost jandarm si se banuieste ca avea legaturi cu serviciile secrete franceze (sursa: http://www.evz.ro/dan-andronic-demonteaza-teoria-ciolos-omul-serviciilor-tatal-premierului-desemnat-era-consatean-cu-virgil-ardelean-cine-e-de-fapt-socrul-fostului-comisar.html)!

6.3. Despre "meritocratia" urias de bine platita de la ASF se spuneau urmatoarele (sursa: http://www.evz.ro/traian-basescu-asf-arborele-genealogic-al-usl-1083318.html):

"Traian Băsescu: ASF, arborele genealogic al USL";

"Preşedintele Traian Băsescu cere Parlamentului revocarea "imediată" a întregii conduceri a ASF, pentru că este "o cloacă, unde şi-au găsit loc de parcare toţi clienţii politici, altfel profund incompetenţi şi nepregătiţi pentru această muncă"."!!!

6.4. Dar si despre Elena Basescu, fiica lui Traian Basescu, putem spune ca si-a cladit cariera la umbra tatalui sau (fie ca vorbim de slujba bine platita de la Luxten, fie ca vorbim candidatura si de alegerea sa in postul de europarlamentar).

6.5. Ca un fapt divers, madam Coldea este tot general in SRI, fiind "șefa departamentului psihologic de la SRI" (sursa: http://www.stiripesurse.ro/noi-imagini-sebastian-ghi-a-i-florian-coldea-in-vacan-a-apar-i-so-iile-celor-doi-video-foto_1173415.html). Nici nu doresc sa aflu daca madam Coldea este si "doctoriţă" in aparare, psihologie, protectia informatiilor sau alte asemenea.

7. Ce stat de drept mai poate fi considerat Romania in conditiile in care exista suspiciunea din ce in ce mai verificabila ca dosarele si probele sunt fabricate de procurori si servicii secrete?

In astfel de conditii, orice persoana apropiata de interesele mafiei politico-economice poate fi declarata onesta (si cu banii neluati, dupa modelul Pescariu + Florica); orice persoana incomoda pentru mafia politico-economica poate fi distrusa dupa bunul plac al institutiilor de forta ale statului.

Nu vorbim doar de afaceri la nivel inalt. Este evident ca seful de post din orice sat isi poate bate joc de amaratii satului; ca orice asistent social isi poate bate joc de asistatii sociali; ca orice medic, daca este neom, isi poate bate joc de bolnavi dupa bunul plac si asa mai departe.

Se spune, in mod evident fals prin prisma faptelor, ca justitia este infaptuita de judecatori. De fapt, in mare parte justitia este infaptuita de procurori si politisti. Acestia pot decide din start daca o persoana este vinovata sau nu, fara decizia unui judecator. Pot conduce anchetele in directia vinovatiei sau nevinovatiei celor anchetati, dupa bunul plac, in mod absolut discretionar, avand puterea sa deturneze adevarul rezultat din fapte, sa masluiasca si sa ignore probe.

Este greu sa ma contrazica cineva in aceasta privinta, in masura in care exista notoriile dosare al "Revolutiei" si al Mineriadei, unde procurorii nu au finalizat anchetele nici pana in zilele noastre, la mai bine de 25 de ani de la comiterea faptelor extrem de grave (se vorbeste inclusiv de crime impotriva umanitatii). Afirmatiile, in aceste conditii, ca nimeni nu e mai presus de lege, ca legea este egala pentru toti, ca justitia este infaptuita de judecatori si ca justitia functioneaza mi se par niste glume dintre cele mai proaste in acest moment.

luni, 28 septembrie 2015

Romania zi de zi

Romania zi de zi

1. Un nou proiect de lege tip terorism juridic.

Liviu Dragnea vrea sa introduca notiunea de "defaimare sociala", "recompensata" cu amenzi de la 1.000 la 30.000 de lei daca afecteaza o persoana si de la 2.000 la 60.000 de lei daca bizeaza un grup social (sursa: http://www.mediafax.ro/politic/liviu-dragnea-vrea-amenzi-de-pana-la-60-000-de-lei-pentru-defaimare-sociala-14754831).

In proiectul de lege defaimarea sociala este definita in felul urmator: o persoana (sau un grup de persoane) este pusa in inferioritate pentru ca apartine unei categorii de persoane "care se disting din punct de vedere social prin una sau mai multe trăsături de gen, vârstă, rasă, religie, origine etnică, limbă maternă, tradiţii culturale, apartenenţă politică, orientare sexuală, origine socială, dizabilităţi, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV".

Daca inteleg eu bine, atunci cand cineva ii spune altcuiva, de exemplu "Handicapatule!" (dizabilitati), "Pesedistule"/ "Stat islamistule!" (apartenenta politica!), "Romanule!" (limba materna sau origine etnica) sau "Heterosexualule!" (orientare sexuala), atunci cel care a suferit "defaimarea sociala" se constituie ca suferind, iar statul ca decide confiscarea de la faptuitor a unei sumei intre 1.000 si 30.000 de lei in chip de "reparatii morale" aduse grupului social vizat.

In schimb, daca cineva ia un pumn in freza sau, mai rau, este casapit, atunci, in mod surprinzator, nu mai sunt prevazute amenzi obligatorii mult mai uriase in raport cu gravitatea faptei.

Acelasi lucru este valabil si pentru viol. Semn ca violenta nu trebuie descurajata in Romania, ci numai "vorbele grele", care provoaca persoanelor interesate rani in suflet imposibil de vindecat.

Acelasi lucru este valabil si pentru faptele de coruptie: primitorul de mita nu este obligat la plata unei amenzi egale cu de 50-100 de ori valoarea spagii, desi, de exemplu, la RATB amenda pentru calatorii prinsi fara bilet este egala cu de 40-80 de ori valoarea calatoriei (in functie de rapiditatea cu care se plateste amenda).

Nu mai zic ca Liviu Dragnea sau restul politicienilor nu sunt deloc preocupati de legi pentru pedepsirea genocidului economico-social. de unde se deduce ca recuperarea celor 108 miliarde de dolari furati romanilor si Romaniei dupa 1989 incoace nu sunt o problema de interes national (ca sa folosim limbajul UNPR-ului lui Gabriel Oprea).

Altfel spus, mai bine hot de bani publici decat "defaimator social". Tot altfel spus, mai bine hot de bani publici decat comunist. Important e sa condamni comunismul din postura de hot de bani publici. Sau poate ca atunci cand spui cuiva "Comunistule!" e tot defaimare sociala (apartenenta politica, evident!).

2. Terorismul juridic creat de legi aberante este armonios completat de terorismul financiar. Un cetatean din Prundu Mic (Arges) s-a sinucis dupa un control al ANAF care a gasit nereguli la firma sa. Sursa (http://www.mediafax.ro/social/om-de-afaceri-din-arges-gasit-spanzurat-la-cateva-zile-dupa-un-control-al-anaf-la-firma-sa-14755052) dezinformeaza in mod evident prin omisiune: nu se precizeaza concret neregulile, gravitatea neregulilor si amenzile uriase posibil de a fi practicate de ANAF in cazul descoperirii acelor nereguli.

Cert este ca amenzile aberante de la ANAF, la fel ca si in cazul altor amenzi legale aberante practicate de alte institutii de control ale statului, au doua scopuri:

- Primirea de spagi uriase de catre functionari corupti care vin in control si saboteaza legea in interes personal;
- Distrugerea firmelor din mediul privat care nu fac parte din mafia politico-economica.

Doar am vazut recent ca la lantul de farmacii ale lu' Peste, unde se decontau retete false din bani publici si unde s-a produs un prejudicu de 9.000.000 de lei, functionarii corupti ai statului preveneau patronul atunci cand urmau sa aiba loc controale. Ajung la sinucidere functionarii corupti ai statului daca sunt prinsi practicand coruptia? Statisticile spun ca nu.

Deci legile economice romanesti sunt facute pentru distrugerea mediului de afaceri care nu face parte din mafia politico-economica! Statul mafiot totalitar stie din start ca sistemul de taxe si impozite din Romania este nesustenabil de catre mediul de afaceri onest, deci impinge simplii oameni de afaceri la frauda si la infractionalitate, in scopul santajarii si manipularii lor.

Toata legislatia privind functionarea firmelor din mediul privat este orientata fie spre favorizarea coruptiei, fie spre distrugerea firmelor care nu dau spagi (10-20% din valoarea amenzilor, adica un procent standard practicat si la contractele pe care le fac firmele private cu autoritatile centrale si locale). Statul mafiot totalitar refuza sa schimbe acest sistem ticalos al amenzilor uriase si disproportionate in rapot cu gravitatea faptei. Acest sistem favorizeaza coruptia si distrugerea cetatenilor si a afacerilor pe care le detin.

Majoritatea cetatenilor care detin o afacere sunt sclavii statului mafiot totalitar. Ori joaca asa cum le canta sistemul si impart procente in stanga si in dreapta, ori sunt inlaturati cu ajutorul terorismului juridico-fiscal de stat.

3. Sorin Oprescu a castigat batalia cu justitia: a fost internat la Spitalul Universitar Bucuresti (sursa: http://www.mediafax.ro/social/cinteza-oprescu-ramane-internat-medicii-urmand-sa-decida-daca-se-va-face-coronarografia-14757468).

Daca am inteles eu bine, medicii din sistemul penitenciar sunt niste prosti, singurii medici cu adevarat competenti fiind cei care au avizul Avocatului Poporului (monarhistul Victor Ciorbea, care detine probabil o licenta de specialist in evaluarea cadrelor medicale). Eu zic, de dragul nediscriminarii, ca toti detinutii sa fie consultati si verificati doar de medicii  avizati de Avocatul Poporului. Pai stim noi ce tampenii au facut medicii obisnuiti? Stim noi cati detinuti au fost declarati perfect sanatosi de incompetentii din sistemul penitenciar?

Spre deosebire de simplii cetateni, Oprescu este monitorizat permanent si supus tuturor analizelor posibile, spitalul punand la dispozitia lui Oprescu toate resursele materiale si umane posibile, in speranta ca va trai 1.000 de ani. Discriminare mai pe fata nu cred ca exista.

Profit (e un fel de a spune) de ocazie si cer din nou urmatoarele:
1. Sa fiu scutit de plata impozitelor aferente asigurarilor sociale de sanatate;
2. Sa se desfiinteze Ministerul Sanatatii.

Practic populatia cotizeaza pentru ca infractorilor periculosi de teapa lui Sorin Oprescu sa li se asigure dreptul la viata vesnica (si implicit la spaga vesnica)!

Eu cred ca daca Oprescu era tratat cu... spagi in arest ar fi avut mult mai putin de suferit. S-a dovedit ca starea de sanatate a lui Sorin Oprescu s-a deteriorat rapid de cand a fost impiedicat sa mai ia spagi: diabetul s-a inganat armonios cu "inima rea" si cu amortirea degetelor de la maini. "Bietul" Oprescu, pe vremea cand lua spagi si-a neglijat total sanatatea. Desi era medic, nu a gasit niciodata timp sa-si faca analize complete. Oare excesul de spagi dauneaza grav sanatatii? M-as mira...

Ma intreb daca la spital Oprescu poate lua legatura, direct sau indirect, cu martori sau cu persoane din cadrul anchetei care il vizeaza. Sunt politistii langa el la toate analizele?

4. Viata copiilor in Romania. Viata cetatenilor romani este haotica si acest lucru se reflecta in viata copiilor. Din 1990 si pana acum, numarul de copii din institutiile statului s-a redus de la 200.000 la 20.000. Dar numarul de copii care au parte de protectie speciala din partea statului este de circa 60.000 (sursa: http://www.mediafax.ro/social/federatia-organizatiilor-neguvernamentale-pentru-copil-pentru-prima-data-in-ultimii-25-de-ani-romania-are-sub-60-000-de-copii-in-protectie-speciala-14758962).

Nu inteleg foarte bine problemele. Cred ca 20.000 de copii sunt in institutiile statului, iar 60.000 de copii beneficiaza de diferite forme de asistenta sociala in afara acestor institutii.

S-a redus numarul de copii din institutiile statului, dar in lipsa unor informatii detaliate nu se stie daca acest lucru s-a facut fara manipularea statisticilor si a persoanelor. De exemplu, dupa 1990 natalitatea a scazut constant in Romania din cauza inrautatirii continue a nivelului de trai si a globalizarii saraciei.

Este evident oricum ca un numar enorm de copii este supus abuzurilor si neglijarii. Violenta (bataia si agresiunile sexuale) se intrepatrund cu abuzurile emotionale. Ceea ce arata ca societatea romaneasca este orientata spre sclavie si spre dreptul pumnului.

Oficial au loc circa 12.500 de abuzuri impotriva copiilor din Romania, dar datele reale sunt intotdeauna mai sinistre decat cele oficiale.

Nu doar Romania, ci omenirea in general sta prost la capitolul violenta impotriva copiilor: Conform statisticilor UNICEF circa 1.000.000.000 de copii suporta pedepse fizice in mod sistematic!!! Ma intreb daca in acest caz nu ar trebui arestati si judecati 1.000.000.000 de agresori pentru tortura si rele tratamente. Ma mai intreb daca se mai poate vorbi de civilizatie in secolul 21. Mi se pare ca se poate vorbi mult mai usor de degenerare umana.

5. Ce mai comunica DNA?

5.1. ”La nivelul Consiliului General al Municipiului Bucureşti, toţi consilierii primesc sume de bani pentru votul acordat în cadrul şedinţelor unde se aprobă proiecte cu miză patrimonială sau aflate în afara cadrului legal. Aceasta este o practică notorie în mediu”;

”La nivelul Primăriei Generale a municipiului Bucureşti, Moisescu Vlad Octavian controla activitatea consilierilor locali ai PNL. (…) Fiind liderul informal al PNL Bucureşti şi persoana care susţinea financiar partidul, el era şi cel care hotăra întotdeauna ce se întâmplă la nivelul instituţiilor controlate de PNL din Bucureşti. În acest context, el stabilea şi persoanele care candidau pentru o funcţie de consilier local sau general”

(sursa: http://www.realitatea.net/dna-consilierii-din-cgmb-iau-mita-pentru-a-vota-proiecte-cu-miza-patrimoniala-sau-ilegale_1797792.html).

5.2.  ”Primarul general Sorin Oprescu purta toate discutiile referitoare la activitatea institutiei cu Vlad Octavian Moisescu. Practic, Vlad Octavian Moisescu controla voturile si la nivelul Consiliului General al municipiului Bucuresti”

(sursa: http://www.ultimelestiri.com/dna-oprescu-discuta-despre-activitatea-primariei-cu-moisescu-el-controland-voturile-din-cgmb-consilierii-primesc-bani-pentru-a-vota-proiecte-cu-miza-patrimoniala-sau-ilegale-638685.html).

Pare un parteneriat mafiot intre "independentul" Oprescu (PSD) si "opozitia" din PNL!

"Opozitia" si "lupta politica" dintre PSD si PNL, pe scurt blatul dintre PSD si PNL si circul formal al pluralismului politic a fost pus in evidenta cu ocazia desemnarii primarului interimar dupa arestarea lui Sorin Oprescu. Desi PNL avea voturile necesare sa-si impuna propriul om din partid, au bagat in fata un anonim de la UNPR. Aproape surprinzator, canditatul UNPR a fost sustinut si de reprezentantii PSD!

"Marile" PSD si PNL nu prea aveau motive sa se bage in fata la interimat si sa intre direct in vizorul DNA-ului. E mai bine la umbra, in linia a doua. Desi nici aici nu sunt scutiti de monitorizare...

5.3. Apa Nova avea propriul departament al securitatii!

"Deosebit de important este și faptul că la nivelul SC Apa Nova București SA a fost instituit un serviciu de securitate format din foști lucrători ai serviciilor de informații care efectuează filaje și interceptări în interesul persoanelor care controlează agentul economic și care încearcă în acest mod să țină sub control divulgarea de către angajații companiei de date care să conducă la depistarea activităților nelegale derulate. Tot pentru asigurarea confidențialității activităților ilicite derulate de această companie au fost înființate conturi bancare confidențiale prin intermediul cărora sunt efectuate plăți de către persoane anume desemnate (Bruno Roche și Lalague Laurent)";

"Mai mult, probele au relevat posibilitatea ascunderii unor documente în baza cărora au fost efectuate plăți presupus nelegale"

(sursa: http://www.agerpres.ro/justitie/2015/09/25/fosti-lucratori-ai-serviciilor-de-informatii-angajati-la-apa-nova-bucuresti-pentru-filaje-si-interceptari-referat-dna--13-38-48).

Cum, bai, nene, astia care condamna comunismul fac tot ca ei? Pai n-ar trebui sa se autocondamne sefii de la Apa Nova si sa se ia singuri la palme?

Care naiba mai e diferenta dintre capitalism si comunism? Probabil ca Tudor Postelnicu ar raspunde ca "Astia fura mai bine ca noi!"...

Ceea ce, in lumina noilor evidente (probe), este perfect adevarat. Dar eu tot nu am inteles de ce niste derbedei care condamna (din vorbe) comunismul considera ca automat au dreptul sa jefuiasca global romanii si Romania.

Se impune o precizare importanta: comunicatele si rapoartele DNA au valoare de barfe care suna bine si care par adevarate. Dar nu vor mai avea absolut nicio valoare daca nu vor fi insusite de catre judecatori in procesele respective!

6. ANAF a intrat, pe buna dreptate, in vizorul Laurei Codruţa Kovesi pentru ca nu recupereaza banii rezultati din fapte de coruptie. Asa ca a facut uz de dreptul la replica.

Concret, ANAF a sutinut pe de o parte ca valoarea prejudiciilor de recuperat din dosarele DNA rezolvate definitiv in instanta este de 150 de milioane de euro, nu 300 de milioane de euro. Iar 75 de milioane de euro (adica jumatate din bani) nu pot fi oricum recuperati din diverse motive.

ANAF a expus diversele motive pentru care nu poate recupera o parte din bani pe sursa http://www.mediafax.ro/social/anaf-ii-raspunde-lui-kovesi-sumele-de-confiscat-sunt-de-doar-150-milioane-euro-jumatate-din-suma-este-nerecuperabila-14751212.

Cu toate acestea, ANAF nu a oferit nicio explicatie pentru banii pe care ii putea recupera si nu i-a recuperat. Poate ca exista si o explicatie penala a sumelor nerecuperate de ANAF de la corupti.

miercuri, 9 septembrie 2015

Noi detalii despre Sorin Oprescu si arestarea lui

Desi Sorin Oprescu a fost retinut si apoi arestat, nu este nici pe departe condamnat. Acesta se arata in continuare foarte increzator, la fel si avocatii lui.

Ieri, 07.Septembrie.2015, conform sursei http://www.antena3.ro/actualitate/laura-codruta-kovesi-reactie-in-cazul-lui-sorin-oprescu-procedural-nu-a-fost-flagrant-311532.html, procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat ca:

"Faţă de suspectul Oprescu nu s-a aplicat procedura flagrantului.";

"Din considerente de tactică ale anchetei, nu a fost oprit în momentul săvârşirii faptei, a presupusei fapte, ci imediat după a fost citat cu mandat de aducere.".

Acest fapt nu schimba prea mult lucrurile. Practic, s-a aplicat legea avantajului, ca la fotbal, DNA-ul considerand ca mingea va intra oricum in poarta lui Oprescu. Adica s-a constatat in direct ca Oprescu a luat mita, dar s-a aplicat o alta procedura judiciara pentru retinerea sa.

De pe sursa http://www.comisarul.ro/politic/silviu-manastire-despre-secretele-adevaratului-opr_556556.html aflam ca:

"Potrivit tuturor sondajelor, primarul general al Bucureştiului avea o cotă de încredere apropiată de cea a preşedintelui Iohannis, undeva peste 45 la sută. Oprescu era văzut că un posibil lider al PSD în anii următori sau candidat al partidului pentru alegerile prezidenţiale din 2019. Oprescu s-a identificat cu imaginea PSD şi, repet, era de departe cel mai credibil lider al stângii româneşti."!!!

Nu stiu pe ce se bazau sondajele lu' Peste. Eu nu am avut nicio clipa incredere in Sorin Oprescu, fapt dovedit de ani buni de articolele pe care le-am scris despre el si activitatea lui. Probabil ca persoanele care au incredere in Oprescu sunt cei din anturajul lui, cei care traiesc in clopote de sticla si cei care nu au stiut niciodata pe ce lume traiesc.

Sau, cel mai probabil, pur si simplu sondajele de opinie sunt o bataie de joc si o forma de tip SECU de manipulare si influentare a maselor.

Aceeasi sursa mai afirma urmatoarele despre Oprescu:

"Ce nu se ştie, însă, la nivelul publicului larg este că Oprescu era reprezentantul cel mai de vârf al fostei nomenclaturi comuniste, rămas încă la butoanele puterii în România. Năstase, Iliescu alţi mulţi dinozauri au ieşit din prim plan. Oprescu făcea parte în anii ’80 din gaşca de beizadele ale liderilor PCR condusă de fiul dictatorului Nicu Ceauşescu, Serghei Mizil şi alţii. În acest anturaj se învârtea şi Adrian Năstase, iubitul de atunci al Danei Miculescu, fiica lui Angelo Miculescu, ministrul Agriculturii ceauşiste.

Sorin Oprescu este fiu de general de Securitate iar familia sa de origine evreiască a fost beneficiara prosperă a venirii la putere a partidului Comunist după 1948. După Revoluţie Sorin Oprescu a devenit, la propriu, un fel de fiu (politic şi sentimental) al preşedintelui Iliescu. Acesta a vegheat asupra carierei sale zbuciumate, pentru că puţină lume ştie că Sorin Oprescu a avut o a două tinereţe după ’90 plină de femei frumoase, o viaţă mondenă pigmentată cu tot felul de bârfe."
.

Aceste pasaje contin unele idei irelevante si cu iz xenofob. Nu are importanta ca familia lui Sorin Oprescu este de origine evreiasca. Astfel de etichetari par sa indemne la ura fata de etnii, grupari, organizatii. Se spune despre multe persoane, de exemplu, ca sunt masoni. Atat timp cat a fi evreu sau mason sau mai stiu eu ce nu este ceva ilegal, nu ar trebui subliniat acest lucru in contexte negative. Pentru ca nu cred ca are importanta daca un hot sau un asasin sau un violator are o anumita origine sau face parte dintr-o organizatie care nu este declarata oficial ca fiind ilegala.

Relevant este faptul ca un om este cinstit sau nu, indiferent de orice fel de apartenenta.

Relevant este faptul ca Sorin Oprescu este fiu de general de Securitate (Securitatea de pe vremea lui Dej, cea care se ocupa de represiunea burghezo-mosierimii, nu Securitatea lui Ceausescu, aparatoarea indoielnica a "cuceririlor revolutionare"), pentru ca putea beneficia de informatii privilegiate, de sprijin privilegiat pentru a ajunge la putere si pentru a se mentine la putere, de sprijin privilegiat pentru conceperea si punerea in aplicare a unor proiecte infractionale si de sprijin privilegiat pentru acoperirea ilegalitatilor de catre persoane corupte din structurile statului care ar fi trebuit sa puna in evidenta acele ilegalitati.

Este posibil ca siguranta si increderea afisata de Oprescu, in ciuda banilor marcati cu "MITA" gasiti la el, sa arate ca exista in structurile statului persoane care ii acorda sprijin in continuare si care pot realiza oricand vicii de procedura sau pot face sa dispara probe sau orice alte fapte de natura sa-l scoata aparent nevinovat pe Sorin Oprescu.

Altfel, nici viata privata a lui Sorin Oprescu nu este relevanta si nu trebuie sa ne intereseze. Barfele exista dintotdeauna, dar nu vad cum ar putea influenta dosarul de coruptie. Justitia nu se bazeaza pe barfe, ci pe probe. Femeile din viata lui Oprescu or fi fost frumoase (nu avem poze ca sa apreciem gradul de adevar al acestei afirmatii), dar in mod cert erau femei destul de oportuniste si interesate foarte mult de banii lui Oprescu daca au acceptat compania unui astfel de hidos. Este treaba lor, nici aici nu exista o problema de legalitate, iar problemele de moralitate nu prea mai intereseaza pe nimeni.

Se spune ca Oprescu a avut pe mana 8-9 miliarde de euro in cei 8 ani de mandat.

Se mai spune, in ciuda declaratiei de avere, ca Sorin Oprescu detine proprietati importante in strainatate.

Greu de zis ce prejudiciu va fi stabilit in justitie ca fiind produs de Sorin Oprescu, ce averi ale lui Oprescu va descoperi justitia in strainatate si ce prejudiciu va recupera de la Oprescu justitia.

joi, 23 aprilie 2015

Declaratii aiuristice ale lui Traian Basescu

Traian Basescu a declarat recent ca Livia Stanciu, Laura Codruta Kovesi si Florian Coldea i-au arestat pe Elena Udrea, Horia Georgescu si Alina Bica. Toate aceste sase persoane au fost sustinute de fostul presedinte pentru a detine functii importante in statul roman.

Fostul presedinte spune ca tine la toate aceste sase persoane. Fostul presedinte spune ca nu crede ca Elena Udrea, Horia Georgescu si Alina Bica ar fi luat spagi. De aici incepe controversa.

Pentru ca din doua una.

Daca Elena Udrea, Horia Georgescu si Alina Bica sunt curati ca lacrima si victime inocente, atunci Livia Stanciu, Laura Codruta Kovesi si Florian Coldea sunt ori prosti, ori de rea credinta.

Iar daca se dovedeste in justitie ce Elena Udrea, Horia Georgescu si Alina Bica sunt niste spagari, atunci Livia Stanciu, Laura Codruta Kovesi si Florian Coldea sunt niste profesionisti care isi fac datoria.

Problema este ca aceste doua tabere, arestati si "arestatori", nu pot fi simultan in regula in aceste conditii.

joi, 16 august 2012

Codruta Kovesi nu a plagiat

Odata cu stirea despre plagiatul lui Ponta a aparut si stirea cu presupusul plagiat al Laurei Codruta Kovesi. Plagiatul procurorului general Codruta Kovesi a fost sustinut de Grupul de Investigatii Politice (GIP), condus de Mugur Ciuvica.

In fapt stirea aceasta este falsa, adevarul fiind ca Laurei Codruta Kovesi nu a plagiat. Relevante in acest dens sunt citatele preluate de pe sursa: http://www.romanialibera.ro/actualitate/educatie/consiliul-national-de-etica-codruta-kovesi-nu-a-plagiat-in-teza-de-doctorat-272469.html.

"Consiliul National de Etica (CNE) a decis, în sedinta de joi, ca procurorul general Codruta Kovesi nu a plagiat în teza de doctorat, hotarârea fiind luata în baza evaluarii realizate saptamâna trecuta de expertii tehnici ai CNE, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentantii Consiliului.
...
"Am publicat înainte de a fi procuror general sub numele de Lascu pentru ca eram necasatorita. Toate articolele pe care le-am publicat pe acest segment de activitate (combaterea crimei organizate-n.r.) si care apar în teza de doctorat sunt publicate în revista Dreptul, care nu este pe internet tocmai pentru a proteja drepturile de autor. O mare parte dintre paragrafele despre care se sustine ca le-am palgiat de la persoane care le-au scris în 2008-2009 sunt paragrafe pe care eu le-am publicat înca din anul 2002. Persoanele despre care se spune ca le-am plagiat si am copiat din cartea lor m-au citat pe mine în cartea lor cu aceste articole aparute anterior", a sustinut procurorul general.
...
În 18 mai, Grupul de Investigatii Politice (GIP), condus de Mugur Ciuvica, a sustinut ca lucrarea de doctorat a procurorului general Codruta Kovesi este un plagiat.

GIP a publicat mai multe pasaje din lucrari de specialitate care s-ar regasi, fara citarea sursei, în lucrarea de doctorat a Codrutei Kovesi, care si-a obtinut doctoratul în decembrie 2011, la Universitatea de Vest din Timisoara. Textele invocate de GIP ar fi fost publicate în 2006, 2007.

Procurorul general a respins acuzatiile GIP potrivit carora lucrarea sa de doctorat ar fi un plagiat si a solicitat Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) sa-i apere reputatia în acest caz, întrucât teza nu cuprinde însusirea vreunei metodologii stiintifice a unui alt autor, ci face trimitere la toti autorii si lucrarile citate.

"Teza de doctorat «Combaterea crimei organizate prin dispozitii de drept penal» face trimitere la toti autorii si lucrarile citate, iar caracterul de noutate si valoarea stiintifica a lucrarii au fost constatate de catre comisia de doctorat din cadrul Universitatii de Vest din Timisoara. Conform metodologiei, lucrarea a fost postata pe site-ul institutiei organizatoare, iar sustinerea lucrarii a fost publica", informa, printr-un comunicat din 18 mai, procurorul general Laura Codruta Kovesi."