În fapt, site-ul Justițiarul este singurul caz de notorietate de site închis pentru că ar fi difuzat informații cu care nu ar fi de acord guvernul, MAI, MS, MApN, MAE, MTIC, DSU, IGSU, IGPR, IGJR, IGPF şi STS (care, împreună, ar alcătui Grupul de Comunicare Strategică, zis și Grupul de Caterincă Strategică).
Iar faptul că site-ul Justițiarul a fost închis echivalează cu un atentat la libertatea presei, mai ales că nu știu să i se fi dat avertisment sau să se fi șters doar postările considerate știri false.
Grupul de Caterincă Strategică este un ghiveci anonim, cu nume pompos ambiguu și cu activitate îndoielnică, la adăpostul căruia au înflorit abuzurile și falsurile oficiale.
Din start, toate decesele asociate lui Covid-19 și comunicate de GCS nu pot fi considerate adevărate atât timp cât celor decedați nu li s-a făcut autopsia. Mai nou, după cum vedem, moartea unei persoane nu se decide în urma unei autopsii legale, ci în numele unui grup anonim! Are cumva STS vreo competență în declararea morții unei persoane? Dacă nu, atunci ce caută în grupul care comunică decesele asociate Covid-19?
MAI a refuzat să comunice numele celor care alcătuiesc Grupul de Comunicare Strategică sub pretextul că această structură are o componență variabilă și citând turma de instituții de mai sus. În realitate, în mod evident, există un grup mult mai restrâns de persoane cu putere de decizie în cadrul acestui grup, restul fiind raportori de date sau ceva în acest gen sau pur și simplu umplutură pentru acoperire. Dar astfel se evită răspunderea nominală pentru unele ticăloșii care la un moment dat vor deveni evidente (dacă nu cumva au devenit deja!).
Conform sursei https://www.mediafax.ro/gandurile-lui-cristoiu/gandurile-lui-cristoiu-de-ce-a-fost-interzis-site-ul-justitiarul-pentru-ca-sa-nu-mai-poata-avea-nimeni-acces-la-arhiva-cu-dosarele-de-coruptie-ale-lui-klaus-iohannis-19112350, care-l citează pe Ion Cristoiu, site-ul Justițiarul a fost închis pentru că este cel care a dezvăluit
"afacerile de corupţie ale primarului Klaus Iohannis [afacerea "Forumul Democrat German" și afacerea "Casele lui Iohannis", n. a.] mai întîi şi ale preşedintelui Klaus Iohannis mai apoi"!!!
Se afișează postările cu eticheta dictatura. Afișați toate postările

marți, 2 iunie 2020
vineri, 22 mai 2020
Este normal ca polițistul să nu se legitimeze în fața unui cetățean cu care interacționează?
Tot în cadrul circului termoscanării de la Kaufland Ferentari am remarcat că unul dintre polițiști a spus că nu este obligat să se legitimeze.
Este normal așa ceva?
Din punctul meu de vedere, nu.
Dacă polițistul comite abuzuri și ilegalități, persoana care se simte lezată în drepturi și libertăți trebuie să poată oferi un minim de date ale acestuia în cazul în care face o reclamație sau plângere referitoare la comportamentul acestuia.
Altfel, ce se întâmplă, scrie în reclamație că unul, neidentificabil, a încălcat legea?
Mi se pare aberant dacă așa funcționează lucrurile în România anului 2020.
Sau, dacă în România anului 2020 trăim într-o dictatură nerecunoscută oficial și numită pe hârtie "democrație", atunci totul este perfect normal, iar Poliția Română este un simplu aparat represiv responsabil în special cu persecuția oamenilor onești.

marți, 19 mai 2020
Circul corona virus. Nu există polițiști pentru constatarea încălcării legii de către parlamentari?
A fost de domeniul evidenței că Marcel Ciolacu și Victor Ponta nu au purtat mască de protecție în spațiu închis, adică exact în clărirea Parlamentului! Faptul s-a petrecut ieri, 18.Mai.2020.
Pe de o parte, toate vrăjelile și caterincile pe tema Covid-19 cu care autoritățile sperie poporul nu sunt valabile și pentru ei?
Pe de altă parte, dacă nimeni nu este mai presus de lege, cum se face că nu exista niciun polițist care să constate încălcarea legii de către parlamentari?
"Mulțumim" pentru dictatură și discriminare, Klaus Iohannis!

vineri, 15 mai 2020
Noaptea de 14-15.Mai.2020: revelionul de urgență!
Multă lume a sărbătorit în stradă sfârșitul tiraniei oficializate timp de două luni în numele Covid-19.
"Astfel, mai mulţi locuitori ai Capitalei au profitat de ridicarea stării de urgenţă şi redeschiderea Parcului Cismigiu imediat după miezul nopţii, odată cu declararea stării de alertă, vineri 15 mai 2020."
(sursa: https://www.mediafax.ro/stirile-zilei/galerie-foto-lume-in-parcul-cismigiu-la-miezul-noptii-cum-au-profitat-romanii-de-ridicarea-starii-de-urgenta-19134392).
"Străzile au fost pline de oameni care reiau lucrul de la birou sau au ieşit pentru o alergare";
"Ieri seară, de bucurie că s-a încheiat starea de urgenţă, unele persoane au aprins artificii, mai ceva ca de Anul Nou."
(sursa: https://www.mediafax.ro/social/cum-a-aratat-ziua-eliberarii-de-starea-de-urgenta-strazi-pline-si-artificii-19135399).
Foarte bine că s-a întâmplat așa!

miercuri, 6 mai 2020
Statul de drept român a încetat să mai existe de facto după infirmarea unei decizii a CCR!
Laura Codruța Koveși a câștigat la CEDO procesul împotriva statului român și a pus capăt de facto existenței statului de drept.
Conform sursei https://www.mediafax.ro/social/kovesi-a-castigat-procesul-la-cedo-demiterea-de-la-sefia-dna-a-fost-abuziva-19114916,
"Demiterea de la şefia DNA a fost abuzivă".
Demiterea a avut loc ca urmare a deciziei Curții Constituționale a României, care a intervenit într-un conflict între Ministerul Justiției și președintele României.
Curtea Constituțională a dat câștig de cauză Ministerului Justiției, fără să constate că lui Koveși i se incalcă astfel dreptul la apărare, din moment ce Koveși nu era parte în acea cauză și nu a putut contesta decizia care o privea direct.
Este interesant faptul ca s-a găsit un mecanism de ocolire a justiției și a procesului echitabil în cazul unei persoane.
Tudorel Toader, ministru al Justiției în perioada vizată, a cerut revocarea lui Koveși pe baza a 20 de acuzații formale. Aceste acuzații nu au fost oficializate într-un proces, ci s-a așteptat o decizie administrativă a lui Iohannis. Iohannis a tergiversat revocarea până s-a ajuns la un conflict cu Ministerul Justiției la Curtea Constituțională. Iar Curtea Constituțională a decis în favoarea Ministerului Justiției. Nimeni nu a cerut părerea lui Koveși într-un proces!
După cum se vede, respectarea unor legi în România presupune incălcarea altor legi!!!
Iar încălcarea legilor și a drepturilor fundamentale se face chiar și de către Curtea Constituțională, cea care ar trebui să nu încalce legea niciodată!!!
Dacă și Curtea Constituțională încalcă legi și a drepturi fundamentale, atunci, din punctul meu de vedere, nu există stat de drept în România!
Are statul pretenția ca simplii cetățeni să respecte legea, dacă nici măcar Curtea Constituțională nu este în stare?
Cum poate înțelege legea simplul cetățean, dacă nici presupușii "specialiști" de la Curtea Constituțională nu sunt în stare.
Un stat de drept presupune legislație clară, coerentă, lipsită de ambiguități și de conflicte între normele juridice.
Cu acte normative pline de formulări interpretabile și pretabile la abuzuri, de tip "în apropierea locuinței" (?!), trăim în plină dictatură și depindem de comportamentul mai mult sau mai puțin abuziv al celor care interpretează legile după bunul plac și interes!
Poporul român, din start analfabet funcțional, nu are nici măcar o minimă pregătire juridică de cultură generală!
Dar "bine" că descoperă în cadrul învățământului general tainele religiei comerciale!
Au votat cetățenii Constituția României în cunoștință de cauza, înțelegând corect și complet enunșurile din legea fundamentală? Sub nicio formă!
Constituția României este plină de ambiguități si neclarități. Fiecare termen din Constituția României ar trebui definit corect și complet. Ar trebui să existe un adevărat dicționar explicativ (din punct de vedere juridic, al dreptului) al termenilor. Este suficient să ne uităm în Articolul 1, alineat (1):
"(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil."
(sursa: http://www.cdep.ro/pls/dic/site2015.page?den=act2_1&par1=1#t1c0s0sba1).
Ce inseamnă "naţional", ce înseamnă "suveran", ce înseamnă "independent", ce înseamnă "unitar", ce înseamnă "indivizibil"?
Chiar este atât de simplu și de subînțeles pentru simplii cetățeni din punct de vedere al dreptului? Aici este vorba de drept, nu de limba română! Termenii juridici pot avea și adesea chiar au alte sensuri față de limba comună vorbită!
Să trecem la un alt exemplu, la o formulă evident aiuristică, tot din Articolul (1), alineat (3):
"(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.".
Ce înseamnă "spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989"?!?
Nu doar că nu există o listă oficială și unanim acceptată cu idealuri de orice fel ale poporului român (exemple de idealuri actuale ale Mafiei de Stat, care nu prea cred că sunt și ale poporului: cheltuirea discreționară a banilor publici, lipsa normelor de eficiență în cheltuirea banilor publici, trafic discreționar de persoane, prostituție, abuzuri ale autorităților, sclavie, salarizare mizerabilă în sectorul privat, salarizare aberant de uriașă în sectorul bugetar, taxe aberante, amenzi aberante, drepturi fundamentale călcate în picioare), dar nici măcar asasinatele din decembrie 1989 nu se mai numesc acum revoluție, ci diversiune politico-militară.
Cu o așa Constituție, este România un stat de drept?
Realizând rapid traducerea și adaptarea la realitățile actuale, e mai mult decât clar că România este stat de șpagă, în sensul idealurilor diversiunii politico-militare din decembrie 1989, care nu aavut nicio legătură cu poporul român!
Iar leprele de politicieni nu știu în ce privilegii financiare să se mai îngroape, după ce au permis apariția a nenumărate legi aberante și inechitabile! Ar fi posibil așa ceva într-un alt sistem decât dictatorial?
Îi plac poporului privilegiile financiare nerușinate ale politicienilor? Fraierii cred ca este vorba doar de bani, dar uită de indemnizații și de cheltuielile de protocol, care sunt și mai nerușinate!
Daca poporul nu este de acord cu aceste privilegii financiare ale politicienilor, atunci cum pot ele exista altfel decât într-o dictatură?

luni, 4 mai 2020
Circul corona virus. Morți de corona virus în acte, cancer și infarct în realitate!
Se pare că în Romania există o politică de creștere artificială a numărului de decese de corona virus la hectar.
Chiar în aceste momente pe postul RomaniaTV se discută despre mudul dubios de ticălos în care unor persoane decedate din alte cauze li se atribuie în acte corona virus drept cauză a decesului!
Este vorba despre o femeie care a murit de cancer și despre un bărbat care a făcut infarct. Câte astfel de măgării s-au făcut până acum?
Cum spun autoritățile? În funcție de statistici si de "specialiști" prelungim starea de urgență.
Se pare că Iohannis se vrea dictator pe viață în numele Corona virus!

vineri, 1 mai 2020
Străinisme-Cercel sau stalinisme de piață : "Vrem să relansăm economia, lăsăm distracţia deoparte"
Cerceluș pare să fie prim-ministru și unul din "tătucii" nației (în cel mai stalinist sens al cuvântului), are în continuare acces la mijloacele de dezinformare în masă și pare să ia decizii în numele poporului.
Atât doar, că bate câmpii în continuare.
Conform sursei https://www.mediafax.ro/social/streinu-cercel-vrem-sa-relansam-economia-lasam-distractia-deoparte-19109622, Cercel a spus:
"Vrem să relansăm economia, lăsăm distracţia deoparte".
Dacă nu mă înșel, industria divertismentului este și ea o componentă a economiei. Se pare că se dorește un popor român complet robotizat, care în afară de serviciu și casă să nu mai știe nimic. Nu tu o glumă, o muzică, un meci?
Cine naiba e Cercel ăsta, care, ca și alții (Vela, Iohannis), decide de unul singur pentru întreg poporul, chiar și împotriva voinței poporului? A fost întrebat poporul ce dorește?
Dacă poporul vrea să se distreze și igonră pericolul infectării cu corona virus, ce-i pasă lui Cercel? Ce le pasă și altora?
Cică în 1989 s-a murit pentru libertate.
Acum tot nu există libertate, există doar o dictatură virală. Nu ne terorizează corona virusul, ne terorizează statul!

duminică, 26 aprilie 2020
ANCOM are drept de cenzura in Romania si se substituie justitiei!
"De la instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, ANCOM a închis mai multe site-uri media, la solicitarea Ministerului Afacerilor Interne. Motivele invocate sunt că aceste site-uri au publicat informaţii false despre noul coronavirus."
(sursa: https://www.mediafax.ro/politic/un-parlamentar-ii-cere-lui-vela-sa-inchida-site-ului-administratiei-prezidentiale-iohannis-publica-informatii-false-19097446).
O problema este ca nimeni nu a contabilizat vreodata catraliardele de minciuni oficiale, dezinformari si manipulari deliberate (care ating constant un maxim in campanii electorale), pentru simplu motiv ca nu se poate cuprinde necuprinsul.
Alta problema este ca ANCOM se substituie justitiei si nu aplica gradual sanctiuni, adica nu incepe, de exemplu, cu avertisment, desi in justitie exista hotarari definitive de condamnari cu suspendare a violatorilor si coruptilor in forma continuata!!!
Alta problema este ca si pe insusi site-ul Administratiei Prezidentiale au aparut minciuni (oficiale), dar acest site inca nu a fost inchis.
Conform sursei oficiale https://www.presidency.ro/ro/presedinte/agenda-presedintelui/declaratiile-de-presa-sustinute-de-presedintele-romaniei-domnul-klaus-iohannis-inaintea-participarii-la-reuniunea-grupului-de-lucru-interinstitutional-pentru-evaluarea-impactului-economic-financiar-si-bugetar-asupra-romaniei-generat-de-afectele-epidemiei-covid-19-gli-ecorom, pe 11.Martie.2020, Iohannis declara ca
"Până și persoanele mai vârstă, care au și alte probleme de sănătate, au o stare generală acceptabilă.
Asta ca să demitizăm un pic boala, fiindcă am citit câteva articole ieri, unde se vorbea despre un virus ucigaș, într-o manieră foarte apocaliptică.".
Intre timp Romania a devenit o apocalipsa dictatoriala si puscaria comuna a cetatenilor ei.

Dictatura, libertate si epidemie
Sursa https://www.mediafax.ro/externe/cum-a-evoluat-coronavirusul-in-tara-in-care-presedintele-le-a-recomandat-oamenilor-sa-bea-votca-si-sa-faca-sauna-19096993 face o comparatie intre starea Romaniei, supusa unor restrictii dictatoriale si situatia din Belarus, unde nu s-au luat masuri stricte de distantare sociala:
"Belarus [...]
Cazuri raportate de Belarus - 9.590
Decese înregistrate oficial - 67
Vindecări - 1.573
Bilanţ România, la 25 aprilie
Cazuri raportate - 10.635
Decese înregistrate oficial - 575
Vindecări - 2.890 ".
Asta ma face sa-mi aduc aminte de zicala urmatoare: gripa se vindeca intr-o saptamana daca te duci la doctor si in sapte zile daca te tratezi singur.

Etichete:
Belarus,
bilant,
circul corona virus,
dictatura,
epidemie,
gripa,
libertate,
restrictii,
Romania,
Romania 2020,
statistici,
viata de roman
joi, 23 aprilie 2020
Doar in aparenta Streinu-Cercel, securistul ticalos si damblagiu, cu acces nelimitat la televiziuni nationale, a planificat in nume personal lagare de concentrare pentru batrani!
1. Tembelismului dictatorial-totalitar propus de Cercel a reusit sa "afecteze emotional" cam intreaga societate romaneasca (inclusiv pe subsemnatul).
2. Dar, dupa cum se vede mai jos, initial insusi Iohannis a vorbit despre masuri speciale pentru persoanele in varsta de peste 65 de ani:
"Un punct foarte special, țin neapărat să-l mai menționez - persoanele cele mai vulnerabile sunt persoanele peste 65 de ani. Este evident că avem nevoie de măsuri speciale, dar și de restricții speciale. Și, astfel, pentru a proteja persoanele peste 65, pentru aceste persoane se vor introduce restricții speciale, în sensul că vor trebui, în interesul lor propriu, să stea practic tot timpul acasă."
(sursa: https://www.presidency.ro/ro/media/declaratii-de-presa/declaratia-de-presa-sustinuta-de-presedintele-romaniei-domnul-klaus-iohannis1585049611, din 24.Martie.2020!).
3. Dupa care, acelasi Iohannis l-a facut praf intr-un mod multiplu ipocrit pe Streinu-Cercel, pe 21.Aprilie.2020.
Conform sursei ultra oficiale https://www.presidency.ro/ro/media/declaratii-de-presa/declaratia-de-presa-sustinuta-de-presedintele-romaniei-domnul-klaus-iohannis1587469769, Iohannis nu-i nominalizeaza nici pe Cercel si nici institutul lu' Peste, ci vorbeste in termeni anonimi despre "un institut, de altfel bine cotat", despre "un plan propriu" in care "cineva propunea, de exemplu, o măsură aberantă – aberantă, altfel nu pot să-i spun – cum că persoanele peste 65 de ani să fie carantinate, ba chiar să fie luate de acasă și duse în anumite zone de carantină"!
Ce, bre, Iohannise, nu ai in vocabular expresia "Adrian Streinu-Cercel"? Aaa, nu trebuie descoperiti agentii acoperiti sau securistii nemernici cunoscuti de toata lumea?
4. Sinistrul Sanatatii, Nelu Tataru, a evitat sa spuna pe 16.Aprilie.2020 "carantinarea batranilor" pe sursa https://youtu.be/aIyJYSQKxyY (preluata si de sursele, de exemplu: https://www.curentul.info/actualitate/iohannis-face-praf-proiectul-lui-streinu-cercel-sustinut-de-tataru-nu-e-pentru-secolul-xxi-e-inadmisibil-vrea-sa-se-lanseze-politic/, https://direct24.ro/2020/04/19/o-idee-stralucitoare-de-ministru-toti-romanii-65-plus-cu-sau-fara-covid-luati-de-acasa-si-izolati-in-alta-parte-video/ si https://cetin.ro/strainu-cercel-vrea-reinventeze-lagarele-exterminare-batrani-nefolositori/), vorbind de ducerea batranilor "intr-un hotel, sa ramana acolo intr-o camera".
Toti batranii acolo, intr-o camera, cu tot comfortul? Si distantarea sociala? Lasand gluma la o parte, in esenta este vorba tot de faptul ca si Tataru a propus domiciliu fortat pentru batrani.
5. De curiozitate, au cerut batranii asa ceva, adica domiciliu fortat? Simteau batranii nevoia sa fie preluati si controlati permanent de stat?
De unde aceasta grija exagerata si ipocrita a statului, de fapt a intregii planete, ca lumea sa nu moara de Covid-19?
S-a dat vreun stat cu "cotul" de asfalt de cate ori a murit cineva in urma comei alcoolice?
S-a dat peste cap vreun stat (cu atat mai mult statul roman, mare constructor de autostrazi fictive si demolabile) ca sa nu mai existe accidente auto?
A luat statul roman toate masurile ca sa nu mai moara vreun prost in urma unei supradoze de droguri? Pe vremea lui Ceausescu nu se consumau droguri in Romania.
A combatut statul roman cu aceeasi implicare si cu aceleasi resurse aplicate proportional bolile cardio-vasculare, bolile psihice, accidentele vascular cerebrale, bolile de piele, cancerele digestive (exemplele pot continua)?
6. Mentin intrebarea fundamentala, din punctul meu de vedere: daca virusul corona este atat de extrem de ultra contagios si daca au fost aglomerate pietele si supermarcheturile din Bucuresti in zilele premergatoare pastelui comercial (dar si anterior), atunci de ce nu au existat focare de infectie in piete si supermarcheturi?
7. Nu am purtat masca si manusi niciodata. Inteleg ca, in masura in care nu utilizez transportul in comun si nu merg in spatii inchise, atunci nu sunt obligat sa port masca si manusi. Nici nu intentionez sa le port si nu am niciun stres referitor la imbolnavirea personala cu corona virus.
8. De ce nu a fost inca demis Streinu-Cercel, daca toti liderii s-au dezis de el?
Chiar si prim-ministrul Orban a zis despre planurile lui Streinu Cercel:
"o stupididate mai mare nu am vazut";
"statul care se ocupa de tot, preia distributia de energie electrica, de apa, utilitati, nu mai plateste nimeni taxe";
"Aia e o nebunie, va spun sincer."
(sursa: http://www.ziare.com/ludovic-orban/premier/reactia-aspra-a-lui-orban-legat-de-planul-vacanta-mare-ce-spune-despre-demiterea-lui-cercel-1608099).
In masura in care Streinu-Cercel nu este demis, se pare ca statului mafiot totalitar ii plac nebunii, stupizii si ticalosii la putere!
Am vazut o gramada de oameni demisi pentru mult mai putin de atat!

Poliția Româna - Mafia Morții!
Un individ solitar si relativ agresiv a fost asasinat cu sange rece prin impuscare de un angajat al Politiei Romane, sub pretextul legitimei aparari.
Ca sa nu lungesc articolul prea mult, incerc sa sintetizez la maxim.
1. Conform surselor
https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/filmul-incidentului-care-a-dus-la-moartea-unui-bucurestean-impuscat-de-politisti.html;
https://www.digi24.ro/stiri/un-barbat-din-bucuresti-a-murit-dupa-ce-a-fost-impuscat-de-un-politist-in-urma-unui-scandal-1295571;
https://revista22.ro/actualitate-interna/explicatiile-politiei-dupa-ce-un-barbat-agresiv-a-murit-dupa-ce-a-fost-impuscat-de-politisti;
https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/live-declaratii-ale-sefilor-din-mai-si-politie-dupa-violentele-din-ultimele-zile.html;
https://www.dcnews.ro/barbat-impuscat-mortal-in-bucuresti-martor-afirmatii-grave-imagine-socanta_744490.html?PageSpeed=noscript;
https://www.romaniatv.net/live/barbat-impuscat-de-politisti-in-bucuresti-primele-imagini-de-la-fata-locului_518576.html,
un cetatean in chiloti facea scandal in imobilul unde locuia. Avea asupra lui o foarfeca si o pila. Vecinii au chemat politia. La fata locului au ajuns initial patru politisti, vorbindu-se ulterior de interventia a maxim 13 echipaje de politie!
2. Conform surselor citate si, in special, a sefului Politiei Capitalei, Bogdan Berechet,
"la vederea polițiștilor bărbatul a devenit violent și i-a lovit pe polițiști, ulterior fugind".
Deja este interesant acest enunt. Cum a fost posibil ca un cetatean sa loveasca cel putin doi politisti imediat ce i-a vazut? I-a vazut abia atunci cand au ajuns la 1 centimetru de ei?
Mi se pare normal sa ma intreb: cum decurge, conform procedurilor Politiei Romane si legislatiei in vigoare, imobilizarea unui cetatean certat cu legea?
Conform descrierii facute de surse, se pare ca politistii se apropie de cetateanul ilegalist pana la limita contactului fizic si incearca in mod pasnic sa-i puna catusele.
Iar daca cetateanul este violent si ii loveste, atunci, intr-o prima faza, politistii sunt pasnici si il lasa pe cetatean sa fuga, fara sa aiba vreo reactie de aparare.
3. Individul a fost urmarit si, conform surselor, a incercat sa loveasca iar. Inteleg ca nu a reusit, din moment ce se vorbeste doar de o incercare. Deci politistii au pastrat oarece distanta.
In acelasi timp, cetateanul a amenintat din nou,
"motiv pentru care, după somație, unul din polițiști a executat foc".
Deci, conform descrierii, un cetatean inarmat cu arma alba, aflat la o oarecare distanta de politisti, a vrut sa se apropie de acestia si sa-i loveasca, dar a renuntat si doar i-a amenintat.
Imi place ca scrie pe surse ca s-a executat mai intai un foc de avertisment. Dupa stiinta mea, focul de avertisment se executa in plan vertical, iar un glont tras in plan vertical intr-o cladire se loveste destul de rapid de un tavan, de unde nu se stie cum poate ricosa.
In final, Bogdan Berechet spune ca politistul a tras asupra violentului, fara sa precizeze numarul de gloante. Oficial, ranitul a decedat la spital.
4. Ce nu se intelege din start este urmatoarea situatie: de ce era nevoie sa se apropie politistii de cetateanul violent pana la limita contactului fizic? Ca sa fie loviti de agresor, politistii trebuie sa fie foarte aproape de acesta.
Se pare ca nu exista precautii procedurale in Politia Romana, de tipul:
"Preda-te!";
"Nu opune rezistenta!"!
"Arunca arma (armele)!";
"Mainile la ceafa!";
"Culcat!".
Nu ca am inventat eu apa calda, dar asta vedem de cateva ori pe zi in filmele americane, daca inca mai avem chef sa ne uitam la asa ceva.
In Romania, politistul incearca cu orice pret sa vina in contact fizic cu persoana violenta, in scopul incatusarii acesteia, in conditiile in care persoana este inarmata?
Evident ca nu este asa. Faptul ca politistul asasin a avut timp sa traga un foc de avertisment confirma ca era la o oarecare distanta de victima.
Dupa care a mai tras 6 gloante, omorand victima.
5. Exista mai multe surse care descriu altfel situatia "tactica" in raport cu versiunea oficiala:
https://www.romaniatv.net/live/barbat-impuscat-de-politisti-in-bucuresti-primele-imagini-de-la-fata-locului_518576.html;
https://evz.ro/executat-cu-legea-in-mana-cazul-bolnavului-psihic-impuscat-de-politisti.html/4;
https://www.dcnews.ro/barbat-impuscat-mortal-in-bucuresti-martor-afirmatii-grave-imagine-socanta_744490.html?PageSpeed=noscript.
Romania TV este sursa originala care detaliaza cazul, celelalte preiau informatiile prezentate de aceasta.
Conform surselor citate in acest paragraf,
"Au fost 4 trageri una după alta. El era căzut, după ce a fost împușcat în picior. S-a ridicat și a vrut să urce și au tras de jos în sus în el. A fost execuție!"!
6. Conform secretarului de stat pentru de ordine şi siguranţă publică al MAI, chestor şef de poliţie Bogdan Despescu, citat de sursa https://revista22.ro/actualitate-interna/explicatiile-politiei-dupa-ce-un-barbat-agresiv-a-murit-dupa-ce-a-fost-impuscat-de-politisti,
"Acţiunea se realizează prin respectarea principiilor gradualităţii şi proporţionalităţii folosirii forţei. Toate activităţile noastre au drept scop protejarea vieţii şi, prin urmare, forţele de intervenţie folosesc resurse letale numai atunci când altă cale nu mai există.".
Era atat de bun in lupta corp la corp si in lupta cu arme albe persoana asasinata de politist?
Nu exista politisti specialisti in lupta corp la corp?
O arma cu tranchilizante nu se putea folosi de la 10-50 de metri?
7. In ultima vreme, chiar in zilele din jurul pastelui comercial, s-au inregistrat lupte de strada intre agresori multipli inarmati cu arme albe si politisti. In cazurile citate mai jos violenta a fost filmata si fotografiata. Chiar daca s-a folosit armamentul din dotare, nu a murit nimeni! Cum a fost posibil?
7.1. "Scene incredibile la Hunedoara. Confruntare între polițiști și localnici după ce oamenii legii au verificat documentele unui bărbat"
(sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/scene-incredibile-la-hunedoara-confruntare-intre-politisti-si-localnici-dupa-ce-oamenii-legii-au-verificat-documentele-unui-barbat-1294074).
7.2. "Val de violenţe. Opt reţineri după ce mai multe persoane s-au bătut şi au dat cu bâte şi lopeţi într-o maşină chiar sub ochii poliţiştilor în Săcele."
(sursa: https://www.mediafax.ro/coronavirus/val-de-violente-opt-retineri-dupa-ce-mai-multe-persoane-s-au-batut-si-au-dat-cu-bate-si-lopeti-intr-o-masina-chiar-sub-ochii-politistilor-in-sacele-video-19084041).
7.3. "Noi violențe împotriva poliției: Bătăi de stradă la Codlea"
(sursa: https://romania.europalibera.org/a/noi-violente-impotriva-politiei-batai-de-strada-la-codlea/30567273.html).In plus,
"Presa locală scrie că polițiștii locali au fost loviți cu lopețile în cap de către scandalagii.".
Si nu a fost impuscat si omorat niciun agresor?!
7.4. "Mai multe echipaje de poliţişti, jandarmi şi luptători de la Serviciul Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit duminică seara pentru aplanarea unui conflict între mai multe persoane desfăşurat în Sectorul 5"
(sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/politia-capitalei-noua-persoane-retinute-in-urma-conflictului-din-cartierul-rahova-1294587).
Desi s-a utilizat armamentul din dotare, nimeni nu a fost rănit!
Nu putea interveni un luptător de la Serviciul Acţiuni Speciale (SAS) in cazul presupusului agresor asasinat de politist?
8. În urma comparațiilor și evidentelor diferențe în maniera de intervenție în diverse situații, rezultă că Poliția Română este o Mafie discreționară a morții!
Politia Romana detine monopolul probelor materiale si poate fabrica orice "adevar" juridic prin manipularea acestor probe (inclusiv prin omiterea sau distrugerea probelor materiale!). Am vazut deja cum se tergiverseaza la nesfarsit cazul Măceșanu-Melencu și "înaltul" profesionalism al procurorilor si polițiștilor dovedit în ascunderea adevărului!
Sefii din Politie care au dat declaratii publice referitoare la circumstantele in care un cetatean (cu probleme psihice) a fost asasinat cu sange rece de un politist sfideaza pe fata societatea si micționează pe lege, pe democrație si pe drepturile omului!
Un natarau agresiv solitar a fost asasinat de un politist, in timp ce nu s-a executat foc spre corpul unor unor armate de agresori calificati, angajati in lupte directe de strada cu politia!
Reamintesc ce afirma in fals, direct si evident, Bogdan Despescu:

Bla, bla, bla!
CER DEMISIA TUTUROR ȘEFILOR CĂLĂI DIN POLIȚIA ROMÂNĂ, PROTECTORI AI ASASINATULUI INSTITUȚIONAL!
CER CONCEDIEREA TUTUROR POLIȚIȘTILOR CARE GÂNDESC SI ACȚIONEAZĂ IN STILUL POLIȚISTULUI CĂLĂU!
CER DESFIINȚAREA POLIȚIEI MAFIOTE ROMÂNE SI INTRAREA ÎN LEGALITATE A TUTUROR STRUCTURILOR DE FORȚĂ DIN ROMÂNIA!
CER LEGISLAȚIE CLARĂ, CARE SĂ NU MAI PERMITĂ ABUZURI (INCLUSIV ASASINATE) ALE STRUCTURILOR DE FORȚĂ DIN ROMÂNIA!
O LEGISLAȚIE ABUZIVĂ ESTE SPECIFICĂ UNUI STAT MAFIOT, UNEI DICTATURI, NU UNUI STAT DE DREPT!
Se aude, Iohannis? Cât timp vor mai fi simplii cetățeni bătaia de joc a Poliției Mafiote Române?

vineri, 17 aprilie 2020
Circul corona virus. Noi 'proteste' spontane la cumparaturi si vechi invataturi din Biblie.
Lumea se inghesuie la cumparaturi ca sa aplice principiul "celor cuvenite" cu ocazia pastelui comercial. Sunt numeroase stiri care atesta aceasta situatie si am selectat cateva pentru acest articol.
Pana sa trec la cazurile concrete, pentru o informare cat de cat corecta, trebie sa spun ca nu particip in aceasta perioada la vreo coada la cumparaturi.
Mi-am facut stocuri pentru minim 30 de zile. Imi lipsesc doar fructele proaspete si s-ar putea sa mai am nevoie uneori (nu in aceste zile) si de unele legume proaspete (cartofi, morcovi). In masura in care raman fara unele produse de baza proaspete o sa ma duc sa le cumpar. Dar in materie de supravietuire alimentara nu am nicio problema.
Fructe nu mi-am mai luat de pe 11.Aprilie.2020. A fost ultima data cand am fost la cumparaturi. Nu sunt nici pe departe adeptul celor cuvenite si imi bag picioarele cu tot dispretul in cele considerate cuvenite de catre mafia consumismului.
Daca lumea isi cumpara haleala din ratiuni religioase si pentru ca isi imagineaza ca in acest fel face un ritual placut Dumnezeului celui viu, reamintesc ca in Biblie este scris:
[Romani 14.17.]
"Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt.".
Iar Duhul Sfant este identic in sens matematic cu Duhul adevarului, din urmatoarele considerente:
a) Conform [Ioan 14.16 si 14.17.]:
"Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac;
şi anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte";
b) Conform [Ioan 14.26.]:
"Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile".
Conform unui enunt matematic de cultura presupusa a fi generala, daca a=b si a=c, atunci b=c.
In cazul concret avem a=Mângâietorul, b=Duhul adevărului, c=Duhul Sfânt.
Isus afirma la punctul a) ca Mângâietorul=Duhul adevărului.
Isus afirma la punctul b) ca Mângâietorul = Duhul Sfânt.
Deci, Duhul adevărului=Duhul Sfânt!
Iata ce frumoasa este matematica si cat de usor am pus in ecuatie enunturi biblice!
Asa ca persoanele care afirma ca le place lectura dar nu le place matematica ar trebui sa se abtina de la astfel de afirmatii! Faptul ca pierdem vremea citind fara discernamant toate prostiile, imbarligaturile si stirile false nu ne face mai destepti sub nicio forma. Iar faptul ca unora nu le place si chiar urasc stiinta adevarului, adica matematica este chiar ridicol, cu atat mai mult in context biblic si religios!
Revenind la cumparaturi, imi doresc fructe. In general si in mod normal consum zilnic asa ceva, dar daca standardele mele de calitate si de pret nu sunt indeplinite, atunci hai sictir cu fructele mizerabile sau prea scumpe oferite de comertul mafiot romanesc.
Revenind la aglomeratia de la cumparaturi, pentru mine acest fenomen reprezinta niste 'proteste' spontane ale cetatenilor impotriva puterii represive si abuzive a statului mafiot totalitar roman.
Semn ca distantarea sociala excesiva nu reprezinta vointa poporului, ci a unor tembeli cu putere, influenta si apucaturi dictatoriale.
Desigur, consecintele pot fi mortale pentru cei care nu respecta distantarea sociala in forma in care a fost propusa. Cred ca oamenii au inteles foarte bine la ce pericole se expun, dar fiecare actioneaza conform propriei constiinte, logici, interes si bun simt.
Iohannis ne tot ameninta cu inmormantarile, ca un demn urmas al lui Stalin.
Chiar as crede ca ii pasa de noi, daca nu as sti ca nu manifesta aceeasi grija de tătuc fata de alcoolici, fumatori si drogati, hi, hi! Sau fata de bolnavii de cancer, fata de bolnavii psihici, fata de cei cu afectiuni cardiovasculare, fata de mortii de pe strazile praf ale patriei, fata de cei afectati de mediul nesanatos in care traiesc, fata de muritorii de foame, fata de alimentele mizerabile, chimicalizate, expirate si toxice din comertul romanesc, fata de apa nepotabila care totusi se consuma si fata de multe alte probleme ale Romaniei.
Pe strazile patriei mor anual mii de cetateni in Romania, deci mult mai multi decat de corona virus, fara ca Iohannis si restul mafiei de stat sa manifeste vreun interes pentru remedierea situatiei (la fel ca restul mafiilor care au fost la putere de 30 de ani in Romania).
Propaganda televizata tot vorbeste despre inconstienta cetatenilor, dar nu s-au adus pana acum dovezi concrete ca zonele aglomerate au devenit ulterior focare de infectie cu corona virus.
Iata aglomeratii concrete in exemplele recente de mai jos.
1. Distantare sociala zero!
"Zeci de cetățeni se înghesuie la una dintre intrările improvizate în Piața Titan 1 (fosta Sălăjan) din sectorul 3."
(sursa: https://buletin.de/bucuresti/video-zero-distantare-sociala-la-intrarea-intr-o-piata-din-sectorul-3/).
"Marea majoritate a bucureștenilor care au aglomerat intrarea în piață sunt seniori."!
2. "Aglomeraţie în Piaţa Obor. Românii se înghesuie la cumpărături pentru Paşte."
(sursa: https://www.mediafax.ro/social/aglomeratie-in-piata-obor-romanii-se-inghesuie-la-cumparaturi-pentru-paste-galerie-foto-19073916).
3. "Cum arată o zi de cumpărături în plină pandemie. Cozi uriașe în supermarketuri și piețe"
(sursa: https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/nu-publica-cum-arata-o-zi-de-cumparaturi-in-plina-pandemie-cozi-uriase-la-supermarketuri.html).
3. "Sute de bureșteni au dat năvală în Joia Mare după cumpărături. Cozi mai mari decât pe vremea lui Ceaușescu"
(sursa: https://evz.ro/sute-de-buresteni-au-dat-navala-in-joia-mare-dupa-cumparaturi-cozi-mai-mari-decat-pe-vremea-lui-ceausescu.html).
4. "Aglomeraţie la Piaţa Obor din Capitală. Sute de pensionari stau la cozi uriaşe"
(sursa: https://www.romaniatv.net/aglomeratie-la-piata-obor-din-capitala-sute-de-pensionari-stau-la-cozi-uriase_517390.html).
Locul este Piata Obor, dar data difera fata de stirea precedenta despre aceeasi locatie.
5. "Aglomerație de proporții în piețele din Brașov. Sute de pensionari se înghesuie la cumpărături"
(sursa: https://www.dcnews.ro/aglomeratie-de-proportii-in-pietele-din-brasov-sute-de-pensionari-se-inghesuie-la-cumparaturi_743106.html?PageSpeed=noscript).
6. "Goana după cumpărături în vreme de pandemie – Plin de oameni pe străzi la Sibiu"
(sursa: https://www.oradesibiu.ro/2020/04/16/video-foto-goana-dupa-cumparaturi-in-vreme-de-pandemie-plin-de-oameni-pe-strazi-la-sibiu/).
Deci lumea se inghesuie si in orasul lui Iohannis.
7. "Aglomerație în piețele și marile magazine din Craiova"
(sursa: https://realitateadecraiova.net/foto-aglomeratie-in-pietele-si-marile-magazine-din-craiova/).
8. "Zeci de oameni s-au îmbulzit pentru pâine şi cartofi de la primărie în Jibou în plină epidemie de coronavirus."
(sursa: https://www.mediafax.ro/coronavirus/zeci-de-oameni-s-au-imbulzit-pentru-paine-si-cartofi-de-la-primarie-in-jibou-in-plina-epidemie-de-coronavirus-video-19077090).
Drăguț!
In ciuda unor titluri cu iz de indignare isterica si a unor comentarii chiar isterice facute de microfonisti/ microfoniste, marea infectare tot nu s-a produs in supermarcheturi si piete!
De ce oare?
Un medic german care a studiat decese de corona virus afirma pe sursa https://www.gsp.ro/gsp-special/stiri-extrasport/un-medic-legist-din-germania-victimele-de-coronavirus-ar-fi-murit-oricum-in-cursul-anului-chiar-daca-suna-crud-596117.html?utm_source=libertatea.ro&utm_medium=widget&utm_campaign=Libertatea-articol ca
"Victimele de coronavirus ar fi murit oricum în cursul anului, chiar dacă sună crud"!
Este vorba de un medic legist care a autopsiat victime ale virusului corona. Se stie ca in Romania corona virus se atribuie din oficiu drept cauza a decesului, pentru a se prelungi starea de urgenta si saracirea deliberata a populatiei, fara sa se faca autopsia victimelor!
Mai mult, acelasi medic a tras concluzia "că boala e „relativ nepericuloasă”"!!!
Pe aceeasi sursa, alt medic german a afirmat ca
"Nu există niciun risc semnificativ să te infectezi atunci când mergi la cumpărături."!!!
De remarcat ca am citat vorbitori de limba 'Iohannis'! Asa ca dom' prezident poate sa consulte texte originale daca are indoieli in privinta traducerii de pe sursa.
Indiferent de indoielile prezidentiale si ale "specialistilor", realitatea practica a infirmat pana acum infectarea in masa a celor care stau gramada la cumparaturi in Romania. Daca nu exista un 'porc' sau un 'magar' purtator de virus care sa tuseasca direct pe oameni, acestia nu se prea pot imbolnavi in aglomeratie!

marți, 14 aprilie 2020
Circul corona virus. Prelungirea starii de urgenta.
Azi, 14.Aprilie.2020, Iohannis va prelungi starea de urgenta in Romania pentru inca 30 de zile. Adica se va prelungi arestul la domiciliu si terorizarea cetatenilor de catre MAI cu inca 30 de zile.
In ciuda circului mediatic facut de opozitie la televizor, Parlamentul nu va infirma decretul prezidential.
Ne asteapta inca 30 de zile de dictatura de urgenta.

miercuri, 1 aprilie 2020
Circul corona virus: stirea de la Secu
Corona virus transforma lumea in dictatura si viata in arest la domiciliu.
Lumea isi alunga plictiseala si claustrarea cum poate. Unii fac glume. Unii fac glume proaste.
Iar altii, in fapt politistii, se pare ca isi alunga plictiseala stand pe internet in scopul terorizarii glumetilor care nu vor sa ia in serios corona virus.
Conform sursei https://www.mediafax.ro/social/glumele-proaste-pe-seama-coronavirusului-te-pot-costa-scump-19038453,
"Glumele proaste pe seama coronavirusului te pot costa scump";
"O mie de lei este cel mai probabil minimul de amendă. Nu ne batem joc aşa şi stăm liniştiţi".
Sursa nu da amanunte despre presupusa bataie de joc si nici nu invoca o lege pentru a se justifica amenda. Sursa este doar trista ca glumetului, daca nu este bolnav de corona virus, nu i se poate intocmi dosar penal.
De parca e vreo mare branza intocmirea unui dosar penal. Au dosar penal Marian Vanghelie, Sorin Oprescu si multi altii. I-am pomenit pe cei doi pentru ca am vazut ca sunt bine mersi cu dosar penal cu tot, apar pe la televizor si ne dau lectii de "democratie".
De aceea am intitulat acest articol stirea de la Secu: pentru ca nu este nimic concret, ci doar intretine psihoza amenintarii.
Marturisesc ca habar nu am de glumele de pe internet pe seama corona virus, duppa cum habar nu am de vreun videoclip care este difuzat la televizor si despre care se spune la televizor ca a devenit viral. Nu apar "viralele" pe ecranul meu independent de vointa mea. Cine acceseaza "virale" trebuie sa stea cu ochii in ecran ore in sir pentru a gasi asa ceva.

sâmbătă, 15 iunie 2019
Klaus Iohannis și actuala opoziție - cea mai mare țeapă dată nu doar electoratului de bună credință, ci intregului popor roman
Dupa alegerile europarlamentare si referendumul din 26.Mai.2019, Klaus Iohannis interpreteaza fantasmagoric rezultatele votului.
Fara nicio legatura cu faptele si cu realitatea, Iohannis, puternic mediatizat si propagat, incearca sa isi promoveze propria agenda politica. Fara nicio legatura cu faptele si cu realitatea, Iohannis sustine ca agenda sa politica coincide, chipurile, cu vointa poporului si cu rezultatul votului din 26.Mai.2019.
La referendumul din 26.Mai.2019 s-au pus doua intrebari mari si late: una despre amnistie si gratiere, una despre un anumit tip de ordonante de urgenta.
Concret, intrebarile au fost (sursa: https://www.mediafax.ro/social/contestatie-inregistrata-la-ccr-prin-care-se-solicita-anularea-decretului-de-organizare-a-referendumului-18167124):
"1. „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?”
2. „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”.".
Deci, intrebarile de la referendum nu au vizat domeniul economic (industrie, agricultura, transporturi si comert), sanatatea, educatia, politica externa, ci vizau un mod de a legifera si un mod de a ierta din punct de vedere juridic o categorie de infractori.
Cu toate acestea, Klaus Iohannis a venit cu un "Acord politic național pentru colidarea [eroare pe sursa analfabeta citata, corect: "consolidarea"] parcursului european al României", scris in cel mai pur stil comunistoid (sursa: https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23200301-presedintia-anunta-semnarea-acordului-politic-propus-partidelor-catre-pnl-usr-pro-romania-pmp-nicio-referire-legata-psd-udmr.htm).
Reamintind inceputul aiuristic "România este o democrație vie și vibrantă" (ha, ha, ha, ha!), mai citez din acest acord:
"Românii își doresc aprofundarea integrării în Uniunea Europeană, așa cum demonstrează cu claritate rezultatele votului din data de 26 mai 2019"?!
Poate nu am inteles eu bine: s-a pus la referendum intrebarea "Doriti aprofundarea integrării în Uniunea Europeană?". Conform BEC, evident, NU.
Se pare ca actuala Uniune Europeana este noul partid unic (exact pe modelul Partidului Comunist Roman pe vremuri), care le este bagat pe gat tuturor cetatenilor UE, indiferent daca acestia vor sau nu. Probabil ca tovarasii de la UE au mereu dreptate, indiferent de adevar si de realitate.
Pe logica lui Iohannis orice enunt ar fi posibil, de pilda:
"Romanii isi doresc 'Arbeit macht frei' în Uniunea Europeană, așa cum demonstrează cu claritate rezultatele votului din data de 26 mai 2019".
Este Uniunea Europeana atat de geniala si de infaibila? Este Uniunea Europeana atat de dorita de cetatenii sai?
Deja a venit Brexitul, pe fondul dorintei unor lideri din UE de a impune in cel mai pur mod dictatorial o politica falimentara a imigratiei in UE. Deja sa vaita propagandistii UE ca populistii si extremistii cu vederi anti UE castiga alegeri in diverse state din UE. Adica e clar ca la varful UE se practica o politica impotriva propriilor cetateni europeni, dupa care din ce in ce mai multi cetateni sanctioneaza acest mod de a face politica.
In plus, au disparut marile fraude ale marilor companii (de tipul contrafacerii emisiilor de noxe la automobile), marea evaziune fiscala, marile fraude bancare, traficul de persoane?
A disparut sclavagismul in Uniunea Europeana? Romanii si romancele sunt foarte in masura sa spuna ca nu a disparut sclavagismul in Uniunea Europeana.
Au fost vreodata evaluati angajatii in institutiile europene, pe criterii de eficienta? Ce au produs angajatii UE de sumele uriase de bani pe care le-au primit? Cel mai probabil, niste gauri uriase in bugetul Uniunii Europene.
A avut vreodata Uniunea Europeana tinte clare si termene ferme pe teme cum ar fi: cresterea prosperitatii minimale a cetatenilor UE, cresterea nivelului de trai minimal al cetatenilor UE? Nici macar nu se discuta astfel de teme la varful UE, unde simplii cetateni sunt vazuti ca niste nimeni si nimic.
Multi banii europeni se cheltuie haotic pe proiecte dubioase. Nu exista (si nici nu va exista) o monitorizare pe termen lung a eficientei proiectelor promovate pe bani europeni. Pentru ca, daca ar exista o astfel de monitorizare, s-ar constata ca doar bogatii devin mai bogati. Normal ar fi ca si saracii sa devina mai bogati, dar, prin manipulare economica (in special prin inflatie) saracii raman la fel de saraci, daca nu cumva devin si mai saraci.
Am vazut ca singura grija a europarlamentarilor este sa aiba venituri anuale șocante in raport cu simplii cetateni, fara nicio legatura cu eficienta economica. Nu mai zic de alte categorii de "baieti destepti" de la varful UE.
Alta magarie flagranta a lui Iohannis: tot vorbeste de rezultatele votului din 26.Mai.2019. De fapt, conform Biroului Electoral central (sursa: https://prezenta.bec.ro/), prezenta la urne a fost de 49,02%, adica de mai putin de jumatate.
Adica mai mult de jumatate dintre romanii cu drept de vot s-au dovedit nepasatori fata de referendum si de alegerile parlamentare. De ce oare? In cazul meu sunt in masura sa dau acest raspuns: pentru ca stiu foarte bine ca aceste alegeri nu mi-ar fi schimbat viata in niciun fel. Pe de o parte, putin imi pasa de privilegiatii care vor deveni europarlamentari romani. Pe de alta parte, justitia poate fi manipulata politic in infinite modalitati, indiferent de intrebarile lu' Peste de la referendum.
Si cand vorbesc de manipularea politica a justitiei ma refer la condamnarile in urma carora Liviu Dragnea a ajuns la puscarie si la faptul ca justitia cerceteaza cu viteza luminii stinse modul fraudulos in care familia Iohannis a dobandit casa pierduta apoi definitiv in justitie. Deja ignor modul in care mari borfasi nu au fost niciodata condamnati in Romania pentru marile ticalosii comise.
Klaus Iohannis si actuala opozitie sunt in acest moment cele mai mari amenintari pentru democratie si pentru Romania.
Modul lor de a face politica se bazeaza exclusiv pe tehnica loviturii de stat, pe manipularea cetatenilor si, dupa cum s-a vazut, chiar si pe manipularea grosolana si nerusinata a rezultatului votului. Ei vorbesc despre justitie si despre statul de drept, dar sunt primii care incalca principiile justitiei si ale statului de drept.
"Acordul politic național pentru consolidarea parcursului european al României" nu este nici pe departe national, atat timp cat nu apare pe el semnatura reprezentantilor PSD si ALDE.
PSD a propus niste amendamente rezonabile, in interesul Romaniei. Le reamintesc, pentru o informare corecta a doritorilor (sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/psd-ii-pune-lui-iohannis-conditiile-lui-dragnea-pentru-acordul-national-1143064):
"1. Susținerea unei Uniuni Europene cu o singură viteză, în care toate statele membre să se bucure de aceleași drepturi și beneficii.
2. Acțiunea tuturor forțelor politice din România pentru înlăturarea dublului standard în Uniunea Europeană. Nimic din ce este permis în alte state membre să nu fie interzis în România, iar ceea ce este respectat în alte state să fie respectat și în România.
3. Condamnarea protocoalelor secrete încheiate între instituțiile din sistemul judiciar și alte instituții. Justiția trebuie să fie independentă și transparentă.
4. Asigurarea și garantarea independenței judecătorilor față de influențele politice, cât și față de orice altă formă de presiune exercitată asupra acestora.
5. Garantarea și respectarea în totalitate, inclusiv prin procesul de legiferare, a prevederilor Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și condamnarea publică a oricărei forme de abuz.
6. Armonizarea legislației românești la valorile și principiile europene pentru înlăturarea oricăror forme de discriminare din societatea românească.
7. Promovarea la nivelul Uniunii Europene a instituirii salariului minim european valabil pentru companiile care activează în mai multe state membre, astfel încât să se elimine discriminarea în privința salarizării pe teritoriul Uniunii”.
Cum a eliminat nedemocratul Iohannis amendamentele propuse de PSD? Le-a ignorat pur si simplu (sursa: https://www.mediafax.ro/politic/pact-semnat-in-cinci-la-cotroceni-iohannis-reactie-fata-de-absenta-psd-nu-se-schimba-a-cerut-mai-multe-amendamente-decat-avea-articole-pactul-lista-semnatarilor-ramane-deschisa-18168885), pe motivul pueril ca PSD
"A cerut mai multe amendamente decât avea articole pactul".
Foarte "matur" si "democrat" acest Iohannis!!! Aaa, deci daca sunt prea multe (adica sapte!), hai sa nu le mai citim, sa nu ne doara capul de la prea mult citit.
Rezulta ca in democratia postdecembrista si in viziunea lui Iohannis, PSD nu are dreptul la opinie! Mai general, orice opinie contrara dictatorului Iohannis nu exista! Mai rar am vazut asa "stat de drept"!
De-a dreptul tragic este ca in diaspora (adica in strainatate) si in marile orase ale Romaniei s-a votat pentru o astfel de "democratie".
Adica votanti de buna credinta au impresia sincera ca PNL-ul lui Orban, USR si Plus-ul lui Barna si Ciolos, PMP-ul lui Tomac si Pro Romania lui Ponta, alaturi de "inteleptul" cârmaci (sau cârpaci) Iohannis, vor face vreun bine Romaniei.
Sa ajunga opozitia la putere, sa vezi atunci ce dezamagire uriasa va lovi nataraii cu drept de vot. Dar, odata ajunsa puterea care trebuie la putere, nu mai conteaza pacalicii dezamagiti.

luni, 11 martie 2019
Biserica Ortodoxa Romana intretine cultul desantat si mincinos al personalitatii dictatorului Carol al II-lea!
Nesimtirea cu care este adulat dictatorul Carol al II-lea de catre nulitati interesate si de mijloacele de dezinformare in masa ma copleseste.
Cu dezgust am remarcat pe sursa https://www.mediafax.ro/social/sute-oameni-inhumarea-regelui-carol-ii-lea-curtea-arges-printre-participanti-paul-lambrino-fostul-principe-nicolae-mitropolitul-nifon-mutarea-sicriului-moment-recuperare-istorica-17905012 ca un reprezentant al Bisericii Ortodoxe Romane, Mitropolitul Nifon, Arhiepiscop al Târgoviştei şi Exarh patriarhal, in loc sa se ocupe de cele problemele religioase aferente fisei postului (oare ce scrie in fisa postului de mitropolit sau arhiepiscop?), se ocupa de politica, cu mijloace specifice politicienilor si fariseilor: minciuni nerusinate si manipulari grosolane.
Dar mai intai citez din Laura Petrescu, semnatara articolului de pe sursa mentionata. Conform acesteia, cica dictatorul Carol al II-lea ar fi fost numit, nu se stie de cine, poate doar de ea, "Regele Culturii". Mai degraba a fost regele coruptiei si al pierderilor teritoriale, madam Petrescu.
Dar citatul cel mai gretos apartine mitropolitului si arhiepiscopului Nifon, platit din bani publici ca sa faca religie, nu politica:
"Privind cu discernământ şi obiectivitate lumina şi umbrele faptelor Regelui Carol al II-lea, trebuie să preţuim doar ceea ce rămâne benefic pentru poporul român.".
Ha, ha, ha, ha!
In stilul asta, cu asa "discernamant" si "obiectivitate", e clar ca suntem o natie de "genii" si de "eroi". E ca si cand un natarau iresponsabil ar spune "Am facut un credit la banca de pe urma caruia mi-am pierdut casa, dar am mancat si am baut intr-o seara la carciuma de m-am spart.".
Sa rememoram (fara demagogia mitropolitului arhiepioscop si cu speranta ca nu ni se intoarce stomacul pe dos) ce a ramas "benefic" pentru poporul roman de la dictatorul Carol al II-lea.
Ne va ajuta sursa https://ro.wikipedia.org/wiki/Carol_al_II-lea_al_Rom%C3%A2niei.
1. Carol al II-lea s-a casatorit in secret cu Zizi Lambrino, la Odesa, pe teritoriu inamic la acea vreme.
"Ce agrava capitolul era faptul că Odesa se afla pe teritoriul inamic, sub ocupația Puterilor Centrale. Carol se făcea astfel vinovat de dezertare și trădare, cu circumstanțe agravante; țara se afla în război."!!!
Sa gandim pozitiv: este vorba de un tradator si de un dezertor benefic pentru romani.
2. Carol al II-lea a fost plimbat in jurul lumii ca sa o uite pe Zizi Lambrino, dupa care s-a casatorit cu principesa Elena a Greciei si Damnemarcei.
"Acest mariaj s-a deteriorat la scurt timp prin aventura lui Carol, atunci principe moștenitor, cu Elena Lupescu"!
3. In 1925, Carol al II-lea "A aruncat țara într-o criză dinastică, când a renunțat la succesiunea la tron, printr-o scrisoare trimisă de la Veneția, și apoi o alta de la Milano.".
Monarhul lu' Peste a mentionat in scrisoarea de la Milano urmatoarele:
"Declar prin aceasta că renunț irevocabil la toate drepturile, titlurile și prerogativele de care, în virtutea Constituției și a Statutului Familiei Regale, m-am bucurat până astăzi. Ca principe al României și ca membru al Familiei Regale. Renunț, totodată, la drepturile ce mi-ar reveni prin legile țării asupra fiului meu și averii sale. Mai declar că nu voi avea nicio pretenție asupra drepturilor la care am renunțat de bunăvoie și din proprie inițiativă și mă angajez, pentru binele tuturor, să nu mă întorc în țară timp de zece ani, iar după expirarea acestui termen să nu mă mai întorc fără autorizația Suveranului. Milano 28 decembrie 1925".
Regina Maria a reflectat in jurnalul ei situatia:
"Carol a repetat prima lui dezertare. [...] Rușine! Rușine! Rușine!".
In 1928, Carol al II-lea "a pretins că a fost alungat de pe tron, nu că ar fi renunțat la tron, și că ar fi fost victima unei cabale organizate de mama sa, Regina Maria, Ion I.C Brătianu și Barbu Stirbey. Care este o minciună menită să acopere aventura sa cu Elena Lupescu.".
La fel, regele Mihai I a pretins ca asemnat actul de abdicare din 1947, dar ca... nu a semnat actul de abdicare din 1947. Desigur, a fost victima lui Petru Groza si a rusilor pe care Mihai I insusi i-a adus in Romania.
4. In 1930, Carol al II-lea a dat "cea mai rapidă lovitură de stat din istorie", detronandu-si fiul.
5. "Societatea românească și-a pus mari speranțe în Carol. Se spera că odată ce regele se întorsese, lucrurile se vor îndrepta. Economia românească era în plină criză. Lumea aștepta să se termine confuzia de la vârf, unde Regența era de departe de a stăpâni situația. Însă el și-a încălcat rând pe rând angajamentele pe care le avea."!
6. "Carol se vede superior partidelor, de aceea a dus o politică de slăbire a puterii partidelor în care nu avea încredere. A încurajat disidențele și sciziunile, s-a amestecat în treburile guvernelor, a dorit să-i fie acceptate soluțiile. Și-a impus favoriții ca miniștri. A cerut tuturor subordonare față de voința sa.".
"În jurul lui Carol se formează un grup de favoriți numiți "camarila regală" în centrul căruia se afla nimeni alta decât Elena Lupescu.".
7. Carol al II-lea este responsabil de asasinate politice realizate impotriva unor lideri si membri legionari. Unii au fost asasinati sub pretextul unei evadari, altii au fost arestati si executati fara niciun proces!
8. Carol al II-lea instaureaza dictatura regala in 1938, in urma unei lovituri de stat.
"A fost o lovitură de stat. Pe 20 februarie Carol a abolit Constituția de la 1923, înlocuind-o cu alta (Constituția de la 1938) care îi dădea mari puteri regelui. Iar din 30 martie 1938 a dat decretul de dizolvare a partidelor politice care a lichidat total regimul parlamentar."!!!
9. "Realizarile" cele mai "benefice" pentru poporul roman ale coruptului regim dictatorial carlist au fost pierderile teritoriale din 1940: Basarabia, Bucovina, o parte din Transilvania si Cadrilaterul.
"România a pierdut în vara acelui an peste 33% din teritoriu și tot atât din populație. Aproape 7 milioane de locuitori și 100.000 de km pătrați din suprafață."!!!
10. Nicolae Ceausescu a fost asasinat politic dupa simulacrul de proces din 25.Decembrie.1989, in care s-au incalcat toate normele si procedurile juridice (inclusiv procedura executiei, care nu putea avea loc in aceeasi zi cu pronuntarea condamnarii la moarte!), desi sub comunism s-a industrializat si modernizat tara, desi sub comunism nu s-au cedat teritorii romanesti.
Dar ticalosului dictator Carol al II-lea "I-a fost permisă părăsirea țării cu un tren special încărcat cu averi"!!! Evident, pentru "merite" exceptionale... Nu oricine poate spulbera intr-o vara 100.000 de kilometri patrati si 7 milioane de locuitori!
In lumina atator "beneficii" oferite de dictatorul Carol al II-lea, putem trage cateva concluzii despre angajatii Bisericii Ortodoxe Romane si despre Biserica Ortodoxa Romana. Un fapt aproape la fel de benefic pentru romani ca si dictatura carlista este Mitropolitul Nifon, Arhiepiscop al Târgoviştei şi Exarh patriarhal, mare pupator al moastelor (in special al "cotului") lui Carol al II-lea. Oare exista un "patriot" in viata mai mare ca asta, promovat cu atata caldura de mijloacele de dezinformare in masa romanesti?
Conform sursei https://www.realitatea.net/patriarhul-daniel-are-un-salariu-urias-de-la-1-ianuarie-cat-va-incasa-lunar_2175946.html, astfel de nulitati de mitropoliti, care se ocupa cu politica si nu cu religia, au o indemnizatie neta de 21.840 lei!
Dincolo de intrebarea "cum isi justifica mitropolitul indemnizatia?" (eu cred ca ar trebui data afara din BOR in regim de urgenta...), oare cand se vor impozita afacerile, proprietatile si averile popilor?

joi, 17 ianuarie 2019
De la "dictatura" la "democratie"
Acum doua zile, pe 15.Ianuarie.2019, presedintele Sloveniei a venit la Bucuresti. Il vazusem deja la televizor cand ajunsese la Cotroceni, dupa care am plecat in Parcul Carol.
Nu aveam de unde sa stiu ca omul urma sa depuna o coroana de flori la Mormantul Ostasului Necunoscut.
Dar am vazut multa paza si politie in parc si am ajuns acolo exact in momentul in care coloana oficiala urca cu masinile catre monument.
In momentul in care m-am apucat sa fotografiez (cred ca eram singurul vizitator civil din parc in acea zona), un cetatean fara uniforma si fara ecuson mi-a spus "Nu mai fotografiati!" si "Sa nu vi se confiste aparatul.".
M-a deranjat profund ce am auzit si am intrebat: "Asa e legea sau e initiativa dumneavoastra?".
Nu am inteles care era problema cu un civil care face poze in parc, indiferent cine ar trece pe acolo. Fotogerafii sunt vazuti si tratati adesea ca niste infractori periculosi. In orice caz, persoanele cu aparate foto sunt in general indezirabile.
Se stie ca in scoli, spitale si sedii de politie se spune si chiar este scris ca fotografiatul si filmatul sunt interzise.
Pe ce baza lagala si pentru ce motivatie? Pai, de pilda, ca sa nu vedem conditiile mizerabile din unele spitale (adesea imaginile cu gandaci in spitale deranjeaza lucratorii din spitalele respective). Sau sa nu vedem violenta si imbecilitatea din scoli, pentru ca lucratorii din respectivele scoli trebuie sa ascunda si ei mizeria sub pres. Ssau sa nu surprindem vreun comportament abuziv al politistilor.
Pe scurt, ca sa citez din Biblie intr-o tara "educata" si "religioasa",
[Ioan 3.19.]:
"Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.
Căci oricine face răul urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele.
Dar cine lucrează după adevăr vine la lumină, pentru ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu.".
Habar nu am ce era de ascuns in parc si de ce o depunere de coroane de flori la Mormantul Ostasului Necunoscut trebuie sa aiba un caracter conspirativ si anonim.
Dar, din punct de vedere democratic si legal, respectarea drepturilor mele de cetatean mi se pare o bataie de joc. In mod evident, nu sunt clarvazator. Daca statul roman nu are chef ca simplii cetateni sa faca fotografii la vizitele oficiale ale unora sau altora, nu are decat sa puna afise la locul evenimentelor cu textul "Fotografiatul interzis".
In acest fel as fi scutit de momente neplacute si de comportament abuziv si interlop al paznicilor de personalitati (adesea indoielnice).
Nu vad nicio legatura intre democratie si legalitate si pretentia unora (nelegitimati si neindentificati) ca nu am dreptul sa fac poze desi nu exista nicio interdictie in acest sens.
Tot pe tema "democratiei" actuale, este usor de remarcat discriminarea simplilor cetateni in raport cu persoanele cu functie. In fotografiile de mai jos, se poate vedea ca s-a deszapezit exclusiv traseul din parc pentru coloana oficiala (caile laterale de acces si platoul central superior). In rest, alb cat vezi cu ochii pentru simplii cetateni.
De tot rasul mi se pare faptul ca scarile care duc catre monument s-au deszapezit doar pe jumatate. Probabil cat sa vada seful sloven ca s-a facut treaba...

vineri, 15 iunie 2018
Revocarea lui Kovesi, comedie sinistra fara sfarsit?
Oare cat au platit pana acum contribuabilii pentru circul revocarii lui Kovesi?
Oare a remarcat cineva ca politicienii se impart in doua tabere pe pozitii aparent ireconciliabile si ca acceste tabere creaza teme de "conversatie" (adica, pardon, de lupta politica) fara sfarsit?
Circul Kovesi este una dintre temele cu care institutiile statului, prin politiceni si alti functionari, spulbera banii publici. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca revocarea lui kovesi are ecorui si la nivelul UE. Nu trece o zi fara declaratii, intamplari si decizii pe tema revocarii lui Kovesi.
Oare cat la suta din "activitatea" lui Iohannis este legata de revocarea lui Kovesi?
Mai nou, dupa decizia CCR pe tema revocarii, a aparut un alt episod telenovelistic ridicol, cu un judecator al CCR contactat de un consilier prezidential in scopul revocarii acestui judecator din functie (sursa: http://www.mediafax.ro/social/un-judecator-ccr-acuza-presiuni-de-la-cotroceni-care-este-reactia-administratiei-prezidentiale-17255753).
Cum s-ar spune, alti bani publici aruncati, alta distractie, alta activitate mimata de institutiile si de angajatii statului.
Dincolo de circul politico-institutional, DNA a mai inregistrat o infrangere, Sebastian Ghita fiind gasit nevinovat intr-un dosar care parea foarte greu, fiind vorba si de sefi din politie si parchete (sursa: http://www.mediafax.ro/social/sebastian-ghita-achitat-de-iccj-intr-un-dosar-cu-fosti-sefi-din-politie-si-parchete-din-prahova-17254330). Sentinta nu este definitiva, dar magistratii de la ICCJ l-au achitat pe Ghita pe motiv ca faptele nu exista sau nu sunt prevazute de legea penala.
Destul de straniu al doilea motiv al achitarii, din moment ce Ghita & Co erau acuzati, printre altele, de fapte penale precum dare de mită, cumpărare de influenţă, şantaj şi spălare de bani.
Facand abstractie de toata "lupta" pro si contra revocarii lui Kovesi, cel mai straniu este faptul ca, judecand din punctul de vedere al taberei pro Kovesi, s-ar parea ca daca aceasta va fi revocata, atunci lupta anticoruptie din Romania s-a sfarsit, neexistand un inlocuitor de incredere pentru Kovesi.
Asa sa fie? Adica, de fapt, procurorii DNA nu au niciun chef sa prinda marii infractori cu functii, ci fac doar minimul posibil si necesar, pentru ca sta Kovesi cu biciul in spatele lor?
Pana la urma, prea se identifica lupta anticoruptie cu Kovesi.
Tot asa cum PRM era partidul lui Vadim, UNPR era partidul lui Oprea, USR era partidul lui Nicusor Dan, ALDE e partidul lui Tariceanu, PMP e partidul lui Basescu...
Adica daca dispare liderul, institutia sau organizatia mai exista doar cu numele.
Forta democratiei ar trebui sa se bazeze pe forta grupului si pe forta comunitatii, nu pe forta liderului.
Grupul si comunitatea ar trebui sa fie uniti in jurul unor principii pe care sa le apere neincetat. Daca un lider ar disparea, grupul sau comunitatea ar trebui sa-si pastreze identitatea, data de principiile in jurul carora sunt reuniti oamenii care alcatuiesc aceste grupuri sau comunitati.
La mafie e mult mai simpla preluarea puterii atunci cand dispare liderul, principiile si directiile de actiune sunt cunoscute de toti membrii organizatiei. Conform realitatii, este evident ca mafia si-a pastrat identitatea criminala de-a lungul anilor (sau chiar secolelor).
Se pare ca la DNA si in multe alte organizatii, membrii organizatiei sunt oameni de paie, adunati nu in jurul principiilor, ci in jurul "oportunitatilor"!
Nu ar fi normal ca in DNA sa existe minim 100 "Kovesi", adica minim 100 persoane dornice sa identifice si sa distruga cu puterile date de lege coruptii si coruptia? Daca ar fi asa, ar mai conta daca este sau nu revocata Kovesi?
Atat timp cat in Romania organizatiile sunt confundate adesea cu liderii lor, traim in democratie sau in dictarura?

duminică, 26 iunie 2016
Propaganda internationala culpabilizeaza si defaimeaza britanicii care au decis iesirea din UE
Au aparut o gramada de porcarii despre britanici in stirile mijloacelor de informare (sau dezinformare) in masa romanesti si internationale.
A devenit deja clasica manipularea cu formula "Britanicii „au înroşit“ Google-ul cu întrebarea „Ce este Uniunea Europeană“ imediat după ce au votat Brexit". Mafia de la varful UE a comandat mijloacelor de informare (sau dezinformare) in masa inocularea ideii ca britanicii sunt niste ametiti care au votat iesirea din UE fara sa aiba habar despre ceea ce fac.
Iata in poza de mai jos prima pagina a cautarii pe Google cu surse care "canta" la unison pe aceasta tema.

Am selectat de aici sursa relevanta http://adevarul.ro/international/europa/britanicii-au-inrosit-google-ul-intrebarea-ce-uniunea-europeana-imediat-votat-brexit-1_576d726c5ab6550cb8426d7d/index.html, pentru ca am vazut ca este citata de alte surse de tip copy+paste (de exemplu: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/britanicii-a-au-inrosita-google-ul-cu-intrebarea-a-ce-este-uniunea-europeanaa-imediat-dupa-ce-au-votat-brexit--1289460.html si http://www.ziare.com/bucuresti/stiri-actualitate/britanicii-au-inrosit-google-ul-cu-intrebarea-ce-este-uniunea-europeana-imediat-dupa-ce-au-votat-brexit-6201144).
Pe sursa citata este scris: "mulţi britanici au căutat masiv pe internet detalii despre consecinţele părăsirii Uniunii Europene abia după anunţarea rezultatelor oficiale ale referendumului". Iata, intr-adevar, o informatie foarte "exacta" si corecta!
"Multi" pot fi 50 sau 50.000 sau 50.000.000. Sursa nu ne ofera un numar exact, lasandu-ne propria imaginatie sa revina cu precizari. Multi pot fi cativa platiti sa caute la nesfarsit asa ceva, ca sa se umfle statistica mincinoasa. Important este in final sa credem ca britanicii sunt niste primitivi.
Ca sa nu o lungim prea mult si sa depasim manipularea mediatica, tabara "Brexit" a votat in cunostinta de cauza: impotriva minciunii, coruptiei si dictaturii de la varful Uniunii Europene!
Constructia Europeni Unite ar trebui sa insemne drepturi respectate, legalitate, prosperitate, civilizatie si cultura pentru cetatenii Uniunii Europene. Nu ar trebui sa insemne coruptie, impostura, manipulare, birocratie excesiva si inutila, bani publici risipiti sau deturnati, saracie, "crize" economice si financiare, dictatura.
Cetatenii Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord au votat impotriva acestor ticalosii devenite mult prea evidente cu ocazia problemei refugiatilor, care a fost precedata de "criza".
Evident ca acest lucru a generat ranchiuna la varful centrului de putere corupt al UE, care are o atitudine vadit revansarda si impotriva oricarei concilieri cu Regatul Unit.
De aceea orice om normal ar trebui sa vada in cetatenii Regatului Unit care au votat Brexit-ul niste aparatori ai valorilor universale, care sunt nu doar amenintate, ci distruse chiar la varful UE!
Democratia mai are o sansa tocmai pentru ca a aparut acest Brexit, prea putin intuit in afara spatiului Regatului Unit! Teoretic, Uniunea Europeana mai are o sansa sa se reformeze, sa-si schimbe liderii cu apucaturi dictatoriale si sa intre in normalitate, adica sa duca o politica in interesul propriilor cetateni. Practic, foarte probabil ca se va merge din rau in mai rau daca nu se va intampla asta. Si atunci vor aparea alte state care vor dori ruperea de o constructie politica cu comportament dictatorial la adapostul unor prevederi democratice.
Altfel, cine sunt cei care condamna dreptul cetatenilor britanici de a refuza dictatura UE? Cine sunt cei care afirma in mod fals ca britanicii habar nu au ce au votat? Niste agenti de influentare a unei opinii publice care nu realizeaza, de exemplu, faptul ca Romania este infinit mai inconstienta si mai primitiva decat cetatenii britanici.
Adica mijloacele de dezinformare in masa spun tocmai romanilor ca britanicii nu stiu ce este Uniunea Europeana? Dar ce inseamna asta, ca romanii sunt niste genii? Ca toti romanii, inclusiv cei care nu au acces la educatie si cei care copiaza la bac, inteleg principiile de drept din tratatele Uniunii Europene? Ca romanii ar fi in stare sa cunoasca tratatele Uniunii Europene?
Toate aceste documente foarte tehnice si specifice au stabilite de experti. Ele sunt menite sa reglementeze juridic raporturi intre state si cetateni, iar institutiile interne si internationale ar trebui sa vegheze continuu respectarea lor. Simplii cetateni, romani, britanici si asa mai departe, nu cunosc in detaliu toate aceste documente si nici nu e treaba lor sa o faca.
Dar dincolo de documente, care pot fi oricand calcate in picioare de comportamentul abuziv al autoritatilor, realitatea este intotdeauna un indicator care arata daca lucrurile merg spre bine sau spre rau, in masura in care cetatenii sunt suficient de educati ca sa inteleaga diferenta dintre bine si rau. Pentru spalatii pe creier orice taiere de salariu poate fi numita "reforma". Si orice fapta de coruptie poate fi numita "modernizare".
Se spune in mod fals despre britanici ca nu stiu ce inseamna Uniunea Europeana. Mai bine ar fi sa ne intrebam daca stiu romanii ce inseamna Uniunea Europeana.
Din fapte, pana acum Uniunea Europeana a insemnat pentru romani continuarea distrugerii Romaniei, nivel de trai scazut al populatiei, nivel urias al coruptiei, coruptie generalizata si prezenta in orice institutie de stat, lipsa infrastructurii, lipsa de dorinta a autoritatilor de a moderniza Romania si de a accesa bani europeni (!), risipa si furtul masiv de bani publici, pseudo servicii medicale, locuri de munca putine si prost platite, imposibilitatea unei mari parti a populatiei de a accesa produsele de baza (!), incalcarea drepturilor fundamentale ale cetatenilor (dreptul la munca, dreptul la viata, dreptul la viata decenta, dreptul la sanatate, dreptul la integritate fizica si psihica).
Ne putem imagina ca sunt mai mintosi decat britanicii si ca stiu ce inseamna Uniunea Europeana romanii prapaditi la care n-a ajuns inca asfaltul si care traiesc in conditii apropiate de comuna primitiva, practicand agricultura de subzistenta in secolul 21 si facandu-si nevoile pe unde apuca?
Sigur ca pentru o natie mafiotizata precum cea romana, care a fost dresata in ultimii 26 de ani sa-si duca zilele practicand minciuna, hotia si violenta mergand pana la asasinat, apartenenta la o Europa unita in jurul unei mafii politico-economice internationale este de dorit. Numai ca acest fapt nu este dorit de cetatenii britanici care au in mod evident un alt sistem de valori.
Traian Basescu, de exemplu, isi permitea sa-l traga de urechi, metaforic vorbind, pe Cameron. Basescu poate vorbi de "beneficiile" apartenentei Romaniei la Uniunea Europeana, din moment ce nulitatea de fiica-sa, EBA "Succesuri", a ajuns europarlamentar si si-a asigurat astfel confortul financiar.
Dar simplii cetateni ai Romaniei nu au avut parte se astfel de "beneficii", ci au platit taxe si impozite din veniturile mizerabile pentru ca sa se faca autostrazi fictive ("Bechtel"), sa nu existe canalizare la sate, sa se dezindustrializeze Romania, sa fie falimentat CFR-ul, sa fie instrainat petrolul romanesc catre austrieci, sa se distruga sistemul de irigatii realizat de regimul comunist, sa se faca achizitii publice la preturi supraevaluate, sa se faca licitatii publice trucate, sa se faca retrocedari supraevaluate, sa fie sprijinita financiar mafia bancara si asa mai departe. Mai nou, viata romanilor se "imbunatateste" inventandu-se un aberant proiect de lege "tehnocrat" prin care urmareste sa se improprietareasca si sa se doneze bani publici unei Case Regale fantoma intr-un stat republican, dincolo de orice logica si ratiune.
Decat sa se ia de Cameron, Traian Basescu mai bine ne-ar explica cum a fost imbunatatita viata romanilor prin prezenta lui EBA "Succesuri" in parlamentul european. Sau cum s-a imbunatatit viata romanilor tratati medical cu biocide diluate, inclusiv in timpul mandatului sau. Sau cum s-a imbunatatit viata romanilor intrati in UE pe vremea "masurilor dure dar necesare". Pe scurt:
[Matei 7.3.]
"De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău?".
Decat sa se faca propaganda cu scopul de a face lumea sa creada ca britanicii sunt niste fraieri, mai bine s-ar face propaganda in favoarea normalitatii. Mai bine s-ar denunta abuzurile de la varful UE, care au dus acum la distrugerea proiectului Europei Unite!
Dupa parerea mea, nu poate exista o Europa Unita fara Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord. Numai ca Regatul Unit nu poate fi obligat, din fericire, sa faca parte din proiectul unei Europe Unite Corupte!
Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord este un ghimpe extrem de incomod pentru Uniunea Europeana Corupta. De aceea, Uniunea Europeana Corupta incearca acum distrugerea sub toate formele a Regatului Unit: prin propaganda, defaimare, izolare, amenintare cu taxe vamale si asa mai departe. Chiar daca inertia si apatia cetatenilor europeni este mare, nu ar trebui permis unor lideri europeni aventurieri sa faca acest lucru.
Cetatenii europeni ar trebui sa fie alaturi de Regatul Unit in aceste momente si sa inteleaga Brexitul ca un vot de blam acordat liderilor Uniunii Europene Corupte. Iar mai tarziu Regatul Unit ar trebui sa fie reprimit cu bratele deschise si fara resentimente intr-o Uniune Europeana care va sti sa-si apere principiile si valorile stabilite in scris, in loc sa si le incalce.

Brexit,
civilizatie,
coruptie,
democratie,
dictatura,
documente,
mafia UE,
manipulare,
politica,
primitivism,
propaganda,
referendum,
Regatul Unit,
starea Romaniei,
UE,
viata de roman
sâmbătă, 25 iunie 2016
Chiar si-a dorit UE ca Regatul Unit sa ramana in cadrul acestei organizatii?
Ca de obicei in politica, orice moment, oricat de mult sau de putin istoric, este caracterizat de foarte multa ipocrizie si manipulare.
Dupa rezultatul pozitiv al Brexitului (care, din cate se pare, mai poate fi intors in cadrul Regatului Unit, la fel ca si referendumul pentru 300 de parlamentari in Romania) s-a trecut la linsajul mediatic al lui Cameron si al cetatenilor Regatului Unit, care au devenit, in viziunea unor politicieni si jurnalisti, responsabilii... iresponsabili pentru aceasta situatie.
Numai ca din supa de declaratii politice care s-a servit inaintea, in timpul si si dupa momentul referendumului rezulta fara dubii ca iesirea Regatului Unit din UE se datoreaza in primul rand mârlanilor mafioti de la vârful UE, care considera ca pot confisca asa zisa constructie europeana si o pot transforma intr-o dictatura personala odioasa si sinistra, in total dispret fata de vointa si interesele legitime ale cetatenilor europeni.
Situatia este ilustrata cel mai bine de catre Victor Ponta, care a declarat:
"Sunt convins că britanicii nu sunt antieuropeni/ au votat așa cum voteaza și francezii pentru Marine LePen sau americanii pentru Trump/ de fapt impotriva Establishment-ului, a unui Sistem arogant și atotputernic care îi ignora și sfidează prea des! Dacă întelegem asta putem îndrepta răul, dacă nu va fi din ce în ce mai rau!"!!!
Ce inseamna Sistemul arogant si atotputernic, care ignora si sfideaza prea des cetatenii Uniunii Europene? In mod foarte clar, acesta trebuie inteles ca un grup restrans de persoane de rea credinta care au fost plantate discretionar la conducerea unei constructii europene rezultate initial dintr-o gandire vizionara, profund pozitiva si in interesul cetatenilor europeni.
Teoretic si principial, sigur ca Uniunea Europeana ar trebui sa aduca beneficii tuturor cetatenilor sai, in masura in care liderii politico-economici vegheaza la respectarea si aplicarea principiilor si legislatiei Uniunii Europene.
Numai ca, prin prisma faptelor, s-a dovedit foarte clar ca liderii actuali ai Uniunii Europene (foarte greu sau imposibil de rasturnat de la putere, conform procedurilor actuale) actioneaza impotriva intereselor cetatenilor Uniunii Europene si impotriva legislatiei Uniunii Europene, avand o mentalitate vadit aroganta si dictatoriala, specifica reprezentantilor unor grupuri de interese.
Problema refugiatilor de origine araba ilustreaza cel mai bine mentalitatea si modul de actiune la varful Uniunii Europene.
Este evident ca dupa recesiunea prelungita inceputa in 2009 in Europa si dupa masurile de austeritate venite in timpul "crizei" financiare, cei 1.000.000 de asa-zisi refugiati de origine araba care au patruns neverificati in spatiul Uniunii Europene (si chiar si in spatiul Schengen!) nu au fost deloc vazuti bine de catre cetatenii Uniunii Europene, care erau deja fortati de la centru sa stranga cureaua.
Criza refugiatilor este in mod cert unul dintre motivele separarii Regatului Unit de Uniunea Europeana.
Dincolo de aceasta situatie, doresc sa pun in evidenta si sa subliniez faptul ca aceiasi dictatori mafioti de la varful Uniunii Europene sunt adevaratii responsabili ai iesirii Regatului Unit din Uniunea Europeana. Cetatenii Regatului Unit au avut o simpla reactie legitima in fata unei Uniuni Europene care a devenit de facto o dictatura in numele... democratiei.
In mod constant, inainte si dupa referendum, s-a afirmat ca iesirea Regatului Unit din UE este o mare eroare si ca asa ceva nu trebuie sa se intample. Pai, daca este asa, sa vedem cum au actionat prin declaratiile lor iresponsabile, liderii actuali ai UE.
1. Inainte de referendum, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a facut urmatoarea declaratie "pro europeana" miercuri, 22.Iunie.2016, cu o zi inainte de referendum (sursa: http://www.gandul.info/international/jean-claude-juncker-avertisment-pentru-marea-britanie-nu-va-mai-exista-o-noua-negociere-dupa-referendum-15504049):
""Politicienii şi alegătorii britanici trebuie să ştie că nu va exista în niciun caz o nouă negociere" cu Marea Britanie, a declarat Juncker în timpul unei conferinţe de presă cu cancelarul asutriac, Christian Kern. "Afară înseamnă afară", a mai subliniat acesta."!!!
Este aceasta o declaratie pro europeana? Sau este o declaratie de tip "Daca nu mai vreti o constructie europeana, atunci asa sa fie."?
2. Dupa referendum, liderii Uniunii Europene au reactionat in felul urmator:
"Martin Schulz, președintele Parlamentului European, Donald Tusk, președintele Consiliului European, Mark Rutte preșesintele Consiliului UE și Jean-Claude Juncker, șeful Comisiei Europene, au cerut Marii Britanii punerea rapidă în practică a voinței cetățenilor, "oricât de dureroasă ar fi", cu precizarea că "orice întârziere ar prelungi incetitudinea"."!!!
Este aceasta o pozitie pro europeana a liderilor Uniunii Europene? De ce vrea gasca de la varful UE sa grabeasca Regatul Unit sa faca ceva contrar dorintei de unitate europeana? E chiar atat de absurda si de imposibila o pozitie mai concilianta?
Adica din vorbe toti par sa fie de acord ca Regatul Unit trebuie sa ramana in Uniunea Europeana, dar din fapte liderilor UE putin le pasa ca Regatul Unit va parasi Uniunea Europeana.
Totusi, dincolo de sentimente sau principii, o gandire pragmatica si aplicata punctual ne arata ca este vorba despre iesirea din UE a unui mare contributor la bugetul UE! Nu este vorba de iesirea din UE a Romaniei sau a Bulgariei! De ce nu poate Uniunea Europeana sa intinda in continuare o mana Regatului Unit? Oare numai Regatul Unit are de pierdut parasind Uniunea Europeana? Este Uniunea Europeana mai puternica fara Regatul Unit?
Nu ar fi trebuit ca liderii UE sa fie, daca nu concilianti, macar mai putin transanti? Ce are de castigat Uniunea Europeana din aceasta atitudine de respingere vesnica a Regatului Unit din Uniunea Europeana? O pozitie de forta a Uniunii Europene fata de Regatul Unit este in interesul constructiei europene si al cetatenilor europeni? Nu cumva o astfel de pozitie este mult mai impotriva constructiei europene decat rezultatul unui referendum?
Chiar daca resultatul referendumului este recunoscut, exista mecanisme care pot duce la intarzierea sau chiar la anularea efectelor acestuia. Numai ca liderii Uniunii Europene nu par sa ia in considerare aceste aspecte.
In fata acestei atitudini a liderilor UE, ce ar trebui sa simta cetatenii Regatului Unit care doreau ramanerea in Uniunea Europeana? Nu s-ar simti si ei exclusi si marginalizati? Si atunci, cum ar trebui sa reactioneze?
S-ar putea ca multi dintre ei sa-si spuna: "Pai daca voi nu ne mai vreti, atunci noi nici atat!".
Dupa parerea mea, actiunile liderilor Uniunii Europene demonstreaza vointa de a izola si de a intimida cetatenii Regatului Unit. Implicit, probeaza faptul ca acesti lideri nu doresc o Europa Unita decat daca li se recunoaste neconditionat o putere absoluta si discretionara!
Se supraliciteaza in acest moment problemele economice pe care le va avea Regatul Unit in urma parasirii blocului UE. Au loc actiuni speculative, cum ar fi prabusirea burselor si a cursului de schimb lira-dolar (lira s-a devalorizat brusc cu 10% fata de dolar). Dar aceste actiuni speculative nu au pentru moment o baza reala si nu pot dura in timp in conditiile actuale. Ca doar nu s-a prabusit economia Regatului Unit cu 10%, ca sa se poata mentine pe termen lung aceasta paritate lira-dolar.
Dupa parerea mea, ceatenii Regatului Unit au propria demnitate si nu vor putea fi intimidati prim astfel de actiuni. Mai degraba vor fi intaratati sa se distanteze de "Europa Unita".
Pragmatic gandind, sa ne imaginam ca economia Regatului Unit chiar se prabuseste cu 10%. Intr-o medie arbitrara, sa zicem ca un cetatean britanic obisnuit ar fi obligat sa traiasca cu 1.800 de lire sterline pe luna in loc de 2.000. Sigur ca nu i-ar cadea bine, dar ar putea face fata psihic situatiei, gandindu-se ca acesta este pretul pe care trebuie sa-l palteasca pentru libertate, pentru placerea de a nu suporta imigranti de necontrolat si pentru placerea de a nu asculta de niste lideri europeni odiosi si sinistri. Prin comparatie, un roman cu salariu lunar de 200 de euro este oricum aproape muritor de foame, indiferent daca face sau nu parte din UE.
In concluzie, santajul economic are mari sanse sa dea gres in cazul Regatului Unit. De altfel, chiar si aceasta atitudine economica de forta aplicabila Regatului Unit (se mai vorbeste de reintroducerea taxelor vamale) este contrara unei Europe Unite. In fapt se pare ca se doreste o capitulare neconditionata a Regatului Unit in fata dictatorilor de la varful Uniunii Europene. Ceea ce pentru Regatul Unit este in mod cert inacceptabil. Si ar trebui sa fie inacceptabil si pentru restul cetatenilor Uniunii Europene, in masura in care acestia din urma constientizeaza pericolele la care sunt expusi in urma jocurilor politice aberante impuse de la centru.
Sistemul arogant și atotputernic al liderilor Uniunii Europene nu ar trebui sa își ignore sau sa-și sfideze prea des proprii cetateni. Normal ar fi sa nu-i ignore si sa nu-i sfideze niciodata! Pentru ca altfel, exit-urile pot continua, venind ca o condamnare fireasca a ipocriziei, sfidarii, ticalosiei politice si dictaturii. Este doar o problema de timp.
CER DEMISIA LUI JEAN-CLAUDE JUNCKER PENTRU DISTRUGEREA UNIUNII EUROPENE SI PENTRU ATITUDINEA ANTIEUROPEANA!

Abonați-vă la:
Postări (Atom)